Dănuț Ivănescu (1964, Ploiești) a debutat în 1990 în revista Star Trafic, făcându-se remarcat în anii următori cu povestiri science-fiction publicate în paginile săptămânalului Jurnalul SF, o adevărată pepinieră de talente. În anul 1995 va îngriji antologia de texte science-fiction cyberpunk Motocentauri pe acoperișul lumii (editura Karmat Press), un volum considerat a fi definitoriu pentru generația autorilor de SF din anii ‘90. Ulterior îl regăsim în diverse antologii și reviste printre care: Antologia science-fiction NEMIRA ’96, Iubiri subversive (Cele mai bune povestiri 1997), România S.F. 2001, New Weird (2008), Millennium fantasy & science fiction (2009) și Argos Unu – proză science-fiction & fantasy (2013). Anul 2021 a însemnat pentru autor debutul în volum personal, Palimpsestul de la Colina cu Apendice, un debut așteptat cu interes și simpatie de cititorii de science-fiction.
Despre acest volum Michael Haulică a scris: Aştept cartea lui Dănuţ Ivănescu de aproape 30 de ani. Dar cine ştie? Poate că de-abia acum e momentul ei. Să ne pregătim aşadar să însoţim Puştii Asasini, Tinerii Dawos, Cuşmele Verzi, motocentaurii, romayanii, tracinzii, erotomeşterele, pe Devadatta, Omul-Câine-Cu-Mâinile-Lungi şi pe mulţi alţii, în vieţile lor purtate prin Al Doilea Imperiu al Tracilor sau la apus, prin ţinuturile unde romanii i-au cotropit pe mayaşi dând naştere romayanilor, sau la răsărit până la Germisara-Tibet, apoi în spaţiu, pe Inelul Axayac, locul în care se va refugia omenirea sau ce a mai rămas din ea. Sau ce a devenit, într-o linie temporală care se întinde pe câteva zeci de mii de ani, în cea mai amplă ucronie românească de până acum.
Volumul poate fi cumpărat de pe Librărie.net și din rețeaua Cărturești. Fragmente de povestiri și alte informații pot fi citite pe blogul autorului: danutivanescu.blogspot.com.
Salut, Dănuț Ivănescu! Îmi face o nespusă plăcere să te provoc la un dialog. De ce? Pentru că iată, sunt câțiva ani de când n-am mai citit o proză nouă semnată Ivănescu, dar și pentru că, sau poate din acest motiv, mai noile generații de cititori de science-fiction nu te cunosc. Așadar, prima mea întrebare este: cine sunteți, domnule Ivănescu?
Sunt un ploieștean căruia îi place, pe lângă altele, să citească și să scrie. Primele texte mi-au apărut în revista craioveană Star Trafic, dar adevăratul debut îl consider a fi cel din JSF, datorat lui Ionuț Bănuță. Tot grație JSF-ului i-am cunoscut și pe Michael Haulică și pe Florin Chirculescu, care s-au alăturat clubului Quo Vadis? de la Ploiești, și nu peste multă vreme se năștea Motocentauri pe acoperișul lumii, în jurul unei idei a lui Ionuț Bănuță. Îmi amintesc cu mare plăcere de acei ani, de întâlnirile care aveau loc întotdeauna într-un bar, de discuțiile pasionate… Toți autorii care au participat la acea antologie și-au urmat apoi drumul, fiecare altul, și au publicat volume personale, mai puțin eu și Ionuț Bănuță. Iată că eu am făcut-o, în cele din urmă.
Prozele tale sunt un melanj de science-fiction soft și cyberpunk, dar și de elemente fantastice. În contextul zilelor noastre, când fantasticul este văzut ca un frate mai mic al sf-ului, te întreb: ce-ți place să scrii mai mult: science-fiction sau fantastic?
Nu mi-am propus niciodată să scriu într-un anume fel, să urmez vreun curent sau să mă încadrez într-un gen și n-o fac nici acum. Ar însemna să-mi stabilesc singur granițe, ceea ce, firește, nu-mi place. Textele răsar de la sine, când le vine vremea și iau forma pe care o cred ele de cuviință. De parcă ar aștepta răbdătoare într-un sertar să le descopăr și să le dezvălui cititorilor.
Și o altă curiozitate, o poți considera personală, crezi că interesul cititorilor pentru genul cyberpunk a rămas la fel de viu? Ce te-a atras pe tine la acest gen și dacă te mai atrage.
N-am nici cea mai vagă idee dacă se mai citește sau nu cyberpunk. Pentru mine e la fel de viu astăzi ca și ieri. Și va rămâne viu multă vreme. Pentru că e în primul rând literatură, nu speculație științifică sau mai știu eu ce altceva. William Gibson stă pe raftul cu scriitori preferați, alături de Louis-Ferdinand Céline, Gabriel Garcia Maquez, Kurt Vonnegut și alți câțiva, nu mai mult de douăzeci.
Revenind la anii ’90, când lumea sefistică românească mergea cu motoarele la turație maximă, cum vezi tu actualele tendințe și mai ales atmosfera din fandomul românesc?
Totul s-a schimbat în România, așa că nici fandomul nu putea rămâne același. Cluburile și fanzinele au cam dispărut, întâlnirile s-au rărit, iar entuziasmul s-a stins ușor-ușor. Exista pe atunci un fel de conștiință a apartanenței la un clan, care ne ținea legați, în ciuda divergențelor, inerente de altfel, dintre indivizi sau grupuri. Fandomul era în acele vremuri ca o întâlnire cu prietenii, la o bere. Acum e ca o discuție pe facebook. În schimb în prezent apar mai multe cărți de autori români, iar unele dintre ele ar putea fi publicate oriunde în lume. N-aș vrea totuși să dau nume, pentru că n-am nici o competență în domeniul ăsta. Sunt doar un cititor, nici mai mult, nici mai puțin.
Ce mai citește autorul de sf Dănuț Ivănescu? Ce recomandări ai pentru cei care acum descoperă lumea sf?
Nu mă consider “autor de sf”, cum spui tu, ci un individ care se străduiește să scrie literatură. Dacă deschid sau nu sertarele adecvate, asta numai cititorii și criticii o pot spune. În ceea ce privește cititul, din păcate nu-mi mai permit să-i acord atâta timp ca în trecut. Am descoperit totuși în ultimul an două cărți, ambele de autori ruși, coincidență sau nu, care chiar m-au entuziasmat: Zâtul, de Tatiana Tolstaia, și Gheața, de Vladimir Sorokin. Așteaptă pe noptieră Seveneves și trilogia Metro. Din păcate, volume de autori români nu prea mi-au mai picat în mână. Doar eu 2.0, care m-a făcut invidios. Dan Doboș e un scriitor care nu te poate dezamăgi, nici dacă s-ar strădui. Ce-aș recomanda? I-am recomandat fiicei mele, în adolescență, Visează androizii oi electrice, de Philip K. Dick, Johnny Mnemonic, de William Gibson, și Jocul lui Ender, de Orson Scott Card. A rămas captivă. Dintre români, i-aș alege pe Michael Haulică – Madia Mangalena, Sebastian A. Corn – Adrenergic și Dan Doboș – Abația.
Ce îți dorești de la literatura pe care o scrii?
Să fie citită și apreciată, ce altceva? Nu neapărat de mulți. Să iște întrebări în mințile cititorilor. Să-i lase puțin pe gânduri după ce închid cartea. Nu să spună “Așa, și?”, după care să se ducă la frigider.
Să revenim la subiectul interviului: debutul editorial. Spune-ne câteva cuvinte despre povestirile din volum. Ce le unește, ce le individualizează. Care e preferata ta?
Asta e chiar dificil. Dacă aș fi putut să spun mai pe scurt ce-aveam de spus, aș fi făcut-o în volum. În total sunt nouă texte, dintre care trei au apărut în Motocentauri pe acoperișul lumii. E o ucronie, așadar, acțiunea petrecându-se în perioade succesive, în decursul a aproape 2000 de ani. Mai mult decât atât, textele sunt scrise în stiluri diferite, adecvate epocii respective. Nu se citesc repede.
În final aș dori să te felicit pentru volum, să îți spun că avem nevoie de astfel de reveniri ale autorilor din generația debutată în paginile Jurnalului SF.
Mulțumesc. Eu n-o consider o revenire, ci o continuare de unde rămăsesem. Un fel de sezonul doi.
Titlu: Palimpsestul de la Colina cu apendice
Autorul: Dănuţ Ivănescu
ISBN 978-973-116-683-4
Ediție paperback
Format 13×20 cm
Număr de pagini 344
Anul apariției 2021
Aştept cartea lui Dănuţ Ivănescu de aproape 30 de ani. Dar cine ştie? Poate că de-abia acum e momentul ei. Să ne pregătim aşadar să însoţim Puştii Asasini, Tinerii Dawos, Cuşmele Verzi, motocentaurii, romayanii, tracinzii, erotomeşterele, pe Devadatta, Omul-Câine-Cu-Mâinile-Lungi şi pe mulţi alţii, în vieţile lor purtate prin Al Doilea Imperiu al Tracilor sau la apus, prin ţinuturile unde romanii i-au cotropit pe mayaşi dând naştere romayanilor, sau la răsărit până la Germisara-Tibet, apoi în spaţiu, pe Inelul Axayac, locul în care se va refugia omenirea sau ce a mai rămas din ea. Sau ce a devenit, într-o linie temporală care se întinde pe câteva zeci de mii de ani, în cea mai amplă ucronie românească de până acum. (Michael Haulică)