Ca om nu chiar așa de tânăr, am prins vremurile când, pe meleagurile noastre, literaturii SF i se spunea „literatură de anticipație”. Rolul ei se voia, așadar, unul novator, de pregătire a viitorului ce avea să vină peste noi, de stabilire a unor țeluri pe care pionierii socialismului să le atingă în cursa lor continuă spre noi culmi de civilizație și progres.
Dincolo de limbajul de lemn, au fost cazuri când autorii de SF au intuit corect ce urma să se întâmple. Uneori, au inventat viitorul devenit normalitate pentru noi. Alteori au fost suficient de inteligenți încât, studiind mai multe variante posibile, să-și dea seama care dintre ele era cel mai probabil să se concretizeze în anii ce urmau. Nu de puține ori, au lansat avertismente privind ce ne poate aștepta dacă nu dăm atenție unor aspecte sociale, economice, ecologice, ori științifice.
Spre deosebire de metoda științifică, unde pe baza observațiilor se emit ipoteze ce se pot testa, fiind validate sau infirmate, când vorbim despre viitor… ei bine, doar viitorul ne va spune dacă am avut dreptate sau nu cu estimările noastre. Unele dintre căi pot urma tendințe ce-și au rădăcinile în vremurile de acum ‒ cum ar fi, de exemplu, direcția în care vor evolua omul și societatea. Altele pot fi consecințe ale unor acțiuni nechibzuite din partea noastră ‒ dezastrele ecologice, ori războaiele. Iar unele vor fi dincolo de capacitatea noastră de influențare, tot ceea ce ne rămâne de făcut fiind să găsim modalități de a ne adapta ‒ în cazul întâlnirii unei civilizații extraterestre.
Așadar, ce ne va aduce viitorul? Îi vom mai putea numi oameni pe stră-stră-stră-nepoții noștri? Vom mai înțelege ceva din ce vor deveni ‒ atât ei, ca ființe, cât și societatea din care vor face parte? Vom reprezenta noi pentru ei altceva decât niște creaturi primitive? Economia și politica, așa cum le înțelegem noi acum ‒ dar cu principii generale ce au străbătut mileniile ‒ vor mai avea sens atunci? Dar arta? Ce vor însemna sentimentele, emoțiile? Vor mai exista conceptele de familie, copii, religie, gen, sex și atâtea alte lucruri care, azi reprezintă elemente de bază în lipsa cărora ne este greu să ne imaginăm viața, „normalitatea”?
Ce tehnologii vor deveni motorul viitorului? Cum vom gestiona resursele și suprapopularea? Va apărea un Homo Cosmicus și, dacă da, ce-l va mai lega pe el de vatră, odată ce-și va fi luat zborul și se va fi avântat tot mai departe în spațiu? Vom supraviețui unei eventuale întâlniri cu altă specie inteligentă?
Vom avea înțelepciunea de a evita un nou război mondial? Pandemii precum cea de acum se vor dovedi simple accidente, ori vor deveni normalitatea? Ecologia (cea reală, nu cea propagandistă) se va arăta a fi o jucărie prea complicată pentru noi? Vom rămâne singurele animale de pe Terra, întrebându-ne dacă visează androizii oi electrice? Și, dacă tot am ajuns aici, va veni ziua în care inteligențele artificiale vor fi ajuns egale în drepturi cu oamenii? Sau, poate, cea în care, cu ajutorul geneticii, alte specii de animale ni se vor fi alăturat ca ființe înzestrate cu rațiune, conștiință și alte atribute care, acum, ne diferențiază de ele?
Sunt multe întrebări, speculații, variante alternative. Tot ce ne trebuie pentru a privi spre viitor este observarea tendințelor actuale și o doză sănătoasă de imaginație.
Și speranță, aș mai adăuga eu. Pentru că, fără speranță, n-ar mai avea sens să ne batem capul cu nimic. Poate că, măcar aici, cei ce foloseau pompoasa denumire de „literatură de anticipație”, care musai clocotea de optimism, să fi avut dreptate.
Așadar, începând din numărul viitor, vă invit să călătorim pe aripile imaginației și să răspundem împreună întrebărilor despre „cum ar putea fi”.
