Acest interviu a fost luat Luciei Lukačovičová din republica Cehă.
Lucie, te rog prezintă-te cititorilor noștri (informații despre dvs. și activitatea dvs. în
SF)
Sunt o scriitoare, traducătoare, profesoară de scriere creativă și antropolog cultural. Am
publicat peste 100 de povestiri scurte, 5 romane și alte 5 romane cu co-autori în cehă. De
asemenea, am publicat căteva scurte texte în engleză, germană, chineză, română și kannada.
Încerc să colaborez cu oameni din străinătate, să particip la convenții internaționale și
evenimente LARP când am ocazia (unul din interviurile mele în română:
https://fantastica.ro/interviu-cu-scriitoarele-sf-cehe-julie-novakova-si-lucie-lukacovicova/ ).
Adun mituri, legende și povești cu fantome din toată lumea. Am înființat un proiect de canal
youtube „Creepy Travels” (Călătorii înfiorătoare (n.t.) în engleză în original) despre locuri
bântuite și istoria lor. Dacă doriți un tur al locurilor bântuite din Praga, dați-mi de știre
https://www.facebook.com/lucie.lukacovicova.author/
http://lucie.lukacovicova.cz/
Te rog să faci o scurtă introducere despre istoria SF a Cehiei.
Poveștile cu fantome, realismul magic și povestirile fantasy au fost populare încă din secolul
al XIX-lea. Jakub Arbes (1840-1914) cu al său Sf. Xavierus, Gustav Meyrink (1868-1932) cu
Golem și Angel of the Western Window (Îngerul Ferestrei Vestice) sau Jiří Karásek din
Lvovice (1871-1951) cu Romane a Trei Magi sunt reprezentanți tipici ai acestui trend,
arătându-ne umbrele Pragăi magice și mistice a timpului lor.
La începutul secolului XX, Franz Kafka (1883-1924) a devenit faimos internațional prin
povestea sa despre acuzație, proces și răzbunare conținută în romanul fantasmagoric Procesul.
Un alt autor cunoscut, Jan Weiss (1892-1972) a scris ficțiune speculativă sub forma
povestirilor SF sau fantasy (Casa a 1000 de povestiri, Oglinda care s-a decalat singură).
Fondatorul temelor SF în literatura cehă modernă este Karel Čapek (1890-1938). El a inventat
cuvântul „robot” în piesa sa de teatru R.U.R. (Roboții Universali ai lui Rossum) care prezintă
unul din primele exemple de ființe umanoide cu inteligență artificială în artă și literatură. Într-
o piesă, Cazul Macropulos, el transmite mesajul că oamenii nu ar trebui să viseze la
longevitate inaccesibilă sau imortalitate ci ar trebui să scoată ce e mai bun din timpul care le
este oferit pe acest pământ. În romanul SF Krakatit el atenționează că toate invențiile pot fi
folosite și în scopuri negative într-o prezicere genială a forței energiei nucleare. Războiul cu
tritonii, cunoscut și ca Războiul cu salamandrele este un roman SF satiric ce arată tensiunile
dintre oameni și tritoni care duc la război.
Care sunt cele mai populare reviste și reviste ale fanilor (printate și online) SF în
Republica Cehă?
Cele printate sunt Pvenost (Fortăreața), care vizează mai mult autorii cehi și de fantasy și XB-
1 (fosta Ikarie) care este mai mult SF și are și scriitori cehi dar și scriitori străini. Online există
imensa, activa și frecvent citita Fantasymag.cz, apoi Fantasyplanet.cz și Sarden.cz, amândouă
cu o lungă tradiție. Bineînțeles, avem o gamă largă de platforme și reviste electronice mai
mici dar active care de obicei publică recenzii de cărți și filme sau interviuri cu autori
(vanili.cz, mfantasy.cz, deti-noci.cz, knizni-dira.cz etc.)
Care sunt Cluburile SFF care se întâlnesc în mod regulat?
Încă din anii 80 avem Fandom-ul Cehoslovac ce unește cluburi cehe și slovace. Țările au fost
separate dar Fandom-ul este unit.
Din cluburile cehe pot numi Clubul Jules Verne din Praga ce ține întâlniri și conferințe lunar.
Clubul AF 167 și NYX ajută la organizarea Fénixcon din Brno, clubul Andromeda din Pilsen
organizează convenții mai mici și un concurs literar, Draconian e activ în Most, KLF Ostrava
în Ostrava, clubul SF Palantir organizează concursul de literatură Vidoucí, FK Altair/SF&F
Workshop publică anual antologia Kočas. Mai sunt multe altele, 16 în ramura cehă a Fandom-
ului.
Cluburile slovace țin propriile lor întâlniri, au propriile premii și convenții.
Sunt și cluburi independente în afara Fandom-ului Cehoslovac, de exemplu Clubul Terry
Pratchett. Foarte activi sunt HMS Phantom (din 2008), fani ai Honorverse și membri
internaționalului The Royal Manticoran Navy – fac cosplay, video-uri, donează sânge în
costume (”Bloodcon”) etc. Avem de asemenea secția cehă a Rebel Legion și 501 st .
Care sunt cele mai importante asociații SFF locale și naționale?
Asociația Prague by Night ( http://praguebynight.eu/ ), care a fost inițial un fan club al jocului
RPG Vampire: The Masquerade este una foarte activă. Promovează SF, F, LARP și
organizează activități în timpul liber pentru copii și adolescenți (tabere de vară Letní kempy)
și participă în internaționalul LARP Vampire International Chronicle. De asemenea, Rolling
face LARP cu participare internațională ( https://rolling.cz/ ).
Mai este SFFH Academy, care acordă Premiile SFFH Academy (din 1996). Are o tradiție
lungă, vreme de ceva timp a fost ținută în viață de entuziaști, acum are o nouă echipă
organizatoare, dar a întâmpinat probleme din cauza epidemiei. Există Fandom-ul Cehoslovac,
care acordă Premiul Karel Čapek din 1982 și premii de merit.
Care sunt editurile ce publică în principiu SF și Fantasy?
Editurile SFF sunt în general cele mici, deși recent, câteva din cele mai mari (Albastros, Argo
etc.) au publicat SFF, dar este doar o parte a producției lor.
SF și F sunt în mare parte publicate de: Epocha (o gamă mare de ficțiune speculativă,
antologii grozave), Brokilon (opere spațiale excelente), Gorgona (îndrăznesc să preia chestii
ciudate și interesante), Straky na vrbě (publică în general producții cehești), Konektor XB-1
(legată de revista XB-1), Triton (doar parțial SFF, în general traduceri), Mytago (în mare parte
cărți interactive și fantasy strâns legată de RPG).
SF tradus, de calitate și foarte elegant, este specialitatea editurii Gnóm!. Polaris ia romanele
Warhammer, Honorverse și de Joe Abercrombie; Planeta9 se ocupă de hard SF, opere spațiale
și dark fantasy. Apoi mai există Fantom Print (SF american, cehesc, rusesc alături de opere de
Patricia Briggs, Robert Jordan și Larry Coreia) și Host (doar o parte din cărțile lor sunt SF,
dar au autori cehi și o gamă largă de autori globali precum N. K. Jemisin, Li Cixin și Yoon Ha
Lee).
Care sunt cele mai populare convenții SFF în Republica Cehă? Care sunt principalele
atracții din cadrul lor?
Anul trecut (2019) a fost lansat noul ComicCon în Praga, un eveniment mare cu oaspeți
internaționali. A avut mare succes și o nouă ediție este în planificare. Un alt eveniment de
succes a fost PevnostCon în Praga, organizat de echipa revistei Pevnost (Fortăreața). Aceasta
a avut doar câteva lecturi dar multă muzică, scrimă istorică, cosplay, tarabe cu mâncare și
produse cu tematica fantasy etc. Festival Fantazie din Chotěboř (un oraș mai mic în Colinele
Ceho-Morave), cu organizatorul de la ComicCon și cu o lungă tradiție este încă destul de
popular. Este de asemenea convenția cehă cu durata cea mai lungă deoarece ține zece zile.
Mai sunt și unele convenții mai mici cu o atmosferă intimă (FénixCon în Brno, micul
DomestiCon în Havlíčkův Brod etc.) sau convenții specializate pentru anumite segmente ale
fandom-ului (BlaviCon pentru fanii Witcher; StarCon pentru fanii Star Wars, Star Gate și Star
Trek; TrpasliCon pentru fanii Red Dwarf; RepliCon pentru fanii istoriei și scrimei istorice;
CONiáš organizată de Principala Bibliotecă din Praga în mare parte pentru cititori;
TolkienCon etc.)
Care sunt principalii autori actuali în SFF-ul ceh?
Julie Nováková ( https://www.julienovakova.com/ ) și Jan Kotouč
( https://www.facebook.com/jankotouc87 ) sunt doi autori care sunt la curent cu SF-ul din
străinătate. Julie scrie hard SF minunat și fantasy istoric poetic. Jan scrie în mare parte istorie
alternativă, SF militar și operă spațială. Vilma Kadlečková care e faimoasă pentru seria sa SF
Miceliu este briliantă. Toți acești trei autori au fost publicați în străinătate. Apropo, le-am
folosit numele în povestirea mea în engleză „Cei Trei Magi”
( https://www.worldweaverpress.com/store/p171/Recognize_Fascism.html ).
Apoi mai este Františka Vrbenská (în mare parte fantasy istoric), Jan Hlávka (fantasy și operă
spațială), František Kotleta („școala de acțiune” cehă pe care o voi menționa mai târziu),
Karolína Francová (opera sa spațială și seria ei fantasy plasată în orașul Liberec), Hanuš
Seiner (SF grozav, publicat de asemenea în engleză), vedetele în devenire Michaela
Merglová, Kristýna Sněgoňová, Petra Lukačovičová (da, suntem surori) sau Vendula
Brunhoferová. Mai sunt și alții, bineînțeles.
Dacă doriți să citiți gratuit căteva opere cehești traduse în engleză, aici găsiți antologia Vise de
Dincolo (pregătită pentru EuroCon în Barcelona):
Textul meu din antologie este parte din romanul meu Spark of Thought (Scânteia Unui Gând
(n.t.) în engleză în original); dacă vă interesează textul integral, vă rog să mă anunțați.
Dâ-ne câteva nume de artiști grafici cehi din domeniul SFF
Cred că lucrările de Jana “Maffet” Šouflová care face multe coperți de cărți (toate romanele
mele au coperți făcute de ea!) sunt super! Apoi mai este stilul foarte variabil al lui Tomáš
Kučerovský, care poate fi liric sau foarte tehnic în expresia sa artistică. Un altul este Roman
Kýbus cu imaginile sale fantasy plutitoare (legat de editura Mytago). Bineînțeles, mai avem și
alți artiști talentați.
Ce face SF-ul ceh original?
Scrierea cehă este foarte variată. Cred că diversitatea ei este punctul forte. Unii autori copiază
piața vorbitoare de engleză, unii își aleg propria cale. Avem „școala de acțiune” cehă (lectură
ușoară cu multă acțiune, sânge, umor negru și sec), fantasy slavic (ce construiește pe mituri și
basme slavice), avem o comunitate steampunk, avem istorie alternativă orientată pe tărâmul
Cehiei, fantasy urban (favoritul meu personal; unele au și sugestii de noir), de asemenea texte
postapocaliptice și horror. Noii membri ai scrisului high-fantasy și de operă spațială câștigă
teren… Scriem într-un caleidoscop de subgenuri și avem multe puncte de vedere și multe
stiluri pentru a lucra cu acest gen. Textele care folosesc Republica Cehă drept cadru – și puțin
din umorul ceh (de obicei plin de ironie sau negru precum ceara de pantofi) – pot fi foarte
interesante în felul lor.