Dezvoltatorii de software sunt şi ei tot un fel de scriitori ai căror cititori nu sunt oamenii, ci procesoarele care le citesc povestirile cu instrucţiuni scrise ȋn diverse limbaje de programare şi le execută de fiecare dată când oamenii folosesc aplicaţiile construite din acele povestiri. Când scrie o asemenea povestire, un programator nu are cum să anticipeze toate problemele care vor apărea la interacţiunea dintre aplicaţia lui şi aplicaţiile scrise de alţii, nici toate problemele pe care oamenii le vor pune acestor sisteme de aplicaţii. De aceea, când apare problema, programatorul identifică fragmentul din povestire care o creează şi ȋl modifică, ȋl rescrie, astfel ȋncât eroarea să fie depăşită şi aplicaţia să-şi continue povestea ȋntr-o versiune mai bună. Dacă povestirea este foarte complexă, rescrierea se face sub forma unui patch separat care cuprinde doar fragmentul modificat, după care acest patch este aplicat peste povestirea iniţială, iar rezultatul este o nouă versiune mai bună a povestirii şi a aplicaţiei.
Nici scriitorii nu sunt departe de acest model când ȋşi elaborează povestirile. Mai ȋntâi scriu o primă versiune şi, după ce o citesc atenţi, mai scriu ȋncă una ȋn care repară defectele, bug-urile, descoperite ȋn prima, şi tot aşa până când ajung la versiunea finală, care ȋn viziunea lor nu mai are niciun defect. Practic scriitorii ȋşi patch-uiesc povestirile până ajung să fie mulţumiţi de rezultat. Unii dintre ei ȋşi patch-uiesc povestirile şi după ce le publică ediţia princeps, scoţând a doua ediţie, aşa-zis revizuită. Alţii refuză să-şi mai citească povestirile după publicare, tocmai de frică să nu le descopere vreun bug şi să fie nevoie să le mai aplice ȋncă un patch. Preferă, ȋn schimb, să ȋnceapă o nouă povestire, decât să tot cârpească la una mai veche. De aceea aceştia din urmă ajung să scrie mai mult decât primii.
Se spune că aflat ȋn avion şi neavând nimic ce să citească ȋn afară de romanul său, Un veac de singurătate, pe care ȋl luase cu el să-l dăruiască persoanei la care mergea, Gabriel Garcia Marquez, scriitor din a doua categorie descrisă mai sus, ȋşi deschide romanul şi ȋncepe să-l recitească. După puţin timp ȋşi ia stiloul şi ȋncepe să taie fraze ȋntregi pe care le rescrie nemulţumit pagină după pagină, până când ajunge la destinaţie aproape cu o altă versiune a romanului.
Fie că sunt pentru procesoare, fie că sunt pentru oameni, toate povestirile sunt perfectibile. Spre deosebire de primele, evoluţia ultimelor depinde doar de autorul lor.
