De-a lungul vremii, mulți autori au fost trimiși la cratiță. Sau la șaibă, după caz. N-a știut nimeni asta până când autorul nu s-a confesat în vreo lucrare autobiografică sau în vreun interviu. Am născocit o serie de întrebări pentru a ni-i apropia mai mult pe cei ce ne încântă cu scrierile lor, pe cei ce ne par cunoscuți de-o viață sau, din contră, complet străini și inaccesibili. Această serie de interviuri se vrea pe jumătate serioasă, întrucât vom încerca să obținem secrete legate de scris, recomandări de lectură, dar și păreri din domeniul culinar ori meșteșugăresc.
Astăzi, am luat-o la țintă pe Cătălina Fometici.
1. Care a fost primul text împărtășit altcuiva? Ce reacție ai obținut?
Chiar primul-primul text pe care l-am scris așa, la inspirație, și care a fost citit și de alții, nu mi-l amintesc… Eram prin școala primară pe-atunci și mă credeam poetă, trimiteam tot felul de prostii pe la revista școlii. Reacțiile știu sigur că au fost pozitive. Am fost încurajată să continui, am primit multe laude și sfaturi și de la învățătoarea mea, și de alte cadre didactice. După cum se vede însă, nu am urmat acele sfaturi binevoitoare; acum prefer să interacționez cu poezia doar în calitate de cititor.
Deși, trebuie să recunosc, uneori am niște derapaje în direcția aceea…
Au existat tot cam pe-atunci și niște texte pe care nu le-am arătat nimănui, desi probabil ar fi trebuit. Erau niște mini-proze, scrise la ora de compunere, atunci când tema era „compunere liberă”; mă trezeam aberând despre oameni care merg pe Lună, pe Marte, pe-aiurea, și dădeau nas în nas cu tot felul de situații aiuristice. Alea îmi ieșeau, fir-ar să fie; un motiv imens de frustrare, pentru că acele compuneri pe o temă dată – Iarna, Vara, Răsărit de soare, Vacanța etc.– erau mereu un dezastru total.
Primul text „serios” pe care l-am arătat cuiva a fost o poveste inspirată din mitologia greacă; eram deja prin facultate și aveam mai mulți colegi talentați în ale scrisului, așa că am prins un pic de curaj să mă laud cu ce știu să fac. Am fost atunci întrebată, la modul cel mai serios, de ce țin pentru mine aceste povești, de ce nu le public pe undeva. Nu mai știu ce răspuns am dat, probabil am bâlbâit un „păi-nu-știu-dacă-au-vreo-valoare-cine-vrea-să-citească-asta” sau ceva asemănător.
2. Ai fost, vreodată, trimis(ă) la cratiță / șaibă după prezentarea unui text în public?
Ciudat, chiar nu am pățit așa ceva, haha!
Mi s-a întâmplat, în schimb, să mi se sugereze – mai în glumă, mai în serios – să mă apuc de ceva mai stabil (a se citi: „mai bănos”).
3. Dacă ai fi ajuns la cratiță, ce preparat crezi că ți-ar fi ieșit cel mai bine? (O rețetă, pe scurt, ar fi o bucurie în plus pentru cititori)
O ciorbă țeapănă de cartofi și afumătură, acrită cu zeamă de la murături; preferata mea! Rețetă?! Ce rețetă?! Se ia și se pune, ăsta e secretul! Apoi se ia pe farfurie și se mănâncă cu ceapă roșie, spartă în pumn!… Mă rog, asta pentru cine are forța necesară. Eu una prefer să folosesc cuțitul
4. Dacă ați fi ajuns la șaibă, ce obiect crezi că ar fi putut ieși din mâinile tale?
Ultima data când ținut în mână o șaibă, am montat ceva mobilă de la Jysk. Deci, probabil așa ceva. Se pune?
5. Care a fost sfatul legat de scris pe care, după ce l-ai primit, l-ai respectat cu sfințenie?
Pur și simplu, să scriu.
Să scriu orice îmi vine, așa cum îmi vine, atunci când îmi vine. Zilnic, dacă se poate, cel puțin o oră fără întrerupere. Nu trebuie să fie ceva magnific, perfect, fără cusur. Nu trebuie să fie despre ceva anume. Nu trebuie să fie literatură. Trebuie să fie, și atât; un gând, un vis, o idee, o opinie, un eseu, o înșiruire de fraze. Nu știi niciodată unde te poate duce o frază începută în joacă.
Iar dacă „joaca” respectivă nu se poate folosi într-un text publicabil, atunci rămâne un bun exercițiu.
6. Cartea pe care ai reciti-o fără să te plictisești niciodată este:
Axel Munthe – Cartea de la San Michele. Nu seamănă cu nimic din ce citesc de obicei, dar îmi dă o stare de bine și îmi face mereu plăcere să revin la ea.
7. Filmul pe care l-ai revedea fără să te plictisești niciodată este:
Trilogia Lord of the Rings.
8. Două-trei vorbe despre cel mai recent volum:
Cel mai „recent” volum a apărut în 2018 – Imperiul de sticlă, un prim volum dintr-o trilogie fantasy-SF. O poveste despre o prințesă, eroină a unor vremuri străvechi, readusă la viață într-un viitor distopic, plin de intrigi, orori și enigme.
Au trecut 5 ani de-atunci…
Știu că am tot vorbit despre un volum 2 și 3, dar încă nu am făcut nici o mișcare (vizibilă) în direcția respectivă. O să vedeți în curând de ce
Îți mulțumesc frumos pentru interviu, Teodora! E mereu o plăcere să discut cu tine!
9. Părerea Teodorei despre cel mai recent volum:
Unul dintre atu-urile cărților semnate de Cătălina este atmosfera. Indiferent de epoca aleasă pentru a plasa acțiunea, aproape întotdeauna cititorul e fermecat de amestecul de romantism, mister și gotic. Imperiul de sticlă îmbină povestea fantasy cu provocarea distopiei, construiește un întreg univers, animă personaje și conjugă eroismul atât la prezent cât și la trecut.
