Laura Nureldin
De-a lungul vremii, mulți autori au fost trimiși la cratiță. Sau la șaibă, după caz. N-a știut nimeni asta până când autorul nu s-a confesat în vreo lucrare autobiografică sau în vreun interviu. Am născocit o serie de întrebări pentru a ni-i apropia mai mult pe cei ce ne încântă cu scrierile lor, pe cei ce ne par cunoscuți de-o viață sau, din contră, complet străini și inaccesibili. Această serie de interviuri se vrea pe jumătate serioasă, întrucât vom încerca să obținem secrete legate de scris, recomandări de lectură, dar și păreri din domeniul culinar ori meșteșugăresc.
Astăzi, am luat-o la țintă pe Laura Nureldin.
1. Care a fost primul text împărtășit altcuiva? Ce reacție ați obținut?
N-aș băga mâna-n foc, dar cred că a fost ceva despre care am aflat „la bătrânețe” că se numește fan fiction. Eram în clasa a IX-a și mare fană Take That. Din fericire, colega mea de bancă îmi împărtășea pasiunea; în plus, amândurora ne plăcea să scriem, așa că ne-am lăsat imaginația să zburde pe câmpii și am umplut câteva caiete cu istorii născocite care-i aveau ca protagoniști pe Robbie, Howard, Gary, Mark și Jason. Ei n-au aflat niciodată :))) Acum mi-ați făcut poftă să le caut acasă la ai mei și să le recitesc. Cred că aș muri de râs.
2. Ați fost, vreodată, trimisă la cratiță / șaibă după prezentarea unui text în public?
Nu și nu. Dar mă descurc și cu cratița, și cu meșteritul.
3. Dacă ați fi ajuns la cratiță, ce preparat credeți că v-ar fi ieșit cel mai bine? (O rețetă, pe scurt, ar fi o bucurie în plus pentru cititori)
Laura Nureldin
Cel mai bine îmi iese preparatul pe care am chef să-l gătesc în momentul respectiv. Și, dacă n-am chef de gătit, mai bine fac o salată, comand sau merg la cârciumă pentru că sigur nu-mi iese mâncarea. Îmi e destul de greu să dau aici o rețetă pentru că, în afară de prăjituri – unde e chimie curată – am obiceiul de a „personaliza” cantitățile și ingredientele. Și, nu că mă laud, dar îmi iese (poate pentru că de când eram mică mi-a plăcut să stau lângă mătușa mea când gătește și s-o și ajut). Fac sosuri pentru paste de la zero, mâncăruri slow-cooked, din alea pe care le ții în cuptor cu orele și le mănânci în zece minute, salate cu cele mai zurlii combinații, tot felul de deserturi… Am încercat să fac și cozonac, dar standardul meu este cozonacul pe care ni-l punea pe masă bunica, de Paște și Crăciun – o chestie frământată ore-ntregi, care se desfăcea ca un fuior când rupeai o bucată și care mirosea divin. N-am reușit niciodată să ating acea performanță, așa că m-am lăsat. Dar da, gătitul – ca și scrisul – e o îndeletnicire de care nu mă apuc dacă nu simt că e momentul ei.
4. Dacă ați fi ajuns la șaibă, ce obiect credeți că ar fi putut ieși din mâinile dumneavoastră?
Am montat mobilă, aparate de gimnastică, am schimbat balamale și am reparat tot soiul de obiecte. Cine știe ce mi-ar ieși din mâini dacă m-aș apuca de meșterit?
5. Care a fost sfatul legat de scris pe care, după ce l-ați primit, l-ați respectat cu sfințenie?
Să scriu despre ce știu. Am citit asta undeva și am aplicat-o documentându-mă cu sfințenie, chit că toate romanele publicate de mine până acum sunt fantasy. Mereu am grijă ca faptele, reperele ancorate în realitate să fie corecte, indiferent dacă este vorba despre o cometă care a trecut acum două mii de ani prin apropierea Pământului, de un nume din Persia antică, de apariția pokerului sau de un accident de tren de la sfârșitul secolului XIX.
6. Cartea pe care ați reciti-o fără să vă plictisiți niciodată este:
Aproape orice carte semnată John Saul și seria Melania Lupu, de Rodica Ojog Brașoveanu.
7. Filmul pe care l-ați revedea fără să vă plictisiți niciodată este:
Oricare film din seria Ocean’s (știu replicile și scenele pe dinafară, dar asta nu mă-mpiedică să rămân ca hipnotizată în fața televizorului dacă butonez telecomanda și dau peste Ocean’s Eleven, de pildă) și Kate&Leopold.
8. Două-trei vorbe despre cel mai recent volum:
Din cauza titlului, Jucării, o grămadă de oameni m-au întrebat dacă este o carte pentru copii. Răspunsul meu a fost „Dacă vreți să-i traumatizați pe viață, sigur, poate fi o carte pentru copii.” E drept, este o poveste; una fantasy cu accente horror, dar cu iz de epocă și cu căldura unei familii neobișnuit de fericite pentru Londra anilor 1890. De ce „Jucării”? Totul începe într-un magazin de unde Lady Gwendolyn cumpără un trenuleț și o păpușă. Din clipa în care cele două jucării ajung în casa Wortham, viața tuturor celor care trăiesc acolo se schimbă într-un fel pe care niciunul dintre ei nu și l-ar fi închipuit.
Jucării de Laura Nureldin
9. Părerea Teodorei despre cel mai recent volum:
Jucăriile Laurei Nureldin mi-au plăcut și m-au speriat în egală măsură. Las deoparte fobia mea pentru pitici (malefici) de grădină și păpuși (vrăjite) de porțelan și zic doar: e păcat să nu vă apropiați de o poveste scrisă cu căldură, cu candoare, perfect potrivită atmosferei și perioadei alese. Merită să citiți despre mistere, despre motivele și modalitățile în care unele figurine prind viață, iar anumite ființe dispar. Sunt absolut delicioase dialogurile dintre doi copii de cinci și șapte ani care găsesc explicații raționale unor întâmplări ieșite din comun, însă posibile într-o lume paralelă guvernată de jucării. Acestea spun, în cele din urmă, o poveste despre oameni și sentimentele lor.
Titlu: Jucării
Autor: Laura Nureldin
Producător: Editura BookForge
Cod produs: 978-606-985-475-4
Nr. pagini: 226
Tip copertă: Soft Cover
Gen literar: fantasy
Descrierea editurii
Un magazin de jucării exclusivist, o familie bună din Londra sfârșitului de secol XIX și o enigmă pentru generațiile următoare.
Toate au un numitor comun: trenulețul electric pe care fiul lordului și al lui lady Wortham îl primește în dar de ziua lui.
Din clipa în care mașinăria își începe circuitul pe micul său deal de catifea verde, lumile se întrepătrund într-un joc al imaginației și al realității inexplicabile.
