Andrei Panțu e scriitor de literatură fantastică și absurdă. Prozele sale au apărut în mai multe publicații literare românești. Tonomatul (ed. Humanitas 2019) este volumul său de debut.
Alexandru Lamba: Salut, Andrei, și mulțumesc pentru interviu! Vorbește-ne puțin mai întâi despre lecturile tale. Cum s-au schimbat ele din copilărie și până acum? Ce cărți te-au determinat să începi să scrii tu însuți?
Andrei Panțu: Salutări, mulṭumesc şi eu. În copilărie citeam ce citeau toṭi la vârsta aceea — întâi cărṭi pentru copii, apoi Jules Verne, Karl May, Dumas. Mai târziu, în şcoala generală, am găsit prin casă „Antologia nuvelei fantastice” (Editura Univers), compilată de Roger Caillois. De atunci şi apetenṭa mea către fantastic. După aceea am găsit şi alte antologii similare şi le-am citit cu aceeaşi plăcere.
De scris am început să scriu încă din copilărie, m-a încurajat tatăl meu. Mi-a plăcut întotdeauna ideea asta de a crea ceva pentru alṭi oameni, îṭi dă o satisfacṭie pe care nimic altceva nu poate s-o egaleze.
A.L.: Pentru că ai avut un debut foarte bine pregătit, vorbește-ne despre experiența ta în materie de publicări în reviste. Cum te-au ajutat textele apărute în reviste online, precum „Revista de povestiri” sau „Argos Magazine”? Dar cele apărute în reviste tipărite și antologii, ca „Eroi fără voie”, „Argos Doi” sau „Iocan”?
A.P.: M-au ajutat toate textele publicate, şi ca vizibilitate, şi ca încredere. Apoi, m-au ajutat şi atunci când am făcut selecṭia pentru volum. Aproape toate povestirile publicate în reviste s-au regăsit şi în cartea de debut. Orice text apărut într-o revistă sau antologie (aşa cum sunt şi cele pe care le-ai menṭionat) poate veni ca o confirmare, ca o validare şi încurajare pentru viitor, mai ales atunci când a fost ales pentru publicare de un prozator consacrat.
A.L.: Și, pentru că tot vorbeam despre pregătirea debutului, vorbește-ne și despre atelierul de Creative Writing, organizat de „Revista de povestiri”, la care ai participat. Respectiv despre cenaclul „Secția 14”. Ce au însemnat aceste experiențe pentru tine?
A.P.: În perioada 2014-2017 am participat la mai multe cursuri şi ateliere de Creative Writing organizate de Simina Diaconu, de la Revista de Povestiri. M-au ajutat şi să am un stil mai simplu, mai eficient, dar am şi intrat în contact cu mai mulṭi prozatori consacraṭi, care ne dădeau feedback pe texte. Am cunoscut şi mulṭi scriitori aflaṭi, la fel ca mine, la început de carieră. Cursurile astea suplinesc măcar parṭial rolul pe care îl aveau cenaclurile literare în deceniile trecute — cenacluri pe care, din păcate, nu prea le mai avem în prezent.
Pe de altă parte, deşi cursurile şi atelierele de Creative Writing ajută destul de mult, nu cred că pot să transforme pe cineva în scriitor. Contează mult şi talentul, şi tenacitatea fiecăruia.
De mult timp îmi place literatura absurdă, încă de când eram adolescent
A.L.: Și, în sfârșit, ajungem și la cartea ta de debut, „Tonomatul”, apărută la editura Humanitas. E un debut foarte puternic, la o editură de renume, pentru care te felicit. Vorbește-ne despre carte și despre povestea poveștilor ei.
A.P.: Mulṭumesc. Cartea conṭine câteva texte mai vechi, cam o treime, din perioada 2000-2012, şi pe care le-am rescris, desigur, înainte de a le include în volum; celelalte, majoritatea, sunt scrise recent, în anii 2014-2019. Am scris câteva dintre cele mai bune (cred) povestiri după ce am semnat contractul de editare cu Humanitas, şi după ce am avut o discuṭie cu Andreea Răsuceanu — coordonatoarea colecṭiei —, discuṭie care s-a dovedit a fi foarte utilă pentru mine.
Ideile pentru povestiri le caut aproape oriunde ştiu că am ocazia să caut idei noi: atunci când citesc, când văd ceva interesant pe internet, când găsesc ştiri ieşite din comun, în care văd potenṭial literar; idei care îmi vin când plec de la propriile mele amintiri, sau de la ce îmi povestesc alṭii.
A.L.: Poveștile tale, pe lângă latura fantastică, au și o componentă foarte mare de absurd. De ce? Ce te atrage la acest gen literar?
A.P.: De mult timp îmi place literatura absurdă, încă de când eram adolescent. Îmi place Kafka, i-am citit povestirile şi „Castelul” când aveam vreo paisprezece ani, deşi toată lumea îmi spunea că sunt prea tânăr pentru asta. Apoi i-am descoperit şi pe Camus, Sartre, Urmuz, Eugen Ionescu şi, mai târziu pe Harms, Lydia Davis şi Gonçalo Tavares.
Îmi place absurdul pentru că îl găsesc de multe ori perfect natural; poate pentru că realitatea se apropie de absurd tot mai mult.
A.L.: În final, câteva sfaturi pentru autorii care încă nu au debutat, dar doresc să o facă. Prin debutul tău cred că ești persoana cea mai potrivită pentru așa ceva.
A.P.: Nu ştiu dacă sunt eu cel mai în măsură să dau sfaturi, după o singură carte publicată. Totuşi, aş recomanda oricui vrea să scrie, ar fi să îşi găsească propriul drum, şi să scrie în primul rând din plăcere. Sigur, e o plăcere uneori dureroasă, dar e tot un fel de plăcere. Apoi, le recomand autorilor care încă nu au debutat să citească mult şi să încerce să intre în atenṭia editurilor: să încerce să publice în reviste, eventual să se înscrie şi la cursuri şi ateliere de scriere creativă, unde pot cunoaşte scriitori consacraṭi, care le pot da şi feedback pe texte. Nu în ultimul rând, să nu se lase descurajaṭi prea uşor de feedback-ul negativ sau de reviste care refuză să-i publice (nu există scriitor care să nu treacă prin experienṭele astea), ci să persevereze, dacă vor într-adevăr să publice o carte.
A.L.: Mulțumim!
A.P.: Mulṭumesc şi eu pentru întrebări!
