1. Întrebări și răspunsuri
Fu mai întâi ridicat, din nou, la cer. De la înălțimea aceea, văzu o întindere nesfârșită de apă. Se prinse cu ambele brațe de gratiile cuștii, de teamă să nu cadă. Auzea zgomote scrâșnite de metal și voci de ființe vorbitoare. Ființele acelea erau concentrate pe munca lor. Strigau unii la alții, își făceau semne. Ntshiva le admira putința de a lucra mai mulți împreună. Va ține minte să le spună și alor lui, când se va întoarce acasă. Fu coborât după aceea undeva, în întuneric. Aici nu vedea nimic, dar auzea țipete și mârâituri. Erau foarte multe cuști. Recunoscu, după glas, lei, hiene, rinoceri și elefanți.
După aceea începu legănarea. Legănarea a fost foarte rea. Apoi a venit greața. Greața a fost cea mai rea dintre toate, cu ea nu s-a putut obișnui. A ținut foarte mult, dar în cele din urmă a trecut. După cum a trecut și frica. La sfârșit, a venit întristarea. Stătea rezemat cu spatele de gratiile cuștii și se uita în gol. Își dădu seama că, dacă el se afla aici, ascuns în întuneric, ai lui n-aveau cum să-l vadă. Ca și cum fusese răpit pe nori. Nimeni din cei care fuseseră răpiți pe nori nu mai era văzut, niciodată. Dar el era nevăzut, deși nu era pe nori. Încercă să priceapă asta, dar nu reuși.
Își acoperi ochii cu palmele și se închipui pe sine șezând pe iarbă laolaltă cu Gleea și cu celelalte femei ale tribului său. Închipuirea asta era așa de puternică, încât se veseli de ea. Râse. Se simți fericit, prima dată după atâta vreme. Râsul i se șterse de pe față când își luă mâinile de la ochi și văzu că se află tot în cușcă. Atunci, întristarea i se întoarse , cu și mai multă putere. Din când în când, adormea. Și în somn se vedea pe sine înconjurat de familie. Toate imaginile i se învălmășeau în minte. Începu să nu mai facă diferența între somn și veghe, între închipuiri și vise. Când și când, un vorbitor venea și le aducea apă și hrană. Foarte rar, venea altul cu un furtun cu apă și le spăla cuștile de dejecții. Atunci se înviora. Se trezea de-a binelea. Se așeza înaintea jetului și sărea în sus de veselie.
Zilele și nopțile dispăruseră. Timpul se scurgea uniform, un șir neîntrerupt de vise și vedenii. Refuză să mai mănânce. Refuză să se mai trezească. Vecinul de cușcă, pe care îl chema Goa, și cu care mai schimbase între timp câteva vorbe, țipa și arunca în el cu coji de banane. El nu era din părțile muntoase, trăise la câmpie. Nu credea că cei care dispar sunt luați pe nori. El spunea că se duc în pământ, odată cu oasele.
„Ai auzit de Punga-lay?”
„Nu”.
„De aceea nu știi că suntem luați pe nori”.
Goa mai zicea că ei, acum, sunt deja în pământ. Și că aici vor rămâne pentru totdeauna, pentru că nimeni nu s-a mai întors vreodată din pământ. Ntshiva nu-l crezu. Cei care le aduceau mâncare și apă nu puteau fi de sub pământ. În pământ nu se găsesc banane.
Își aduse aminte de kiwanul din cer, pe care îl mâncase. Și care îi potolise și setea. Dacă în cer cresc astfel de fructe, înseamnă că cei care sunt luați pe nor nu suferă de foame și de sete. Încercă să-i explice asta lui Goa, dar renunță. Era prea complicat gândul acesta. De ce i s-a dat lui hrană din cer? Nu cumva, ca o prevestire a ridicării sale viitoare pe nori?
Veni speranța.
Și, odată cu ea, lumina zilei. Trapa de deasupra se deschise și mai multe ființe vorbitoare începură să lucreze la cuști. Se simți tras în sus, ridicat la cer și așezat, în cele din urmă, pe pământ. Lângă el poposiră curând toate celelalte cuști. Un vorbitor se apropie, la un moment dat, de el și de Goa și le agăță de gratii câte o tăbliță. Se întoarse către însoțitorul lui și spuse:
— Gorilele astea două merg la Paris, la chirurgul Serge Davidoff. Ai adresa scrisă aici, pe tăbliță.
2. Serge primește o livrare
Chirurgul Serge Davidoff muncea absorbit în laboratorul său aflat în Charenton-le-Pont, nu departe de Parcul Zoo. La numai zece kilometri de catedrala Nôtre Dame. Davidoff era un tip eficient. Știa ce-și doresc bărbații cel mai mult. Mușchi? Nici vorbă. Bine, toți își doreau, până la urmă, și o pereche de brațe vânjoase, dar asta venea abia pe planul doi. Păr bogat? Aș! Cei mai mulți dintre ei nu dădeau doi bani pe podoaba capilară. Nu, în intimitatea ființei lor, bărbații își doreau virilitate. Puternică, dominatoare, irezistibilă. Dacă i-ar întreba un medic „cât de viril îți dorești să devii?”, mintea lor s-ar îndrepta numaidecât spre masculii marilor erbivore: armăsar sau taur. Foarte puțini s-ar fi mulțumit cu porcul, berbecul sau țapul. Și atunci, cum să nu le vină doctorul Davidoff în întâmpinare?
Timp de zece ani, chirurgul s-a ocupat cu transplanturi de testicule de la berbeci tineri la berbeci bătrâni. A observat că noul set de bijuterii avea un efect revigorant asupra animalelor în vârstă și s-a convins că descoperise o metodă de a încetini procesul de îmbătrânire. Avea nevoie de atât de multe animale, încât întreprinzătorul medic și-a înființat propria sa fermă de ovine pe malul Senei. Unii ar fi numit-o „stână”. Și chiar asta și era. I se spunea „Stâna lui Davidoff”. Apoi, chirurgul a trecut la transplanturi de testicule de maimuțe. Puși în fața posibilității de a alege între gonade de țap și de maimuță, majoritatea pacienților răspundeau: de armăsar. „Chiar v-ar plăcea să aveți între picioare două testicule cât două nuci de cocos?” Replica Davidoff. „Lăsând gluma la o parte, această operație este imposibilă, din cauza discrepanței de mărime. Noile podoabe s-ar rupe rapid. Eu vă recomand gorila.”
Davidoff le-a oferit pacienților săi mai reticenți și o alternativă „soft”: a dezvoltat un tratament prin care insera bucăți subțiri de testicule de babuini și cimpanzei în scrotul bărbaților. Acestea aveau doar câțiva milimetri și se alipeau rapid de țesutul uman. El le promitea doritorilor de performanțe sexuale de top că operația va avea efecte miraculoase: creșterea libidoului și a potenței, la pachet cu o viață mai lungă. Primul transplant oficial al unei glande de maimuță într-un corp uman a avut loc în data de 12 iunie 1916. Trei ani mai târziu, munca lui Davidoff era aplaudată de peste șapte sute de oameni de știință la Congresul Internațional al Chirurgilor din Londra. Rapid, întreprinzătorul doctor și-a adaptat ferma animalelor pentru a putea adăposti și maimuțe. În fruntea noului stabiliment, pe care l-a dotat și cu un laborator pentru colectarea de țesut, doctorul a numit un director de circ. Cum aducerea primatelor din Africa era extrem de scumpă și dificilă, datorită piedicilor puse de guverne, care nu voiau depopularea pădurilor și a savanelor, lui Davidoff i-a venit ideea genială de a le crește și înmulți în ferma sa. Afacerea s-a dezvoltat vertiginos, dovadă că era bazată pe o cerere sustenabilă a pieței. Cei cu putere financiară foarte mare puteau primi și testicule de animale crescute în sălbăticie. Asta era, însă, o opțiune premium. Foarte puțini și-o permiteau. Pe la începutul anilor 1920, mii de persoane fuseseră operate, dintre care cinci sute numai în Franța. Însă aici s-a ajuns treptat, pe măsură ce popularitatea tratamentelor sale s-a răspândit până la cote fulminante.
La data de 19 aprilie 1919, firma de curierat i-a lăsat la poarta „castelului” său două cuști, în care se aflau doi masculi speriați de gorilă. După o inspecție vizuală, Serge Davidoff puse mâna pe telefon și-l sună pe contele de Saint Étienne.
— Alo, domnule conte? Am primit marfa din Africa. Vă aștept săptămâna aceasta, pe joi. Prețul? Așa cum ne-am înțeles: o sută de mii de franci. Nici un franc mai mult.
Cei doi masculi erau vizibil diferiți unul de celălalt. Unul avea blana mai deasă și mai abundentă, acoperindu-i obrajii până la jumătate și avea un prognatism mai accentuat decât celălalt. În plus, avea și o excrescență oribilă în vârful capului, un fel de creastă. „Hm, par două varietăți sau specii diferite. O să-l întreb pe Jules care-i șpilul”. Jules era directorul de circ. N-ar fi vrut să-l sacrifice din prima pe cel mai valoros dintre cei doi.
În clipa aceea, sună telefonul. Era directorul spitalului Salpêtrière.
— Alo, Serge? Antoine la telefon.
— Bună, Antoine. Te-am recunoscut.
— Ai o sală de operație pregătită? Am un pacient cu distrugere totală de testicule. Tipul e putred de bogat. Vrea marfa cea mai bună. Ai ceva pentru el?
3. Prelevare de organe
Pe culoarul ce despărțea cuștile fermei de primate în două secțiuni, una la stânga și una la dreapta, Serge Davidoff și directorul Jules mergeau cu pas alert. O morgă severă li se întipărise pe fețe. Ca a unor savanți afectați de rezolvarea unei probleme dificile.
— Aici sunt, zise Serge, când ajunseră în fața a două cuști. În interiorul fiecăreia dintre ele se vedea câte un mascul de gorilă, zăcând într-o stare de prostrație. Care din ei ți se pare mai bun?
— Aha, zise Jules, sindrom de înstrăinare. Masculii de gorilă sunt animale teritoriale. Nu se pot adapta în captivitate. Refuză mâncarea și vor muri.
— În acest caz, trebuie să-i valorific rapid. M-au costat zece mii de franci bucata. Nu-mi permit să pierd vreunul. Spune-mi: care din ei e mai valoros?
Directorul de circ merse în fața fiecărei cuști și se uită cu atenție la masculi. În cele din urmă, se opri în fața gorilei cu creastă pe cap.
— Asta de aici este din regiunea de câmpie din vest, dinspre Atlantic. Din jungla fluviului Congo. Este net superior din punctul de vedere al procreării. Celălalt e din regiunea muntoasă din est, dinspre Oceanul Indian. Numărul gorilelor vestice e de șapte ori mai mare decât al celor din est.
Serge Davidoff merse apoi să inspecteze sala de operație. Raoul Bibescu era imobilizat, cu picioarele în sus, pe o masă de ginecologie. Un asistent îi aplica o anestezie locală cu procaină. Serge își compuse o mină veselă.
— Ce faceți, domnule Raoul? Totul bine?
Raoul dădu afirmativ din cap. Era crispat.
— O să aveți, cât de curând, o pereche de biluțe noi și performante. Donatorul este pregătit. Știați, domnule Bibescu, că gorilele sunt cele mai apropiate ființe, pe scara evoluției, de oameni? Unii zic că cimpanzeii ar fi. Dar, dacă te uiți la o gorilă, imposibil să nu vezi asemănările. Avem aceleași grupe de sânge.
Se întoarse către al doilea asistent, care pregătea instrumentarul chirurgical pe o măsuță din apropiere.
— Bertrand, mergi, te rog, și spune-le băieților să aducă aici cușca cu maimuțoiul acela mai arătos. Pacientul nostru trebuie să primească ce e mai bun. O să-i facem onoarea domnului Raoul să-l castreze cu mâna lui.
Se întoarse către Raoul.
— Întotdeauna îi las pe pacienții mai stresați să facă asta. Știați cât de inteligente sunt gorilele? Unii cercetători au descoperit la triburile de gorile până și activități religioase. Ce dovadă mai bună vreți? Gorilele, să se închine unei Ființe supreme! Nu mi-a venit să cred când am auzit, dar așa e. Jules mi-a spus. Un mascul din menajeria lui a încropit un altar unde jertfește o parte din hrana lui. Rămâne, apoi, ploconit câteva zeci de minute. Se roagă. Extraordinar! Ah, dar uite că pacientul nostru a sosit deja.
Gorila era anesteziată. Falca îi atârna într-o parte și ochii îi erau dați peste cap. Avea mâinile și picioarele legate de barele cuștii. Davidoff îi puse lui Raoul o foarfecă în mână.
Raoul se scutură.
— Trebuie! Se răsti chirurgul. Bărbații trebuie să experimenteze duritatea. Numai așa sunt stimulate secrețiile lor hormonale. Face parte din tratament. Reușita operației depinde crucial de suportul psihic al dumneavoastră. Testiculul dumneavoastră drept este compromis în totalitate. Va trebui să-l înlocuim. Cel stâng se poate repara. O să-i punem niște mici implanturi din ouțele gorilei și va fi ca nou. Haideți! Curaj! Fiți bărbat!
Refuză. Se uita îngrozit în tavan. Chirurgul îi vârî forțat mânerele foarfecii pe degete și-l obligă să-și apropie mâna de zona inghinală a animalului.
— Nu vă mai împotriviți! Nu veți face decât să vă provocați o nedorită hemoragie. Imaginați-vă că-l aveți în față pe rivalul dumneavoastră. Ce i-ați face? Presupun că aveți unul, nu? Orice bărbat are. În definitiv, nu suntem decât niște mari maimuțe crescute în civilizație.
Raoul se uită la masculul răstignit. Privirea îi alunecă de pe chipul animalic, lipsit de expresie, către zona pubiană. Scrotul lui, lipsit de păr, semăna izbitor cu cel omenesc. Foarfeca din degetele lui, apăsate puternic de mâna lui Serge Davidoff, atinse pielea animalului. Simți că are o erecție.
— Așa te vreau!
În spatele gratiilor apăruse, dintr-o dată, Evghenyi Semyonov. Răstignit. Cu testiculele expuse în fața lamelor foarfecii ascuțite ca briciul. Davidoff făcu brusc un spasm violent și strânse pumnul lui Raoul. Se auzi doar o ușoară bufnitură când gonadele căzură, flasce și însângerate, în tăvița de dedesubt.
