Partea I
Cât timp vânturile nordului vor răcori
coapsele virginelor,
fiecare pistrui solar va naște
o perlă sub limbă.
Inscripţie rupestră din
Valea Ceţurilor Veșnice
Capitolul I
Noul suveran
Din capul locului, se impune să facem câteva precizări legate de apariția pe scena istoriei a celei care avea să rămână în memoria colectivă drept prințesa Maja. Deoarece venirea ei pe lume s-a produs în vremuri extrem de tulburi, într-o perioadă care avea să fie numită, mult mai târziu, Evul Întunecat,foarte puține date precise referitoare la acel eveniment au fost păstrate. Totuși, conform singurei însemnări oficiale, disponibilă în arhivele imperiale din Den, Maja s-a născut pe Tertius, în anul 1127 după încoronarea lui Nimrod I, întemeietorul Dinastiei Nimrozilor. A fost cel mai
mic dintre cei cinci copii ai regelui Nehem și unica sa fiică. Nu există referințe cu privire la mama ei, însă majoritatea cercetătorilor consideră că cea mai plauzibilă ipoteză ar fi ca fata să fi fost rodul unei aventuri extraconjugale a monarhului.
Ascensiunea și declinul
Imperiului Șarpelui Încoronat,
Enciclopedia Krottaniană, Vol. IX, pag. 2589
1.
Sondele lipite de fruntea pacientului întins pe masa de operaţie, erau legate prin fire de pupitrul cubic din mijlocul încăperii. Pe fiecare latură a cubului se afla câte o consolă, iar la trei dintre ele lucrau persoane echipate cu combinezoane etanșeizate. Deasupra pupitrului, într-un câmp antigravitaţional, plutea un cristal translucid.
În interiorul nestematei, o flacără pâlpâitoare se agita nervoasă, răspândind fascicule de lumină în toate direcţiile. Aducea cu o pasăre sălbatică forţată să
schimbe nemărginirea cerului cu gratiile unei colivii prea mici pentru anvergura aripilor sale.
— Nu reușesc să o stabilizez, zise Ayn. Consumă o cantitate enormă de energie și nu intră în ciclicitatea perpetuă.
— Undeva greșim, murmură Einsa, tastând rapid pe consola din dreptul său.
— Nu e de la algoritm, interveni Maja, e funcţional, nu-mi dă nicio eroare.
Cristalul începu să se învârtă nebunește, proiectând raze ce străbăteau laboratorul aidoma unor lănci de foc.
— Oprește-l, Enisa! strigă Ayn.
— Încerc, dar nu pot, îmi scapă de sub control.
— Extrage-l din câmp! strigă Maja.
Enisa tăie alimentarea cu energie, iar piatra căzu în gol. În momentul în care atinse pupitrul, camera fu străbătută de zeci de fulgere. Unul dintre ele îi lovi în
plin pe cei trei cercetători, doborându-i la podea.
2.
Morad, protectorul Țării de Foc*, descindea dintr-o veche și bogată dinastie monarhică de pe Tertius. O parte însemnată a averii Casei de Dallan provenea din exploatarea minelor de velimium, o substanţă exotică din care se fabricau pilele de combustie folosite la alimentarea navelor de transport interstelar. Și chiar dacă Țara de Foc nu era singurul deţinător al unor astfel de zăcăminte, minereul de aici, având o puritate superi – oară, era preferat de majoritatea flotelor galactice.
(* Ținut populat de dallani, aflat în zona estică a Lumii Vechi. Numele ţării provine de la numărul mare de vulcani activi din regiune.)
Morad și soţia sa, doamna Zina, aveau patru copii, trei fete și pe mezinul Horan, moștenitorul tronului. În pofida bunăstării familiei, progeniturile dinastiei
erau crescute într-o conduită austeră, insuflându-li-se repulsia faţa de confortul inutil. Totodată, o atenţie aparte era acordată procesului educaţional. Programul de instrucţie al odraslelor Casei de Dallan includea atât știinţele exacte, cât și pe cele sociale, dar nu erau neglijate nici activităţile sportive sau cele menite să le încurajeze și să le dezvolte talentele artistice. Scopul final – cultivarea unor indivizi capabili să preia conducerea Țării de Foc și să asigure prosperitatea locuitorilor săi.
Succesiunea la tronul Protectoratului era clară și se făcea după o lege rămasă intactă de la înfiinţarea regatului dallan. Potrivit datinii, tronul îl moștenea primul născut pe linie bărbătească, și numai în condiţiile lipsei unui fiu al monarhului coroana îi revenea, respectând același principiu, celei mai apropiate rude a fostului suveran.
Când Horan împlinise paisprezece ani, Morad a decis că e timpul ca fiul său să-și continue studiile la una dintre prestigioasele universităţi din capitala krot –
taniană, Den. Adolescentul și părintele său sosiseră pe Krottan în ajunul marii sărbători imperiale – Ziua Încercării. Fastul manifestărilor de acum era unul deosebit, deoarece punctul culminant avea să fie încoronarea tânărului prinţ Kaan din dinastia Nimrozilor, al treilea cu acest nume.
Lordul Morad procurase o lojă în tribuna oficială amenajată în Sala Tronului a Templului din Den, locul în care de secole se ţineau majoritatea ceremoniilor
împăraţilor krottanieni. Gestul lordului îl contrarie pe Horan, care știa că tatăl său nu ar fi dat doi bani pentru respectivul spectacol de prost gust, așa cum îl auzise catalogând, în repetate rânduri, întronarea. Dar, fiindcă nu era în stare să întrezărească intenţiile părintelui, se mulţumi să urmărească desfășurarea ritualului.
—Hor, ţi-a plăcut ce-ai văzut azi la Templu? își chestionă Morad fiul, îndată ce reveniseră în luxosul apartament de la Hotel Imperial.
— A fost interesantă ieșirea lui Kaan din piramidă, însă n-aș spune că m-a atras ceva în mod special. Sunt curios, totuși, de ce am participat?
— Nu te bucuri că peste zeci de ani le vei povesti nepoţilor tăi cum ai asistat la înscăunarea lui Kaan al III-lea, cum ai urmărit pe viu scena în care împăratul
și-a pus pentru prima oară coroana lui Nimrod pe cap? Dintre toţi oamenii din galaxie, tu vei fi printre puţinii care se vor putea mândri cu asta.
— De asta m-ai dus la Templu, să mă pot lăuda descendenţilor?
— Înainte de toate, zise Morad, să știi că cinstea de a fi prezenţi la întronare le-a revenit doar celor mai apropiaţi colaboratori ai suveranului. Mulţi ar fi fost
dispuși să plătească o avere pentru loja noastră, căci participarea la eveniment atrage după sine recunoașterea relaţiei privilegiate cu noul suveran. Statutul informal de „Prieten al Coroanei“ naște, pe cuprinsul Imperiului, invidie și respect, deopotrivă.
— Ai plătit o avere ca să fii invidiat și respectat?
— Nicidecum. Eu am avut alte două motive.
— Mi le poţi spune?
— Primul e legat de educaţie. Am vrut să înţelegi că în viaţă întotdeauna va fi cineva dispus să vândă lucrul pe care ţi-l dorești, trebuie doar să ai informaţia
și înţelepciunea de a negocia. Fiecum, când vrei să achiziţionezi ceva, sunt multe de luat în considerare, dar esenţial este să evaluezi corect valoarea mărfii. Și nu uita, valoarea n-are nicio legătură cu preţul. De pildă, pentru familia noastră era crucial ca noi doi să fim în acea lojă, prin urmare, oricare ar fi fost preţul, trebuia să-l plătim.
— De ce?
— Aceasta ţine de cel de-al doilea motiv.
— Și care ar fi acela?
— Vei afla foarte curând.
3.
Crestele masivului montan de la răsărit străluceau roșiatic în lumina apusului. Bătrânul rege Nehem se apropie de băncuţa de sub măslinul din centrul grădinii palatului și se așeză, privind în depărtare. Fiica sa i se alătură. O vreme, rămaseră tăcuţi, așteptând parcă să fie acoperiţi de întunericul nopţii, iar când deasupra lor sclipiră primele stele, regele vorbi:
— Te-am chemat fiindcă vreau să-ţi spun ceva. Așa cum știi, Imperiul a cucerit toate lumile din vecinătate, am rămas unicul sistem din sector în afara suze –
ranităţii Șarpelui Încoronat. Nu e necesar să fii clarvăzător ca să-ţi dai seama ce va urma.
— Există vreo soluţie, tată?
— Nu foarte multe, dar nu ne împiedică nimeni să încercăm să diminuăm pagubele. Raportul remis deunăzi de Ordin* ne semnalează mișcări ale trupelor imperiale în sistem, preconizând un atac asupra Tertiusului în cel mult treizeci de zile.
(* Ordinul Umbrelor – organizaţie religioasă al cărei obiectiv declarat era educarea oamenilor pentru a trăi în armonie cu mediul înconjurător și ale cărei precepte se axează pe convingerea
că planeta ar fi o entitate conștientă.)
—Nu putem ţine piept mașinăriei de război krottaniene.
— Așa e, doar că ambasadorul lor a părăsit Orașul Regal acum două săptămâni, transmiţându-ne că Imperiul nu ia în calcul decât o capitulare necondiţionată.
Lordul Morad s-a deplasat în Den pentru o ultimă tentativă de soluţionare diplomatică a crizei. Dar mă îndoiesc de reușita sa, așa că ne vom pregăti de ce e mai rău.
Preţ de câteva clipe Nehem tăcu, ca și cum și-ar fi căutat cuvintele.
— Când va izbucni conflictul, atú-ul nostru va fi scutul, însă, deși pare inexpugnabil, se poate nărui ca piesele de domino dacă tensiunile dintre dinastiile monarhice, deja la cote înalte, vor escalada. Acţiunile AET* s-au înteţit, ceea ce alimenteză starea de neliniște în rândul populaţiei. În plus, din recentul raport mai reiese că teroriștii ar fi susţinuţi de la vârful unor Protectorate.
(* Armata de Eliberare a Tertiusului.)
— Nu cred că e cineva atât de scelerat încât să nu prevadă consecinţele. Fără protecţia scutului, ne vor măcelări ca pe niște animale.
— Așa este. Cu toate astea, unii s-ar putea să pactizeze cu dușmanul, nădăjduind că vor fi cruţaţi sau că vor căpăta anumite avantaje.
— Umbrele nu vor îngădui trădările.
— Hm! Poate. Totuși, dacă vom pierde războiul,
trebuie să ne salveze cineva de la uitare, să spună povestea noastră.
— Găsesc că ar fi o idee înţeleaptă. La ce te-ai gândit?
— Am solicitat Ordinului să-ţi aprobe exilul în Valea Ceţurilor Veșnice. Acum o oră am primit consimţământul Umbrei Umbrelor*, așa că aș vrea să pleci de
urgenţă. Prezenţa ta discretă în viaţa publică este, în circumstanţele actuale, un avantaj care îţi va garanta șanse mari de supravieţuire.
(* Liderul Suprem al Ordinului Umbrelor.)
— Tată, nu e corect! De ce vrei să mă înlături? Oricât de greu ar fi, îmi doresc să rămân alături de tine și de fraţii mei.
— Maja, ne aflăm în faţa unei lupte grele. Am pe umeri o responsabilitate imensă – supravieţuirea seminţiei noastre. Nu mă pot lăsa distras de probleme
personale. Ca să mă pot concentra pe ce am de făcut, trebuie să te știu la adăpost, iar în perioada următoare, cel mai ferit loc de pe planetă va fi în Vale, sub pavăza Ordinului. Te rog, nu mă face să te constrâng.
Un timp, nu vorbiră, apoi Maja spuse:
— Îţi voi respecta decizia, dar să știi că e nedreaptă.
Se ridică apoi de pe bancă, își sărută părintele pe obraz și plecă spre palat.
—Sufletele noastre se vor reîntâlni în Marea Liniștii de Apoi, șopti Nehem.
4.
— Lordul Morad, de pe Tertius, Protectorul Țării de Foc, insistă să vă vadă neîntârziat, Majestate, zise Marele Grădinar Beto Starvos, adoptând o postură cazonă.
Starvos fusese patruzeci de ani în serviciul lui Nild al V-lea, unchiul actualului împărat Kaan al III-lea, ca prim-consilier. Cu anii, amprenta Marelui Grădinar
în deciziile importante ale Coroanei devenise tot mai pregnantă, îndeosebi în ultima perioadă a domniei lui Nild, când boala afectase cumpătul limpede al suveranului. În ciuda evidenţelor, Starvos se străduia să nu știrbească cu nimic autoritatea monarhului, iar gurile rele bârfeau că loialitatea Marelui Grădinar se datora lui Kaan. Printre curteni circula zvonul potrivit căruia Beto ar fi fost adevăratul tată al tânărului prinţ. Afirmaţia, niciodată infirmată oficial de Casa Imperială, se baza pe trei supoziţii: infertilitatea lui Valt, tatăl lui Kaan, apartenenţa lui Beto la triunghiul conjugal al părinţilor actualului suveran și asemănarea fizică izbitoare dintre acesta și Marele Grădinar. Faptul că Nild nu avusese copii, iar ducele Valt și frumoasa sa soţie, ducesa Shena, sora mai mică a fostului monarh, îl aveau doar pe Kaan, făcuse ca cel din urmă să fie încoronat, la moartea lui Nild, împărat al krottanienilor.
— A zis ce vrea? se interesă suveranul, oprindu-se din semnarea unui document.
— Nu, dar cunoscându-l, bănuiesc că e o chestiune importantă. Lordul Morad nu-și irosește energia cu gesturi protocolare ori de imagine.
— În regulă, poftește-l înăuntru.
Starvos se duse la ușa din lemn masiv a cabinetului împăratului, o deschise și, cu o mișcare a mâinii, îl invită pe cel aflat dincolo să treacă pragul.
Protectorul Țării de Foc era un tip înalt, pe la vreo cincizeci de ani, cu corp atletic și umeri laţi. Avea părul cărunt, la fel și sprâncenele care-i străjuiau ochii, unul albastru și celălalt căprui. Era îmbrăcat după ultima modă krottaniană și avea o prestanţă care impunea respect.
— Este o onoare, Majestate, să vă întâlnesc așa curând după încoronarea dumneavoastră. Vă mulţumesc pentru ocazie. Permiteţi-mi să-mi arăt gratitudinea oferindu-vă un cadou simbolic.
Morad își vârî mâna în buzunarul interior al hainei și extrase o cutiuţă de mărimea palmei sale. Marele Grădinar o luă și, după ce îi desfăcu cu grijă capacul, i-o duse împăratului.
Caseta conţinea un lingou împresurat de o aureolă azurie.
— Este un dar… preţios, spuse Kaan.
— Această bucată de velimium poate furniza energia necesară unui crucișător militar timp de o lună și poate crește randamentul echipamentelor de la bord
cu aproape un sfert.
— Spectaculos, așa cum ziceam, un cadou valoros.
Să trecem la subiect. Așadar, cărui fapt datorez vizita dumneavoastră?
— Majestate, am venit să negociez viitorul poporului meu.
— Încercaţi să-mi cumpăraţi bunăvoinţa, lordule protector?
— O, nu! Mai degrabă vă cerșesc compasiunea.
— Nehem e pregătit să-și revizuiască atitudinea? se prefăcu surprins suveranul.
— Nehem nu s-a răzgândit și nu o va face vreodată. Nu-și poate asuma o decizie contradictorie voinţei tertiusienilor, mă rog, a Ordinului Umbrelor, dar eu nu am asemenea constrângeri.
— Îmi cer scuze, Majestate, interveni Beto, socotesc că sinceritatea lordului nu este deplină.
—Ai venit să mă tragi pe sfoară? izbucni împăratul, întorcându-se furios spre Morad.
Kaan se ridică în picioare, sprijinindu-se în degetele de la mâini de tăblia biroului. Cu toate că suveranul nu era la fel de masiv ca interlocutorul său,
alura aristocratică și uniforma sa de prim-ferdar al armatei imperiale, cu eghileţi aurii, făceau ca prezenţa sa să domine încăperea. Însă înainte ca împăratul să mai spună ceva, Morad interveni, contrar uzanţelor.
— Majestatea Voastră, este o confuzie la mijloc.
— Adică Marele Grădinar minte? nu-și disimulă Kaan mânia.
— Nu mi-aș permite, numai că afirmaţia dânsului nu reflectă realitatea.
— Măria Ta, interveni Starvos, lordul de Dallan este un înverșunat promotor al nesupunerii tertiusienilor faţă de Imperiu, iar acum insinuează că ar vrea să ne fie aliat.
— Așa este? întrebă Kaan.
— Poziţia mea în Sfatul Regal are raţiuni politice, răspunse Morad. Nehem a încurajat izolaţionismul Tertiusului, marșând pe cartea xenofobiei. În actuala
conjunctură, oricine ar încerca să promoveze o opinie diferită și-ar iscăli propria execuţie, și nu e doar o figură de stil. Susţinându-mi făţiș ideile, mi-aș atrage
oprobriul public, aș fi ignorat și relativ repede înlăturat. Spre deosebire de Nehem, eu întrevăd că acest război este o sinucidere în masă și intenţionez să-mi folosesc abilităţile, influenţa și încrederea pe care o am în rândul tertiusienilor ca să salvez vieţile celor nevinovaţi. Vă mărturisesc că sunt mulţi, chiar dacă acum nimeni nu are curajul să-l înfrunte făţiș pe rege.
— Să înţelegem că ţintiţi tronul Tertiusului și vreţi ca trupele imperiale să vi-l obţină, conchise Starvos.
— S-ar putea să fie unicul remediu al flagelului care mi-a cuprins lumea, Majestate.
— Și care ar fi planul? își exprimă curiozitatea Kaan, al cărui ton se mai domoli.
— Așa cum probabil știţi, tertiusienii au un avantaj tactic enorm – câmpul de protecţie din jurul planetei.
Întregul sistem defensiv depinde de acesta, iar teoretic, scutul este impenetrabil.
— Teoretic? se prefăcu surprins Beto.
— Eu vă pot ajuta să-l ocoliţi.
— Cum anume?
— Îi cunosc punctul slab.
— De unde știm că nu e o capcană, ne ceri să ne bizuim pe un tertiusian trădător? Căci asta încerci să ne convingi că ești, fu direct Marele Grădinar.
— Cu certitudine mulţi mă vor cataloga astfel, dar este un aspect neînsemnat. Acţiunea mea, așa cum spuneam, se întemeiază pe dorinţa de a-mi salva semenii. În ceea ce privește garanţiile; la încoronare, cum probabil știţi deja, am fost însoţit de băiatul meu, Horan, moștenitorul tronului Țării de Foc. Este singurul meu fiu și-l iubesc mai abitir decât orice pe lume. Drept gaj al făgăduinţei mele, el va rămâne în Den până ce vă veţi convinge de bunele mele intenţii.
5.
Transportorul zbură razant cu solul, strecurându-se printre piscurile golașe ale lanţului muntos care împărţea, în două părţi aproape egale, de la răsărit la
apus, Tărâmul Umbrelor*. Cei trei pasageri ai navetei savurau în tăcere, prin hublouri, spectacolul naturii care se desfășura sub ei. După ce traversă munţii, ve hiculul își continuă zborul spre vest, plonjând într-o vale adâncă, ai cărei pereţi se apropiau, pe alocuri, peri culos de aripile navetei și care-i impuneau pilotului automat manevre acrobatice. La ieșirea din canion, sub ei se așternu, ca un covor pufos, nesfârșita întindere a pădurilor virgine. De la înălţime, sălbăticia verde oferea un sentiment de securitate. Depistarea cuiva refugiat sub coroanele copacilor seculari părea o misiune imposibilă.
(* Continentul septentrional al planetei Tertius.)
— Oare ce ne așteaptă acolo jos? zise Enisa, holbându-se la linia șerpuitoare a râului peste care planau.
— Ne vom dedica cercetării. Am luat cu noi tot ce ne e necesar, o lămuri Maja.
—Maja, știu că am zis că te-am urma oriunde, spuse Enisa, însă pe atunci nu-mi închipuiam că-ţi va trece vreodată prin cap să te muţi în Valea Ceţurilor Veșnice.
— Nu există alt cotlon pe planetă unde să ne adăpostim.
— E ca și cum am fugi de un zaruk* ascunzându-ne în gura altuia, interveni Ayn. Uiţi un amănunt, Maja: condiţia sine-qua-non ca să ne ducem mai departe
munca este să fim în viaţă.
(* Carnasier reptilian cu locomoţie bipedă, de statura unui om.)
Maja își închise calculatorul personal la care lucra și se ridică în picioare.
— Ce vă lamentaţi atâta? Ne vom descurca noi cumva, iar imediat ce condiţiile o vor îngădui, ne vom întoarce acasă.
Ayn și Enisa se ridicară și ei.
— Maja, zise Ayn, îţi dai seama că dacă imperialii străpung scutul, nu va mai fi niciun loc pe care să-l numim „acasă“?
— Indiferent! Nu am de gând să stau și să-mi plâng de milă. Dezlegând misterul cristalelor, vom putea pune la dispoziţia alor noștri un avantaj tactic care să întoarcă soarta războiului. Vom fi capabili să creăm o armă invincibilă, o armată de nemuritori. Consider că ar trebui să privim proiectul ca pe un aport personal la lupta pentru supravieţuire a tertiusienilor.
— Ca să creăm o armată, nu am avea nevoie, iniţial, barem de câţiva subiecţi pentru studii clinice? se arătă circumspect Ayn.
— Nu te îngrijora, am o soluţie.
— Parcă mi-e și teamă să întreb care este.
— În prima fază, vom experimenta pe animale.
— Ce fel de animale? fu curioasă Enisa.
— Zaruki.
— Zaruki!? reacţionară Ayn și Enisa într-un glas.
— E clar, adăugă Ayn, ești dusă cu pluta, iar noi ne-am luat după tine. Nu ești în toate minţile, Maja, bestiile acelea ne vor spinteca. Nu cunosc pe nimeni să fi reușit să prindă vreo făptură din asta, de fapt, n-am auzit ca cineva să fi fost aproape de vreuna și să fi rămas în viaţă.
— N-ai auzit deoarece, la fel ca majoritatea tertiusienilor, ești un ignorant când vine vorba despre Vale. Vă comportaţi de parcă ţinutul ar fi o himeră.
Soarele se apropia de asfinţit. Naveta se înclină puternic la tribord, cotind strâns în jurul unui pisc. Apoi, pilotul automat execută manevrele de ajustare a traiectoriei, pregătindu-se de asolizare. Vehiculul se așeză pe o terasă naturală de la gura unei caverne. Pasagerii se opriră să admire peisajul: în faţa ochilor li se întindea o depresiune, nu foarte lată, dar lungă și sinuoasă, urmând pesemne cursul unei ape. Ultimele raze de lumină se lipiseră ca o glazură rumenă de albul lăptos al pâclei ce proteja ţinutul de ochii curioșilor. Pe ici, pe colo, aburul des era perforat de arbori înalţi, ale căror vârfuri aduceau cu coifurile ascuţite ale unor străjeri gigantici.
— Am ajuns, zise Maja, aceasta este noua noastră casă!
6.
A doua zi, la revărsatul zorilor, prinţesa porni spre Valea Ceţurilor Veșnice pentru a-și anunţa sosirea pe Tărâmul Umbrelor și pentru a-și prezenta omagiile sale gazdelor. Enisa și Ayn rămaseră să amenajeze laboratorul
din Bârlog, așa cum porecliseră peștera.
Înainte de a o lua înspre Vale, printre stânci, Maja scrută priveliștea preţ de câteva clipe. Negura era la locul ei, parcă dintotdeauna și pentru totdeauna, eternă și enigmatică, iar ea intenţiona să pătrundă în străfundurile ei, acolo unde erau pitite cele mai intime taine ale acestor meleaguri fantastice. Deși urma să îndeplinească o formalitate pur protocolară, Maja simţea că drumul pe care pornea nu era o simplă plimbare, ci că tocmai pășea pe o cale care îi fusese ursită și care avea să-i schimbe radical viaţa.
Prinţesa coborî cu agilitate către pădure. Odată ajunsă în Vale, vizibilitatea se reduse apreciabil, orientarea devenind o adevărată provocare. Niciun aparat
electronic nu funcţiona în ceaţă, implicit nici sistemele de localizare globală.
Dimineaţa era răcoroasă, frigul îi pătrundea până în măduva oaselor, făcându-i dinţii să clănţăne. Dădu peste un bloc de piatră, pe malul râului, și se așeză.
Își luă din rucsac termosul și tastă codul pentru ceai cald. Sorbi încet din licoarea aromată, simţindu-și corpul inundat de o căldură plăcută. Strânse cana la piept și închise pleoapele. Susurul apei îi evocă amintiri îndepărtate, încă de pe vremea noviciatului, despre o noapte de toamnă târzie. Prima pe care o petrecea în afara palatului. Emoţiile, alimentate de poveștile cu suflete rătăcite, depănate în jurul focului din acea seară, nu o lăsaseră să adoarmă. Stătuse în sacul de dormit și-și ascultase inima bătând aidoma unor tobe șamanice.
Brusc, un foșnet din apropiere o readuse la realitate. Deschise pleoapele și împietri instantaneu. Din neant, la două palme de fruntea sa, se materializase figura fioroasă a unui zaruk. Anii consacraţi însușirii tehnicilor de meditaţie și autocontrol își arătară utilitatea. Izbuti să-și păstreze cumpătul și, ca să nu întărâte fiara, evită să o privească în ochi sau să facă mișcări bruște. Dihania își lungi botul către chipul ei. Nările ovale, aproape lipite de obrazul Majei, pufneau zgomotos, scoţând rotocoale mici de aburi. În cavitatea bucală, căscată pe orizontală, se zăreau două șiruri de dinţi conici, pregătiţi să mursece cu sete carnea fragedă a prăzii. Craniul zarukului, alungit spre înainte, ca un corn imens, era susţinut de un gât scurt și musculos, iar corpul fusiform, acoperit cu solzi duri, se termina cu o coadă lungă și ascuţită.
După estomparea efectului surpriză, Maja sesiză, la câţiva pași în spatele bestiei, o femeie îmbrăcată în armura războinicilor Umbre.
— Cine ești? întrebă prinţesa.
Amazoana nu răspunse, doar mârâi gutural, iar animalul se retrase la picioarele sale.
— Cine ești?
De această dată, tonul fu mai răspicat.
Războinica îi întoarse spatele și dădu să plece.
— Stai! N-am zis că…
În clipa următoare, zarukul se aruncă rânjind la Maja, însă fălcile i se încleștară în gol, după ce prinţesa eschivă atât de rapid încât păru că ar fi dispărut de la
locul său, reapărând în faţa amazoanei.
— Calmează-ţi șopârliţa, dacă nu vrei să-i fac rău.
— Vino! zise amazoana, nearătând în vreun fel că ar fi fost surprinsă de performanţele fetei.
Maja o urmă în tăcere.
Animalul se ţinea în permanenţă la câţiva pași înaintea celor două, deplasându-se cu ușurinţă pe cărări de munte, printre stânci și pasaje secrete. În sfârșit, ieșiră într-un luminiș unde pâcla se rarefia, la nivelul solului, dezvăluind o așezare de iurte. Deși era aproape ora prânzului, satul părea părăsit. În stânga intrării în poieniţă fusese amenajat un padoc unde, supravegheată de câţiva zaruki, păștea în tihnă o herghelie de cai albi. Cele câteva corturi ale satului erau dispuse în cerc, în jurul unuia mai mare, spre care își îndreptară pașii nou-venitele.
Zarukul se opri lângă iurta centrală, iar amazoana îi făcu semn Majei să intre, dând la o parte pătura din lână, împodobită cu simboluri florale, care ţinea loc
de ușă. Dincolo se întindea o încăpere învăluită într-o semiobscuritate profirie, ale cărei dimensiuni păreau mai mari decât cortul în sine. Opt femei, complet dezbrăcate, cu feţele și corpurile pictate în alb și negru, ședeau, în poziţie de lotus, în preajma unui soclu pe care era depusă, într-o montură fractală, o nestemată violetă de formă ovoidă. Din interiorul pietrei, o scânteie își revărsa jocul de lumină peste chipurile celor prezenţi.
— Bine ai venit, prinţesă! răsună o voce feminină răgușită. Te așteptam!
Maja se dezbrăcă și se alătură grupului.
— Umbra împăratului, zise femeia cu glasul dogit, ne-a informat că asaltul Șarpelui Încoronat este iminent.
— Precucernică Maică, sunt evenimentele anticipate de proroci? se interesă Maja.
— Da. Lovitura va fi atât de năprasnică, încât oricine sau orice va încerca să i se opună, va fi pur și simplu spulberat. Am transmis tuturor Umbrelor să intre
în adormire până ce furia Șarpelui se va domoli. Cu toate acestea, oamenii se află într-un mare pericol.
— Cu ajutorul mim-cristalelor îi pot salva. Însă am nevoie de unele răspunsuri.
— Toţi cei care sosesc aici vin purtaţi pe aripile unui imbold lăuntric. Atunci când vremea se apropie, toate drumurile duc spre Vale.
— Am venit să-mi urmez destinul.
— Înainte de toate, trebuie să-ţi spun ceva despre tine, ceea ce nici măcar tatălui tău, regelui Nehem, nu i-a fost îngăduit să-ţi destăinuie. Ești o fiinţă foarte diferită de cei din jurul tău. Cu siguranţă, ai simţit-o de multe ori tu însăţi, fără a-ţi putea explica această senzaţie. Sentimentul s-a accentuat odată cu maturizarea. Abilităţile pe care ţi le-ai descoperit te-au încântat și speriat, deopotrivă. Mai ales puterea de a empatiza cu totul din jurul tău – de la plante și insecte, până la animalele endemice, însă nu și cu oamenii. De multe ori te-ai întrebat dacă totul este în regulă cu tine, dacă nu cumva halucinezi, dacă nu cumva ești nebună. Draga mea, te asigur că totul e exact așa cum trebuie să fie. Există o legătură specială între tine și această planetă. Așa cum știi, ești fiica regelui Nehem, însă ceea ce nu știi este că eu sunt mama ta. Ai fost zămislită ca un hibrid între o Umbră și un om, pentru a fi mesagerul Gha’ay’ei. Ai fost pregătită pentru asta, iar acum depinde numai de tine dacă vei izbândi. Așadar, pentru a găsi soluţii la frământările tale, e nevoie să te duci dincolo, în conștiinţa plantei, și să le cauţi. Ești pregătită?
Maja nu fu surprinsă de cele auzite, într-un fel știuse dintotdeauna, acum doar primise confirmarea unei relaţii cu lumea sa pe care o trăia de ani de zile.
— Sunt, confirmă Maja.
— Bine! Atunci să începem pregătirile pentru Ascensiune!
Cu toate că procedura era extrem de riscantă, succesul fiind rezervat exclusiv celor alese, nicio Umbră nu schiţă vreun gest de împotrivire. Părea că toate așteptau de mult acest moment. Femeile se ridicară, cu mișcări lente, ca și cum corpurile le-ar fi fost scufundate într-un lichid vâscos, murmurând incantaţii. Două dintre ele, cele între care se stătea Maja, o apucară fiecare de câte o mână și o însoţiră spre centrul cortului. Maja își puse palmele pe piedestal, lăsându-se acaparată de jocul luminilor din interiorul cristalului.
Deși își făcea griji pentru fiica sa, chipul dur al Preacucernicei Maici nu lăsa să străbată la suprafaţă nicio undă a zbuciumului intern. Lupta care se dădea
înlăuntrul ei era mistuitoare și, în pofida instruirilor prin care trecuse, simţea că nu avea forţa de a o purta. Niciodată, de la înfiinţarea Ordinului, nicio Umbră a
Umbrelor nu fusese pusă în situaţia de a-și privi copilul intrând în transă. Acum se dumiri de ce.
Una dintre principalele îndatoriri ale Preacucernicelor era să fie ghid spre și pe tărâmul de dincolo. Ca să fie în stare să-și onoreze obligaţiile, sufletul lor trebuia să se păstreze intact, să nu fie diluat în trupurile propriilor progenituri.
Nicio altă Umbră nu născuse vreodată. Nici ea nu își dorise. Decizia conceperii unui copil cu regele Nehem aparţinuse Înaltului Consiliu al Ordinului. Ea nu putuse decât să se supună. Miza procreării era dobândirea unei fiinţe capabile să înlesnească comunicarea între Umbre, oameni și Gha’ay’a și să restabilească armonia dintre cele trei inteligenţe care convieţuiau pe
Tertius.
Sarcina era cu atât mai dificilă cu cât Umbrele și oamenii nu erau compatibili din punctul de vedere al reproducerii, iar pentru a se obţine un embrion viabil fusese nevoie de modificări genetice complexe. Finalmente, după nenumărate încercări, Preacucernica Maică adusese pe lume o fetiţă, căreia îi dăduse numele Maja*. Testele amănunţite, întreprinse imediat după naștere, revelaseră că noua fiinţă, corect îndrumată, și-ar fi putut îndeplini ţelul. Așadar, lui Nehem îi revenise sarcina de a-i facilita fetei asimilarea cunoștinţelor umane, în vreme ce mama ei se angajase să o iniţieze în tainele Umbrelor.
(* Pistrui solar, în graiul Umbrelor.)
7.
— Am primit garanţii de la Coroană că dacă susţinem desantul, ne vor cruţa poporul, îl informă Morad pe fratele său mai mic, Gaius, în timp ce își turna o
cupă de vin.
— Ți-a zis Kaan explicit asta?
— Nu cu aceste cuvinte, dar a lăsat să se înţeleagă.
— A lăsat să se înţeleagă? Ne ceri să riscăm totul. Să organizăm o insurecţie bazându-ne pe o promisiune evazivă?
— Imperiul e la un pas de a lua cu asalt planeta. În cazul în care nu ne vom alătura Krottanului, Tertiusul va fi pulverizat. Nu va rămâne piatră pe piatră. Dacă vrem să supravieţuim, nu avem foarte multe opţiuni. Nu ne putem izola de restul Galaxonului*, ascunzându-ne într-o cochilie.
— Și ce ai de gând?
— Îi voi ajuta să coboare pe planetă.
(* Termenul se referă la partea Galaxiei colonizată de specia umană.)
— Vei fi acuzat de înaltă trădare! Morad, nu-mi vine să cred că vrei să faci așa ceva!
— Gaius, nu fi naiv și nu te lăsa dus de propaganda lui Nehem. Nu e nimic onorabil în a muri ca un prost. Ai dreptate, voi fi socotit vânzător de neam și-mi asum povara cinicului destin. Știu că nu e unul demn, dar, în atare condiţii, nu văd altă variantă de a salva vieţile oamenilor nevinovaţi. Încă ești tânăr și poate nu intuiești pe deplin hotărârea mea. Nu te învinovăţesc. Când vei avea familia ta, când vei fi părinte, îţi vei da seama de ce am făcut-o. Mă raportez la fiecare dallan, la fiecare individ de pe planetă, ca la propriul copil. Voi face orice să le asigur supravieţuirea, asta e tot ceea ce contează. Restul e o manipulare fără scrupule prin care stăpânii își conving supușii să se sacrifice pentru interesele lor.
Colivia Umbrelor
de Boris Velimirovici
Editura Pavcon
Coperta și ilustrațiile: Sorin Sorășan
Nr. pag.: 276
ISBN 978-606-9057-49-0
Colecţia: Colecţia Science-Fiction, #127
PREZENTARE
Cel de-al doilea roman din impresionanta trilogie space-opera a scriitorului Boris Velimirovici, în care ni se dezvăluie rolul Umbrelor de pe planeta Tertius în crearea rezistenței contra Imperiului Krottanian condus de crudul împărat Kaan al III-lea Cuceritorul.
Vrei să afli cine sunt Umbrele și până unde se întinde puterea lor? Ce legătură au ele cu oamenii și cu Extraversul? Cum pot apăra o planetă de pericolul extincției și care este religia căreia i-au dat naștere? Vrei o poveste cu regi, cu Mari Grădinari care conduc din umbră și cu prințese care știu să-și vândă scump pielea?
Găsești un răspuns la toate acestea citind Colivia Umbrelor, un roman space-opera în care autorul creează cu îndemânare un amestec de ingrediente și tehnici literare ce garantează o lectură încântătoare.