Pe Cristian China Birta comunitatea internauților îl cunoaște drept Chinezul, omul cu newsletter-urile în care adună informații variate, de la cultură la marketing, timp liber și tehnologie. E unul dintre oamenii cu cele mai frecvente cronici video despre cărți, dar și articole foarte variate. Bloggul lui, https://cristianchinabirta.ro/, propune zilnic articole din foarte multe domenii. De aceea este probababil chipul care le vine multora în minte când aude cuvântul „Influencer”.
Alexandru Lamba: Salutare, Cristi, și mulțumim pentru interviu!
Ești unul dintre promotorii lecturii în general și ai literaturii în special. Vorbește-ne despre lecturile tale. Cum îți alegi următoarea carte? Cine te urmărește știe că abordezi un domeniu foarte variat, de la istorie, psihologie și până la beletristică. Ce domeniu te atrage cel mai mult? Depind lecturile de starea de spirit în care te găsești?
Cristian China Birta: Nu știu dacă sunt chiar cum zici, un promotor al lecturii. Sau, cel puțin, nu mi-am propus să fiu. Adică nu acesta este obiectivul meu pe linie de cărți. Nici pe departe. Dar cred că lumea mă percepe așa pentru că vorbesc mult despre cărți. Mai bine zis, nu neapărat despre cărți cât despre cât de important este cititul în viața noastră. În ceea ce mă privește, lectura este singura modalitate prin care pot să devin un pic mai deștept în viața mea. Eu altă metodă nu știu. De aceea citesc și din multe domenii. A citi este cel mai fain lucru pentru mine când vine vorba despre chestii de făcut extra-familie și extra-business. Deși, pentru că orice lectură devine parte din ceea ce ești, este cam greu să tragi linii clare de demarcație.
Dar e și cel mai util. Așa că, atunci când aleg ce să citesc, fac o combinație de util și plăcut. În ultimii ani, această reușită combinație înseamnă majoritar autori români contemporani, autori străini contemporani despre care aud în bula mea cea livrescă, psihologie, istorie și câte puțin din zona de business. Am o medie de 33 de cărți pe trimestru. Cam 11 cărți pe lună. De aproape 2 ani de zile văd că sunt pe media asta. Asta înseamnă că mi-am cam atins limita de lectură, zic…
A.L.: Dar în copilărie, ce citeai? Ce cărți te-au convins să-ți iei atât de în serios planul de lecturi?
C.C.B.: Cred că prima cartea care m-a dat pe spate a fost „Urechiușă Zbârlită”. Nici nu mai țin minte autorul… Era despre un copil care a primit un câine, iar apoi câinele a murit călcat de o mașină. Mi-a rupt sufletul. Dar tot atunci, retrospectiv privind lucrurile, cred că am învățat fără să îmi dau seama că o carte este o viață în sine. O lume minunată. Care poate fi mai bună decât lumea în care trăim. Sau mai rea. Depinde. Din acel moment am început să citesc. Mult. Am devorat – evident – Alexandre Dumas. Încă mai știu pasaje pe de rost din „Cei trei muschetari”! Am citit multă istorie în copilărie. Mă atrăgeau poveștile de vitejie. Care acum știu că erau, mai ales cele românești, niște petarde propagandistice. Dar atunci erau cealaltă lume a mea. În liceu, însă, am redus motoarele lecturii. Revoluția din 1989 m-a prins în clasa a IX-a. Și m-a luat valul cu schimbările. Și pur și simplu cititul nu a mai fost o prioritate pentru mine. Și, pentru câțiva ani buni, până după începerea facultății, nu am mai citit. Ani irosiți…
A.L.: Ești unul dintre cei mai vocali bloggeri din România, considerat de foarte multă lume un maestru al campaniilor publicitare. Vorbește-ne despre îndeletnicirea ta. Cum ți-ai dat seama că ai această vocație? Ești unul dintre pionierii domeniului, ai străbătut cărări nebătute. Cum le-ai găsit?
C.C.B.: Mi-a plăcut scrisul de când mă știu. Aș putea zice că am fost mereu un scrib. Căci nu mă pot numi scriitor, aș comite, în ciuda aroganței mele funciare, o lez-scriitoritate. Doar că scriitura mea mereu a fost pe sistem mai activist, ca să îi zic așa. Spre exemplu, imediat după Revoluție, în primul an de liceu, am participat la lansarea unui ziar pentru tineret, în calitate de jurnalist (mă rog, înțelegi tu ce vreau să zic…). Și, în paralel, mi-am făcut propriul meu ziar. Da, al meu. Scris de mână. Și cu niște ilustrații făcute de un coleg, care le avea cu desenatul. Și îl împărțeam prin școală. O fițuică, îți dai seama. Râd acum când mă uit la ea. Dar râd cu nostalgie… Ce vreau să zic este că mereu am considerat că scriitura, orice fel de scriitură, este făcută să fie citită de oameni. Altfel, nu are rost, în mintea mea. De ce să scrii ceva dacă nu este citit? Bine, între timp am învățat despre funcția terapeutică a scrierii unui jurnal. Doar pentru tine. Dar asta-i altă discuție. Revenind, am devenit blogger în 2007, pentru că mi-am dat seama că este noul tip de jurnalism. Și că nu este doar modă trecătoare, cum îmi ziceau cei mai mulți din jurul meu atunci, ci că va fi noul mod de comunicare. Unul revoluționar. Și așa a fost. Cel puțin pentru câțiva ani. Până au venit rețelele sociale peste noi. Și blogurile au devenit pentru mulți ceva învechit. Doar că suntem mulți dintre noi, bloggeri vechi, încă pe piață. Și suntem bine-merci. Adică lumea încă ne citește. Clienții încă ne caută. Pentru că suntem bloggeri profesioniști. De aia.
A.L.: Cine e abonat la newsletter-ul tău știe că ai foarte multe lucruri de adus la cunoștința urmăritorilor tăi, din foarte multe domenii. Totdeauna m-am întrebat cum aduni toată informația pe care o concentrezi în acele mailuri. Vine ea la tine sau o cauți după anumite rețete?
C.C.B.: Ohoooo, dacă îți spun că newsletter-ul este chestia la care lucrez cel mai mult, mă crezi? În jur de 2 ore și jumătate, chiar trei. Pentru fiecare newsletter. Ceea ce este foarte mult pentru mine. Dar rezultatul se vede, așa este. Baza de date crește (imediat ajung la 5.000 de abonați), aprecierile cresc și ele, iar mândria mea, că fac un lucru apreciat, crește și ea. Aflu toate acele informații pentru că, în ani de zile de lucru în digital, am reușit să îmi creez niște filtre în social media care îmi oferă informația pe care o doresc. Și despre care știu că o doresc mulți din comunitatea mea.
A.L.: Acum spune-ne câteva cuvinte despre Kooperativa 2.0. Ce este ea? Pe cine reunește? Ce-și propune? Ce ați realizat până acum?
C.C:B: Discutam mai sus despre cum am devenit eu blogger. Când am dat drumul blogului în 2007, am crezut că doar asta o să fac, blogging. Nici prin cele mai ciudate (ca să nu zic plăcute) gânduri nu mi-a trecut că o să am o agenție digitală. Care înseamnă acum 20 de oameni. Și suntem în creștere. Doar că așa m-a dus drumul. Unul pe care, tot mergând eu așa cu fruntea sus și atent la toate cele din jurul meu, am văzut o grămadă de oportunități. Pe care le-am strâns, practic, în ceea ce astăzi este agenție de digital marketing Kooperativa 2.0. Practic, așa cum mulți clienți ne-au întrebat la început și acum, mergem umăr la umăr de niște ani buni. Dacă vrei „promovare pe internet”, s-ar putea să fim ceea ce cauți. Sau nu. Negociem!
A.L.: Revenind la domeniul literar, mă bucur că pot spune că ești unul dintre cei mai vizibili promotori ai literaturii române contemporane, lucru pe care-l faci benevol. Îți mulțumesc personal pentru asta! Crezi că poate fi literatura română interesantă pentru publicul român? Dar dacă ne referim în special la tânăra generație?
C.C.B.: Dacă ar fi să o dau pe PR (apropo, tocmai ce ne pregătim să lansăm și departamentul de PR al agenției), aș zice ceva de genul: „eu am fost #FanDeMic al autorilor români contemporani”. Doar că aș fi mai departe de adevăr decât este spuma de un vin bun. Căci, firește, abia în ultimii 5 – 6 ani am început să citesc autori români contemporani. Înainte – ca să o zic pe aia dreaptă – nici nu îmi puneam problema să îi citesc. Simțeam, cumva, că mi-aș pierde timpul. Dar apoi, pe măsură ce citeam, am descoperit că rău a fost că nu i-am citit mai din vreme. Cum am ajuns să îi citesc? Povestea se leagă de faza cu blogul meu și cu faptul că sunt o leacă de influencer. Adică editurile și autorii au început să îmi trimită cărți. În speranța că o să zic ceva despre ele pe interneți. Și, cum unii dintre autori îmi sunt amici sau măcar ne știm așa cât de cât, am zis să iau niște cărți măcar să le răsfoiesc. Iar unele m-au dat pe spate. Unii scriitori m-au obligat, practic, să vreau să le citesc tot ce au scris. Uite, o să crezi iar că sunt mare PR-ist că zic asta, dar Alexandru Lamba este un condei excelent pe partea de SF. Și el știe că nu aș zice-o dacă nu aș crede-o cu adevărat. Cum știu alți autori români că nu îmi place scriitura lor. Pentru că le-o zic direct. Dreptul meu. Ba nu, obligația mea să fac asta, aș zice.
A.L.: Îți mulțumesc. Știu că la un moment dat aveai de gând să scrii și să publici o carte. Cum merge treaba? În ce stadiu ești? Poți da ceva din casă despre subiect?
C.C.B.: Permiteți să raportez! (Că așa ziceam la organizația pionierilor pe vremurile de încâlcită amintire comunistă.) Am scris între timp două cărți, nu doar una. Cea despre influencer marketing a fost programată. Și, între noi fie vorba, o să fie multă vreme de acum înainte cea mai bună resursă pentru branduri în ceea ce privește relația cu influencerii. A doua carte a fost o surpriză. Pe vremuri, îi tot auzeam pe scriitori cum o băgau pe aia cu: „cartea a vrut ea singură să se scrie”. Și eu râdeam ironic. Acum nu mai râd. Pentru că așa am pățit și eu. Fix așa. M-am trezit într-o dimineața pe la 5 și un pic și m-am apucat să scriu. Și timp de trei săptămâni, în fiecare dimineață, am scris câte o oră la carte. „Pe îngerul meu îl chema Menghină”. Așa se numește cartea. Și este, așa cum mi-a zis un prieten bun căruia i-am dar manuscrisul, „o splendidă tâmpenie, măi!”. Acum discut cu o editură să vad ce și cum. Deși m-ar tenta să fac și self-publishing. Doar ca să trec și prin experiența asta. Vedem.
A.L.: Abia le aștept! Și hai să trecem și la un alt subiect, pe care ne place amândurora să-l abordăm: Vinul și berea! Oricine te cunoaște știe că ești un om căruia-i stă foarte bine cu un pahar de vin în mână, dar și cu unul de bere, deopotrivă. Ești de asemenea promotor al producătorilor locali, atât în domeniul vinului cât și al berii. E o pasiune? E știință? E doar plăcerea ta nevinovată? Când preferi o bere și când un vin?
C.C.B.: Berea este o mega-pasiune pentru mine. Sunt foarte puțini cei care reușesc să vadă dincolo de percepția populară, ca să îi zic așa. Berea este o licoare formidabilă. Din multe puncte de vedere. Berea făcută cum trebuie, desigur. Căci și în domeniul berii este ca peste tot. Beri bune, beri excelente, beri proaste și beri execrabile. Ideea este să încerci și zona aia de bere artizanală, spre exemplu, care este pentru mulți novici uluitoare. Și eu fac de-astea des. Adică am reușit teribila performanță să convertesc somelieri de vin (nu e pleonasm, există și somelieri de bere) la băutul de bere bună.
Și cu vinul sunt prieten, dar nu așa de bun prieten cum sunt cu berea. E drept că această prietenie vine și cu o parte proastă: excesul. La care, recunosc, păcătos fiind, mă mai dedau din când în când. Cu accent pe „din când în când”. Pentru că, spre deosebire de acum 5 ani, consumul meu de alcool a ajuns la mai puțin de un sfert. Ceea ce este pentru mine o mega-performanță. Uite, ca exemplu, fix acum când scriu aceste rânduri, sunt într-o auto-impusă perioadă de 10 zile fără picătură de alcool. Fac de-astea destul de des. Ca să îmi arăt că se poate. Ca să îmi dovedesc acest atât de necesar fapt că eu controlez halba, nu halba mă controlează pe mine. Și cam așa fac cu toate în viață. Cred…
A.L.: Mulțumesc!
