Oare cum aș putea fi plătit dacă aș trăi mai multe vieți simultan?
*
În lumea creaturilor magice poate că faptele mele de vitejie vor fi răsplătite cu hărți ce duc la comori, artefacte ce-mi sporesc puterile ori deschid lacăte ferecate, poțiuni și talismane, toate menite să mă ajute să urc tot mai sus în ierarhie, să devin împăratul suprem al tărâmului de poveste.
*
În lumea curselor de mașini aș putea primi accesorii care să-mi facă vehiculul mai performant, în rezerve nelimitate de combustibil, în viteze superioare, într-un carusel de senzații duse la extrem și menite să mă ajute să-mi trăiesc viața la intensitate maximă.
*
Călugărului i s-ar acorda tot felul de mantre de acces către niveluri spirituale tot mai înalte, permițându-i să-și purifice mintea și trupul, să se smulgă din capcana senzațiilor trăirilor mundane.
*
Călătorului printre stele i s-ar debloca rute către noi regiuni neexplorate ale spațiului, iar bonusurile s-ar putea concretiza în descoperirea unor civilizații extraterestre, ori găsirea unor zăcăminte cu materiale extrem de prețuite de către omenire.
Poate că fiecare dintre aceste lumi m-ar păstra în bula sa, câștigurile și pierderile afectând-o doar pe ea. Sau poate că se vor creea corespondențe. O fecioară la ananghie salvată în prima lume ar echivala cu câțiva kilometri pe oră în plus în cea de-a doua. O meditație corespunzătoare ar deschide drumul spre cine-știe-ce stea. Și toate s-ar adăuga realizărilor din lumea de bază, cea „reală”. Ori, inversând lucrurile, dacă-mi fac muncile acolo, bucățile mele de minte vor primi, fiecare în realitatea sa, ceea ce-și doresc, drogul continuu. Sau, în cazul nefericit, vor pierde accesul la o lume sau alta, ceea ce se va concretiza în depresii, traume, sevraj și câte și mai câte. Timp în plus de acces la „lumile mele”, sau, dimpotrivă, interdicții periodice.
Pentru mintea noastră de acum, cele de mai sus par un haos greu gestionabil. În același fel, pentru mintea cuiva din 1950, de exemplu, bombardamentul informațional actual ar fi părut ceva în fața căruia nimeni n-ar rezista fără să înnebunească.
Desigur, se poate argumenta că sistemul asupritor capitalist va fi, în cele din urmă, dărâmat, iar poporul nu va mai fi exploatat. Nu va mai fi condiționat să facă aia ca să primească ailaltă, nu va mai trebui să-și cumpere minute, accesorii și orice altceva, plângându-și în pumni când nu poate obține ce dorește. Și că se va afla sub umbrela protectoare a statului care se gândește la binele cetățeanului, cerând de la fiecare după puteri și oferind fiecăruia după nevoi. Sau poate că, în fața acestei noi organizări pe niveluri de multi-vieți, ideile noastre de socialism vs. capitalism se vor dovedi depășite, fiind înlocuite de un nou sistem social adaptat lui. Lăsând ironia la o parte, chiar este posibil acest lucru, deși acum nu ne dăm seama în ce fel (la fel cum acum pare extrem de dificil să adaptăm sistemul legislastiv și socio-politic de la relativa simplitate a unei populații împărțite în femei și bărbați, la complexitatea multitudinii de genuri).
Ori poate că, prinși în vârtejul atâtor acțiuni percepute a fi (aproape) simultane de mintea noastră, cu un bombardament care, acum, ne pare imposibil de imaginat, vom ajunge să nici nu mai avem percepția curgerii timpului în felul cum definim astăzi acest lucru. Dacă lumile virtuale ar fi fost o realitate a anilor ’60, permițând perspectiva viitorului imaginat mai sus, oare ce poveste ar fi fost capabil să inventeze Philip K. Dick despre mintea unui om afectat nu doar de o dedublare a personalității, ci de o multiplicare care ar fi deschis, fiecare, un univers întreg?
