Cărțile și filmele SF ating uneori tema lumilor post-atomice. Cu alte cuvinte, un război nuclear a făcut praf cam tot ce ține de civilizația umană, iar suprafața Pământului este afectată de radiații. Uneori este vorba doar despre anumite regiuni, ce ajung să fie populate de mutanți și să prezinte tot felul de fenomene stranii. Îndeobște, există indivizi care pătrund periodic în zonele respective, aducând de acolo artefacte, sau servind drept călăuze pentru grupuri ce vor să le traverseze.
Alteori, scenariul apocaliptic se întinde la scara întregii planete, devenită nelocuibilă – sau nelocuibilă de oameni ca noi, deoarece adesea se află că acolo au mai supraviețuit comunități, afectate de radiații și suferind mutații diverse.
Unii autori de SF au propus scenarii relativ optimiste. Omenirea a fost decimată, dar un grup a supraviețuit și a repopulat parțial Pământul, într-un amestec de ființe normale și mutanți. Un exemplu în acest sens îl constituie romanul Nemuritorul al lui Roger Zelazny, romanul Dr. Bloodmoney al lui Philip K. Dick, ori nuvela Un băiat și câinele său a lui Harlan Ellison, ecranizată în filmul omonim – ca să menționez doar câteva creații.
Alți autori au încercat să creioneze societăți umane ce au supraviețuit ascunse sub suprafața pământului. Astfel, Hugh Howey în seria Silozul ascunde oamenii în orașe-clădiri construite în adâncime preț de zeci de etaje. La rândul său, Dmitri Guhovski în seria Metro presupune că oamenii s-au ascuns în tunelurile metroului moscovit, comunitățile fiind cantonate în stații și luptând unele împotriva altora pentru supremație.
Cât de realiste sunt aceste scenarii? Am putea trăi pe termen lung sub pământ? La o primă privire, am avea de rezolvat câteva probleme de bază:
- Construcția adăpostului. Ar trebui să ne apucăm din timp, astfel încât, atunci când ar fi să se întâmple lucrurile neplăcute, să avem unde ne retrage. Nu merge să facem atunci, pe repede înainte, iar apoi să vedem ce mai aducem înăuntru. Asta e fezabil doar în cazul în care se mai poate trăi la suprafață, iar o expunere de scurtă durată la condițiile de acolo nu ne-ar fi fatală.
- Apa. E nevoie să forăm ca să ajungem la apa subterană, să avem unde o stoca și să avem cum s-o purificăm. Fără apă, vom muri în cel mult câteva zile. Dacă e contaminată, la fel. Dacă n-avem grijă unde o stocăm, riscăm să avem perioade în care rămânem fără ea, ori ne putem trezi cu infiltrații sau inundații (care, în spațiul închis al buncărului, pot avea efecte extrem de neplăcute). Aici va trebui să ținem cont și de ce se întâmplă la suprafață – pentru că ploile sau inundațiile provocate de râuri pot afecta construcția noastră, cu rezultate catastrofale.
- Mâncarea. În primă fază, e nevoie să stocăm cantități uriașe de alimente conservate, pe care să le consumăm în ordinea datei de expirare. Cât de multă? Depinde câți suntem în adăpost. Dar, oricum, asta ne va ajunge doar pentru o perioadă de timp (luni, sau, în cazul fericit, ani). Pentru a supraviețui în continuare, e nevoie de un sistem de producere a hranei – sere hidroponice, crescătorii subterane de animale, chestii de genul ăsta. Ceea ce afectează spațiul util de locuit, necesită resurse suplimentare (apă, hrană) și aduce probleme de sănătate din cauza traiului în comun. Poate chiar și niște chestiuni de selecție, pentru că va fi util ca animalele să fie cât mai mici.
- Energia. Toate cele de mai sus necesită energie pentru o funcționare optimă. Și aici trebuie să ținem cont că, cel mai probabil, tot ce produce și transportă energie la suprafață va fi devenit nefuncțional. Iar panourile solare s-ar putea să nu ne ajute dacă atmosfera a fost afectată în așa hal încât razele soarelui ajung cu greu la suprafață. Soluția cea mai la îndemână ar constitui-o energia geotermală.
- Reciclarea. Fiind vorba despre un spațiu închis, toate resturile (inclusiv ce eliminăm noi din organism) trebuie să-și găsească o utilitate. Nu putem depozita gunoaie peste gunoaie, din cauză că vom rămâne fără spațiu și din cauza riscului de îmbolnăvire. Da, o parte poate fi reciclată (pentru asta e nevoie de aparate speciale), alta poate fi folosită pe post de compost, dar tot va mai rămâne ceva ce trebuie, într-un fel, eliminat din adăpost.
- Ventilația. Probabil că trebuia să pun asta pe locul al doilea, pentru că, dacă nu reușim să găsim o soluție pentru a avea mereu aer curat, nu vom sta prea mult în adăpost înainte să ne îmbolnăvim, respectiv să murim.
- Cunoștințe tehnice și posibilitatea de a produce anumite componente tehnice. Tot ce am descris mai sus necesită tehnologie. Iar asta înseamnă lucruri care se defectează, sau ajung, uneori, să funcționeze prost. Și trebuie reparate sau înlocuite, după caz. Într-un sistem închis, orice nu merge bine poate duce la moarte.
- Problemele psihice. Fără vitamina D oferită de soare, depresia va fi la ea acasă. Dacă adăugăm la asta izolarea, ori traiul într-un spațiu închis cu același număr redus de persoane, riscăm să ajungem la probleme psihice extrem de grave, cu posibile manifestări violente.
Mai există și alte probleme în afară de cele de mai sus (de exemplu, dacă vorbim despre comunități mai mari, vor apărea și chestiuni politice, de lupte pentru putere etc.), dar astea sunt cele pe care trebuie să le avem în vedere în primă fază.
Așadar, am putea supraviețui pe termen lung izolați sub pământ – fie în comunități mici, de tipul unor „case subterane”, fie în unele mai mari, de genul unor mici orașe? Teoretic, da. Practic, e un scenariu pentru care ființa umană, așa cum e ea acum și cu tehnologia actuală, nu e pregătită. Da, putem supraviețui pentru perioade scurte, ori într-un scenariu de tipul „stau ascuns și ies din când în când afară”, dar cam atât.
Dar, dacă lucrurile o vor lua razna, s-ar putea să rămână cel mai bun cal pe care să pariem.
