Pentru mine, momentul cel mai delicat în munca de pregătire a următorului număr este cel al editorialului. Nu-mi plăceau articolele astea nici la Gazetă, nu-mi plac nici aici. Înafara rarelor cazuri în care chiar se întâmpla ceva ce-mi doream să comentez, a-mi bate capul să găsesc o temă doar pentru că se apropia un termen și aveam de postat un articol mi se părea un demers nefolositor. Și asta nu s-a schimbat cu timpul.
Bine, acum ar fi câteva teme de interes, ca cea a procesului dintre cele zece edituri și Bookster, temă care a scânteiat ceva interes, unele replici virulente apărând pe blogurile oamenilor din breaslă sau pe Facebook. Dar, cum punctul celor mai acide critici și celor mai radicale concluzii despre intelectul unora sau al altora a fost deja atins, ce rost mai are să comentez și eu? Pentru cei care știu deja (deși s-au informat, probabil, 5 minute) exact care e cadrul legal, ce rost ar mai avea să spun că lucrurile sunt ceva mai complicate decât par? Că Bookster nu e fix același lucru cu o bibliotecă publică? Absolut niciunul. Ar avea oare mai mult sens să mă apuc să mă lamentez despre piața de carte care a generat acest conflict? Sigur că nu, că doar apa nu-i sfărâmicioasă.
Aș putea să turui despre parodia de apocalipsă pe care o exersăm acum, pentru că ne-a apucat groaza de virusul pe-al cărui nume deja mi-e și silă să-l mai scriu, că-l aud de peste două sute de ori pe zi. Ba în glumițe cu berea, care de mult nu mai au haz, ba în știri alarmiste. Nu văd ce sens ar mai avea să-mi vărs și eu opiniile de ne-specialitate în cacofonia generală.
În fine, aș putea să scriu despre târgul de carte SF&F Final Frontier, de care ne mai desparte foarte puțin peste o lună. Dar pe acela îl vom trata în comunicate de presă.
Așa că, singurul lucru pe care-l văd oarecum util la un asemenea articol ar fi semnalarea articolelor de tip „highlight” pe care le vom include în acest număr. Pentru că avem câteva. Bine, eu cred că fiecare articol în parte are măcar ceva interesant, sau cel puțin așa vreau să cred, dar sunt câteva pe care aș vrea să le indic în mod special.
Primul ar fi interviul cu Peter Watts, autor premiat cu premiul Hugo în 2010 și finalist pentru premiul Locus în 2011, cel care a avut și o povestire excepțională în numărul trecut. Pentru ambele îi mulțumim lui Miloș. Tot lui îi mulțumim și pentru povestirea care ține capul de afiș numărul acesta, povestire scrisă de Molly Gloss, autoare multipremiată în SUA. Apoi, avem un articol foarte fain și actual despre știință și politică, scris de geneticianul Florin Stanciu. Darius Hupov a realizat un nou panoramic, de această dată egiptean (română și engleză), avem și un nou episod din „O falie în timp”, serie de articole scrise de Marian Truță despre vechile reviste CPȘF. Și, evident, avem fragmente de roman, proză scurtă și foileton, nu mai puțin de patru traduceri, cronici de cărți, filme și jocuri și toate celelalte.
Grafica este semnată de Cristian Vicol.
Motive suficiente să nu mai pierdeți vremea pe această pagină, ci să treceți la următoarele.
Lectură plăcută!