Am încercat să vedem cum am putea supraviețui în cazul în care un război nuclear ar afecta Terra. Am avea alternativa retragerii sub pământ, ori pe cea a construirii de orașe subacvatice. Dar, oare, nu ne-am putea gândi să ne urcăm deasupra norilor, în orașe cerești de genul celui care ne-a fascinat în Imperiul contraatacă?
O primă problemă care ar trebui rezolvată în acest caz ar fi cea a propulsiei. Obiectele nu stau, pur și simplu, pe cer, așa cum o pot face în pământ sau sub ape. Au nevoie de ceva care să le țină acolo. Iar cele mai la îndemână mijloace de rezolvare a acestei probleme, cel puțin din ce știm noi acum, sunt motoarele și, respectiv, baloanele. Cele dintâi necesită combustibil, energie și am putea presupune că s-ar putea găsi soluții ˗ de la mine/sonde de exploatare rămase pe suprafața Pământului și operate de roboți, ori de schimburi de muncitori îmbrăcați în costume rezistente la radiații, până la panouri solare și alte forme de captare a energiei. Dar acestea ar trebui să funcționeze continuu. Celelalte se bazează pe un model mai simplu, cu mai puține bătăi de cap în ceea ce privește consumul. Doar că ar fi preferabil să nu mergem pe hidrogen, care e ușor inflamabil (să ne amintim de catastrofa zepelinului Hindenburg). Alternativa ar fi heliul, care nu e inflamabil. Din păcate, este destul de rar și costurile exploatării sale sunt ridicate. Dacă ne gândim că un zepelin transporta în jur de o sută de persoane (cu tot cu echipaj), ar însemna că am avea nevoie de un număr enorm de vehicule pentru a ajunge la nivelul unui oraș aerian, iar cantitatea de heliu necesară ar atinge un prag la care soluția nu este fezabilă.
Așadar, indiferent de varianta aleasă, lucrurile nu stau prea bine. În primul caz, o soluție la îndemână ar fi să mutăm toate acele construcții pe orbită și să lăsăm legile fizicii să facă restul, fără să ne mai batem prea mult capul. Proiectul este deja funcțional, dacă ne gândim la sateliți și la Stația Spațială Internațională. Ar trebui doar să-l (re)gândim la o scară semnificativ augmentată. Însă, fie că vorbim despre primii pași (serioși) pe care omul i-ar face în explorarea și expansiunea cosmică, fie despre refugierea în fața unui cataclism terestru (provocat sau nu de noi), acest proiect este unul care, mai mult ca sigur, va fi tot mai mult în centrul preocupărilor viitoare ale omenirii.
Și în cel de-al doilea caz, cel cu baloanele, există o soluție: mutarea pe un alt corp ceresc, unde ele s-ar dovedi eficiente. Și nu, nu este vorba despre Marte sau despre Lună (candidații obișnuiți când vorbim despre proiectele noastre cosmice viitoare). Corpul ceresc unde s-ar preta soluția respectivă ar fi… Venus. Deși sub norii care acoperă această planetă este un adevărat iad (temperatură, presiune și compoziție atmosferică), unde nu am putea supraviețui, există niște caracteristici care ne permit să ne gândim că am putea supraviețui deasupra lor. Atmosfera venusiană este constituită aproape în întregime din dioxid de carbon, care, așa cum știm, e mai greu decât aerul pe care-l respirăm. Și, când vine vorba despre un balon, aerul din el trebuie să fie mai ușor decât cel din afară pentru ca obiectul să poată pluti. Cum ziceam mai sus, pe Pământ obținem acest rezultat cu ajutorul heliului și hidrogenului. Însă, pe Venus, ar fi suficient ca în balon să avem oxigen și azot ˗ adică exact ce ne trebuie nouă, oamenilor, ca să putem respira. Așadar, baloanele ar putea zbura în păturile superioare ale atmosferei venusiene și, mai mult decât atât, n-am avea nevoie de nacele pe post de spații de locuit. Deoarece baloanele ar conține o atmosferă respirabilă pentru noi, am putea locui chiar în ele ˗ beneficiind, astfel, de mai mult spațiu. Sigur, nacelele ar avea în continuare un rol ˗ sau, oricum, construcții similare lor, deoarece am avea nevoie de structuri solide care să permită trecerea dintr-un habitat (balon) din orașul ceresc în altul. Și, firește, ar rămâne toate problemele discutate în articolele anterioare: rezerve de apă, sere hidroponice, energie ˗ cu soluțiile aferente.
Așadar, am putea supraviețui deasupra norilor în cazul unui cataclism atomic? Da. Atâta doar că am face-o ori mult deasupra norilor (pe orbită), ori deasupra norilor altei planete. Cu alte cuvinte, soluția asta ar însemna că ne cam luăm tălpășița de pe Pământ și începem să devenim (doar) o civilizație spațială.
