Pentru cine nu știe, Andreea Sterea (sau Deea, după cum e cunoscută în cercurile iubitorilor de Fantasy & SF) este sufletul editurii Crux Publishing, pe care o conduce împreună cu Șerban Andrei Mazilu. Acumulând mai mult de patruzeci de titluri în portofoliu în cei cinci ani de activitate, editura Crux Publishin a devenit un jucător constant pe piața românească de carte Fantasy & SF. Deea a avut amabilitatea de a ne răspunde la câteva întrebări.
Alex Lamba: Bună, Deea, și mulțumesc în numele redacției pentru acest interviu!
Deea Sterea: Mulțumesc și eu, Alex, pentru ocazia de a vorbi cu voi!
A.L.: Imediat ne vom întâlni la Final Frontier 2020, ceea ce înseamnă că au trecut deja cinci ani de când ne cunoaștem. Și cinci ani de când editura Crux Publishing și-a început activitatea. Eu consider momentul Final Frontier 2015 ca fiind ziua de naștere a editurii. Am dreptate? Cum au fost acești primi cinci ani pentru voi?
D.S.: Da, oficial, editura Crux Publishing s-a “născut” la Final Frontier în anul 2015. Primii cinci ani au trecut ca niște clipe, uneori nici mie nu îmi vine să cred că timpul a zburat atât de repede. Când lucrezi zi de zi și te iei cu problemele economice și administrative, pierzi din vedere câte lucruri ai făcut și câte proiecte ai realizat, câți oameni faini ai cunoscut și câte idei trăsnite ți-au trecut prin cap și le-ai pus (sau nu) în practică.
Uneori trebuie să mi se reamintească faptul că avem patruzeci de titluri în catalog, că am adunat în jurul nostru o echipă de profesioniști și scriitori de excepție, că suntem înconjurați de cititori care ne apreciază pentru ceea ce facem, că am organizat și am participat la o groază de evenimente și tot așa.
Au fost cinci ani plini de emoții, de încercări, de experimente și mai ales de oameni absolut fantastici, fără de care nu am fi ajuns aici, acum. Și, desigur, au fost cinci ani plini de cărți de care suntem mândri.
A.L.: Și ce s-a schimbat de atunci? Dacă mă uit la activitatea voastră, la participările constante la edițiile târgurilor Final Frontier și Gaudeamus, și nu numai, aș zice că entuziasmul vostru s-a păstrat. Misiunea editurii a rămas aceeași?
D.S.: Entuziasmul este încă cu noi, da. La fel și misiunea. Scopul nostru este să publicăm autori români cu volume de calitate, să îi facem cunoscuți publicului, să le construim un brand și să îi sprijinim cât putem de mult cu proiectele lor. Am insistat de la început că ne dorim să demonstrăm că autorii români contemporani sunt la fel de buni ca și cei străini, poate și mai buni, și că merită respectul și recunoașterea cititorilor. În ce măsură am reușit, asta numai publicul ne poate spune.
În cinci ani, schimbările au fost majore, dar mai mult pe plan intern. Am făcut tot posibilul să creștem și să ne dezvoltăm într-un mod armonios și într-un ritm constant. Acum suntem prezenți în și mai multe librării, avem și mai multe titluri, și mai multe evenimente în portofoliu, și tot felul de proiecte conexe. Eu văd un progres și sper că așa se vede și din afară. Cred că în mare măsură am reușit să ne respectăm promisiunile făcute autorilor noștri și publicului deopotrivă.
Am înțeles și cam ce așteaptă publicul nostru de la noi și încercăm pe cât posibil să le îndeplinim aceste așteptări. Ceva bine se pare că facem, pentru că ni s-au cerut cărțile în lanțuri de librării mari, lucrăm la un canal de distribuție pentru cărți în format electronic, suntem parteneri media în evenimente culturale… lumea ne place, aparent.
A.L.: Vorbește-mi despre cărțile pe care le publicați. Ce condiții trebuie să îndeplinească un autor pentru a intra în sfera voastră de interes? Abordați genuri diferite, de la fantasy & sf la transgresive și suprarealism. Cum vă alegeți autorii și genurile?
D.S.: Nu am să neg că una dintre schimbările care s-au produs lent în ultimii cinci ani a fost modul în care abordăm proiectele editoriale. În ultimul timp mergem mai mult pe ideea de boutique publishing. Ne alegem cu destulă grijă autorii și titlurile pentru că suntem aici să rămânem și nu ne grăbim în mod deosebit nicăieri. Nu ne-am dorit niciodată să fim o fabrică de cărți. Devenim din ce în ce mai selectivi. Încă nu știu dacă e absolut bine sau nu, dar ne vom da seama la momentul potrivit.
Cineva ar putea spune că suntem un pic snobi, eu aș spune că punem mai mult preț pe calitate decât pe cantitate. Sigur că cei cu care lucrăm deja, scriitorii in-house, au prioritate în măsura în care manuscrisele au potențialul pe care ni-l dorim, se ridică la standarde și își găsesc locul în piață.
Devine însă din ce în ce mai greu să evaluăm toate manuscrisele care ni se propun spre publicare fără să știm deja cu cine vorbim și, spre rușinea mea, am ajuns în stadiul de “editură mare”, care trimite un răspuns de accept sau de refuz după un timp foarte îndelungat.
Un autor care vrea să publice cu noi pentru prima dată ar trebui să trimită un manuscris care să ne impresioneze foarte repede și foarte puternic, cum au făcut la vremea lor Mircea Țara sau Anamaria Bancea, care se aflau la debut.
Pe de altă parte, sunt unele cărți pe care pur și simplu nu ai cum să nu le publici. Vezi cine le-a scris, termini primul capitol și până te dezmeticești, ceri și volumul următor din serie, deși nu l-ai finalizat nici pe primul încă. Asta mi s-a întâmplat mie cu seria Stelarium a Anei-Maria Negrilă și mi se întâmplă în continuare cu volumele pe care le are în lucru.
Nu căutăm neapărat idei absolut noi și revoluționare, că ar fi absurd, vorba ceea, le-a scris deja Shakespeare pe toate. Căpătăm însă un interes aparte pentru o poveste spusă într-un mod deosebit, o lume minuțios construită, personaje care nu te lasă să dormi noaptea pentru că vrei să știi ce au mai făcut și în capitolul următor, o atmosferă hipnotizantă, un stil scriitoricesc diferit, un umor poate mai ieşit din “cutie”, un element sau mai multe care contribuie la acel efect de “originalitate” atât de mult discutat, etc.
Altfel, urmărim destul de intens piața de carte și îi ținem sub observație pe cei care par a se potrivi cu ceea ce căutăm noi. Acceptăm și recomandări de autori din partea unor oameni din “sistem” în care avem încredere, citim ce se publică din sfera noastră de interes, uneori cerem fără fasoane un manuscris unui scriitor pe care îl “vânăm” de ceva vreme sau care nu ne-a mai trimis nimic demult, etc.
Sunt și specii literare de care este puțin probabil că ne vom apropia în viitorul previzibil, la fel cum sunt unele pe care ne simțim înclinați să le abordăm. Încurajăm și experimentele, ciudățeniile, lucrurile mai greu de încadrat în scheme rigide, pentru că publicul nostru este pregătit și pentru ele. Desigur, prin experiment nu înțeleg ca un text să se încadreze în școala formelor fără fond.
În concluzie, suntem dispuși să publicăm volume dacă ele au potențialul de a le fi pe plac cititorilor noștri, care, recunosc cu mândrie, au devenit destul de pretențioși în ultimul timp.
A.L.: Știu că tu aveai ceva background în piața editorială înainte de a începe aventura numită Crux. Mai precis, ai lucrat la o editură mare. Ce ai vrut să faci diferit când ai decis să înființezi propria editură?
D.S.: Am vrut să fac destul de multe lucruri diferite, iar unele au ieșit mai bine ca altele. Altfel, am învățat foarte multe strategii utile și am adaptat la editura noastră și la modelul nostru particular de business câteva modele de bune practici care mi s-au părut atunci și mi se par și acum că sunt valide și valabile. Am vrut să pun mai mult accent pe autorii români contemporani de SF&F și la asta lucrăm zi de zi, e o călătorie, nu o destinație.
A.L.: Și? Crezi că ți-a ieșit?
D.S.: Ce nu am reușit (și mi-e destul de ciudă) este scurtarea termenelor de răspuns pentru cei care ne trimit manuscrise la redacție. Din contră, volumul fiind atât de mare iar timpul atât de scurt, aceste termene s-au prelungit chiar foarte mult, cum am mai zis. În naivitatea mea am crezut că vom putea citi toate manuscrisele primite și că nu vom lăsa pe nimeni să stea după un email de la noi luni întregi de-a rândul. Ei bine… m-am înșelat.
Ne-au ieșit însă foarte bine câteva campanii de promovare a autorilor români contemporani, ne-au ieșit bine cărțile publicate, am construit în timp cu autorii noștri o relație bazată pe respect și sprijin reciproc, am legat niște prietenii de care suntem foarte onorați și ne-am ținut promisiunile (din punct de vedere moral și financiar) cât am putut de bine. Nu zic că nu e loc de îmbunătățiri, dar facem tot posibilul să optimizăm lucrurile și să rezolvăm problemele pe măsură ce apar.
A.L.: Vorbește-mi puțin despre ultimele cărți publicate, mai cu seamă despre Diluvium, ultima carte din zona SF&F, singura din această categorie lansată de Crux la Gaudeamusul trecut. Respectiv, dacă poți da puțin din casă, la ce să ne așteptăm în viitorul mai apropiat sau mai îndepărtat? Ceva noutăți la Final Frontier 2020?
D.S.: Uite, Diluvium a lui George Cornilă este acel experiment de care îți ziceam mai sus, acel volum care surprinde prin cât e de diferit și de special. Genul de carte pe care nu ai cum să nu o publici, conștient fiind că nu este un roman pentru mase. Nu este tocmai literatură de divertisment pentru toată lumea sau pentru cei care lecturează câteva pagini în fiecare zi în metrou. Clar citirea acestui roman nu e un exercițiu ușor, mai ales din pricina stilului abordat de George. Dar Diluvium are o atmosferă care te farmecă și te hipnotizează, un umor subtil, perfect adaptat epocii în care se petrece acțiunea, personaje pitorești, întâmplări care mai de care mai nebunești și suprarealiste și un mesaj care te unge pe suflet. Poate și din această pricină m-am trezit foarte târziu în noapte că încă mai citeam și mă minunam. Nu va fi o carte universal apreciată – și nici nu trebuie –, dar cine o va aprecia o va face pe bună dreptate. Diluvium îmi este foarte dragă, așa, ca o bijuterie veche, prețioasă, moștenită din străbuni și mă bucur mult că a fost piesa de rezistență la Gaudeamus anul trecut.
În legătură cu Final Frontier 2020, din casă dau cu plăcere, că suntem în plin proces de producție J Avem un volum semnat de Ana-Maria Negrilă – Stăpânul umbrelor. Un fantasy de data aceasta, în stilul obișnuit al Anei, întunecat, straniu, complicat și irezistibil. Acțiunea poate fi plasată în universul Stelarium (extins pe mii de ani) și în această primăvară vom avea primul din cele două volume planificate. Cei care au citit deja Împăratul ghețurilor și seria Stelarium se vor bucura când vor recunoaște elementele care leagă toate aceste povești între ele, în timp ce iubitorii de fantasy vor deveni poate curioși să afle ce s-a întâmplat înainte.
Urmează o nuvelă din seria Baladele Nlithiei, de Mircea Țara, legată, desigur, de romanele Inima Dragonului și Căderea celor 7 turnuri. Și universul Nlithiei este vast și complex, iar nuvela vine ca o piesă de puzzle care completează istoria acestei lumi, oferă substanță unor personaje secundare pe care le-am întâlnit deja, dar care vor căpăta importanță pe măsură ce se dezvoltă firul narativ principal și ne reamintește că dragonii, de orice mărime, sunt niște creaturi cu adevărat speciale. Vrăjitoarea de foc o să fie o surpriză plăcută, sper, pentru toți cei care s-au îndrăgostit iremediabil de Nlithia și de personajele ei colorate.
Al treilea proiect din această primăvară se leagă de numele lui Robert E. Howard. Sonya cea Roșie, în traducerea lui George Cornilă, va fi un nou titlu pe care îl adăugăm proiectului dedicat scriitorului american. Așa că cititorii nostalgici și fanii operei lui Howard o vor întâlni în sfârșit pe mercenara Sonya, cea care i se opune însuși sultanului Suleiman Magnificul în timpul campaniei acestuia de cucerire a Vienei. Sonya, ca și Conan Barbarul, sunt personaje emblematice în opera lui Howard și eu personal sunt tare bucuroasă că îi vom da chip și “voce” în limba română anul acesta.
În viitorul ceva mai îndepărtat (dar nu foarte), avem în plan un roman de debut (aici nu pot să dau din casă foarte multe, dar și acesta va fi ceva oarecum experimental, destul de diferit de ce publicăm noi în mod obișnuit), dar și volume semnate de autori in-house, o reeditare sau două și, sper, volume semnate de scriitorii cărora le-am cerut în mod expres un manuscris. Se știu ei.
A.L.: Mulțumesc!
D.S.: Mersi și eu, Alex, și să ne revedem cu bine!
