Păsări de titan – Invazia de Mircea Cărbunaru
Titlu: Păsări de titan – Invazia
Autor: Mircea Cărbunaru
Producător: Editura BookForge
Format: A5
ISBN 978-606-985-476-1
Nr. Pagini: 208
Semn de carte: Da
Tip Coperta: Coperta carton
Descrierea editurii
„Păsări de titanˮ este un roman science-fiction despre război, supravieţuire şi umanitatea din noi.
„Era prezentă în mintea sa o mică oază de solitudine şi de aparentă serenitate în care începuse să se refugieze tot mai des, imediat după moartea Briannei, iar în mijlocul acelei oaze se găsea un gol hulpav pe care nu îl putea stăpâni în totalitate.
După fiecare navă extraterestră doborâtă simţea o satisfacţie interioară pe care nu şi-o dorea, dar apărea peste voia sa şi se revărsa în acel gol. Sentimentul plenitudinii era o iluzie, pentru că abisul devora tot ce intra acolo, ca o gaură neagră: împlinirea sa sufletească, iubirea, dorinţa primitivă de răzbunare, ura, binele şi răul deopotrivă. Apoi nu-i mai rămânea nimic, doar încă un zbor în neantul spaţiului şi o poftă nebună de a întra într-o nouă confruntare. Avea un crematoriu în el, veşnic pornit să-i mistuie umanitatea.ˮ
Vederea oarbă de Peter Watts
Titlu: Vederea oarbă
Autor: Peter Watts
Traducător: Mihai Dan Pavelescu
Editura: Eagle
Descrierea editurii
Două luni de tăcere, timp în care o lume întreagă și-a ținut respirația.
Acum, o sondă spațială pe jumătate abandonată, trecând pe lângă orbita lui Neptun, aude o șoaptă de la marginea sistemului solar: un semnal slab care mătură cosmosul ca o rază de far. Orice ar fi acolo, nu vorbește cu noi. Vorbește cu vreo stea îndepărtată, poate. Sau poate cu ceva mai apropiat.
Roman finalist la Premiile Hugo
Peter Watts este un fost biolog marin, supraviețuitor al unei boli carnivore și (conform guvernului american) element indezirabil, ale cărui romane – în ciuda unei atenții nesănătoase pentru vampirii spațiali – au devenit texte obligatorii pentru cursuri universitare, de la filosofie la neuropsihologie. Romanul său de debut (Starfish) a fost New York Times Notable Book, în timp ce al patrulea roman al său (Blindsight) a fost finalist la numeroase premii nord-americane de gen, fără să câștige exact niciunul dintre ele. (Cu toate acestea, a câștigat o grămadă de premii în străinătate, ceea ce sugerează că traducătorii săi ar putea fi scriitori mai buni decât el). Opera sa este disponibilă în 24 de limbi, a apărut în 36 de antologii ale celor mai bune antologii ale anului și a fost nominalizată la 60 de premii într-o duzină de țări. Lista (semnificativ mai scurtă) de 22 de victorii efective include Hugo, Shirley Jackson și Seiun. Printre eforturile recente se numără The Freeze-Frame Revolution (The Freeze-Frame Revolution, iunie 2018, la Tachyon) și colaborarea la o operă științifică black metal despre trimiterea peștilor plămân marmorați pe Marte, finanțată de guvernul norvegian (opera, nu peștii plămân). Câteva dintre lucrările lui Watts sunt în prezent în curs de opțiune pentru dezvoltarea de filme, iar opera sa a fost citată ca sursă de inspirație spirituală pentru o serie de jocuri video de profil înalt. În prezent, el își împarte timpul între a scrie propriile ficțiuni și a servi ca mercenar pentru o serie de dezvoltatori de jocuri și tipuri de filme. În ciuda acestor activități, încă nu a economisit suficient de mult pentru a putea participa la prăbușirea civilizației occidentale (care va avea loc cândva între 2040-2050, conform studiilor de la MIT și de la Universitatea din Melbourne). Oricum, sunt șanse ca el să fie mort până atunci.
În momentul scrierii acestui articol, Watts locuiește în Toronto împreună cu autoarea de fantasy Caitlin Sweet, patru pisici, o pereche de iepuri subterani, doi dolari de argint (peștii, nu moneda) și o gașcă de ratoni duri, care îl scutură în fiecare vară pe verandă pentru crochete. Îi place de toți aceștia semnificativ mai mult decât de majoritatea oamenilor pe care i-a întâlnit.
Ultima carte de Marian Coman
Titlu: Ultima carte
Autor: Marian Coman
ISBN 978-606-43-1813-8
Editura Nemira
Imprint n’autor
Colecția n’autor ficțiune
Format Paperback
Dimensiuni 130 x 200 mm
Nr. pagini 176
Descrierea editurii
Ne vedem la capătul poveștilor.
Cel mai recent roman al lui Marian Coman se deschide cu cea mai veche istorie din lume: una de iubire. Într-un prezent apropiat, Alex te trage în povestea lui și a Adei. Nu-ți lasă vreme să te înduioșezi, căci, curând, descoperi că-ți relatează ultima lor zi împreună. În paralel, îl întâlnești pe Manu, care te lasă să pătrunzi în intimitatea gândurilor sale de scriitor aflat în plină criză creativă. Cei doi îți vor fi aproape pe tot parcursul cărții, ba unul, ba celălalt, până când destinele li se întrepătrund, permanent la granița dintre realitate și ficțiune, dintre virtual și real, dintre povești.
Ultima carte are, de altfel, darul acela aparte al literaturii bune: să schimbe ceva în tine la finalul lecturii.
„Cine o omoară pe Ada, iubita programatorului Alex Brănescu? Cum are ea 27 de ani în 2019 și 20 în 1974? Se poate călători în timp, citind De veghe în lanul de secară? Cine sunt securiștii Gicu și Neacșu, care torturează în timp ce ascultă Dan Spătaru? Dar pictorul Matei, stăpânul vieții veșnice din tărâmul poveștilor uitate? Cu ce secret teribil îl șantajează pe Alex? Citiți Ultima carte a lui Marian Coman: alertă și intensă de la prima până la ultima pagină. O ficțiune speculativă care le-ar fi plăcut lui Robert A. Heinlein și Baran Bo Odar.“
Ion Manolescu
„După Omulețul din perete și alte povestiri fantastice, Marian Coman revine cu un roman care adaugă încă o piesă de puzzle în universul inedit construit anterior și îi reconfirmă atât vocația de povestitor autentic, cât și statutul pe scena literară românească.
Sub forma unor consemnări diaristice, cu ingrediente science-fiction, horror și policier, combinate într-un realism încheiat până la ultimii nasturi, cu accente livrești și științifice, ludice și dramatice, cu o coloană sonoră eclectică, cu episoade tulburătoare, personaje în carne și oase, teme profunde și-un stil recognoscibil, Ultima carte reușește să-și seducă cititorii, indiferent de profilul lor, și să le rămână în minte, multă vreme după ce dau ultima pagină.“
Eli Bădică, coordonatoarea imprintului n’autor
CSF Earth nr. 32 – revistă de literatură și artă SF
Autor: colectiv
Coperta: George Ionescu (asistat de AI)
Nr. pag.: 140
Format: tipărit
Dimensiuni: 13 x 20 cm
Revistă de literatură și artă SF!
SUMAR:
EDITORIAL:
Vrăjitorul Alb de pe Muntele Golia – Constantin D. Pavel
PROZĂ SF:
Undeva, pe frontul de est – Aurel Cărăşel
MEDALION:
Deschide Cartea! – Alexandru Mironov
O bogăţie de nuanţe – Anamaria Borlan
PROZĂ SF:
Cogito Synth – Cristian Cârstoiu
MEDALION:
ET Cărășel – Dodo Niță
Un profesor, un mentor, un prieten – Traian Bădulescu
PROZĂ SF:
Drepturile nenăscuților – George Lazăr
INTERVIURILE CSF EARTH:
Unele istorii merită continuate – Aurel Cărășel intervievat de Dodo Niță
OPERA DE-O VIAȚĂ:
67 în 65! – Constantin D. Pavel
Mântuirea de Eugen Gomboș
Titlu: Mântuirea
Autor: Eugen Gomboș
Editura Pavcon
Coperta: George Ionescu (asistat de AI)
Nr. pag.: 212
ISBN 978-606-9625-91-0
Descrierea editurii
Noi, oamenii, ne-am obișnuit să fim mântuiți în ultima clipă. Considerăm Armageddonul mereu amânat ca pe un drept al nostru. Am scăpat de Potop, anul O Mie a venit și a trecut fără să aducă Sfârșitul Lumii promis de proroci. Putem să ne ucidem liniștiți unii pe alții, să poluăm planeta, să dăm brânci celorlalte specii în prăpastia extincției. Și ce dacă? Dumnezeu vede și iartă, ne îngăduie cu micile sau marile noastre ticăloșii. O să vină întotdeauna un mântuitor care să ia asupra lui păcatele lumii, ca noi să le putem crește exponențial.
Eugen Gomboș își începe cartea într-un ritm alert, acțiunea semănând la prima vedere cu un thriller polițist. Ideea că Iisus, sfinții și prorocii umblă printre oameni, începe să se închege cu greu în mințile anchetatorilor, deprinși cu scepticismul deducțiilor logice. Iar când imposibilul devine certitudine, ce altceva putem aștepta decât o nouă șansă, o altă amânare a Zilei Judecății, o târzie și nemeritată mântuire.
O vom primi sau nu? Răspunsul se află în ultimele pagini ale cărții. Și, credeți-mă, vă va surprinde!
Rodica Bretin
Căderea lui Hyperion (Seria HYPERION CANTOS, partea a II-a) de Dan Simmons
Titlu: Căderea lui Hyperion (Seria HYPERION CANTOS, partea a II-a)
Autor: Dan Simmons
Disponibil din: 24 iunie 2024
Titlu original: The Fall of Hyperion
ISBN 978-606-43-1798-8
Traducător: Mihai Dan Pavelescu
Editura Nemira
Imprint Armada
Colecția Armada
Format: Paperback
Dimensiuni: 130 x 200 mm
Nr. pagini: 624
Descrierea editurii
A doua parte din seria HYPERION CANTOS.
Premiile British Science Fiction Association și Locus
În lumea lui HYPERION se deschid misterioasele CRIPTE ALE TIMPULUI. Iar secretele ascunse în interior vor schimba pentru totdeauna întregul univers.
„In HYPERION CANTOS, DAN SIMMONS oferă una dintre cele mai uluitoare și complexe povești create vreodată de un scriitor SF. O capodoperă a genului, poate unul dintre cele mai de seamă romane care s-au preocupat de viitorul omenirii și de locul ei în univers. “
Locus
„În vreme ce planetele Hegemoniei duc un război spațial teribil cu rebelii Expulzați care amenință unitatea galactica, un grup de șapte pelerini duce propriul său război în interiorul Criptelor Timpului, artefactul misterios ce ascunde o creatură hidoasă a cărei eliberare ar duce la distrugerea omenirii. În Căderea lui Hyperion, Simmons împletește cu luciditate și imaginație poetică numeroasele fire ale unei intrigi complexe. Mai mult decât recomandată!“
Library Journal
„Unul dintre cele mai bune romane SF publicate în ultimii ani.“
Science Fiction Eye
„Ingenioasă și bogată în idei filosofice, seria HYPERION CANTOS nu oferă numai o extraordinară aventură în spațiu, ci deschide porți către reflecții profunde asupra timpului, religiei și sensului existenței umane.
Marian Coman, redactor-șef Armada
Asasina de zei de Hannah Kaner
Titlu: Asasina de zei
Autor: Hannah Kaner
Data apariției 27 mar. 2024
Titlu original: Godkiller
ISBN 978-606-43-1695-0
Traducător: Mihai Dan Pavelescu
Editura Nemira
Imprint Armada
Colecția Armada
Format Paperback
Dimensiuni 130 x 200 mm
Nr. pagini 340
Descrierea editurii
Familia lui Kissen a fost ucisă de fanaticii unui zeu al focului. Acum, Kissen este deicid, adică o persoană care își câștigă existența ucigând zei. Asta până când întâlnește unul pe care nu‑l poate omorî: Skedi, un zeu al minciunilor albe, a cărui viață este legată misterios de cea a unui tânăr nobil, amândoi fiind urmăriți de ucigași necunoscuți. Împreună cu un cavaler, ei trebuie să ajungă la ruinele orașului Blenraden, acolo unde sălășluiesc ultimii zei sălbatici, pentru a le cere acestora o favoare. Hăituiți de demoni printr‑un ținut în care războiul civil este în plină expansiune, cu toții înțeleg că ceva e putred în miezul lumii lor și că doar ei o mai pot salva.
„Uite o poveste la care să te oprești. Hannah Kaner construiește cu migală un univers fantasy medieval în tradiția unor autori precum Robin Hobb sau George R.R. Martin.“
Marian Coman, redactor-șef Armada
Clubul de Ellery Lloyd
Titlu: Clubul
Autor: Ellery Lloyd
Data apariției: 3 apr. 2024
Titlu original: The Club
ISBN 978-606-43-1780-3
Traducător: Iulia Anania
Editura Nemira
Imprint Armada
Colecția Armada
Format Paperback
Dimensiuni 130 x 200 mm
Nr. pagini 330
Descrierea editurii
Toată lumea și-ar da și viața pentru un loc aici.
Home reprezintă un grup de cluburi exclusiviste, unde cei bogați și celebri pot petrece până dimineața, pentru a se retrage mai apoi în apartamente luxoase, departe de privirile indiscrete ale fanilor și ale presei. Cea mai spectaculoasă locație este Island Home, o stațiune bine păzită, aflată în largul coastei britanice, iar cea mai râvnită invitație a deceniului este, de departe, cea la petrecerea de lansare, care durează trei zile.
Dar, în culise, tensiunile au atins punctul culminant: proiectul ambițios și costisitor i-a împins pe managerul Home Group și pe cei din echipa sa la capătul răbdării.
Toți au ceva de ascuns – fapt evident chiar înainte ca oamenii frumoși, cu secretele lor urâte, să pună piciorul pe insulă. Pe măsură ce lucrurile iau o întorsătură sinistră, iar numărul de cadavre începe să crească, unii dintre membrii clubului Island Home încep să-și dorească să nu fi fost trecuți niciodată pe lista invitaților.
„Un thriller captivant despre un loc ce părea a fi paradisul sclipitor al celor frumoși, bogați și faimoși. Părea.“
Marian Coman, redactor-șef Armada
Ascensiunea de Nicholas Binge
Titlu: Ascensiunea
Autor: Nicholas Binge
Editura: RAO
Traducere de Roxana-Cristina Gheorghe
ISBN: 9786060069065
Nr. Pagini: 360
Descrierea editurii
Un munte enorm acoperit de zapada a aparut in Oceanul Pacific. Nimeni nu stie cand a aparut exact, cat de mare ar putea fi sau cum sa-i explice existenta.
Cand Harold Tunmore este contactat de o organizatie secreta pentru a ajuta la investigatie, nu are idee in ce se baga in timp ce el si echipa pornesc spre varf. Cu cat echipa lui Harold urca mai sus, cu atat lucrurile au mai putin sens. Timpul se scurge diferit, transformand minutele in ore si orele in zile. In frigul naprasnic de la cele mai inalte altitudini, membrele alpinistilor amortesc si amintirile din viata lor inainte ca muntele sa apara incep sa se estompeze. Ce mister se ascunde indaratul muntelui si unde ii va purta ascensiunea?
Un thriller speculativ de exceptie, in care aparitia din senin a unui munte in mijlocul Oceanului Pacific conduce o expeditie siintifica la descoperiri neasteptate.
Incredibil… Tema perfecta. Binge ridica aceasta carte deasupra fictiunii de gen similar. – Publishers Weekly, recenzie cu Stea
Romanul are un ritm inteligent, implementand intorsaturi strategice pentru a mentine cititorul in miscare… Proza clara a lui Binge se misca bine intre concepte stiintifico-fantastice, teroare gotica si secvente de actiune in ritm rapid… Imaginea completa este la fel de singulara ca muntele vast din tema centrala a cartii. – The New YorkTimes
O poveste ametitoare despre descoperire, groaza si fenomene ciudate, in care timpul nu curge liniar… Ascensiunea ofera o tensiune bine sustinuta si cateva scene de actiune incantatoare. – The Financial Times
Daca crezi ca seamana foarte mult cu At the Mountains of Madness al lui H.P. Lovecraft, ei bine, da, Ascensiunea este o versiune repovestita cu dragoste a unui thriller horror clasic, dar cu mai multa umanitate si emotie reala. Ascensiunea este recomandat calduros – o placere macabra, o evadare pentru iubitorii acestui gen.” – The Wall Street Joumal
Un amestec captivant de povestire plina de imaginatie, de actiune si examinare filozofica asupra vietii… Ofera o analiza profunda a locului unde se afla adevarata noastra putere. In cele din urma, merita urcarea. – Chicago Review of Books
O combinatie intre Calatorie spre centrul Pamantului si Inima intunericului… Un thriller SF distractiv. – Kirkus
Emotionant… o analiza interesanta despre adevarata natura a vietii de pe Pamant… O poveste captivanta in care minunile nedescoperite ale Pamantului se dovedesc la fel de incitante precum cele din galaxie. – LibraryJoumal
Superman Action Comics #1: Superman și omul de oțel
Titlu: Superman Action Comics #1: Superman și omul de oțel
Autor: Grant Morrison, Rags Morales, Andy Kubert
Seria Superman Action Comics
ISBN: 9786067106787
Tip copertă: hardcover
Pagini: 224
Descrierea editurii
#1 New York Times
„Grant Morrison a scris cea mai bună poveste cu Superman pe care am citit-o vreodată” USA Today
„O carte grozavă.” Entertainment Weekly
„Morrison a creat un Superman mai apropiat de noi ca niciodată… Replicile spirituale și problemele reale abordate îi oferă din nou lui Superman o personalitate puternică.” Complex Magazine
„Șase stele din cinci. Captivantă.” Ain’t it Cool News
Cu o forță incredibilă, pe care abia începe să o descopere, bântuit de un trecut misterios, înarmat cu simțul dreptății, gata să elimine corupția și să-i protejeze pe cei neajutorați… el e Superman! Supereroul iubit de generații de cititori se întoarce cu forțe proaspete, mai actual ca niciodată.
După ce Superman îl pedepsește pe Glen Glenmorgan, un afacerist corupt, lucrurile iau o întorsătură cât se poate de proastă. Lex Luthor se aliază cu o forță malefică de pe altă planetă, armata încearcă să-l anihileze pe Ultimul Fiu al Kryptonului, iar amenințarea extraterestră plutește deasupra tuturor.
Pământul e în pragul dezastrului, iar Superman e singurul care-l poate salva.
„Pornind de la premisa că într-o bandă desenată publicul este dispus să accepte că un om poate zbura, autorul se apucă să sintetizeze întreaga istorie a personajului în modul său deja cunoscut. În decursul unui singur volum, Morrison împreună cu Rags Morales, Andy Kubert și Gene Ha introduc multipli antagoniști ca Lex Luthor, Metallo, sau Brainiac (și nu numai), aliați precum Steel, Lois Lane, Legiunea Supereroilor, dar revigorează și originea supereroului.”
Citește recenzia volumului aici.
Superman Action Comics #2: Rezistent la gloanțe
Titlu: Superman Action Comics #2: Rezistent la gloanțe
Autor: Grant Morrison
Seria Superman Action Comics
ISBN: 9786067107555
Tip copertă: hardcover
Pagini: 224
Mărime: 175×265 mm
Descrierea editurii
#1 New York Times
„Grant Morrison a scris cea mai bună poveste cu Superman pe care am citit-o vreodată” USA Today
„O carte grozavă.” Entertainment Weekly
„Morrison a creat un Superman mai apropiat de noi ca niciodată… Replicile spirituale și problemele reale abordate îi oferă din nou lui Superman o personalitate puternică.” Complex Magazine
„Șase stele din cinci. Captivantă.” Ain’t it Cool News