De curând, la editura Tritonic, a fost reeditat romanul Omul Fluture, de Teodora Matei și Lucian-Dragoș Bogdan. Am profitat de ocazie pentru a le adresa câteva întrebări autorilor, atât despre acest volum, primul dintr-o serie cyberpunk, cea mai bună și completă din science-fiction-ul românesc, cât și despre planurilor lor.
Omul fluture este primul volum dintr-o trilogie, care se continuă cu Maya și Sindromul Charlotte, o primă fațetă a unui univers complex și profund. Ce mesaj ați vrut să transmiteți cititorilor cu această serie?
Lucian: Nu știu, faci ca lucrurile să sune prea serios! Eu văd scrisul ca fiind entertainment. Sigur, am căutat să aduc partea mea de contribuție astfel încât poveștile personajelor să fie cât mai interesante, atractive, să vin cu idei, cu elemente pentru a conferi universului complexitate și profunzime, cum ai spus, să ridic unele întrebări care să-l determine pe cititor să reflecteze asupra unor probleme. Am încercat să construim lumi cât mai veridice, cu povești interesante, să aducem în același timp un omagiu unor creații de gen din SF-ul românesc al anilor ’90 (când a fost la modă). Dar, până la urmă, pentru mine contează că m-am simțit bine scriind trilogia, iar faptul de a învăța să colaborez cu alt autor a constituit o provocare aparte, din care am avut multe de învățat. Și m-am bucurat să văd că le-a plăcut cititorilor. Mai departe, dacă ei au desprins anumite mesaje, dacă o consideră mai mult decât entertainment, dacă seria va trece testul timpului, deja e un bonus.
Teodora: Ne-a plăcut să experimentăm, nu doar scrierea unei povești dintr-o lume anume, ci și modalitatea de îmbinare a două stiluri destul de diferite. Am avut un plan inițial pe care l-am respectat, numai că, atunci când am fi putut să mergem în linie dreaptă, am preferat să creăm o intersecție, să lăsăm fire orientate și spre alte direcții, pe care să le dezvoltăm pe parcurs. Și, după apariția primului volum, cititorii acestuia ne-au pus anumite întrebări, ne-au făcut sugestii, iar noi le-am acordat încredere deplină și am apucat unele dintre acele fire, țesând mai departe în jurul lor. Am vrut să iasă o poveste rotundă, din care oamenii să-și amintească personaje sau întâmplări mult timp după prima lectură. Dacă am tras un semnal de alarmă, acesta a fost la adresa mirajului din virtual. Ce se poate întâmpla dacă lumea reală nu ne mulțumește și căutăm soluții de evadare în virtual, ce riscăm dacă, accidental, acordăm mai multă atenție universurilor artificiale. Care, până la urmă, au fost create tot de om, deci nu pot fi nicidecum utopice.
De ce ați ales cyberpunkul?
Lucian: Bună întrebare! Nu de alta, dar nu e un gen care să mă atragă în mod deosebit. E prea întunecat și supărat pentru gustul meu. Eu prefer lucrurile mai luminoase. Cred că l-am ales, printre altele, și pentru a găsi un teren comun între ce scriam eu pe atunci (SF spre hard SF) și ce scria Teo (fantastic). Între timp, ne-am mai diversificat amândoi „paleta artistică”, dacă pot spune așa. Așadar, am ales un gen unde partea tehnică era într-o zonă minimală și, fiind vorba despre lumi virtuale, puteam să ne axăm în primul rând pe povești.
Teodora: Eu n-am ales cyberpunk, ci el m-a ales pe mine. Am avut un personaj inițial și am avut o idee. Se pare că acela era terenul pe care povestirea putea prinde viață astfel încât să fie credibilă, plăcută ochiului și minții.
Aveți de gând să continuați trilogia?
Lucian: Niciodată nu trebuie să spui „niciodată”, dar, la momentul actual, nu avem asemenea intenții. Planurile de viitor în ceea ce privește scrierile în colaborare includ, acum, o continuare la „Un străin în Regatul Assert”.
Teodora: Dacă ne-ai fi pus întrebarea după ce terminaserăm cel de-al treilea volum, am fi răspuns: „Nu, categoric nu! Nu mai e nimic de spus.” Totuși, am simțit nevoia unui prequel și am scris „Vânătoarea”, care a devenit prolog la cea de-a doua ediție a „Omului fluture”. Deci… nu se știe.
Revenind asupra primului volum, din care cititorii noștri pot lectura mai jos un fragment, el a fost inițial publicat la o altă editură. Ne puteam aștepta la modificări în această ediție?
Lucian: Da. Primul volum a fost un proiect pe care l-am șurubărit din mers, ca să zic așa. Și mă refer aici în primul rând la chestiunile care țin de colaborarea dintre noi: cine ce pasaj scrie, cum le intercalăm, cum ne aducem aportul la ce a scris celălalt etc. Am fost mai timorați, sau nu aveam suficientă experiență ca să găsim, poate, cea mai bună abordare. Am scris apoi „Un străin în Regatul Assert”, așa că atunci când am ajuns la „Maya” și „Sindromul Charlotte”, colaborarea mergea deja ca unsă. Acum, la reeditare, am revizuit „Omul-fluture” ca să fie mai aproape de rețeta scriitoricească din volumele doi și trei. Și are și un bonus, dar o las pe Teo să-l prezinte.
Teodora: Modificările din cea de-a doua ediție nu țin nicidecum de schimbarea editurii. Am primit laude, dar și critici, și ne-am decis să mai periem textul inițial, să-l reorganizăm, pentru o lectură mai antrenantă. Bonusul de care vorbește Lucian e „Vânătoarea”. Ni s-a părut o idee bună să-l inserăm la începutul seriei, pentru a aduce mai multe lămuriri cel puțin în ce privește unul dintre personaje. Și să îndulcim, oarecum, startul, să nu aruncăm cititorul într-o lume rece și întunecată, să-l lăsăm să alunece singur pe panta croită de noi.
Și o ultimă întrebare. Știu că veți fi prezenți la East European Comic Con, București 2022. Ce vă aduce la acestă convenție a fanilor de sf și fantasy? Cum percepeți voi acest eveniment și ce sperați de la el?
Lucian: Cum am spus și mai sus, pentru mine literatura este, în primul rând, entertainment. Alte fațete ale ei vin suplimentar. East European Comic Con e un loc plin de consumatori de entertainment: filme și seriale, benzi desenate (romane grafice, manga) și desene animate (clasice, anime), jocuri video și board games etc. Asta se traduce prin oameni care vin costumați precum personajele favorite, cumpără o sumedenie de produse legate de producțiile preferate (acel merchendising concretizat în postere, figurine, căni, jocuri, costume, cărți de joc, reviste ș.a.m.d.). E cu totul altceva decât un târg de carte: alt gen de manifestație, cu alt gen de public, alt target. Îmi place mult și mă bucur că pot să fiu și eu, de atâtea ediții, pe Aleea Artiștilor. Pentru mulți dintre cei care vin acolo, prezența unor autori români cu standuri pline de cărțile lor reprezintă o surpriză, ceva care îi entuziasmează. Și e o adevărată plăcere să vezi venind un cititor care a cumpărat cărți de la tine la precedenta ediție, iar acum caută special standul tău ca să te vadă și să cumpere ce ai mai scos din seriile care i-au plăcut. Pentru mine, clar, e un eveniment de marketing, permițându-mi să fiu vizibil pentru un public pe care-l consider relevant în ceea ce mă privește, un public căruia „să mă vând” ca autor. Orice muncă pe care o facem (ca angajator, angajat, freelancer, artist etc.) este, până la urmă, o formă de prostituție: încercăm să convingem pe altcineva să cumpere ceva din noi (idei, povești, abilități, talente, muncă fizică sau intelectuală, corpul, mintea, farmecul, compasiunea etc.). Așa că mă bucur când pot alege să vând din mine ceva ce-mi oferă satisfacție. 😊 Într-o notă un pic mai serioasă, consider că acesta e viitorul: să vindem produse de entertainment, nu simple cărți, sau simple producții video, audio, grafice etc. E nevoie să-l convingi pe potențialul consumator să te aleagă pe tine, să dea bani pentru (și) „spectacolul” tău, nu (doar) pentru al altuia. Trebuie să mergi tu spre el, nu să aștepti să te caute, pentru că, în bombardamentul informațional actual, puțini sunt cei care vor mai sta să caute singuri și majoritatea va alege din ceea ce ajunge la ea, fără să depună efort.
Teodora: Pentru mine ar fi a patra participare la un Comic Con, după două ediții la București și una la Cluj. Dincolo de spectacolul complex oferit de o asemenea manifestare, îmi place surpriza din ochii celor care trec prin fața standului, pentru că nu s-ar aștepta, poate, să vadă cărți în alt loc decât în spațiile închiriate de edituri. Îmi place contactul acela direct, de om-la-om, faptul că primesc, mai târziu, mesaje cu opinii, sau că la următoarea ediție cititorii revin, să mai stăm de vorbă. La finalul fiecărei zile suntem răgușiți și ne tremură picioarele, dar e o oboseală foarte plăcută. E la fel ca atunci când pui punctul final unui text care-ți place. În încheiere, ar trebui să spunem oamenilor că, pentru a treia oară, și tu ne vei fi alături pe Aleea Artiștilor, așa că vom avea încă o experiență de trăit și, mai apoi, de rememorat.
Titlu: Omul fluture (Primul volum din trilogia Omul fluture)
Autori: Teodora Matei și Lucian-Dragos Bogdan
Editura: Tritonic
Colectia: SFFH
Categoria: Science fiction
ISBN: 978-606-749-609-3, Format: 13 x 20 cm., 360 pagini, Aparitie: 2022, August
Ciberspațiul s-a contopit cu realitatea. Cine nu e conectat la el nu există. Hackeri de identități, cypoli, creatori de blogveluri – romanul prezintă o radiografie a unui viitor posibil.
Acest proiect ne-a adus satisfacții pe care nu le anticipam atunci când l-am conceput. A fost apreciat de mulți dintre colegii noștri autori și ne-a adus aproape o serie de cititori. Mai mult, trilogia a avut parte chiar și de lucrări de fan fiction, o adevărată onoare pentru viziunea artistică a unui autor (Autorii).
„Un roman bun, scris cu multă pricepere și înțelegere a celor două genuri abordate: cyberpunk și polițist.”
(Daniel Timariu, Helion Online)
„Jocul este unul veridic, plauzibil, personajele sunt profunde, conflictul are miză, iar toate acestea conduc spre impresia de carte foarte densă.”
(Alexandru Lamba, Gazeta SF)
„Până acum n-am mai avut niciodată sentimentul de alienare pe care mi l-a dat acest roman.”
(Jurnalul unei cititoare)