Dune: o scurtă istorie a industriei(timp de citire: 6 minute)

De mai bine de cinci decenii, universul „Dune” este exploatat în principal în trei mari domenii de creație artistică: Literatură, Film (pentru marele și micul ecran) și Jocuri video, dar și în altele, precum arta grafică, fan-fiction-ul și așa mai departe. În cele ce urmează vă propun o scurtă trecere în revistă a cronologiei fenomenului Dune, referindu-ne la cele mai importante momente ale sale.

Așadar, punctul de plecare a fost romanul lui Frank Herbert, „Dune”, apărut în 1965. Odată ce acest roman-fenomen a fost prizat de public, continuările nu au întârziat să apară, cu o cadență de 3-5 ani. Așadar, avem: „Dune Messiah” (1969) – „Mântuitorul Dunei”; „Children of Dune” (1976) – „Copiii dunei”; „God Emperor of Dune” (1981) – „Împăratul-zeu al dunei”; și „Heretics of Dune” (1984) – „Ereticii dunei”.

1984 e și anul în care apare Filmul „Dune”, cu David Lynch ca director și scenarist. Acest film se bazează strict pe cartea „Dune”, cea din 1965, deschizătoarea seriei. În distribuției îi remarcăm pe Kyle MacLachlan ca Paul Atreides, pe Francesca Annis ca Lady Jessica, pe Patrick Stewart ca Gurney Halleck și pe celebrul câtăreț Sting ca Feyd Rautha.

Anul următor, în 1985, apărea „Chapterhouse: Dune” – Canonicatul dunei, ultimul roman al seriei scris de Frank Herbert. În același an, Frank Herbert lansează și broșura ilustrată „The Road to Dune” – „Drumul spre Dune”. Acțiunea este plasată între „Dune”, cartea de origine, și „Dune Messiah”. Este un ghid al pelerinilor spre Arrakis, conținând imagini și descrieri ale diferitelor artefacte.

În 1992 apare primul joc pentru PC „Dune”, un adventure strategy, bazat de asemenea pe prima carte „Dune”, joc dezvoltat de Cryo și publicat de Virgin Games. În același an apare și „Dune II: The Building of a Dynasty”, primul real-time strategy,  joc care practic deschide drumul acestui gen de jocuri care urmează să fie foarte popular. Jocul e dezvoltat de Westwood Studios și publicat de Virgin Game.

Din acest punct, industria este preluată în literatură de Brian Herbert, fiul lui Frank Herbert, și de Kevin J. Anderson. Cei doi scriu împreună pentru început o serie de trei cărți: „Prelude to Dune” – „Preludiul dunei”, serie plasată cronologic în anii imediat premergători evenimentelor din cartea „Dune”.

Aceste cărți sunt: „Dune: House Atreides” (1999) – „Casa Atreides”; „Dune: House Harkonnen” (2000) – „Casa Harkonnen”; și „Dune: House Corrino (2001)” – „Casa Corrino”.

În 1998 apare și jocul „Dune 2000”, succesorul jocului „Dune II”, pe-al cărui concept se bazează, aducând puține noutăți, dar îmbunătățind foarte mult grafica. „Dune 2000” este așadar tot un real-time strategy. E dezvoltat de Intelligent Games și publicat de Westwood Studios.

Anul 2000 aduce și prima miniserie de televiziune bazată pe cartea „Dune”, miniserie realizată de John Harrison, cu Alec Newman ca Paul Atreides, Ian McNeice ca baronul Vladimir Harkonnen și Julie Cox în rolul prințesei Irulan. Seria „Dune” are doar trei episoade și se bazează doar pe cartea pilot.

După „Dune II” și „Dune 2000”, al treilea joc de strategie în timp real, „Dune Emperor: Battle for Dune” apare în 2001. E lansat tot de Westwood Studios.

A doua miniserie de televiziune apare în 2003, are tot doar trei episoade și se bazează pe acțiunea din „Mântuitorul dunei” și „Copiii dunei”. Are la bază distribuția din miniseria precedentă și poartă numele „Copiii dunei”.

În literatură, duoul Brian Herbert – Kevin J. Anderson revine cu seria „Legends of Dune” – „Legendele Dunei”, o trilogie care se plasează în universul ficțional în timpul evenimentului numit Jihadul Butlerian, un element de fundal pe care Frank Herbert îl amintise plasându-l cu 10,000 de ani înainte de evenimentele începute cu cartea „Dune”. Această trilogie conține: „Dune: The Butlerian Jihad” (2002) – „Jihadul Butlerian”;  „Dune: The Machine Crusade” (2003) – „Cruciada mașinilor”; și „Dune: The Battle of Corrin” (2004) – „Bătălia Corinului”.

Apoi Brian Herbert descoperă un sinopsis de 30 de pagini pentru o carte care ar fi trebuit să se plaseze după „Canonicatul dunei”, iar el împreună cu Anderson vor scoate nu una, ci două titluri bazate pe acel sinopsis: „Hunters of Dune” (2006) – „Vânătorii dunei” și „Sandworms of Dune” (2007) – Viermii de nisip ai dunei, romane care închid seria inițială, unind toate firele narative lăsate nesoluționate până atunci.

Au existat și mai multe povestiri de Brian Herbert și Anderson: „Dune: A Whisper of Caladan Seas” (2001), „Dune: Hunting Harkonnens” (2002), „Dune: Whipping Mek” (2003), „Dune: The Faces of a Martyr” (2004), „Dune: Sea Child” (2006), „Dune: Treasure in the Sand” (2006).

Cei doi scriitori au inițiat apoi proiectul seriei „Heroes of Dune” – „Eroii dunei”, care-și plasează evenimentele printre cele povestite de Frank Herbert în seria sa originală. Din acest proiect au apărut doar: „Paul of Dune”, (2008) – „Paul al dunei” și „The Winds of Dune” (1009) – „Furtunile dunei”. Alte două cărți planificate, „The Throne of Dune” și „Leto of Dune” au fost deocamdată amânate, deoarece un alt proiect, considerat mai ofertant, a avut întâietate în industria literară Dune, o serie care să aibă în prim-plan societatea Bene Gesserit, Mentații, doctorii Suk, ghilda și navigatorii ei.

Din această serie au apărut: „Sisterhood of Dune” (2012); „Mentats of Dune” (2014) și „Navigators of Dune” (2016).

În 2013 apare și foarte interesantul film: „Jodorowsky’s Dune”, un documentar americano-francez de Frank Pavich, film care prezintă eforturile neîncoronate de succes ale lui Alejandro Jodorowsky  de a adapta cartea lui Frank Herbert din 1965, Dune, cu posibilitățile cinematografice din mijlocul anilor 70.

Iar în 2020 așteptăm un nou film, despre care prefer să nu scriu nimic acum! Sper să fie unul de mare succes.

*

Câteva vorbe și despre istoria publicării romanului Dune:

După ce romanul său „The Dragon in the Sea” a fost publicat în 1957, Herbert s-a mutat în Florence, Oregon, la capătul nordic al zonei denumite „Oregon Dunes” (Dunele din Oregon). Aici, departamentul agricol al Statelor Unite era implicat într-un proiect de a fixa dunele de nisip cu ajutorul unor plante foarte rezistente.  Impresionat de acest efort, Herbert i-a scris o scrisoare agentului său literar, Lurton Blassingame, în care spunea că nisipurile puteau înghiți orașe, râuri, lacuri și autostrăzi. Articolul pe care-l scrisese referitor la acest lucru, „They Stopped the Moving Sands” (Au oprit dunele plimbătoare) nu a fost însă publicat decât câteva decenii mai târziu, sub forma poveștii ilustrate „The road to Dune”.

Herbert a dedicat următorii cinci ani documentării, scrierii și rescrierii. A publicat inițial un foileton în trei părți „Dune World” în revista lunară Analog, între decembrie 1963 și februarie 1964.

Acest articol a fost prezentat pe DISCORD, pe canalul Comunitatea Cristian Presura, în cadrul seriei Cărți și filme SF. Evenimente de acest fel au loc în fiecare miercuri, de la 8 la 9 PM.