Genul meu literar favorit rămâne science-fiction-ul – interviu cu G.P. Ermin(timp de citire: 12 minute)

G.P. Ermin? Cititor îndrăcit, de mic. Cu pasiuni puternice, suficient de puternice încât să mă facă să le urmez până-n panzele albe: istoria (first & always), decapotabilele (lua-le-ar dracu’, că mi-au mâncat zilele), muzica, un film bun… Înconjurat de zâne, mari și mici, de câteva mii de cărți, de câțiva prieteni buni. Amator de o discuție interesantă, pe o temă frumoasă, la orice oră din zi și din noapte. Fost profesor de istorie, fost prof de limbi străine, fost traducător/interpret, actualmente avocat. Eventual și scriitor…

Ce te-a determinat să scrii ficțiune de gen?

Dunno. Cea mai ușoară explicație ar fi că genul meu literar favorit rămâne science-fiction-ul. Dacă citești până la exasperare așa ceva, probabil ajungi să încerci a scrijeli și ceva pe temă.

Cum a apărut Ultimul înger. Prima I.A., care au fost sursele tale de inspirație?

Frankly, none. În genere scriu cam ce am deja în cap. Evident, asta îmi ia mai mult timp, de la stadiul larvar, de idee, până la paragraful final așternut pe foaie. Pe de altă parte, privind lucrurile dintr-o altă perspectivă, o sursă de inspirație poate fi orice pagină pe care-am citit-o vreodată, orice paragraf, orice autor, indiferent de genul literar pe care-l abordează. Dintr-o atare perspectivă, sursa de inspirație este multiplicată la nesfârșit.

Romanul oferă o bogăție de idei asupra cărora merită să reflectăm. Ca cititor al tău nu am putut să nu remarc desele referințe la filosofi și teosofi creștini, ceea ce este o încântare. Ce ai vrut să le transmiți cititorilor tăi și ce altceva ai vrea să știe cititorii tăi despre Ultimul înger. Prima I.A.?

Nu știu dacă am vrut să transmit ceva. Adică, n-aș vrea să-mi fie acordat mai mult credit decât merit. Într-o ordine cât de cât… ordonată, aș zice că scriu în primul rând pentru mine, scopul principal fiind acela de a scăpa de o idee care mă macină și mă macină până nu o aștern pe foaie. Apoi, dacă tot te apuci de scris, ar fi bine să scrii ceva ce merită (desigur, cât de mult iți iese sau nu este o altă poveste), și-atunci, apar întrebările astea eterne. Mie, unuia, îmi plac. Au noimă, au răspunsuri ce tind către infinit, sunt acolo întotdeauna, ripe for the taking. După ce faci asta, începe să te sâcâie ideea că ai vrea ca şi altcineva să citească ce-ai scris. Să valideze, preferabil, ce-ai scris, deşi există întotdeauna şi versiunea opusă.

Ce-ar trebui să știe cititorii mei? Pentru că suntem între noi și putem spune lucrurilor pe nume, nu cred că am atât de mulți. Sunt câțiva, sigur, dar n-aș zice că putem vorbi despre cititorii mei, ci despre cititori care, la fel ca și mine, lecturează un roman SF sau un altul, un autor sau altul. Să nu fiu înțeles greșit, mi-ar plăcea să am cohorte de așa ceva, dar nu este cazul. Cât despre cei care-au citit deja Evanghelia după Crist 2.0 și vor să afle despre îngeri și inteligențe artificiale, well, tot ce le pot spune este că tot eu am scris și afacerea asta. Cu alte cuvinte, dacă le-a plăcut prima, există șanse să le placă și cea de-a doua.

Pasiunea ta pentru filosofie este mai evidentă în acest roman, decât în primul, ceea ce face ca de multe ori să am impresia că citesc mai degrabă un roman al căutărilor, al întrebărilor, decât unul de aventuri, sau al răspunsurilor, ca să păstrăz linia. Care e viziunea ta în ceea ce privește relația om-mașină (om, divinitate, inteligență artificială).

Sumbră, și nu este numai a mea. Haidem să facem un exercițiu de literatură SF, shall we? Până acum, avem autori care s-au aplecat asupra relației om-mașină-IA, cu viziuni diferite. De exemplu, în Robogeneza și Robocalipsa, DH Wilson vorbește despre războiul om-robot, șansele înclinând când de o parte, când de cealaltă. În una dintre cele mai fun povestioare ale sale (care, cumva, și-a croit drum și în Evanghelie), Asimov vorbește despre aceeași relație om-robot, cel din urmă fiind doborât de om, în deplină cunoștință de cauză. Doar pentru că robotul ajunsese la conștiință de sine. Cixin, în trilogia lui, spune că valoarea supremă a vieții este supraviețuirea. Că nu contează în ce univers ai evoluat, pe ce planetă, în care galaxie, ce fel de civilizație ai, supraviețuirea always comes first. Lucru pe deplin aplicabil în ce-l privește pe Sapiens, câtă vreme niciuna dintre celelalte specii de Homo nu mai este pe-aproape. Și-atunci, când va veni momentul – nu dacă, ci când – conflictului om – IA… hmmm, cred că lucrurile nu vor sta deloc bine pentru una dintre părțile implicate. Dacă respectiva parte va fi omul sau inteligența artificială, ei bine, rămâne de văzut.

Romanul face parte dintr-o trilogie, începută cu Evanghelia după Crist 2.0, numită G.P. Ermin. Spune-ne câteva cuvinte despre această serie.

Cred că Evanghelia era în lucru de ani buni. Nu foarte multă lume știe asta, deși nu m-am ferit niciodată să o spun, însă acum vreo 20 și ceva de ani am trimis către Humanitas un manuscris ce aborda aproape aceleași teme, singura tuşă lipsă fiind a SF-ului. Nu a prins tiparul, însă ce aș observa în context este propensiunea pentru subiect. Ultimul înger, prima IA a venit cumva firesc, deși inițial nu plănuisem să scriu o trilogie. A treia, al cărei titlu este Apocalipsa după IoAn, ar trebui să închidă seria. Poate în mod simetric, dat fiind că prima carte din serie are la bază una dintre cele patru evanghelii canonice, iar cea din urmă este, la rândul ei, bazată pe Apocalipsa nou-testamentara?

Se poartă, deși nu e un gen nou, combinația dintre fantasy și sci-fi sub forma de science fantasy. Cum te raportezi la fantasy? Scrii în acest gen sau nu ești atras de el? Te întreb pentru că în Ultimul înger. Prima I.A. îmbini un fantastic de inspirație teologică, cu science-fictionul.

Aproape că nu citesc fantasy, din motive pe care, poate, le vom discuta cândva mai pe îndelete. Cred că prima lucrare science-fantasy citită a fost Cronicile din Amber a lui Zelazny. În opinia mea, deși pana nu este rea deloc acolo, opera nu a ajuns să fie mare tocmai pentru că îmbină aceste două genuri literare care par a fi at odds, totuși. Îmi este greu să împac un space opera plin de zboruri interstelare, galaxii și alieni rău-voitori cu niște dragoni, vreo câteva vrăji și o prinţesă care, cumva, a fost blestemată să salveze un regat cuprins de flăcări, sau lumea, sau… mai știu eu ce. Prin urmare, nici nu scriu așa ceva, cred că ar fi un fiasco total.

În ce privește teza secundă, nu m-am gândit niciodată la filonul teologic ca având o orientare fantastică, dar… now that you’ve mentioned it, am căzut puțin pe gânduri.

Ai un fel plăcut de a scrie, punctat nu doar cu referințe ci și cu ironie și autoironie, semne de mare autor. Ce scriitori te inspiră?

Toți. Toți cei pe care-i citesc, i-am citit și îi voi citi vreodată. Citesc până și cărți pe care le consider mai puțin valoroase, fiindcă nu știi niciodată unde vei găsi următorul paragraf care, fiind magistral scris, răscumpără 200 de pagini de maculatură. Evident, am și autori favoriți. Sfânta mea Treime, formată din Herbert, Saramago și Proust. Unde Saramago este, probabil, influența cea mai pregnantă.

Ce citești în ultima vreme? Ce recomandări ai face dintre traducerile de pe piața noastră și dintre autorii români?

În lectură, Paolini, Călători pe o mare de stele. Nici prea bună, nici prea rea. Relectură? Eliade, Tratatul. Ultimul autor român citit este George Cornilă, Cu dinții strânși (urmează să o lanseze la Gaudeamus), dar adaug și Adrian Victor Vank, Aproape adevărat (și aceasta urmează să fie lansată în curând).

Recomandări de autori romani?! You’ve gotta be kidding me, am o listă fesenistic de lungă. Care lista îl include și pe unu’, Daniel Timariu. Mi-a plăcut al naibii de mult o povestioară de-a lui, cea cu Palanca Mijlocie.

De ce scrii?

Of, de n-aş mai face-o!

Din curiozitate: cât timp ai scris la acest roman? Și, în general, câte ore pe zi aloci scrisului?

Destul de mult, cu atât mai mult cu cât la un moment dat m-am întrerupt. Nu mai puteam continua, simțeam că îmi scapă ceva, că nu știu să duc povestea mai departe, așa că am aruncat laptopul cât colo timp de vreo săptămâni. După aceea am reînceput. Probabil am scris, cu intermintente, un an, un an și ceva.

În ce privește a doua întrebare, răspunsul este zero. Prefer să fac orice altceva, numai să nu scriu. Iar dacă am de ales între a citi și a scrie, răspunsul va fi întotdeauna să citesc.

La ce lucrezi in ultima vreme? Unde pot fanii să-ți caute munca?

Am un deadline de trei ani de la editor să scriu ultima carte din trilogia Imperiului IA. Pentru primul dintre ei mi-am atins obiectivul, am scris titlul, asa că pentru moment nici măcar nu-mi bat capul cu ea. Din păcate însă, m-a mai lovit o idee, așa că mă chinui cu aceea, pentru moment.

Cât despre cei care, prin cine știe ce miracol, ar vrea să mai audă una-alta de la yours truly, recomand rubrica “Despre zei, cu GP Ermin”, din Galaxia SF 42. Sunt unele chestii fun pe-acolo.

Ultimul înger – Prima I.A., de G. P. Ermin

Titlu: Ultimul înger – Prima I.A.
Autor: G. P. Ermin
Editura: Editura Crux
Dată publicare: 2022
Număr de pagini: 220
ISBN: 978-606-9027-15-8

DESCRIERE

„Foarte, foarte tari ideile și combinațiile de specii și regnuri din romanul Ultimul Înger – Prima I.A., toate dau o adâncime amețitoare textului. De asemenea, elementele mai rar întâlnite în literatura SF, precum omul prins între creația divină și cea umană, întrebările despre rostul îngerilor într-o lume în care inteligența artificială trafichează trăiri umane ce pot fi experimentate de IA, toate acestea duc lectura într-o zonă… scary. Autorul te conduce în locul în care îți spui: stai așa, de ce îmi mai pasă de orice pe lume dacă nu am răspuns la întrebarea asta?” – Ovidiu Vitan

„Ultimul înger – Prima I.A. este încă o carte scrisă în stilul inconfundabil al lui G. P. Ermin, poate cam prea întunecată pentru gustul meu. Este, într-adevăr, un roman SF, dar este şi un roman psihologic, dacă nu chiar filozofic. Sau teozofic, încă nu m-am hotărât. Puțin prea pesimistă, uneori chiar înfiorătoare, dar concluzia nu poate fi decât una singură: o carte care merita citită.” – Marian Ursi

„Autorul revine cu un nou roman în care îmbină SF-ul cu elementul religios, reinterpretând de această dată mitul lui Adam și-al Evei. Mulți vor citi această carte ca pe un roman de dragoste proiectat pe un fundal SF, eu prefer să o văd ca pe o ocazie excelentă pentru a filosofa despre natura umană și, mai ales, despre suflet. La urma urmei, ăsta este elementul forte al autorului, împletirea dintre SF și religie.” – Ana Scalcau

Evanghelia după Crist 2.0 de G. P. Ermin

Titlu: Evanghelia după Crist 2.0
Autor: G. P. Ermin
Editura: Crux
Nr. pagini 290
ISBN 978-606-9027-12-7

Prezentarea editurii

După nuvela Făt Frumos vs. Darth Vader – satira science-fiction cu care ne-a încântat în 2020 -, GP Ermin schimbă complet registrul cu romanul Evanghelia după Crist 2.0. Urmând firul narativ și structura Evangheliei după Luca, acest roman SF ne invită la controverse dintre cele mai aprinse.

Autorul se concentrează pe marile momente și mistere biblice – imaculata concepție, schimbarea la față, găsirea discipolilor, crucificarea, etc. – reluând, așadar, o poveste fidelă materialului-sursă, pornind de la personaje biblice arhicunoscute, dar adaptate unei înfricoșătoare lumi noi. Ne aflăm, în 2233, într-un viitor sumbru, o antiteză a oricărei bune vestiri în care am putea sau ne-am dori să credem.

Evanghelia după Crist 2.0 este un roman surprinzător, ambițios și ingenios: surprinzător pentru că nu seamănă cu alte romane ale aceluiași autor; ambițios pentru că abordează nu una, ci două teme sensibile și totodată dificile: religia și inteligența artificială; ingenios pentru că reușește să lege două universuri aparent incompatibile – cel biblic și cel science fiction. Mi-a plăcut foarte mult faptul că αΩ (personajul cu cel mai reușit nume, după părerea mea) apare atât de puțin, deși este extrem de puternic și am realizat că marele talent al autorului constă nu în simțul umorului – care se întrevede în câteva locuri, dar e foarte fin, deloc efervescent precum în celelalte romane – ci în iscusința cu care recurge la anumite artificii, unele destul de evidente, altele mai subtile și mai reușite. La fel ca antologia Poarta timpului editată de Robert Silverberg și Bill Fawcett, Evanghelia după Crist 2.0 mi-a trezit o oarecare nedumerire de a descoperi elemente atât de străine genului science fiction într-o poveste SF, dar și curiozitatea de a vedea cum se vor lega acestea până la urmă. –  Ana Scalcău

Dezlănţuit. Acesta este cuvântul, dezlănţuit. Evanghelia după Crist 2.0 a lui GP Ermin, rescrisă după chipul şi asemănarea autorului, jonglează cu “mistere” precum Imaculata Concepţie, Schimbarea la Faţă sau Învierea la fel de uşor cum o face cu concepte SF precum inteligența artificială, nanoboţi biolocatori sau syncorp. Un tur de forţă, ca stil şi fond, precum şi un slalom printre problemele eterne ale omului, totul în cheie SF. Recomand! – George L.