De-a lungul vremii, mulți autori au fost trimiși la cratiță. Sau la șaibă, după caz. N-a știut nimeni asta până când autorul nu s-a confesat în vreo lucrare autobiografică sau în vreun interviu. Am născocit o serie de întrebări pentru a ni-i apropia mai mult pe cei ce ne încântă cu scrierile lor, pe cei ce ne par cunoscuți de-o viață sau, din contră, complet străini și inaccesibili. Această serie de interviuri se vrea pe jumătate serioasă, întrucât vom încerca să obținem secrete legate de scris, recomandări de lectură, dar și păreri din domeniul culinar ori meșteșugăresc.
Astăzi, l-am luat la țintă pe G. P. Ermin.
Care a fost primul text împărtășit altcuiva? Ce reacție ați obținut?
Nu știu dacă ce spun acum este historically accurate, nu știu dacă a fost chiar primu’ text împărtășit, însă este o amintire fun. La un moment dat, în adolescență, i-am dat unei pe-atunci colege un text de evidentă inspirație sci-fi să-l citească. Nu-mi aduc aminte dacă i-a plăcut sau nu, da’ mi-aduc aminte de modul în care a citit ultimele câteva paragrafe. Cu intonație, punând accent pe replicile personajelor… în fine, intrată în atmosferă. Doar că modu’ în care a pus accentu’ mă face și acum, la mulți de ani de zile de la momentul acela, să pufnesc în râs instantaneu.
Ați fost, vreodată, trimis(ă) la cratiță / șaibă după prezentarea unui text în public?
Ha, ha, haaaaaaa, nuuuu! Da’ nici n-am prezentat vreun text în public, ce-i drept.
Dacă ați fi ajuns la cratiță, ce preparat credeți că v-ar fi ieșit cel mai bine? (O rețetă, pe scurt, ar fi o bucurie în plus pentru cititori)
Păi știu să fac cartofi prăjiți și omletă. Chiar în același timp! Other than that… well, Mândra spune că, dacă m-ar lăsa singur acasă câteva zile, m-ar găsi „decedat complect” în urma unei morți a la Topârceanu.
Dacă ați fi ajuns la șaibă, ce obiect credeți că ar fi putut ieși din mâinile dumneavoastră?
Nu știu, da’ sunt sigur că primu’ cumparator m-ar fi căutat toată viața lui dup-aia, pentru răzbunare. Tot Mândra-mi spune „musiu două mâini pe stânga”.
Care a fost sfatul legat de scris pe care, după ce l-ați primit, l-ați respectat cu sfințenie?
None. Se vede, nu?
Cartea pe care ați reciti-o fără să vă plictisiți niciodată este:
Oh, mult, mult prea dificilă întrebarea! Actually, nu mă plictisesc niciodată când recitesc ceva. De fapt, nici nu cred prea mult în afacerea asta cu recititu’. Proust citit la 20 de ani este cu totu’ altul decât cel pe care-l întâlnești la 35.
Filmul pe care l-ați revedea fără să vă plictisiți niciodată este:
Eh, asta e nu grea, e tricky. Inițial m-am gândit să dau același răspuns ca și întrebării de mai sus, da’ nope, lucrurile stau diferit aici. În general (deși poci pen’ca să spun că am revăzut multe, al dracu’ de multe filme în întregime), când revăd un film nu mă uit la întreg filmul, ci prefer să revizionez anumite scene de-acolo. De acele scene nu mă plictisesc niciodată. Indiferent dacă sunt din Pacientul englez, Dune sau Apocalypto.
Două-trei vorbe despre cel mai recent volum:
Daca două, AI și religie. Dacă trei, AI, religie și ceva filosofie.
Părerea Teodorei despre cel mai recent volum:
Aș vrea să spun, mai degrabă, ce nu este acest volum (Ultimul înger, prima I.A.): nu e o carte ușurică, de luat în tren/tramvai/metrou ca să treacă timpul cumva, și nicidecum nu se poate citi pe diagonală, cu speranța că poți prinde ideea din mers. Nu se adresează persoanelor religioase sau cu convingeri bazate pe Sfânta Creație și pe Împărăția de Apoi. Autorul nu combate scrierile religioase, numai că aduce o interpretare în cheie SF a evenimentelor biblice, căutând fațete ascunse ale acestora. Stilul poate părea rece, impersonal, însă e compensat de modul de tratare a temei alese: existența sufletului, evoluția acestuia într-o manieră total diferită de majoritatea scrierilor pe această temă. Prologul descrie un transfer de trăiri ale ultimului pământean rămas în viață, de către un contrabandist de sentimente. Poate părea o introducere abruptă în poveste, însă nu e decât o sugestie vagă a ce urmează să citim mai departe. Una dintre ideile cu care vom rămâne cu siguranță în urma lecturii este teama unui robot de a rămâne fără suflet.
- Despre oameni și inteligențe artificiale cu G.P. Ermin (recenzie la Ultimul înger, Prima I.A.)
- Genul meu literar favorit rămâne science-fiction-ul (interviu cu G.P. Ermin )
- Ultimul înger – Prima I.A., de G. P. Ermin (fragment de roman)
- Generally Aggregated Virtual Reality Imagistic L-unit (fragment din romanul Evanghelia după Crist 2.0)
Titlu: Ultimul înger – Prima I.A.
Autor: G. P. Ermin
Editura: Editura Crux
Dată publicare: 2022
Număr de pagini: 220
ISBN: 978-606-9027-15-8
DESCRIERE
„Foarte, foarte tari ideile și combinațiile de specii și regnuri din romanul Ultimul Înger – Prima I.A., toate dau o adâncime amețitoare textului. De asemenea, elementele mai rar întâlnite în literatura SF, precum omul prins între creația divină și cea umană, întrebările despre rostul îngerilor într-o lume în care inteligența artificială trafichează trăiri umane ce pot fi experimentate de IA, toate acestea duc lectura într-o zonă… scary. Autorul te conduce în locul în care îți spui: stai așa, de ce îmi mai pasă de orice pe lume dacă nu am răspuns la întrebarea asta?” – Ovidiu Vitan
„Ultimul înger – Prima I.A. este încă o carte scrisă în stilul inconfundabil al lui G. P. Ermin, poate cam prea întunecată pentru gustul meu. Este, într-adevăr, un roman SF, dar este şi un roman psihologic, dacă nu chiar filozofic. Sau teozofic, încă nu m-am hotărât. Puțin prea pesimistă, uneori chiar înfiorătoare, dar concluzia nu poate fi decât una singură: o carte care merita citită.” – Marian Ursi
„Autorul revine cu un nou roman în care îmbină SF-ul cu elementul religios, reinterpretând de această dată mitul lui Adam și-al Evei. Mulți vor citi această carte ca pe un roman de dragoste proiectat pe un fundal SF, eu prefer să o văd ca pe o ocazie excelentă pentru a filosofa despre natura umană și, mai ales, despre suflet. La urma urmei, ăsta este elementul forte al autorului, împletirea dintre SF și religie.” – Ana Scalcau
