Cezarina Anghilac este pseudonimul sub care adevărata Cezarina scrie proză, preponderent fantastică. Comunitatea iubitorilor de Fantastic și Fantasy din România o cunoaște datorită volumului de proză scurtă „Cine doarme și visează”, dar și numeroaselor proze scurte publicate în diverse reviste. În anul 2017 a câștigat premiul Antares pentru cea mai bună proză scurtă a anului 2016. Între 2016 și 2018 a coordonat „Revista de Suspans”.
Alexandru Lamba: Bună, Cezarina, și mulțumim pentru interviu!
Cezarina Anghilac: Salutări tuturor. Mulțumesc pentru invitație.
A.L.: Ești una dintre autoarele cele mai emblematice de fantastic din România. Foarte puține dintre scrierile tale nu se înscriu în acest registru. De ce? Ce te atrage la literatura fantastică?
C.A.: Cred că unul dintre principalele avantaje pe care mi le oferă registrul fantastic este că pot să „inventez” personaje, specii, lumi diferite. În condițiile în care mai toate subiectele la care ne putem gândi au fost abordate în fel și chip, unele chiar până la epuizare, iar accesul la literatură este tot mai facil, mi se pare că este din ce în ce mai dificil să publici un text diferit, să vii cu o idee proaspătă. Recunosc că nu o dată m-am întrebat dacă nu cumva ceea ce scriu a mai fost publicat deja, într-o formă mai mult sau mai puțin asemănătoare, de către altcineva.
De altfel, mi s-a întâmplat ca o cunoștință, după ce a citit o povestire pe care tocmai o terminasem de scris, să mă întrebe dacă m-am inspirat dintr-un anumit film. Nu văzusem filmul respectiv, dar remarca – deși trebuia să fie un compliment, nu un reproș – mi-a tăiat tot elanul. Am amânat publicarea povestirii mai bine de patru ani, timp în care m-am luptat constant cu dorința de a vedea filmul și de a-l compara cu textul meu. Cumva, rațiunea a învins, astfel că filmul este în continuare o necunoscută pentru mine, iar povestirea a apărut acum câteva luni în Galaxia42 sub numele „Să te gândești la Claudia”. A fost primul meu text cu elemente SF și, după întâmplarea pe care tocmai am relatat-o, singurul mod în care mi-am putut regăsi încrederea în propriile idei a fost să îmi scriu poveștile în registru fantastic.
A.L.: Pari să fii în largul tău și în domeniul realismului magic, și în cel al fantasy-ului. Care gen îți place totuși mai mult?
C.A.: Toate genurile pe care le abordez îmi plac în egală măsură și fiecare dintre ele este, în momentul în care îmi captează toată atenția prin intermediul textului la care lucrez, preferatul meu. Iată de ce: pentru mine, scrisul ține foarte mult de intuiție, de ascultare, de răbdare, de perseverență. De multe ori plec de la ceva extrem de simplu – o frază, o scenă, o imagine – și de acolo urmăresc un fir subțire, adeseori adânc îngropat în pământ, până când dau de capătul lui. Nu am în minte o destinație, o temă sau un mesaj de transmis și în niciun caz nu mă gândesc la un public țintă sau la un registru literar. Când scriu, și aici mă refer la scrisul brut, netrecut prin prea multe filtre critice, sunt doar o pereche de urechi curioase, care ascultă cum se deapănă o poveste, și o pereche de mâini care încearcă să o facă nemuritoare. Din același motiv, în primele etape de construcție a unui text nu pot lucra după un plan sau o schiță fără să îmi pierd interesul pentru materialul în cauză. Așadar, pentru mine este mai importantă povestea decât nevoia unei etichete literare.
pisicile mele mă ceartă de fiecare dată când încep să folosesc termenii specifici corporațiilor
A.L.: În multe dintre scrierile tale vom găsi animale, mai ales pisici. Se datorează acest lucru simplului fapt că tu ești o iubitoare de animale sau și credinței că pisicile, mai ales, sunt magice?
C.A.: Prezența animalelor în textele mele ține mai mult de relația dintre om și natură decât de eventuale valențe esoterice care le sunt atribuite unor specii de mamifere, insecte sau păsări. Mai precis, consider că interacțiunea dintre om și animal este mai simplă, mai directă, mai sinceră decât cea dintre doi sau mai mulți oameni. Nu implică atâtea constructe sociale, bagaje culturale, mentalități, măști și jocuri de putere; este suficient să respirați același aer timp de câteva secunde ca să puteți stabili împreună niște reguli și limite. Îmi place să surprind și să redau această simplitate, această emoție primară de la care, prin stilul nostru de viață, suntem tot mai des deconectați. Știu că partea asta cu deconectarea a sunat ca în corporație și vă asigur că pisicile mele mă ceartă de fiecare dată când încep să folosesc termenii specifici. Dacă tot am adus vorba de pisicile mele, cele trei feline apar ca personaje în două dintre primele mele povestiri (Un pește pentru Spuf și Fiară), dar nu din motivele la care vă gândiți voi, cum ar fi dorința de a le face nemuritoare sau de a atrage iubitorii de meme-urile cu pisici. Mi-am transformat animalele de companie în personaje pentru că pe ele le cunosc și le înțeleg cel mai bine. În apărarea mea, una dintre regulile de aur în scrierea creativă zice să scrii despre ce știi.
A.L.: Au trecut aproape patru ani de când a apărut „Cine doarme și visează”, cartea ta de debut. Între timp, au mai apărut povești semnate de tine, unele chiar în revista noastră, inclusiv ultima – mulțumim foarte mult! –, dar și în Opt Motive sau Iocan. Vorbește-ne despre activitatea ta literară din ultimii ani.
C.A.: La scurt timp după ce am publicat „Cine doarme și visează”, mi-am impus o pauză literară. Deși nu avusesem așteptări prea mari de la debutul în volum, am fost totuși dezamăgită de felul în care s-au mișcat lucrurile în anumite zone ale pieței de carte. În acel context, să fac un pas în spate pentru a obține claritate asupra situației mi s-a părut cea bună abordare. Această mișcare nu a însemnat că m-am oprit din scris – aș spune că, dimpotrivă, nicicând programul meu nu a fost mai riguros ca în acei doi ani de liniște aproape totală –, ci mi-am folosit toată energia pe care înainte o investeam în publicare, promovare și relaționare, în alte proiecte, despre care o să spun câteva cuvinte la momentul potrivit.
Până atunci, vă las o statistică seacă: am publicat șapte povestiri în cinci reviste: Gazeta SF, Iocan, Galaxia 42, Opt Motive, Revista CSF (editura Pavcon). Partea cu adevărat interesantă, din care se pot trage niște concluzii, este că mai bine de jumătate dintre aceste texte au apărut doar anul acesta.
mi-am dat seama că nu pot mulțumi toți cititorii
A.L.: Dar o nouă carte semnată de tine, când să așteptăm? Ai strâns, cred, suficiente proze scurte pentru un nou volum.
C.A.: Într-adevăr, am adunat câteva povestiri în ultimii ani, doar că acestea nu au suficiente elemente comune cât să alcătuiască un volum omogen. Țin foarte mult la acest aspect deoarece reflectă principalul reproș pe care mi-l fac când vine vorba despre volumul meu de debut – că reunește proze foarte diferite ca subiect, atmosferă și abordare. Culmea este că, atunci când am selectat textele împreună cu Michael Haulică, tocmai ideea de a oferi un conținut eterogen mi s-a părut atrăgătoare. Mă gândeam că, astfel, aș putea atinge un public mai larg, că fiecare cititor ar găsi în volumul meu un text care să îi placă. Între timp au trecut patru ani, mi-am dat seama că nu pot mulțumi toți cititorii, iar așteptările mele de la un volum propriu de povestiri s-au schimbat.
A.L.: Sau poate ne vei surprinde cu un roman? Ce alte proiecte în derulare mai ai?
C.A.: În ultimii ani am lucrat, cu intermitențe, la două proiecte ample: un roman fantasy, în care apar și protagoniștii povestirii Aroma fină de nisip încins, publicată în acest număr al revistei Galaxia 42, și un crime cu elemente cyberpunk.
Dat fiind că la romanul fantasy mai am foarte puțin de lucru, pariul meu este că acesta va fi următorul meu volum, dar, după cum am învățat cu toții în ultimul timp, poate fi riscant și dezamăgitor să faci planuri pe termen lung.
A.L.: În fine, ultima întrebare: cum proza ta scurtă a fost validată intern (Doina Ruști a scris foarte frumos despre tine în OptMotive, ai fost publicată în Iocan), ai de gând să o traduci și să-ți încerci norocul înafara țării?
C.A.: Mă bucură că o parte dintre povestirile mele au reușit să atragă atenția unor autori și editori din afara sferei SF&F. În același timp, sunt conștientă că nu trebuie să pic în capcana acestor mici victorii, care, dacă nu vor fi confirmate prin alte texte, își vor pierde importanța. Așadar, planul meu pentru următorul an este să trimit spre publicare romanul fantasy pe care l-am menționat mai devreme și să apar mai des cu proză scurtă în reviste literare din România. Dacă voi reuși să îmi îndeplinesc aceste obiective și voi fi mulțumită de rezultate, cu siguranță îmi voi încerca norocul și în afara țării.
A.L.: Mulțumim!
C.A.: Mulțumesc pentru atenție. Și, pentru că suntem la final de an, pe lângă obișnuitele gânduri de bine, vă doresc să aveți parte de cât mai multe lecturi memorabile.