Însă, cum sună când înlocuim termenul „prost” cu definițiile sale?
- „Bă, ești lipsit de inteligență, fără judecată / fără minte / nătărău / nerod / tont?”
- „Bă, ești de calitate inferioară / lipsit de valoare?”
- „Bă, ești neplăcut / nefavorabil / nenorocit?”
- „Bă, ești nepriceput / nepregătit / neîndemânatic?”
- „Bă, ești dăunător / neprielnic?”
- …
Parcă mai bine, nu?
Adesea auzim în jurul nostru că un obiect, un produs, un loc, o carte, o metodă, o persoană, practic orice… Este ori bun ori prost. Iar pe tema asta avem o mulțime de variații mai mult sau mai puțin specifice (continuare a listei de definiții de mai sus): util / inutil, eficient / ineficient, suficient / insuficient, valoros / nevaloros, etc.
Problema cu etichetele bun versus prost este aceea că sunt etichete nespecifice, întotdeauna subiective și pentru a le decodifica înțelesul este nevoie de interpretarea contextului, înțelegerea cui i se adresează această evaluare și de a ști câte ceva despre cel care emite asemenea judecăți de valoare.
Eu unul îmi amintesc că în copilărie aveam frustrări pe această temă și bănuiesc că majoritatea copiilor trec sau au trecut prin această etapă – când nu înțelegeam câte nuanțe poate avea acel „prost”, care până la urmă nu era altceva decât o generalizare și totodată o simplificare.
Odată cu vârsta începem să experimentam tot mai mult și să înțelegem tot mai multe, ca mai apoi la maturitate să avem propriul set de valori și propriile preferințe, pe baza cărora evaluăm pentru sine ce înseamnă bun sau prost.
În mare parte știm dacă ceva e bun sau prost pe baza experienței pe care o avem legată de lucrul pe care dorim să-l evaluăm. Fiind deci o evaluare subiectivă unii dintre noi au probleme în a accepta că sunt total lipsiți de experiență privind anumite lucruri, pentru că, în încercarea permanentă de a da un sens lucrurilor, facem asocieri cu experiențe similare care ne pot ajuta sau mai rău încurca. Din acest motiv toata lumea pare să se priceapă la fotbal, la politică și mai nou la pandemii…
Bun…, dar atunci ce alternative avem când vrem să evaluam un lucru (dacă e bun sau prost) și nu avem niciun fel de experiență sau suntem conștienți că experiența noastră este limitată?
1. Putem apela la specialiști
În mai toate domeniile există specialiști. Aceștia sunt oameni care dedică timp și resurse pentru a aprofunda cunoașterea unui anumit lucru. Fie că vorbim de o pasiune sau de o meserie, specialiștii se recunosc după vasta lor experiență într-un anumit domeniu sau pe un anumit subiect. Specialiștii elaborează criteriile pe baza cărora obiectul specializării lor poate fi încadrat în bun sau prost. Cu toate acestea specialiștii vor evita să facă aprecieri generale, de acest tip, întrucât specializarea înseamnă aprofundare, care e total opusă generalizării. Evaluarea de bun sau prost (generalizarea) o va putea face fiecare după parcurgerea concluziilor specialiștilor.
Fiind o activitate consumatoare de timp și resurse de multe ori părerea specialiștilor vine la pachet cu anumite costuri. Situația asta e precum anecdota care circulă pe rețelele de socializare în care un om cheamă un meșter priceput să-i facă o lucrare și acesta o termină foarte repede. La final, beneficiarul (uimit și idiot în același timp) când aude prețul serviciului furnizat îl întreabă pe meșter: – Te plătesc atâția bani pentru o treabă de 30 de minute? La care meșterul îi răspunde: – Mă plătești pentru cei 10 ani de experiență care m-au ajutat să îți fac lucrarea în doar 30 de minute.
2. Putem apela la experiența colectivă
Cu siguranță nu suntem singurii și nici ultimii puși în situația de a evalua ceva ca fiind bun sau prost. Însă, să nu disperăm, chiar dacă suntem lipsiți de experiență, acum, mai mult ca oricând, putem beneficia de experiența altora.
E atât de simplu în zilele noastre să urmărești comentariile de la anumite produse sau să pui o întrebare pe platforme online precum Quora, Reddit, grupurile de pe Facebook, grupurile de pe forum-uri, etc. Cu puțin noroc putem să ne facem o idee despre opinia majorității.
Atenție, însă, câteva răspunsuri sunt însă insuficiente… E nevoie de un număr care să confere o oarecare valoare statistică. O astfel de abordare trebuie să fie multidimensională, adică mai multe grupuri sau un mixt între răspunsurile primite acolo și părerea gratuită a unor specialiști, e de bun augur.
Fiind vorba de părerea colectivă, printre cei care vor răspunde vor fi și băgători de seamă, troli sau indivizi rău intenționați. E nevoie de puțină practică pentru a face diferența dintre cele trei categorii și de multă răbdare, însă important e ca în final să obținem răspunsul întrebărilor noastre, care ne vor ajuta să facem propria evaluare.
Odată cu accesul la internet avem la îndemână mecanisme automate de evaluare care ne permit să ne dăm rapid seama de opinia generală. Un exemplu este cel al evaluării cu 5 stele. Știm dacă putem avea încrederea în calitatea unui produs sau a unui serviciu, după câte stele a primit de la alți utilizatori, fie că vorbim de locuri de cazare, de șoferi de Uber, Bolt sau taxi, de cărți, filme ori melodii, de sondaje de opinie și așa mai departe.
Pentru ca nu de puține ori sistemul acesta a fost fraudat (voturi multiple de pe conturi diferite) marile companii își iau masuri de protecție și în ultima vreme sancționează abaterile de acest fel prin blocarea temporară sau eliminarea conturilor. Din acest motiv, contează și dimensiunea platformelor (aplicații sau website-uri), cuantificată în număr de utilizatori, unde au loc evaluările automate. Iar când această dimensiune nu e relevantă o regulă de bun simț e aceea de a lua în considerare doar acele evaluări care au un minim de voturi sau comentarii, de ordinul zecilor.
3. Putem aborda lucrurile din perspectiva evoluționistă (apreciem bun/prost în termeni de eficiență și supraviețuire)
Un lucru poate fi bun dacă se răspândește cu eficiență, în timp. Fie că vorbim de gene, meme sau treme, obiectul de evaluat reprezintă în sine o informație – un replicator. Cu cât această informație rezistă testului timpului cu atât ea este mai eficientă în răspândire, supraviețuiește mai mult și deci este mai bună.
Aceasta abordare este una exterioară sinelui. Nu trebuie privită individual ci mai degrabă global. Pentru replicatori este relevantă doar supraviețuirea lor indiferent de modul de transmitere (din corp în corp, din minte în minte sau din dispozitiv în dispozitiv). Această regulă stă la baza vieții, în general, și nu ar fi rău să privim la înțelepciunea Naturii și a tatonărilor sale evolutive, realizate pe parcursul a 4 miliarde de ani, atunci când căutam mecanisme prin care să ne răspundem la întrebări sau care să ne ajute să evaluăm subiectiv, simplist și generalist dacă ceva e bun sau prost…
Dacă avem suficiente cunoștințe despre un anumit lucru putem să ne dam seama ce anume dăinuie în timp. De pildă, dacă vorbim despre literatură, este cunoscut faptul că de-a lungul timpului au existat foarte mulți scriitori și foarte multe încercări literare, dintre toți aceștia numai unii sunt cunoscuți și azi și numai câteva din creațiile lor sunt și citite (mai ales de nespecialiști).
4. Putem lăsa hazardul să aleagă pentru noi
Când nu știm dacă un lucru este bun sau prost pentru nevoile noastre putem da cu banul, putem arunca zarurile, putem ghici în cărți de tarot ori în rune, putem crede în zodii, putem scormoni în mațe de porumbel după un răspuns, putem face o mulțime de lucruri… Unii încadrează acest tip de alegeri în „divinație” pornind de la faptul că răspunsul „obținut” ar fi unul de natură divină. Eu prefer pentru primele 2 exemple termenul de hazard sau de mișcare browniană și am menționat această posibilitate datorită efectului terapeutic ascuns al acestora.
Uneori avem alegeri dificile de luat în materie de bun/prost pe un tărâm unde rațiunea și obiectivitatea nu mai au însemnătate (de ex. atunci când ne îndrăgostim) și de multe ori intrăm în conflict cu propriul subconștient care ne transmite semnale diferite de ceea ce ne dictează rațiunea.
Dacă nu știm ce semnale ne transmite propriul subconștient atunci când avem de făcut o alegere, putem folosi metoda aruncatului cu banul (capul o alegere – bun, pajura altă alegere – prost, sau viceversa). În fracțiunile de secundă, cât banul se află în aer, dacă ne analizăm puțin, vom observa că știm deja ce ne dorim să cadă (capul sau pajura). Cu alte cuvinte, e vorba de dorința subconștientă iar opusul ei e rațiunea care ne-a făcut până la urmă să dăm cu banul… Dacă cele două erau în acord de la bun început nu mai „simțeam nevoia” să ne punem la îndoială alegerea.
5. Putem alege să nu alegem (să nu etichetăm)
Se spune că atunci când nu alegem avem la îndemână o mulțime de oportunități, însă și că această neimplicare până la urmă este tot o alegere. Se mai spune și că atunci când nu alegem nu facem decât să amânăm momentul alegerii (din varii motive: nu vrem să ne asumăm un potențial eșec, nu suntem pregătiți, etc).
Însă, când vine vorba de a alege să etichetăm un lucru ca fiind bun sau prost nu e nimic rușinos în a alege ca acel lucru să ne fie indiferent. Sunt o mulțime de lucruri pe lumea asta despre care nu știm nimic… și nu trebuie neapărat să avem o părere despre ele.
De la concret la filozofic cam acestea sunt, în opinia mea, opțiunile în materie de alegeri și etichetare pe marginea acestui subiect. Dacă mi-a scăpat ceva, vă invit să mă completați în secțiunea de comentarii.
Referințe
- Virusul Minții: Cum ne poate fi de folos o știință revoluționară, Memetica de Richard Brodie, Ed. Paralela 45, 2015.
- Gena Egoistă de Richard Dawkins, Ed. Publica, 2003.
- The Book of Runes de Ralph H. Blum, Ediția a 3-a, St. Martin’s Press, 2008
