Am scris și editorialul trecut despre Societatea Europeană de Science-Fiction și despre glorioasele premii pe care le acordă anual în cadrul „Convenției” europene „Eurocon” pe care o organizează, prin rotație, câte o grupare din câte o țară. Spuneam atunci că nu știu care e relevanța acestor premii, că beneficiile și criteriile de acordare sunt discutabile. Îmi mențin părerea, premiile acelea fiind acordate pe baza unor nominalizări făcute în prealabil de fiecare „țară” în parte după ce reguli vrea, care apoi sunt votate în totală necunoștință de cauză la locul faptei.
Nu am participat personal la niciun Eurocon, dar am înțeles că acolo se formează rapid niște bisericuțe, sau se reactivează cele deja stabilite în anii precedenți, și în cadrul acestor grupuri de lucru se poartă negocieri de genul: „votează-mi traducătorul ca să-ți votez editura!” Evident, cei care reușesc să coaguleze congregația cea mai extinsă își adjudecă premiile. Și, cum lista de categorii la care se primesc nominalizări e destul de largă, ea permite formarea de congregații destul de mari, cu condiția ca fiecare enoriaș național să se mulțumească să primească câte un premiu pentru ceva. Cu cât mai multe premii vrei, cu atât poți da mai puține voturi altora, deci e posibil să nu primești nimic. Atât și nimic mai mult.
Singura excepție de la această minunată procedură de acordare e premiul de încurajare „Chrysalis”, premiu pe care-l ia fiecare candidat propus – adică se dau atâtea premii de încurajare câte țări depun candidaturi. Să se „deie” la toată lumea câte ceva, ca să fie bine.
OK, acum haideți să vedem cum e cu aceste liste de nominalizări în țărișoara noastră. Mai mulți ani la rând, ele au fost făcute de către SRSFF (Societatea Română de Science Fiction și Fantasy), organizația bucureșteană care avea, cred eu, cei mai marcanți oameni din SF-ul românesc, dacă ne gândim la activitatea publicistică. 2013, 2014, 2016, 2017, 2018… Aceste nominalizări erau trimise de criticul Cătălin Badea-Gheracostea, care le și argumenta. Nu știu ca SRSFF-ul să le fi adus vreodată în dezbatere cu vreo altă organizație înainte de a le trimite, dacă a făcut-o, îmi pare rău, eu nu știu de așa ceva. Deci le făcea cumva unilateral și fără criterii clar definite. Dar le făcea și le argumenta. Și le susținea.
Buuuun, de vreo doi ani încoace, ARCA SF (Asociația Română a Cluburilor și Autorilor), asociație din care fac parte câteva dintre cluburile de SF din țară, mai puține decât cele care nu fac parte, a decis că aceste nominalizări i se cuvin. Deci, a început să trimită și ea liste.
Ei, aici e partea interesantă: Societatea Europeană NU lucrează cu câte o organizație națională afiliată în fiecare țară, ci acceptă orice primește, indiferent de la cine, apoi face operațiunea logică de „intersecție” pe listele (oricâte ar fi ele) primite de la o țară și ia în considerare doar nominalizările care se regăsesc pe toate. Da, exact, oricine poate, dacă are chef, trimite o listă acolo. Și, dacă pune nume la întâmplare, eventual chiar persoane sau entități fictive, de ce nu?, invalidează orice altă listă ar fi trimis altcineva. Pare o glumă proastă, nu-i așa? Ei, așa „funcționează” lucrurile acolo. De-aia zic că-s relevante premiile astea până la nori.
Dar revenind… Datorită acestei situații s-au pierdut mai multe nominalizări, ori de câte ori mai multe persoane au trimis, în numele câte unei grupări, liste diferite. ARCA SF nu a fost prima organizație care să se calce pe bombeu cu SRSFF-ul pentru trimiterea nominalizărilor. În ultimii ani au mai fost și alți oameni care au făcut-o, ajungându-se chiar ca într-un an să avem trei liste paralele. Însă ARCA SF a fost cea care, în final, a avut câștig de cauză, anul trecut toți ceilalți – inclusiv SRSFF-ul abținându-se de la a trimite nominalizări, tocmai pentru că au înțeles că ARCA SF o va face oricum, deci acțiunea oricărui alte entități nu va putea decât să subțieze lista. Chiar s-o anuleze.
Și, pentru premiile Chrysalis, cele de încurajare, acest lucru chiar e rău. Pentru că acelea se primesc cu singura condiție ca țara să aibă un candidat și doar unul. Însă noi (România, vreau să spun), le-am pierdut în câțiva ani datorită listelor multiple. Și au fost niște autori care, dacă mă întrebați pe mine, chiar le meritau. Cristi Vicol, Florin Purluca, George Cornilă… probabil și alții de care nu-mi amintesc chiar acum. Și, deși în esență ușile pe care acest premiu le deschide sunt naiba știe pe unde și naiba știe către ce, pentru moralul unui autor ele chiar contează.
Dar iată că acum, când ARCA SF a reușit să-și impună supremația asupra procesului de nominalizare, habar n-avem dacă anul acesta există sau nu candidați pentru aceste premii din partea României… iar termenul pentru depunere a listelor s-a încheiat. Dacă ajungem să pierdem din nou premiul de încurajare (cel puțin), de data aceasta pentru că nu a trimis nimeni liste, am fi chiar de râs.
Și cam ăsta e și motivul pentru care am scris editorialul de față. Că e de râs…
P.S. Lista completă a premiilor EUROCON din 2010 încoace poate fi consultată aici.
2 comentarii
Fratele meu, am renuntat sa depunem liste pentru ca ne-am saturat de scandal. Daca unii se erijeaza in ayatolahi noi ce sa facem? Sa-i lasam sa se reprezinte. Ca, doar, nimeni nu se poate pune cu liderii religiosi…..
Foarte bine punctat, Alexandru. Eu unul aș fi fost mai contondent, dar admit că echilibrul tău dă mai bine.