Neil Clarke (neil-clarke.com) este editorul revistei Clarkesworld Magazine, premiată cu Hugo și World Fantasy Award, dar și al numeroase antologii, printre care seria sa de Best Science Fiction of the Year. A fost de 7 ori finalist la premiul Hugo pentru cel mai bun editor (Proză Scurtă) a câștigat de 3 ori premiul Chesley (categoria Best Art Director) și a primit și premiul Solstice Award al SFWA, în 2019. Trăiește în New Jersey, cu soția și doi copii.
Din 2015, Neil editează și Forever—o revistă exclusiv digitală pentru republicări de science fiction, ca și ”The SFWA Bulletin”— periodic de non-ficțiune al Science Fiction and Fantasy Writers of America. Antologiile sale includ: Upgraded, Galactic Empires, Touchable Unreality, More Human than Human, The Final Frontier, Not One of Us, și Best Science Fiction of the Year series. Cea mai nouă, The Eagle has Landed, a apărut în iulie.
G42: Ca editor, ai dezvoltat una dintre cele mai bune și cunoscute reviste de SF din lume; nu o să te întreb ce secrete ai folosit, ci despre cealaltă ipostază, cea de cititor. Când vezi prima dată o revistă de gen, de ce anume ai nevoie ca să-ți atragă atenția? Dar ca să te facă să revii și la numărul următor?
N.C.: Într-o revistă sau antologie, dintotdeauna povestirile m-au interesat mai mult decât orice altceva. Sar peste editoriale, non-ficțiune, artă, sau ce au mai pus acolo, și mă duc direct la povestiri. Caut mereu ceva nou și diferit, iar dacă descopăr o lectură captivantă sunt cucerit. Nu că restul nu ar conta. De exemplu, am văzut texte bune complet stricate de un design prost sau de lipsa editării și/sau a corecturii.
G42: Tot auzim cum proza scurtă nu mai este regina SF-ului ca pe vremuri, și probabil că există o urmă de adevăr, din moment ce multe reviste nu au supraviețuit; dar tot auzim și că noile generații au o atenție de durată tot mai scurtă. Cele două idei par să se contrazică reciproc, așa că poate a apărut pe undeva o discrepanță de comunicare sau tehnologică. Unde oare? Și cum am putea (sau ar trebui) să construim punți peste ea?
N.C.: Nu sunt sigur că-s de acord, cel puțin nu la noi. Când am lansat Clarkesworld acum 13 ani, într-adevăr proza scurtă era în declin, dar publicarea digitală și online – ca și podcasturile – au schimbat situația. Au atras o generație complet nouă de cititori și au dus la apariția multor publicații. Au întors chiar și declinul numărului de abonamente la unele dintre revistele mai vechi. Eu cred și în faptul că proza scurtă reprezintă terenul de încercare pentru stiluri și idei noi, ca și pentru mulți noi scriitori. Poate fi un bun indicator al curentelor care vor urma peste câțiva ani în romane. S-ar putea spune că proza scurtă este liderul genului, chiar dacă nu și în numărul total de cititori.
Cât despre atenția mai scurtă, o să-ți atrag atenția că multe dintre romanele genului care se vând foarte bine sunt departe de a fi scurte. Dacă nu ai atenție de lungă durată, nu înseamnă neapărat că nu vei termina ce faci, doar că va dura ceva mai mult. Cred că adevărata problemă pentru ficțiunea scrisă este competiția prea numeroasă din prezent… o problemă dificilă care a apărut de ceva timp (TV, cinema, jocuri, internet etc.).
G42: SF-ul a avut dintotdeauna tendința să fie un gen al diversității și incluziunii, iar revista ta a muncit din greu și a făcut pași mari în promovarea acestor scopuri. A meritat, dincolo de valoarea literară adăugată? Ai avut vreun moment real de ”grozav, exact ce ne-am străduit să facem?”
N.C.: Da, o idee frumoasă, dar de fapt istoria SF-ului e plină de femei care au fost nevoite să scrie cu pseudonim masculin pentru a fi publicate și per ansamblu nu putem vorbi de chiar atât de multă diversitate. Am citit reviste din anii 60 care sesizau faptul că nu prea avem scrieri din restul lumii, mai ales traduceri, o problemă necesar a fi reparată pentru a nu ne provincializa față de publicul global de SF ( o predicție care s-a adeverit). Poveștile bune pot proveni de oriunde și de la oricine, așa că o limitare intenționată doar la producția internă nici nu mi-a trecut prin cap. Sincer să fiu, nici majorității colegilor mei, dar suportăm consecințele a decenii de tradiție, așa cum este ea percepută. Când nu prea sunt publicați cei ca tine, e foarte ușor să crezi că nu ești binevenit. De fapt, cea mai frecventă întrebare pe care o primesc de la autorii din afara SUA este ”Publicați și străini?”. Sunt foarte mulțumit de pașii pe care i-am făcut în acest sens de la lansare. Da, e foarte bine, dar sunt conștient și câte mai avem de făcut. Și că veni vorba…
G42: Apropo de diversitate, am citit în revista ta scriitori foarte buni din India, Coreea, America de Sud, Africa, până și China. Dar încă mai există o ”pată neagră” în publicațiile occidentale de SF, una care acoperă mai mult de-un sfert de din glob: SF-ul din fosta Uniune Sovietică și (foștii) săi sateliți comuniști. De ce oare? Nu încearcă (încercăm) suficient, sunt prea înghețați în trecut, este lumea încă supărată pe ”Roșiii cei răi”? Tu cum vezi situația, de dincolo de fosta Cortină de Fier?
N.C.: Nu știu rusă, așa că nu pot vorbi cu prea mare autoritate despre literatura de gen a acelei comunități. Pot spune însă că, de-a lungul anilor, am primit câteva traduceri din regiune și toate aveau un parfum mai vintage decât aș prefera eu. Chiar dacă acela e genul dominant de-a scrie acolo, nu cred că-i singurul. O să continuăm căutarea și, dacă descoperim ceva potrivit pentru noi, o să o vedeți în revistă, indiferent de politică. Politica nu ne-a împiedicat niciodată. (De fapt, am lucrat cu unii artiști și cu cel puțin un autor din regiune, dar nu în traducere).
Interviu obținut și tradus de Miloș Dumbraci
