Arhitecții speranței – Alexandru Lamba

Descriere

Iată cum a încolțit în mintea mea ideea Agenției. Adevărul despre eșecul lamentabil al experimentelor mele îl cunosteau, în afară de defunctul Morell, care-l luase cu el în mormânt, doar cei cațiva asistenți ai mei, primii Maeștri Arhitecți, și cu mine însumi, Supremul Arhitect. Ideea călătoriei în timp a capatat o nouă dimensiune, o nouă menire. Omenirea dorea să creadă în ea cu atâta ardoare, încât era dispusă să nu observe erorile. Foarte bine, să nu le observe. Am să-i dau în schimbul naivitătii ei mai mult decât o descoperire științifică. Am să-i dau un viitor.

Alexandru Lamba – Encouragement Award acordat de European Science Fiction Society (Barcelona, 2016)

„Ca spion, chiar trebuise sa respecte orele de program, caci timpii misiunilor erau neiertatori, dar acum venitul si plecatul de la slujba tineau de preferintele personale. Atata vreme cat nu depasea termenele.

Lucrase deja doua zile la birou si acum se facuse aproape douasprezece. Si era sambata, deci cazul sa o termine pe cea de-a treia, mai ales ca ramasese printre ultimii.

Se gandi la prognoza meteo pentru sambata 16 si duminica 17 noiembrie, iar aceasta ii aparu intr-un colt. Arata urat si, cum in acea perioada a toamnei putina lume se mai gandea la activitati in aer liber, nici cei de la centrul de control meteorologic nu se mai dadeau peste cap sa le ofere locuitorilor din spatiul fostei Germanii un sfarsit de saptamana insorit. In noiembrie, costurile pentru asa ceva ar fi fost oricum foarte mari. Asadar, o zi intunecata si ploioasa, in care se va duce sa joace ceva cu amicii, apoi, pe seara, vor merge cu totii intr-unul dintre cluburile geiles si-si vor procura — sau nu, dupa cum le-o fi norocul — material pentru noapte…

Tocmai se pregatea sa-si paraseasca terminalul cand interfata non-senzoriala ii simula apelul comunicatorului. Raspunse si conexiunea se realiza imediat.

— Mai stai? ii rasuna in cap vocea lui Carl. Eu as mai avea cateva chestii de pus in ordine si as mai sta vreo ora.
Greg isi duse mana la ureche, dar nu gasi nimic acolo. Purta doar coronita aceea subtire de electrozi pe teasta. Ce chestie enervanta! Dar, cum vederea sa naturala nu se refacuse, trebuia sa o foloseasca pe aceasta. Cel putin saptamana in curs.”