Lavinia Călina este o scriitoare prolifică de literatură Fantasy, SF și Horror. S-a născut în decembrie 1989, a studiat filologia, a publicat seriile „Ultimul avanpost” (4 volume), „Neamul Corbilor” (3 volume) și „Zona Zero” (2 volume), iar de curând a lansat un nou volum, „Balanța”, care promite o nouă serie, „Angáraka”.
Alex Lamba: Bună, Lavinia, și mulțumesc pentru interviu!
Lavinia Călina: Bună! Și eu îți mulțumesc.
A.L.: Vorbește-ne mai întâi despre tine și despre lecturile tale. Ce cărți au îndreptat-o, în copilărie, pe viitoarea prozatoare Lavinia Călina spre literatură? Dar în adolescență? Dar în prezent? S-au schimbat în timp preferințele tale literare?
L.C.: În copilărie eram fascinată de basme și povești, cred că nu exista seară să nu rog pe cineva din familie să îmi spună una sau să-mi citească ceva. Aveam multe cărți cu basme pentru copii, casete audio, chiar și diafilme. Îmi plăcea să mă pierd în diverse lumi imaginare. Când am mai crescut și am învățat să citesc nu a mai fost nevoie să îi mai rog pe alții, am pus eu singură măna pe cărți. În general mi-au plăcut mult cărțile SF și Fantasy, iar asta cred că se datorează unchiului meu, care avea astfel de cărți în biblioteca personală (loc de unde obișnuiam să mai fur și eu câte una). Nu mi s-au schimbat gusturile între timp, deși mai citesc și alte genuri, cred că depinde de starea pe care o am.
A.L.: Acum spune-ne câteva vorbe despre tine ca autoare. Ce încerci să transmiți atunci când scrii? Cu ce ai vrea să rămână cititorul după ce termină una dintre cărțile tale? Ai vreun obiectiv în ceea ce privește percepția cititorului asupra ta? Sau e doar despre cărțile tale?
L.C.: 100 de persoane pot citi aceeași carte și fiecare să înțeleagă altceva, sau să se identifice cu personaje diferite. Nu vreau să transmit ceva anume. Pentru mine cărțile au reprezentat mereu o cale de evadare, scurtă, ce-i drept, din lumea reală. Dacă cineva deschide unul dintre volumele mele, se pierde în universul creat acolo chiar și pentru câteva minute, uită de probleme și se relaxează, atunci „my job here is done!” (cum ar zice neamțu’).
Nu cred că am vreun obiectiv în ceea ce privește percepția cititorului asupra mea. În cei 6 ani de activitate am încercat să schimb percepția greșită a românului cum că toți cei care scriu sunt oameni plictisitori, anoști și supărați pe viață.
A.L.: Cred că nu greșesc prea mult când spun că seria care te-a consacrat a fost „Neamul Corbilor”, saga de Urban Fantasy foarte bine primită încă de la primul volum, „Copiii întunericului”, la sfârșitul lui 2014. Vorbește-ne despre universul acestei trilogii și despre magia pe care încerci s-o strecori în viețile cititorilor tăi.
L.C.: Neamul Corbilor a fost primul fantasy pe care l-am scris și de care sunt foarte mândră, având în vedere că m-am apucat să-l scriu după ce bunica a făcut o glumă pe seama mea. Magia prezentă în cele trei volume s-a născut dintr-un amestec de imaginație și diverse legende pe care le-am auzit în copilărie. Seria se concentrează pe războiul dintre cinci neamuri de vrăjitori care luptă pentru supremație. Dintre ele, cel mai de temut este Neamul Corbilor, dar ascunse printre rândurile cărților sunt lecții despre prietenie, iubire și iertare. Personajele trec prin multe încercări, la fel ca și cititorii. Au parte de momente de bucurie, dar se trezesc și trădați de cei în care au încredere, trăiesc povești de dragoste, dar se confruntă și cu pierderea persoanelor dragi.
Cred asta au îndrăgit cititorii la această serie, faptul că se pot identifica cu unele personaje, chiar dacă ele trăiesc într-o lume magică.
A.L.: Totuși, „Neamul Corbilor” nu a fost prima serie pe care ai început-o. La începutul aceluiași an, 2014, apărea „Ultimul Avanpost”, romanul care avea să dea titlul unei viitoare serii, ajunse actualmente la patru cărți. Vorbește-ne puțin și despre lumea distopică din această vastă poveste. Și de ce România?
L.C.: Ultimul avanpost a fost modul meu de-a protesta împotriva faptului că acțiunea din mai toate romanele distopice care erau la modă în rândul tinerilor se petrecea în America. Când am început să scriu primele pagini am făcut-o, așa, ca o glumă, pentru că era menită doar să aducă zâmbetul pe buze unor prieteni, nu mi-am imaginat că universul din carte o să se extindă atât de mult. În vara lui 2013, când am scris primele scene, nici nu m-am gândit că o să scriu un roman sau că în câțiva ani o să public zece.
Am ales România pentru că îmi era cunoscut peisajul, nu pot scrie despre un loc existent fără să fi trecut măcar o dată pe acolo. Sigur, la fantasy e mai ușor, pentru că creezi tu lumea de la zero, dar aici am vrut să îi dau, așa, un aer familiar.
A.L.: În mod oarecum atipic, ai mers cu aceste două serii în paralel, publicând volumele intercalat. Cum ai realizat acest lucru? Ai creat, practic, două povești distincte, în același timp. Sunt ele cumva complementare pentru tine? Poate laturi ale personalității tale?
L.C.: Da, asta a și făcut ca mulți dintre cititorii mei să mă urască. Cei care citiseră „Ultimul avanpost” voiau să scriu continuarea acelei serii, cei care prinseseră drag de „Neamul Corbilor” voiau și ei noul volum, iar eu, cu nesimțire, scoteam altă serie. Tocmai de aceea acum lucrez la volumul doi din „Angáraka”, să mai îmi spăl din păcate și să nu mai fie nevoiți cititorii să aștepte încă un an.
O să fiu sinceră, nici eu nu știu de ce le-am scris atât de intercalat. Cu toate astea, când terminam câte un volum simțeam nevoia să iau o pauză de la universul respectiv, să fac un pas în spate și să iau o gură de aer înainte de-a continua. Cu toate astea, eu nu sunt genul care să ia prea mult timp pauze, așa că mă refugiam în altă poveste, și tot așa. Cea mai lungă pauză a fost în 2018, singurul an în care nu am scris nicio carte. Nu știu dacă acesta e un semn că sufăr de personalitate multiplă sau că îmi place să dau ignore vieții reale.
A.L.: Și pentru că suntem la subiectul României distopice, iar tu nu mai locuiești aici, vorbește-ne despre cum se schimbă viața scriitorului de limbă română atunci când își schimbă domiciliul dincolo de graniță. Care e experiența ta? Ai vreun plan să ataci și piața țării în care locuiești acum?
L.C.: S-au schimbat multe în plan personal de doi ani de când locuiesc în Anglia, dar mutarea nu cred că mi-a afectat cariera literară. Ba, din contră, datorită acestei decizii, de-a trece granița, am ajuns să cunosc și alte culturi, să văd modul cum sunt percepuți emigranții în țările din vest, să cunosc alte povești. Toate astea au dus la nașterea unei serii noi. Îmi pare rău că nu mai pot să fiu prezentă fizic la toate evenimentele literare din țară.
Momentan mi-am propus să termin al doilea volum din „Angáraka”, sper ca până în primăvară să fie gata, pentru că deja mai am o carte în plan pentru finalul anului, așa că mintea mea e momentan prea ocupată ca să mă gândesc și la piața din Anglia. O să văd, poate în viitor.
A.L.: Între timp, ambele serii despre care am vorbit mai înainte au ajuns la a doua ediție, felicitări! Și între timp a apărut și „Zona Zero”, un roman postapocaliptic, zombi-like. Ce te-a determinat să încerci și acest gen? Mai ales că e un teren destul de umblat în literatură.
L.C.: Mulțumesc! Ca mai niciuna dintre cărțile mele, nici „Zona Zero” nu era în plan. S-a născut într-o decizie de moment și a fost vina soțului meu, care nu e pasionat nici de SF-uri, nici de Fantasy, dar care e mare fan al filmelor și serialelor cu „zombalăi”. El a fost cel care mi-a sugerat să încerc așa ceva și mă bucur că am făcut-o. Mi-a plăcut mult energia pe care am simțit-o în timp ce lucram atât la „Zona Zero”, cât și la „Proiectul Zero”, chiar dacă am avut foarte multe coșmaruri în timp ce le scriam. Momentan, cele două volume nu mai sunt disponibile pe piață, urmând să fie reeditate și să apară curând împreună cu un nou volum.
A.L.: În fine, acum puține luni s-a lansat la Gaudeamus „Balanța”, cartea care promite o nouă serie, „Angáraka”, de data aceasta una care înțeleg că este despre război interplanetar. Ce planuri ai cu această poveste?
L.C.: „Angáraka” a fost inspirată de mutarea mea în Anglia și de modul josnic în care sunt tratați emigranții, nu doar români, de către unele (să nu se înțeleagă că generalizez) persoane de aici, dar și de războaiele pe care oamenii le duc din cauza diferențelor de opinie în ceea ce privește religia. Așa s-au născut cele două planete: „Terria”, o planetă aflată în ruină, unde oamenii muncesc în fabrici și depozite punându-și zilnic viața în pericol din cauza poluării, și „Angáraka” planeta prosperă pe care toți doresc să ajungă. Asta dacă reușesc să strângă destule credite ca să-și cumpere cetățenia.
A fost o adevărată provocare să scriu cartea asta, mai ales că nu are un personaj principal, iar fiecare capitol e povestit din punctul de vedere al altcuiva. Am făcut asta pentru ca cititorul să poată înțelege mai bine lumea creată, să înțeleagă ce anume le motivează pe unele personaje, ce le face să ia anumite decizii, cum percep ei zeii la care se închină și de ce se urăsc cele două planete, deși sunt locuite de aceeași specie. Dacă mintea mea poate sta locului o clipă, până în primăvară o să fie gata al doilea volum din „Angáraka”. Deja am scris câteva capitole și îmi place mult ce iese.
A.L.: În final, câteva vorbe pentru cititorii noștri, orice ai vrea să transmiți, te rugăm să o faci.
L.C.: Un an nou fericit plin de povești frumoase”
A.L.: Mulțumim!