Există tendința de a considera că, de ce oamenii vor avea mai mult acces la informații, zvonistica, fake-news-ul, manipularea vor fi mai dificile, că oamenii vor fi mai înțelepți, cu mintea mai ascuțită. Că, atunci când oamenii nu vor mai fi obligați să lupte zilnic pentru supraviețuire, își vor dedica energiile unor cauze nobile, iar omenirea va intra într-o epocă de aur. Ori că, atunci când nu vor mai fi limitați la mediul în care trăiesc, ci vor putea găsi în alte părți ale globului oameni cu preocupări comune, vor scăpa de constrângeri, se vor deschide și vor fi mai împliniți, mai puțin solitari. Sau că, odată cu descoperirile științifice tot mai numeroase, cu înțelegerea tot mai comprehensivă a regulilor lumii din care facem parte, religia, superstițiile, poveștile vor merge pe o pantă descendentă.
Realitatea ne arată că lucrurile nu stau deloc așa.
Nu-l mai ascult doar pe omul-care-știe-tot de la mine din comunitate, de la care aflu informații trunchiate și trecute prin filtrul convingerilor lui. Acum sunt bombardat de o sumedenie de oameni-care-știu-tot, ce-mi bagă în gură, înainte să apuc să mă dezmeticesc, informații gata mestecate de ei. Și, sub acest asediu, ajung să trăiesc cu impresia că asta e într-adevăr realitatea. Nu mai apuc să judec cu mintea mea, fiindcă nu mai e timp pentru asta. Și nici nu mai am interes să caut, deși informația este la un clic distanță. Fiindcă au căutat Ei. Și, dacă mai mulți spun același lucru, o fi ceva adevăr acolo, că doar nu iese fum fără foc. Iar dacă ar minți, i-ar opri Alții.
Mă plâng peste tot ce vremuri grele trăim. Nu mă gândesc că simplul fapt că, în timp ce mă plâng de asta, am o sursă constantă de venit, hrană și condiții de trai, că nimeni nu mă închide pentru comentariile mele – lucru care dovedește că, de fapt, trăiesc în cea mai bună perioadă a omenirii. Iar în dorința mea de a face o lume mai bună, accesez/postez/răspândesc doar ce e nevoie pentru ca omenirea să prospe poze cu animale, plante, citate motivaționale și glume – adică doar pasiunile mele.
Din bucuria deschiderii lumii în fața mea, ce-mi permite să găsesc oameni cu preocupări comune în alte colțuri ale globului, a rezultat înstrăinarea mea tot mai completă față de cei alături de care trăiesc – familie, prieteni, vecini. Ba chiar, în loc să scadă, anxietățile, depresia, paranoia par să se fi accentuat.
Cât despre povești și superstiții, nici vorbă să dispară. Ba, mai mult, odată cu accesul la informație și globalizarea, teoriile conspiraționiste au luat și mai mult avânt. Logica elementară nu funcționează în cazul unor oameni și dispare aproape complet când e vorba despre grupuri. Am aflat eu o informație pe care Ei nu vor ca lumea s-o afle. Dar n-am nicio problemă s-o răspândesc, iar alții să mă ajute. În cel mai rău caz, o platformă sau alta o vor pune la fake news și cam atât. Destul de subțire pentru o Ocultă Mondială care vrea să țină ascuns modul cum controlează lumea.
Toate cele de mai sus ne arată că, indiferent cât de mult acces la informații avem, cât de mare e deschiderea față de lume, oamenii își doresc să trăiască pe tărâmul magic al poveștilor. Că e vorba despre povești inventate pentru a ne simți bine, pentru a ne bucura sufletele, ori pentru a ne confirma propriile anxietăți și temeri, asta are mai puțină importanță. Fie că ne vom refugia cu totul în lumea virtuală, fie că IA-ul va trebui să găsească un mod de a ne călăuzi, fie că vom trăi într-o distopie post-apocaliptică, fie că vom pleca în spațiu – ne vom dori în continuare povești. Scenarii în care suntem eroi, trăind aventuri ce-ar-fi-putut-fi în imaginația noastră. Viața de zi cu zi în epoci trecute la care tânjim. Legendele vremurilor dinainte de apocalipsă și a celui ce va veni și va readuce paradisul pe Pământ. Aventuri cosmice desfășurate sub forma unui quest. Legende despre ființe care au fost, cândva, pe alte lumi, izvorâte din observarea unei pietre cu formă ciudată, ori a proprietăților stranii ale vreunui element. Zei atotputernici crezuți a fi înfășurați într-o nouă lege a fizicii căreia îi deslușim misterul. Căutarea unui artefact extraterestu poate fi asemenea aventurii unor personaje dintr-o operă fantasy (cum e cazul romanului lui Christopher Paolini – „Călători pe o mare de stele”). Imaginația și fantezia vor continua, indiferent de context, câtă vreme vor mai fi oameni în univers.
Progresul nu va implica un „sau-sau”. Poveștile se vor schimba, astfel încât, mereu, vom avea parte de un „și-și”. Ba chiar, cu cât se vor descoperi mai multe, ele vor căpăta mai multă substanță, vor deveni mai complexe.
Poveștile nu mor niciodată.
