Arta e muncă(timp de citire: 5 minute)

De o vreme, tot mai mulți artiști, din domenii care variază de la artă grafică la literatură, și-au schimbat fotografia de profil de pe Facebook adăugând deja celebra ramă cu „Art is work”. Acest trend e ceva mai accentuat de când președintele României a cam dat, într-o declarație publică, de înțeles că multe sectoare artistice vor rămâne fără subvenționare. Dar tendința nu e neapărat legată de acest singur eveniment. Evident, prin acest demers ei doresc să atragă atenția că orice formă de artă implică un efort din partea artistului. Iar acest efort e atât intelectual cât și financiar.

Mijloacele de creație costă ele însele bani, chiar dacă am trece cu vederea resursele de timp și energie investite. Dar, dacă stau să mă gândesc, de ce am ignora timpul și efortul artistului? Într-o lume în care fiecare om le investește în activități productive, deci remunerate, el de ce ar fi altfel? Timpul și energia artistului vin dintr-o sursă infinită, alta decât a tuturor oamenilor? Evident, nu.

Ca o concluzie, demersul creativ al artistului trebuie remunerat de către cei care-i apreciază creațiile și, într-o formă sau alta, și le doresc. A-i cere unui artist să producă fără a-l plăti nu e în regulă. Arată că, de fapt, nu-ți dorești cu adevărat produsul lui. Nu îl consideri suficient de bun pentru a avea o valoare materială.

Desigur, discuția aceasta are rădăcini mai vechi, chiar foarte vechi, cred că am auzit cu toții sintagma „Chiria mea nu se plătește în expunere”. Acesta ar trebui să fie răspunsul oricărui artist conștient de valoarea muncii sale atunci când i se propune să participe benevol la diferite evenimente. Eventual aducând cu sine și mostre din creația sa. „Nu vă putem remunera, dar va fi o oportunitate grozavă pentru expunere!”, ar fi propunerea în cauză. Pare un răspuns foarte justificat, nu-i așa? Adică… n-ai să-i ceri mecanicului să-ți repare mașina, sau instalatorului să-ți monteze obiectele sanitare, pe gratis. N-ai să le explici că ar trebui să se mulțumească cu faptul că tu le-ai văzut rodul muncii și că le vei spune și altora despre cum lucrează.

Bine, de fapt, acum, cu explozia de autointitulați „influenceri”, aceste scenarii nu mai sunt atât de nerealiste. Orice om care are un blog poate cere orice serviciu pe gratis, oferind la schimb „advertising”. Adică un articol mai bine sau mai prost scris pe respectivul blog. Unii chiar o fac. Unii, cu bloguri mai cunoscute, și primesc. Cei mai mulți, însă, sunt refuzați.

Așadar, nimic cu adevărat nou. Nu aș vrea să se înțeleagă că noi, cei de la Galaxia42, nu am susține ideea că artistul trebuie plătit pentru ceea ce creează. Sigur că o susținem, dar… acționăm „un pic contrar” acestei convingeri. Pentru că nu suntem în situația de a ne putea plăti autorii sau echipa redacțională. Nu pentru că n-am vrea să o facem, sau pentru că am considera că acest lucru nu ar fi necesar, ci pentru că, efectiv, nu putem. Oricât am încerca să întoarcem problema pe toate fețele.

O dată – deși nu acesta e cel mai important aspect – pentru că fiscalitatea statului român este una foarte complicată. Efortul pe care simpla plată a impozitelor pe asemenea viramente, absolut derizorii, de altfel, l-ar implica ar fi enorm. Vorbim despre timp și energie pierdute, resurse pe care le-am resimți în detrimentul altor activități absolut necesare revistei. Ca să nu mai menționez timpul pierdut cu ping-pongul cu contractele. Și asta s-ar întâmpla și dacă am avea sponsori care ne-ar furniza resursa financiară, și dacă (ceea ce excludem) am cere bani pe revistă și am putea să ne autofinanțăm. În piața noastră minusculă, conceptul de „crowdfunding” sună chiar glumeț.

Ar trebui, deci, să se mulțumească autorul cu ideea că prozele sale scurte nu sunt comercializabile? Evident, nu. Mentalitatea capitalistă l-ar ajuta, cel puțin, să gândească în termeni competitivi. Ceea ce va face și produsul său artistic mai competitiv. Sistemul capitalist de gândire stimulează autodepășirea.

Și ar trebui să încurajăm mentalitatea capitalistă și în artă. Însă noi nu suntem încă acolo. Și, după cum merg lucrurile, nici nu vom fi prea curând. Există pe piața românească un număr (mic) de reviste care plătesc pentru proză scurtă, ne prezentăm pe această cale toată admirația față de ele, însă aparițiile acestora sunt departe de o cadență lunară, așa cum ne-am propus să păstrăm noi.

Poate vom găsi, la un moment dat, alte variante de compensare a autorilor. Despre noi, redacția, ce să mai spun, că facem benevol, din pasiune pentru literatura SF/F/H, o treabă aproape cât un al doilea loc de muncă? Pentru că revista apare lunar. Deocamdată, ce putem oferi e „expunere”. Și asta a funcționat și funcționează încă, lista de exemple de autori care au fost descoperiți de editori în paginile vreunei publicații care nu plătește fiind lungă. Și continuă să crească.

Multe dintre titlurile apărute în diverse reviste au fost incluse în volume de autor, dar și invers, unele dintre prozele deja apărute în volume de autor au fost republicate de reviste, pentru un pic de expunere în plus. Nu e ce ar trebui să fie, dar e ceva, credem noi.

Așadar, atât avem, atât vă dăm. Transparență. Și, pentru cine găsește ceva demn de reținut în asta, „feed-back”. Adică o primă validare, câteva sfaturi, exercițiul interacțiunii cu o publicație, cu o echipă redacțională.