Sunt fantomă de suficient timp ca să știu că moartea nu e mai puțin surprinzătoare decât viața. Ce rost are viața de apoi dacă nu faci nimic nou cu ea? Experiențele profunde nu pot fi grăbite, organizate și planificate, apar doar atunci când îți permiți să vezi lumea cu adevărat. Fără așteptări speciale ori un scop bine stabilit.
După ce-am reușit să fugim din munți, am rătăcit o vreme până am ajuns la capătul asfaltului, acolo unde drumurile nu ard pași și nisipul împrumută ceva din moliciunea catifelei. Luminile și umbrele se războiesc tacit în deșert atunci când cerul arde la asfințit și stelele se ridică deasupra capului. Luna poleiește întreaga lume, transformând dunele de nisip în lingouri de aur. E ciudat cum un loc atât de arid poate emana o frumusețe maiestuoasă pictată în culori vibrante, de la roșul aprins al teracotei, la portocaliul intens al gresiei și albastrul-cenușiu al granitului. Într-o zi, un meteorit a explodat chiar în fața noastră. L-am văzut intrând în atmosferă cu o coadă lungă și strălucitoare, după care s-a stins într-un amestec de culori. Altă dată, o săptămână de ploi abundente a transformat întinderea de nisip într-un lac nesfârșit. Noaptea, apa a devenit o oglindă uriașă. Calea Lactee se desfășura deasupra noastră într-un arc perfect, reflectându-se în lac fără ca vreo undă să distorsioneze imaginea. Milioane și miliarde de stele se întindeau în fața noastră deasupra și dedesubt, învăluindu-ne complet de parcă am fi pășit prin spațiu pentru a explora universul.
Fantomele se pot plimba prin deșert fără teama de-a fi văzute. Dimineața soarele se tolănește pe nisipul rece și copiii aleargă după buruienile rostogolite de vânt, cu Landon după ei. Cei doi tineri îndrăgostiți care ni s-au alăturat într-un canion – ambii morți în urma unui accident de mașină – se țin de mână și rămân mereu în urmă pentru a se săruta.
Numărul nostru a crescut constant. Avem acum o familie de patru mexicani măturați de-o inundație fulgerătoare la începutul secolului trecut. Trei frați blonzi și voinici au apărut dinspre sud, din spatele unei mesa. În viață au fost tâmplari, angajați să construiască un fel de oraș fantomă pentru ca o mare bombă în curs de testare să-l arunce în aer. Au murit atunci când o schelă s-a prăbușit peste ei. Un grup de indieni a mers în paralel cu noi timp de câteva zile, dispărând într-o dimineață după răsăritul soarelui la fel de misterios cum au apărut. Apoi a venit Leroy Cobb, un bătrân de culoare, fost crescător de catâri din Grafton. La început n-a spus prea multe, mulțumindu-se să se joace cu copiii. După câteva zile ne-a povestit că în tinerețe a fost sclav în est.
Ne-a fost mai ușor împreună pe măsură ce timpul a trecut și-am continuat să mergem, pentru că nu ne-a mai amenințat nimeni și ne-am permis să vedem, să simțim și să ne arătăm liber unii altora. Probabil ajută și faptul că nu ne certăm niciodată așa cum fac cei vii. N-avem de ce să ne facem griji pentru hrană, apă și odihnă ori al cui cont în bancă e mai mare. Niciunul dintre noi n-are mai mult soare în farfurie decât restul, nimeni nu e mai puternic sau mai slab, mai mult sau mai puțin valoros. Suntem cu toții morți, putem merge zi și noapte fără să obosim vreodată. Soarele și vântul, furtunile rare și tornadele de praf se mișcă pe lângă noi fără să ne afecteze. Deșertul e ostil pentru cei vii și perfect pentru noi.
Însă după un timp, sufletul uman are nevoie de-o casă, un moment de respiro într-un adăpost, o bucată de muselină la geam pentru a putea absorbi tăcerea cerului și-a stelelor. Nu pot spune cu exactitate când am început să simțim asta, dar am învățat să citesc sufletele din jur și într-o zi i-am întrebat pe ceilalți dacă nu cumva e timpul să ne oprim și să bântuim pentru o vreme. Au dat aprobator din cap cu expresii nerăbdătoare. A bântui pentru noi înseamnă a zăbovi pentru a ne bucura de un loc, a lăsa o urmă ca să știm că n-am dispărut cu totul. Tocmai dădusem peste un set de șine de cale ferată în ruină, așa că aveam motive întemeiate să credem că putem ajunge undeva. Leroy ne-a propus să ne conducă spre locul în care a trăit, așa că l-am urmat până am ajuns într-un oraș-fantomă. Toate vitrinele fostelor magazine erau acoperite cu scânduri, acoperișurile caselor erau parțial prăbușite, fațadele crăpate și decojite. Leroy ne-a condus spre periferia orașului pe un drum plin de gropi și pietriș la capătul căruia am descoperit o casă încă solidă cu acoperiș întreg.
— Ești sigur că nu vine nimeni să ne dea afară? am privit în jur la grădina năpădită de buruieni.
— E fosta mea casă, n-are cine să mai vină, mi-a zâmbit cu tristețe.
Cei trei frați tâmplari au propus imediat să reparăm casa și toată lumea a fost de acord. Părea un loc frumos, ne-ar fi prins bine să lucrăm împreună la un astfel de proiect. Mulți dintre cei vii cred că fantomele doar urlă, se tânguie și trag lanțuri după ele, când în realitate suntem căutători, privitori, observatori și făptuitori, chiar dacă mulți dintre noi nu sunt conștienți pe deplin de tot ce pot face. De multe ori suntem nevoiți să împrumutăm lucruri de la cei vii când nu sunt atenți. Uneori observă că scaunele leagănelor dintr-un loc de joacă aflat într-un parc pustiu lipsesc cu desăvârșire și lanțurile atârnă liber, dar nu știu că am trecut noi pe acolo și-am avut nevoie de material rezistent. După o furtună mare, se miră cât de ciudat e că vântul a devastat o casă, lăsând-o pe cea de lângă ea neatinsă și nu-și imaginează niciodată că o fantomă a vrut o pereche de obloane ori câteva șipci dintr-un gard. Un câine nu-și mai găsește jucăria preferată, un coș de cumpărături o ia la goană mânat de-o pală de vânt, o unealtă ar trebui să fie în garaj și nu mai este, în timp ce curtea din jurul unei case abandonate arată mai îngrijită decât acum o săptămână. Însă, în ceea ce ne privește, cel mai surprinzător lucru dintre toate e că încă mai putem râde chiar și în timp ce privim mereu peste umăr, întrebându-ne dacă nu cumva Eliminatorul e deja pe urmele noastre.
Titlu: Night
Autor: Monica Ramirez
Editura: BookForge
ISBN: 978-606-985-454-9
Descrierea editurii
Night MacMoon s-a născut și-a murit cu peste un secol în urmă în fermecătorul Crescent City, orășelul învăluit în ceața densă a coastei nordice californiene unde arborii de sequoia pot atinge infinitul. Nimeni nu-și mai amintește ceva despre viața și visele ei, însă ea n-a uitat nimic și nici n-are de gând să plece prea curând. Capabilă să manipuleze materia, Night încă locuiește la domeniul Turner și rătăcește prin Portul Crescent, zăbovind pe stâncile farului Battery Point cu privirea pierdută la întinderea azurie a oceanului rece în care și-a pierdut viața. Existența ei alternează între realitate și viața de apoi, trecutul și prezentul împletindu-se în țesătura magică a unei iubiri misterioase generatoare de trădări și blesteme, speranțe și secrete distrugătoare cu consecințe inevitabile atât pentru cei vii, cât și pentru cei morți. Când domeniul este scos la vânzare după moartea ultimului descendent Turner, Night se confruntă cu un Eliminator crud și calculat care intenționează s-o spulbere, fiind astfel nevoită să pornească un război de uzură împotriva celor vii și uneori împotriva celor morți.
Până la urmă, ce este o nălucă, dacă nu o șoaptă îndepărtată căreia nu-i acordăm importanță decât atunci când este deja prea târziu?
