Sunt deja trei luni de când războiul din Ucraina ne bântuie sufletele și, cum valul de panică din primele zile ale invaziei rusești a trecut, cum sensibilitatea noastră la imaginile cu orașe rase de pe suprafața pământului s-a tocit și ea, apar tot mai multe voci care ne cer să vedem și partea de adevăr a Rusiei, pentru că, nu-i așa?, în orice conflict sunt două puncte de vedere diferite, iar adevărul e întotdeauna undeva la mijloc, spune-se.
Haideți, așadar, să vedem și care e partea de adevăr a Rusiei.
În primul rând, după destrămarea colosului URSS și dizolvarea pactului de la Varșovia, alianța militară NATO s-a tot extins, încălcând tratatele pe care le-au negociat cu Rusia la momentul căderii Uniunii Sovietice. Rusia i-a tot avertizat pe americani să nu se apropie de granițele ei, dar americanii i-au ignorat apelurile, extinzând alianța până efectiv a atins granița cu Rusia! În cazul ăsta, nu are și Rusia dreptul de a-și apăra hotarele?
Desigur, Rusia are tot dreptul să-și apere hotarele, problema e când o face dincolo de ele. Da, NATO s-a extins în valuri succesive, ajungând în zona fostelor țări membre ale tratatului de la Varșovia, ba chiar a unor republici foste membre ale URSS – vezi țările baltice –, dar cine-și imaginează că țările astea sunt un lan de porumb, iar americanii și cu europenii vestici s-au tupilat printre știuleți și au tot împins gardul pe furiș spre Rusia, ar trebui să-și amintească că NATO nu ia în gașcă țări cu forța, așa cum face Rusia, nici măcar nu face oferte de aderare. Țările care au aderat și-au dorit asta cum nu se poate mai mult, și și-au dorit-o exact de frica Rusiei. Pentru că Rusia e un stat agresiv care uneori trimite tancuri pe la vecini, atunci când i se pare că politica acestora internă nu-i e pe plac. Cum, domn-le, să-și aleagă ăia președinte pro-european? Ia să trimitem niște tancuri p-acolo, să rezolve problema! A, și să nu uităm, un tratat de neextindere a NATO nu a existat niciodată, de facto.
De ce și România a tras cu dinții să îndeplinească condițiile de aderare la NATO?
Apoi, Rusia a făcut tot ce a putut pentru pace, a înaintat propuneri ca NATO să se retragă din teritoriile cele mai apropiate de ea și să-și mute instalațiile de rachete pentru a nu o mai amenința. Și NATO ce-a făcut? I-a ignorat cererile! Păi nu au și ei dreptate să reacționeze?
Desigur, dacă scoatem din ecuație voința țărilor respective, printre care și România, atunci așa e. NATO trebuia să ceară voie de la Rusia să-și continue existența, iar dacă nu o primea, trebuia să înțeleagă că nu-și mai are rostul. Că NATO e alianță cu statut pur defensiv și că nu există nicio clauză conform căreia țările membre au datoria de a se sprijini una pe alta ofensiv, asta pare să uite Rusia. Sau că țările respective au și ele dreptul la securitate. Cred că nu trebuie să detaliez mai mult pentru a sublinia ridicolul acestui argument.
Mai departe: Ucraina e un stat artificial, inventat pe vremea URSS, care acum nu are dreptul să existe independent și suveran. El a acumulat teritorii rusești, ungurești, românești, poloneze…
Dintre toate, acesta mi se pare cel mai abject argument, pentru că face apel la naționalismul acela meschin și hidos care scoate ce-i mai urât din fiecare națiune în parte. Nu, dragilor, odată ce Ucraina a fost recunoscută internațional, în limita granițelor cunoscute, atâta vreme cât Rusia însăși a recunoscut-o, a readuce acum în discuție acest aspect e inacceptabil. Că mulți rostogolesc acest bolovan naționalist stupid e cu atât mai regretabil.
Și încă unul: Ucraina e stat nazist și persecută minoritatea rusă din Donbas! Armata ucraineană lupta contra cetățenilor de etnie rusă, majoritari în acele regiuni, de fapt, care-și apărau drepturile!
Păi da, pentru că acei cetățeni de etnie rusă din Donbas s-au trezit deodată militarizați și atacând armata țării. Chiar e nevoie de o paralelă cu ținuturi românești ca să pricepem ce s-a petrecut acolo? Te poți numi „stat nazist” dacă lupți contra unor organizații paramilitare separatiste care pretind controlul în anumite regiuni ale țării? Aș crede că nu. În plus, dacă minoritatea rusă era persecutată înainte de a se organiza militar, unde sunt petițiile depuse la ONU? Care sunt pașii legali pe care i-a făcut Rusia pentru a-și proteja minoritatea? La ce foruri internaționale a apelat?
În fine, cel mai agresiv argument dintre toate e cel conform căruia Rusia ar fi vulnerabilă dacă Ucraina ar intra în NATO, o invazie a NATO de pe teritoriul Ucrainei putând fi mult mai greu de contracarat de către Rusia decât dacă ar exista un spațiu tampon (de fapt, în sfera de influență a Rusiei) acolo.
Probabil că așa e. Dacă Ucraina ar intra în NATO și NATO și-ar propune să invadeze Rusia (scenariu stupid total), teritoriul ucrainean ar fi unul cheie. Dar cine în toate mințile își punea problema să invadeze Rusia? Cine, din Europa, concepea un război de ocupație împotriva Rusiei, când țările europene erau dependente economic de ea? Absolut nimeni, evident! Logica războiului nu mai era activă decât în creierele înfierbântate ale conducerii de la Moscova, nicăieri altundeva. Și cum să ataci Rusia când ea are arme nucleare? Să amintesc din nou că statutul NATO e pur defensiv?
Nu, nici nu se punea problema. De fapt, singurul motiv pentru care Ucraina voia să adere la NATO era acela că-și simțea propria securitate grav amenințată după anexarea ilegală a Crimeii și după pornirea războiului în Donbas. Și, evident, avea dreptate.
Dar sfera de influență a Rusiei? De ce-i limitează țările vestice sfera de influență?
Chiar așa, de ce? Însă mai interesant ar fi să ne întrebăm de ce ar trebui ca Rusia să aibă cum, necum, o „sferă de influență”. În primul rând că aceste zone nu mai funcționează acum așa cum funcționau în timpul războiului rece. Sferele de influență în lumea modernă sunt zone economice în care țările intră benevol, iar economiile mici gravitează în jurul celor mai mari, Nicidecum nu sunt zone geografice arbitrar delimitate în care țara cu armata cea mai mare impune conducerea celorlalte. Că Rusia nu a fost în stare să schimbe paradigma dovedește clar cât e de înapoiată. Și, deci, nu merită o sferă de influență în secolul XXI.
Așadar, partea de dreptate a Rusiei efectiv nu există. Dacă mai știți voi alte argumente, le putem discuta în comentarii, dar sunt sigur că sunt la fel de invalide. Singura dreptate a Rusiei e dreptatea celui mai tare. Și iată că nici p-aceea nu o are, de fapt, integral.
Însă e interesant de discutat de unde a pornit acest curent de gândire care tinde să dea o parte de dreptate și Rusiei. Pe lângă sistemul tot mai imbecil de gândire al societății actuale, care de dragul non-confruntării de idei a introdus concepte absurde precum „adevărul tău, adevărul meu”, în cazul de față factorul care le suflă în pânze celor care caută legitimitatea în crimele Rusiei este slăbiciunea vestului Europei.
Pentru că această invazie brutală a fost precedată de alte acte teroriste, la fel de ilegitime, dar de amploare mai mică, iar Europa le-a acceptat fără să protesteze. Să nu uităm că Rusia a distrus orașul Groznîi, a invadat Georgia, a anexat peninsula Crimeea și a pornit un război de gherilă în Donbas, și toate astea numai în secolul acesta. Niciuna dintre aceste acțiuni nu a avut legitimitate, dar Europa de vest a tăcut. A tăcut și a continuat să facă business cu Rusia, deși știa că e un „rogue state”, un stat criminal, care nu respectă convențiile internaționale pe care le semnează. Și care joacă murdar.
Independența energetică la care se gândește Europa acum ar fi trebuit să fie adusă în discuție când Rusia a anexat Crimeea, trimițând acolo trupe fără însemne militare, deci trupe teroriste după orice definiție, și a organizat acel așa-zis referendum sub ocupație. Dar Europa ce a zis? A zis: „Ei, lasă, oricum era a lor, a fost atașată artificial la Ucraina, de către Hrușciov, în 1954, trebuiau să le-o dea înapoi ucrainenii; ei, lasă, că oricum acolo erau mult mai mulți ruși decât ucraineni; ei, lasă, că nici armata Ucrainei nu a apărat peninsula; ei, lasă, că nu e treaba noastră, ei știu cum se înțeleg între ei, că și Rusia are partea ei de dreptate.”
Și astfel am ajuns cu toții suficient de alienați mintal încât să căutăm partea de dreptate a agresorului, pentru că „sigur există și ea”.
Dar mă întreb: acum, după ce Rusia a bombardat cu bună știință obiective civile, printre care spitale active, teatre, cartiere de locuințe, magazine, doar pentru a semăna teroare, după ce a folosit arme interzise de tratatul de la Geneva, după ce a omorât zeci de mii de civili, după ce soldații ruși s-au comportat ca o hoardă de nomazi puși pe pradă, după ce a deportat populație, după ce a atacat coridoarele de evacuare a civililor din zonele de conflict, se mai poate gândi cineva că ar putea exista o parte de dreptate a ei în acest război? După ce a eșuat lamentabil în confruntarea cu armata ucraineană, hoarda rusă a culcat la pământ orașe, distrugând milioane de destine, făcând să dispară în câteva clipe truda de vieți întregi a milioane de oameni. O asemenea „operațiune” mai poate fi justificată în vreun fel?
Ei bine, da, poate, pentru că, din nou, Europa își urmărește confortul și s-a cam săturat să tragă ponoasele unui război, deci îi cere Ucrainei să accepte pierderi teritoriale doar pentru pace. Pentru pace cu un stat criminal care mai mult și-ar lua avânt dacă ar fi răsplătit astfel pentru cruzimea sa. Poate chiar și-ar dori această Europă să ridice și sancțiunile, că doar business-ul cu Putin mergea bine, era pe profit. De dragul câștigului, tot răul poate fi șters cu buretele.
Și eu mă întreb: dacă Europa se gândește că ar fi cazul ca Ucraina să-i facă concesii teritoriale Rusiei pentru pace, nu e ca și când i-ar legitima crimele? Iată de ce partea de dreptate a Rusiei există, de fapt! Pentru că Europa cea cerebrală preferă să o inventeze doar pentru a avea confort.
1 comentariu
Felicitări!