Ploaia măruntă m-a udat până la piele. Când descalec în fața hanului, tot ce-mi doresc este un foc lângă care să mă așez ca să-mi usuc hainele, o tocană aburindă și un pocal de vin fiert, cu mirodenii care să-mi amorțească limba.
Iar dacă hangița e drăguță, nu m-ar deranja să-mi încălzesc un pic și sufletul. Ea, sau vreo altă creatură invocată din cine-știe-ce lume magică.
*
Totul în jur se estompează. Umbre, tușe groase ce se amestecă, aproape imposibil de aranjat într-o imagine coerentă, recognoscibilă. Văd doar circuitul ce mi se așterne înainte ˗ și vehiculul pe care-ncerc să-l prind din urmă. O mișcare greșită și cursa va lua sfârșit.
Asta e viața adevărată. Adrenalină. Totul sau nimic.
*
Vântul suflă rece pe vârful muntelui. Îl simt înconjurându-mă, trecând prin mine. După atâtea zile de meditație, a devenit prietenul meu. Ține departe lumea iluziilor și mă umple de suflul divin al lui tao. Cel care există, dar, în clipa când vrei să te concentrezi asupra lui, dispare.
Pacea minții.
*
Privesc cea mai recent descoperită planetă despre care se crede că oferă condiții propice vieții. Nava se apropie de ea străbătând distanțe ce, cândva, păreau insurmontabile. Nu o văd cu ochiul liber, ci într-o imagine mărită de IA-ul navei. Orbitează un sistem dublu, alături de alte cinci planete ˗ două dintre ele prea apropiate și ferbinți, celalte trei prea îndepărtate și, deci, prea reci.
Voi fi primul care va păși pe ea. Fondatorul unui nou cămin pentru omenire.
*
Sunt toate cele patru „eu”-uri ce trăiesc, simultan, aventuri pe care mi le-am dorit dintotdeauna. Și, în același timp, sunt Eu, cel adevărat, omul ce merge în fiecare zi la serviciu pentru a-și plăti facturile și ratele. Am o familie. Prieteni reali, cu care merg sâmbăta seara la biliard și prieteni virtuali, cu care mă joc online.
Conectată permanent la IA, mintea mea rulează mai multe scenarii, ajutându-mă să trăiesc mai multe vieți într-una singură. Peste o vreme, mi se va părea că lucrurile sunt prea încete și așa. Că sunt prea puțini stimuli, că mă plictisesc. Atunci voi aplica pentru o nouă existență. Un nou set de impulsuri ce-mi vor bombarda mintea, ocupându-i fiecare colțișor, obligând-o să modifice tiparele create, să le adapteze, să iasă din rutină și să adauge noi provocări.
Sau poate că voi face un upgrade. Voi cere ca viețile actuale să fie accelerate, ori să fie introduse în ele mai multe întâmplări, stimuli suplimentari care să mă bombardeze într-o cadență mărită, să-mi dea senzația că trăiesc.
Dar asta costă. Totul costă. Însă, când ai mai multe vieți, ai o sumedenie de variante de plată. Există un sistem de compensare între toate aceste lumi, cu un mercurial afișat în Lumea Zero, cea unde trăiește trupul meu.
Ceea ce mă bucură este că vremurile se schimbă. Viitorul bate la ușă. Există o puternică mișcare socială care susține că nu e corect ca trupul să dicteze lumea reală, că n-ar trebui ca totul să se raporteze la ea.
Ești lumea în care te simți Cel adevărat! susține un slogan la modă. Iar cei din mișcarea „Lumea Fluidă” consideră că nu trebuie să existe deloc o lume de referință. Azi mă pot simți „Cel adevărat” într-o lume, mâine în alta și tot așa. Autoritățile rezistă acestei presiuni, replicând că acceptarea unei asemenea idei ar crea un haos legislativ.
E nevoie de un sistem la care să raportăm totul, susțin ele. Dar asta e considerat de către tot mai mulți doar o lipsă de flexibilitate a unui regim opresiv.
Mă întreb cum va funcționa totul atunci. Pentru că schimbarea se va produce. Întotdeauna se întâmplă, chiar dacă unii consideră că ea va aduce sfârșitul lumii. Iar apoi, privind în urmă, nu înțelegem cum am putut trăi până atunci așa cum am făcut-o.
