Numărul doi este cel mai greu. Pentru că vine după primul, care e entuziasm pur, dar înaintea celui de-al treilea, care începe să alunece pe o rutină deja verificată. Direcția în care vrei să mergi nu e determinată de primul punct pe care-l pui, ci de al doilea. Al treilea nu face decât să confirme. Aici ne aflăm noi acum. După un prim număr în care am scâncit ca să vedeți că existăm și că dăm din picioare, a venit vremea să decidem încotro vrem să ne ducem și ce vrem să facem cu revista. Sau măcar la nivel declarativ să ne lăudăm că ne-am pus problema și că nu publicăm material doar în virtutea inerției.
Așadar: ce vrem noi de la lume cu revista asta a noastră?
Păi… simplu spus, să nu fie revista noastră, ci a voastră, a tuturor celor care iubiți SF-ul și Fantasy-ul. Să fie o unealtă în folosul comunității. Pentru cititori vrem să fim locul în care găsesc mereu povești interesante, scrise atât de autori consacrați cât și de debutanți, pentru autorii români vrem să fim un instrument de promovare, pentru cei străini ne propunem să devenim o fereastră prin care să-și poată expune creațiile publicului român. Și, pentru toți cei care cred că au ceva de spus prin și despre literatură, o gazdă virtuală. Ce am scris mai sus despre literatură e valabil și pentru arta grafică.
În măsura în care se va putea, ne propunem să fim și un portal pentru noutățile din domeniu, ne dorim să expunem cât mai mulți creatori de SF&F prin interviuri, să publicăm cronici cât mai relevante, să aducem, prin traduceri, în atenția cititorului român autori de pe alte meleaguri, de care altfel probabil că n-ar fi auzit. Și pentru edituri, un partener.
Ne dorim o comunicare constantă, cu toată lumea care e interesată de acest fenomen, atât pe adresa de mail, pe care așteptăm articolele voastre, cât și prin intermediul comentariilor, unde ne-am bucura foarte mult dacă ar apărea discuții legate de subiectele articolelor cu pricina, fie că e vorba de proză sau cronică, și nu atacuri la adresa altor opinenți. (Aici mă văd nevoit să fac o paranteză: secțiunea de comentarii e benefică în măsura în care aduce valoare în contextul articolului. Părerile lui X despre Y, sau despre convingerile acestuia, greu pot contribui cu ceva…)
Da, deocamdată, toate aceste cuvinte sunt doar declarații. Având doar două numere publicate, nici nu avem pretenția la altceva. Dar cum altfel am putea lansa invitația, către toată lumea care iubește SF&F-ul, să intre în comunitatea noastră, dacă nu vorbind despre ce vrem să facem? Avem doar două numere… sau avem deja două numere? Citiți-le și decideți.
Eu n-o lungesc mai mult, sunt sigur că ați prins ideea, avem zeci de materiale noi interesante (laudă-mă, gură, că de-aia-ți dau friptură!), nu e cazul să pierdeți vremea mai mult cu acesta de față.
13 comentarii
maine copiez si printez, e mai usor de citit pe suport de hartie 🙂
Cu toate că per ansamblu sunt de acord cu tine, aș vrea să te contrazic în unele părți esențiale – ca o dovadă, poate, că la G42 suntem o echipă, dar și indivizi cu autonomie de gândire. Vorbesc la singular și nu în numele redacției (poziția oficială e cea din editorial):
– „Păi… simplu spus, să nu fie revista noastră, ci a voastră, a tuturor celor care iubiți SF-ul și Fantasy-ul.” Eu personal mi-aș dori exact invers. O revistă care să nu fie „a voastră”, a tuturor, ci „a noastră”, doar a celor câțiva care o facem.
(1) Eu vreau ca noi, cei câțiva, să ne asumăm „pe persoană fizică” niște decizii și alegeri, iar voi (noi-ul general) să ne judecați în mod cât se poate de obiectiv, prin numărul de accesări și preluări (după principiul exemplarelor vândute, neaplicabil în România). Noi luăm notă, matematic și rece, și apoi luăm alte decizii. Așa, nu ne permitem să împărțim/diluăm eșecurile cu „ăsta e nivelul general, al tuturor”, ci e nivelul nostru – și ne obligă la semi-profesionalizare; dar și invers, dacă alegerile sunt doar ale noastre, nu plebiscit, vom putea face și unele mai curajoase.
(2) Eu vreau o revistă care să fie un webzine gratuit, dar NU un fanzin. Nu la nivelul de literatură scrisă de fani, pentru că na, e a tuturor, ci la un nivel mediocru (nu râdeți, că dacă e să fim sinceri, mediocritatea e un ideal în roSFF, o țintă la care mai trebuie să ne străduim ca să ajungem). O revistă care, nefiind a voastră, a tuturor, să-și permită să vă respingă textele până devin mai bune, chiar dacă vă supără, fiindcă la final va fi mai bine și pentru noi, revista, și pentru voi, autorii. Și vă va face și pe voi mai critici: dacă rupem lanțul de ”o mână spală pe alta”, „eu te public tu mă lauzi”, o să ne arătați și voi bârnele din ochi, știind că nu vă afectează cu nimic șansele de a vă publica povestirea. Că oricum v-o respingem…
(3) Eu vreau să creăm o distanțare între noi, cei care facem revista, și voi, cei care o citiți, ca să ne permitem un grad mai ridicat de sinceritate de ambele părți, neafectat de prietenii (care să rămână pentru alte contexte). Să putem spune și noi, și voi, ”e proastă”, fiindcă nu suntem în aceeași barcă, unde nu ne criticăm pentru a nu o zgâlțâi.
– ”Să fie o unealtă în folosul comunității.”
(4) Eu cred că ar trebui să fie o unealtă pentru evoluția genului și mai degrabă un loc de elitizare a unui nucleu „activist”. O unealtă nu în „folosul” tuturor, care s-ar interpreta „să-i publicăm pe toți, că-s din comunitate și trebuie să debuteze undeva, e o utilitate publică” (precum la GSF, unde acesta era rolul asumat, de poartă de intrare), sau „dacă vor încă 1000 de romanțuri cu vampiri, aia le dăm”, cum zic editurile. Nu. Trebuie să încetăm să ne gândim la binele public al fandomului (care nici nu există, apropo, „comunitatea” de care vorbești tu e de fapt e un ecosistem de „fandoame” diferite și uneori, deseori, ostile) și să căutăm „MAI binele”. Să fim junimiști, nu populiști. Aș vrea ca G42 să fie o unealtă în mâna echipei, nu a comunității, prin care echipa să încerce, asumat, o restartare a unui domeniu care a lâncezit, o reașezare sau măcar o repunere în discuție a unor valori literare, o forțare a ieșirii din anumite gusturi stagnante sau insuficient de educate. Ar trebui să fie o trompetă cu care să trezim roSFul din somnu-i cel de moarte, nu încă o oglindă de auto-admirat geniul. Că am tot avut destule astfel de reviste și au murit toate. Sau urmează. Ar trebui să ne asumăm noi un crez, niște obiective, nu să le așteptăm de la public.
– ”Pentru cei străini ne propunem să devenim o fereastră prin care să-și poată expune creațiile publicului român”.
(5). Vrei să fiu sincer? Știi că am obținut și tradus multe povestiri pentru G42, unele de la nume cunoscute. Nimeni dintre ei nu a auzit de România (ca să „ne mai și râdem”, vă mărturisesc faptul că unii credeau că suntem maghiari și nu am reușit să-i conving altfel, alții că vorbim poloneză, că cică e lingua franca pe aici, alții că suntem înrudiți cu lituanienii și o singură stimată doamnă avea idee de români… fiindcă erau românce slujitoarea și coafeza ei. No comment). Nu căutau „o fereastră în România” și cred că, deși-s amabili și prietenoși, pe majoritatea îi doare în continuare fix în cr dacă sunt citiți de nemaipomenitul fandom românesc. Eu văd situația exact invers: românii au neapărat nevoie de o fereastră spre afară, că s-au sufocat de tot în auto-suficiență. Și scriitorii, și cititorii, și editurile.
În România se scrie majoritar SFF prost, se citește majoritar SFF prost și se publică, vinde și cumpără majoritar SFF prost. Suntem rupți de trendurile actuale, suntem rupți de nivelul calitativ din lume, suntem rupți de lumea SF care contează acum, adică SUA și Asia. Suntem rupți până și de cea care nu contează, deși are voci foarte mișto (ex. finlandezii și lumea slavă). Rolul traducerilor din G42, așa cum îl văd eu, care mi-am asumat rubrica, este să ofere niște mostre de altceva, ca să ne (și să vă) formăm o idee despre cam ce apare în revistele sau antologiile serioase. Alea care acceptă 1% din propuneri (submissions).
Ca să vedem măcar unde sunt restul. Ca să mai citim și altceva, alte teme, alte voci, alte stiluri. Ca să ne speriem că pierdem trenul. Nu o să placă toate – importantă e realizarea că există altceva-uri și că „afară”-ul nu prea seamănă cu ce se publică pe aici. Și mai ales ca să ne învățăm să mai încercăm și texte de la autori pe care nu-i știm – că deocamdată românul vine doar la ce știe, nici măcar nu încearcă un nume necunoscut. Măcar dacă sună a străinez, poate iese din conservatorism.
De aceea deschiderea unei ferestre chiar e vitală, dar la acest moment nu dinspre afară spre interior, că nu ei au nevoie de noi, ci invers, dinăuntru spre exterior, ca să ne trezim nițel din auto-admirație.
Și de aceea eu nu cred că rolul G42 e să ofere comunității o voce și o agora (o dezvoltare orizontală), ci niște produse finite și o direcție ascendentă calitativ (dezvoltare pe verticală).
Mulțumesc mult, Miloș, pentru intervenție! Într-adevăr, la o primă vedere, editorialul poate fi interpretat drept un angajament de a publica orice, fără discernământ, doar de dragul de a publica. Te asigur că nu e cazul. (deși pe tine nu trebuie să te asigur, tu știi cum lucrăm, dar îți mulțumesc pentru semnalul pe care mi l-ai dat că trebuie să explic un pic). Vom trece printr-un filtru foarte atent tot ce publicăm, pentru că e oglinda muncii și exigenței noastre. Însă asta nu înseamnă că invitația nu e valabilă. Vrem să avem o bază mare de selecție, vrem să motivăm oamenii să se autodepășească, să ne vadă ca pe o validare, fie că vorbim despre proză sau despre articole conexe.
Legat de articolele conexe: Nu vreau doar recenzii laudative! Vreau onestitate. Vreau să oferim informație de valoare, nu osanale (în sensul acesta cred că ideea de agora se potrivește cumva cu ce ne dorim).
De acord. Ceva de genul acesta incerc sa fac si eu, de la oameni pentru oameni. Din inima. Cu tinta Dumnezeu.
Sunt dezamăgită de atitudinea voastră față de cititori. Am propus înființarea unui grup unde am fi dezbătut articolele în tihnă și am fi împărțit opinii. Aici pe site este foarte greu să ții pasul cu celelalte comentarii, fie uiți, fie ții un discurs și ai părăsit pagina. Voiam să vă ajut și în același timp să fac din acel grup dedicat revistei un loc pentru toți. Mi s-a răspuns în zeflemea că „Puteți comenta după fiecare articol”. Wow. Ce aroganță. Mai aveți de lucrat la partea de marketong și la atitudine. Revista asta este de fapt pentru voi, nu pentru noi.
@Cătălina S:
Având în vedere că eu sunt cel care a(m) susținut chiar aici ideea că revista ar trebui să fie „a noastră, nu a voastră”, mă simt obligat să răspund, fiind probabil vizat. Ceea ce mă pune într-o poziție bizară, din moment ce sunt simultan în dezacord și cumva de acord cu dv.
Dezacord: dacă o să vă uitați la revistele serioase de SFF din online, ca Lightspeed sau Clarkesworld, nu au nici măcar posibilitatea de a comenta la articole. O idee excelentă, pentru că deseori comentariile sunt atacuri la persoană sau extremisme religioase ori politice, nu cu valoare literară.
Acord: mie mi se pare foarte bună ideea americanilor de la Aphelion, care au asociat revistei un forum, unde oricine poate deschide subiect pe orice povestire/articol din revistă și apoi se discută. O idee pe care o susțin în continuare pentru G42.
Oricum, puteți oricând să deschideți dv. un grup de dezbateri SFF (cu alt brand decât G42), nici nu aveți nevoie de noi pentru succes. Anunțați-ne și o să-l semnalăm și noi aici, ca să vă sprijinim în inițiativa asumată de dv.!
Bună ziua, mulțumim pentru feedback! Revista are și o pagină de Facebook: https://www.facebook.com/revistagalaxia42/, unde vă invităm să comentați și să ne împărtășiți părerile. Articolele din numărul nou vor fi postate acolo. Ne-ar bucura să ne scrieți ce părere aveți despre subiectele abordate. Ne cerem scuze pentru orice neplăcere și vă așteptăm cu drag pe Facebook!
Adevărat! Loc de bârfă mai bun ca facebook-ul nu se ezistă!
„deocamdată românul vine doar la ce știe, nici măcar nu încearcă un nume necunoscut” asta sună de parcă de 30 de ani în România au fost publicați numai Asimov, Herbert și King.
Nu am vorbit în general, ci chiar mă uit la numărul de accesări la povestirile din revistă, și la români, și la traduceri.
În ambele rubrici, relația notorietate-accesări e direct (și drastic) proporțională.
Și nu, nu are legătură cu nivelul calitativ. Deci îmi păstrez concluzia exprimată mai sus, fiind fundamentată matematic.
Pe de altă parte, privind retrospectiv mă văd într-adevăr contrazis statistic la afirmația „Măcar dacă sună a străinez, poate iese din conservatorism.” Nu e așa, și la traduceri cititorii se orientează tot (doar) după notorietatea autorului, nu după cât de bună e povestirea.
Deci vorbeai de cititori, nu de editori. Mi-a părut că e și un reproș adresat editorilor, că merg numai la pomul lăudat – sau, mă rog, publică doar autori cunoscuți, verificați, încercați, care s-au mai vîndut.
1. Ca cititor mi se pare normal să te îndrepți spre autori pe care-i cunoști. E ca la librărie: cumpăr autorii pe care-i știu. Eventual mai iau și cîte un necunoscut uneori, mai încerc ceva nou.
2. E foarte bine că promovați și autori mai puțin cunoscuți la noi, ca să vadă autorii (și cititorii) români cum se scrie afară, să nu rămînă de căruță. Dar poate ar fi bine ca în prezentările lor să justificați alegerea (dacă tot ați plecat pe ideea asta). De ce m-ar impresiona însă că Palmer a publicat în Mutation Press, Eibonvale Press, Solaris, TFQ, Unspoken Water, Kraxon Publishing, Tickety Boo Press, Dog Horn Press? Ce-s astea? Cine a auzit de ele? Avem noi vreo 2-3 români care au publicat în reviste mult mai bine cotate. Sau Wexler. Nu mă impresionează că a scris cîteva cărți (16 cărți între 2012 și 2020). Era bine dacă spuneai tu două vorbe despre Shadow Campaigns.
Înseamnă că asta e, a fost prea complicat pentru mine, probabil n-am înțeles despre ce e vorba. Așa e cu noutățile… Baftă, succes!