Bătrânul bolborosea încontinuu și dădea energic din mâini. Își trăia cu fervoare propriul discurs, dar era singurul care făcea asta. Tovarășii săi îl ignorau pur și simplu, iar Alg nu reușea să-l înțeleagă. Deoarece vorbirea primitivă a băștinașului nu avea nici claritate, nici coerență, chiar dacă idiomul folosit părea a fi Ubiq-ul standard. Totuși, era foarte interesat să descifreze conținutul mesajului celuilalt, motiv pentru care își activă translatorul sinaptic, apelând la cea mai fină bandă de rafinare lingvistică. Obținu unele rezultate, însă brute și nesatisfăcătoare. Crâmpeiele de cuvinte, articulate neinteligibil, cereau, nu de puține ori, o sondare suplimentară avansată. În ultimă instanță, apelă rădăcinile actului de vorbire, receptând semnalele codificate a ceea ce așa-zisul său interlocutor se străduia să transmită.
– Vremurile bune, de demult… petrecute în liniște și îndestulare, pentru că eram ocrotiți de Gaia. Apoi, când zeița ne-a părăsit, au început nenorocirile! Foamete, boli, suferință… Moarte!
Alg știa că bătrânul avea dreptate. Documentația preimplementată îi servea înregistrări din perioada fastă a civilizației planetei pe care aterizase de curând. Acestea îi relevau, fără niciun dubiu, perpectiva edenică a unei lumi lipsite de privațiuni, confirmând spusele celuilalt.
– Oamenii n-aveau griji atunci… Mâncau fructe culese din copaci, râdeau, cântau, colindau de colo-colo și înotau în marea primitoare. Nu exista apăsarea zilei de mâine, boala și suferința nu erau dureroase, iar moartea venea pe nesimțite, asemeni unui somn odihnitor…
Apoteoza existenței omenești, într-un mediu creat special să conducă la asta, își spuse Alg. Timpuri fericite… înlocuite de o epocă a decadenței, caracterizată printr-o prăbușire până la treapta cea mai de jos a condiției umane. Un eveniment obscur, însă de un impact nimicitor, făcuse trecerea de la o secvență la alta, iar misiunea lui era să afle cât mai multe despre factorii declanșatori ai schimbării aceleia neavenite.
Bătrânul tăcuse brusc. În replică la avântul nefiresc de dinainte, alunecase abrupt într-o stare de prostație. Privea în gol și nu mai scotea niciun sunet, părând mut și imobil, ca o stană de piatră. Doar umerii îi tresăltau din când în când, într-un tremurat aritmic. Stătu așa un timp, după care se prabuși pe nisip, cu un oftat sfâșietor, de abandonare totală.
Un vaiet ascuțit se auzi de undeva, din apropiere, iar Alg întoarse capul într-acolo, știind dinainte ce avea să vadă. Ghemuiți pe nisipul încă rece, șase-șapte umani îl urmăreau vigilenți. Vizitatorul nu își mai intensifică undele cognitive, pentru o investigație de rutină a complexității lor neuro-sinaptice. Simpla vizualizare îi dădea certitudinea lipsei și celui mai elementar nivel de abstractizare. Gândeau precar și trăiau deplorabil, nedepășind condiția de simpli supraviețuitori, în mod evident cu dificultăți importante de integrare. Și, totuși, considera că acele ființe jalnice ar putea contribui la rezolvarea enigmei ce-l adusese pe planeta aceasta atipică, situată la o distanță apreciabilă în afara rutelor standard de navigație. Iată motivul pentru care le căutase asiduu, printr-o scanare termobiotică detaliată, în decursul celor patru survoluri obligatorii de acomodare.
Chiar dacă temători, umanii erau interesați de stabilirea unui contact avantajos cu străinul sosit pe neașteptate în lumea lor. Din instinct, știau că asta le putea asigura o sursă nesperată de hrană și nu aveau de gând să piardă ocazia. Prin gesturi largi, suficient de ilustrative, și cuvinte bolborosite, de neînțeles fără translatorul sinaptic, îi cereau ceva de mâncare.
– Dă-mi…, dă tu…, reluau obsesiv.
– Foame noi! Murim… foame…
– Dă-m tu…. Bun fii! implorau în cor.
Realiză cu oroare că niciunul dintre ei nu mai stăpânea limbajul articulat, degradarea accentuată făcând să nu mai aibă nevoie de acesta în comunicarea puținelor lucruri pe care trebuiau să și le spună. În rest, arătau la fel de jalnic cum vorbeau. Erau goi, murdari, subnutriți, plini de boli și de paraziți, niște cadavre aflate într-o simulare grosolană de viață. Nu mai posedau nici conștiința propriei existențe, traiul lor de la o zi la alta derulându-se într-o stare vegetativă aproape totală.
Bătrânul sări în picioare, cu un urlet sfâșietor. Se precipită, privind îngrozit în toate părțile și afișând o atitudine clară de om hăituit. Era înspăimântat de ceva, nu din mediul înconjurător, ci din interiorul tulburat al minții sale. Retrăia un eveniment terifiant care afectase profund întreaga societate de odinioară a planetei. Îl evocă cu o abundență de trăiri negative:
– Înecați în apă, se tânguia cu glas ascuțit. În valurile de zece ori mai mari ale oceanului și în ploaia ce cădea necontenit. Loviți de fulgere fără număr. Striviți în crăpăturile pământului, din cauza cutremurelor repetate… Înecați iarăși în valurile uriașe de după! Oh, blestem divin! Pedeapsă crudăși neîndurătoare! Zeița fiind supărată pe noi, ne-a arătat-o din plin.
Cum de s-au întâmplat toate astea?! se întrebă Alg intrigat. Cercetă atent împrejurimile, nu doar prin intermediul propriei vederi structurale, cu grad de complexitate 7, ci și a miilor de nanosenzori, împrăștiați pe toată suprafața planetei de către modulul transportor. Observă numai armonie și echilibru, oriunde s-ar fi uitat.
El însuși se afla într-un cadru reprezentativ pentru rezultatul vizualizării anterioare. Un peisaj mirific, caracterizat în toate elementele sale constituente de o lege a acordului fin. Dincolo de plaja albă, cu nisip mătăsos, apele oceanului, la ora aceea – de un albastru intens, se vălureau lejer sub cerul turcoaz, populat ici-colo de nori argintii. În spatele lui, vegetația abundentă afișa un verde profund, purtător de viață. Culori intense, puternice, își zise contemplând admirativ decorul lumii interioare. Prea distincte și insistent de monocrome, se iniție persuasiv intuiția funcțională. Ca de obicei, nu spuse mai mult și nu trase nicio concluzie clară, însă el știa deja la ce se referea. În niciun ecosistem natural, culorile de bază nu sunt atât de bine evidențiate… Înregistră remarca intuiției funcționale, luând-o deocamdată de bună. Trebuia, fiindcă pe termen lung și într-un context suficient de larg, această coordonată majoră a subcortexului nu dădea greș decât rareori.
Observă din nou cromatica splendidă a peisajului, bucurându-se firesc la vederea ei și ignorând pentru moment considerațiile estetice suplimentare ale propriului intelect despre o perfecțiune evolutivă, caracteristică doar într-o mică masură reglajului însumat al selecției naturale. Prea mult spirit analitic pentru o dimineață atât de frumoasă!
Vaietul ascuțit se auzi din nou, dar el nu mai întoarse capul spre grupul de indivizi dezumanizați. Nu avea ce să vadă și a doua oară… Inconștient, doar în virtutea propriilor reflexe mentatice, se pomeni făcând o comparație între micimea respingătoare a acelor ființe inferioare și măreția estetică a planetei care le tolera.
Bătrânul izbucnise într-o altă tiradă dezlănțuită, repetând în mare parte ceea ce spusese deja:
– Apă… mareee, în valuri uriașe…i-men-se… cutremure… unul după altul, nu se mai opreau… ploaie de foc… fulgere ce crăpau pământul, sub puterea lor… foamete… boli…Frică, suferință, moarte! Ne-a împuținat până aproape de pieire!
Mai mult bănuia cele spuse, deoarece trăirile băștinașului fiind excesiv de intense, nu reușise să închege nici măcar o singură propoziție. În disperare de cauză, Alg îl sondă telepatic. După ce reuși să depășească șocul incoerenței mentatice, caracteristică tuturor troglodiților cu care avea de-a face, constată surprins că bătrânul chiar încerca să spună ceva, să se facă util… Înțelesese, mai mult decât ceilalți, că vizitatorul neașteptat venise acolo cu scopul de a se lămuri despre catastrofă și se străduia să-l ajute într-un mod simplist și relativ ineficient. Totuși, Alg păstră legătura cu el, în planul secund al activității neuropsihice. Avea o nevoie acută de informații și orice ciot sintetizat de mintea bătrânului putea deveni util, la o adică.
Se concentră hotărât pe o nouă inspecție a planetei, mai detaliată decât cele de dinainte. Îi ceru modulului să-l pună în conexiune directă cu toți nanosenzorii săi, prin intermediul întregului spectru senzitiv. Vedea, auzea, simțea orice miros și devenise conștient de cea mai mică atingere a unor lucruri cu care nu avea niciun contact fizic. Ca măsură suplimentară, pe lângă expresia perceptivă dominantă, activă, și expresia narativă de comunicare a datelor observate. Totodată, întări conexiunea telepatică cu bătrânul băștinaș, făcându-l receptiv la anumite aspecte, considerate relevante. Se gândea corect că acestea vor declanșa reacții potrivite în mintea și sensibilitatea lui. Un plus de informare, cum altfel decât binevenit?!
Dar înainte de-a începe, un eveniment respingător îi atrase atenția, făcându-l să se cutremure. În interiorul grupului de troglodiți, se produsese o îmbulzeală al cărei scop nu-l pricepu de prima dată. Aproape toți componenții acestuia se împingeau unii pe alții, apostrofându-se reciproc, cu interjecții lungi, sau lovindu-se brutal, în încercarea de a ajunge la ceva, nu știa ce anume! După două scanări aprofundate, descoperi și sursa interesului lor… un alt uman, mascul sau femelă, nici nu mai conta, trântit pe nisip, așteptând docil să se întâmple inevitabilul. Prima acuplare se produse în curând, urmată imediat de a doua, a treia… Cu spectrul sensibil debordând de oroarea a ceea ce vedea, Alg se întoarse la investigația lui. Din păcate, trebuia doar să observe, nu și să intervină!
Conform procedurilor de caz, începu cu inspecția exterioară a planetei. Roiul de nanosenzori survolă lent suprafața aridă, procesând în volume mari multitudinea de informație colectată. Dintre toate, datele oferite de sondarea infraroșie ocupau, deocamdată, interesul prim al funcționalității sale. Dezvăluind întunericul cosmic, acestea înfățișau în format vizual standard imaginea deprimantă a unui sol accidentat, înconjurat de o atmosferă policromă, alcătuită din trei straturi succesive, foarte diferite ca grosime, compoziție chimică și densitate.
… scut cosmic eficient, chiar dacă ține de o viziune perimată a terraformării, auzi explicațiile de rigoare. Rată acceptabilă a impactului cu asteroizii de diametru critic, efect distructiv zero; diluare totală a radiațiilor cosmice, efect letal zero; menținerea temperaturii optime printr-un efect indus de refracție accentuată, posibilitate dezechilibru termic zero.
Schimbând programatic azimutul, roiul mai descrise încă trei orbite de investigație, adunând metodic datele fizico-chimice care ar fi prezentat interes pentru Alg. Analizându-le, acesta nu descoperi nicio discrepanță majoră între tabloul realității și configurația ideală, ba dimpotrivă, sfârși prin a aprecia reglajul aproape perfect al mulțimii parametrilor ce facea impenetrabilă umbrela planetară de protecție. Observă, în treacăt, lipsa de reacție a bătrânului băștinaș la imaginea cosmosului exterior și înțelese că îi era total străină, neaparținând vreodată culturii împărtășită de stirpea acestuia.
Așa cum se aștepta, sursa problemei trebuia căutată în interior, acolo unde fusese elaborat cu minuțiozitate un ecosistem complex, o lucrare de grad 6 pe scara Fogg, habitatul conceput special pentru o civilizație unică în felul ei. Care, după un început triumfalist, urmat de multele milenii ale unei existențe panteiste, cunoscuse abrupt un sfârșit lamentabil și obscur. Dispariția aproape totală a populației, în urma unor evenimente necunoscute, făcuse ca paradisul de altădată să intre în atenția celui mai înalt for de conducere al sectorului galactic local, cu mențiunea de rău augur „posibil dezastru”. Acesta era motivul pentru care el, Alg, investigator special al respectivului for, venise până acolo: să afle cât mai multe despre împrejurările producerii catastrofei și să tragă o concluzie pertinentă, la final.
Văzută din toate unghiurile de interes, planeta arăta perfect. Alese, mai întâi, analiza tehnică a observațiilor propuse, cerând, pentru simplificare, graficele comparative cu idealul tehnologic al parametrilor evidențiați la toate elementele constitutive importante: steaua incandescentă, plantată pe cerul interior la…
distanță optimă față de pământ, conform tabelului cu valori standard pentru terraformări, funcțională după modelul fizic elementar al reacțiilor de fisiune nucleară într-un spațiu închis de o centură gravitațională, a cărei intensitate este ajustabilă după caz…
atmosfera interioară a planetei, cea mai importantă dintre toate, pe care o studie cu atenție sporită, insistând pe eventualele dezechilibre, de altfel inexistente…
concentrație optimă de oxigen și dioxid de carbon, temperatură relativ constantă pentru diferitele straturi etajate, umiditate variabilă în limitele preimpuse…
și urmărind îndeaproape circuitul apei în natură, care, la rândul său, s-a dovedit a nu avea nicio carență în mecanismul de producere, extrem de complex. Continuându-și investigația pe caracteristicile definitorii ale terraformării, Alg se convinse foarte curând că salinitatea medie a oceanului planetar și temperatura suprafeței globale – fie apă, fie uscat – aveau valorile optim cerute pentru o funcționare perfectă a întregului.
Din analiza îngustă, însă relevantă, a parametrilor funcționali, planeta era ceea ce trebuia să fie, în spiritul sintezei laborioase la care fusese supusă dintru început: un biosistem complex, auto-regulator, în stare să mențină și să perpetueze condițiile prielnice vieții, viața însăși adăpostită în complexitatea ansamblului său ecologic. Și atunci…
Nelămurit, își propuse o vedere mai largă, cu un spectru extins de implicații. Planeta fusese sintetizată ca o lume maritimă, cu un număr optim de insule, mari sau mici, răspândite pe apele de un albastru pur, după o abundență caracterizată printr-un model probabilistic Simon, astfel încât fiecare să se bucure de condițiile optime ale mediului, caracterizat unanim printr-un climat subtropical stabil. Un singur anotimp, o vară moderată, umplea zilele anului, pe vremea când mai știa cineva să numere zilele acelea. Drept urmare, bucățile de pământ răsărite din ape reprezentau un triumf al ecologiei: verzi prin definiție, virgine, nealterate de nicio intervenție din afară. Sau nu… constată Alg contrariat. Pentru că ceva se întâmplase, la un moment dat!
Aceeași intuiție funcțională, aproape infailibilă, îl făcu să-și ascută vigilența profesională, însă concentrarea îi fu diminuată de un vaiet sfâșietor ce exprima o suferință fizică acută și venea dinspre un individ chircit în pozitie fetală, în exteriorul grupului de băștinași. Trupul costeliv îi era scuturat spasmodic de convulsii violente. Remarcă, cu tristețe, atitudinea companionilor săi. Îl priveau în răstimpuri cu indiferența lipsită de compasiune caracteristică ființelor inferioare, a căror conștiință sensibilă era degradată ireversibil până la nivelul cel mai de jos, când practic nici nu mai exista. Și nu trebuia să fie astfel… Cu răbdarea prădătorilor hoitari, așteptau ca seamănul lor să moară, pentru a se înfrupta mai târziu din cadavrul său. Cum făcuse și muribundul, cu ceva timp în urmă. Chiar dacă Alg era concentrat pe investigația specifică, conștiința sa secundă îl observase cum mânca lacom dintr-un stârv mai vechi, intrat în descompunere accentuată. Cauza decesului său iminent i se dezvăluia respingător de evidentă.
– Eram peste tot, izbucni deodată bătrânul, reacționând cu întârziere la imaginea arhipelagului planetar proiectat în mintea sa încețoșată. Oamenii umpleau insulele și creșteau ca număr, fiindcă se nășteau copii în fiecare zi. Trăiau toți din ce le oferea natura, căci era belșug… Aveau timp de cântece, poezie, dragoste…
Bătrânul râdea tâmp, animat de o fericire halucinantă, având ca obiect niște lucruri de mult trecute, existente doar în memoria colectivă a poporului său de troglodiți, drastic împuținat. Care, pe atunci, devenise atât de numeros, încât cheltuia resursele planetei fără nicio noimă. Înfometare pe termen lung, se gândi Alg. Inevitabil! Și logic, în firea lucrurilor…Atunci, de ce băștinașul insista obsesiv cu dezastrele naturale planetare…
Urme de cutremure, tsunami-uri, uragane, în proporție covârșitoare, îi confirmară prompt fluxurile susținute de date. Prezintă acoperire planetară, vizând absolut toate insulele, în egală măsură, și datează din aceeași perioadă restrânsă de timp.
Genocidul nu durase mult, își spuse Alg într-o doară. Curățenia fusese rapidă și eficientă, continuă să reflecteze, fără să înțeleagă pe moment la ce se referea, însă intuiția funcțională îl îndemnă să insiste pe subiect, în căutarea unor răspunsuri mai clare.
Catastrofe majore în majoritatea insulelor; sistem ecologic răvășit, dar cu posibilitate rapidă de regenerare…
Urmă un hiatus, pe care Alg îl interpretă ca pe o contradicție evidentă în logica secvențială a procesării datelor.
Distrugeri accentuate pe circa un sfert din arhipelag, în două straturi succcesive; origine artificială confirmată a primului strat…
Imaginile îi inundară conștiința imediată, arătându-i câteva insule net diferite de celelalte. Aveau un aspect deșertic pronunțat, ca urmare a defrișărilor anterioare, produse cu zece-douăsprezece generații în trecut…
– Progresiștii, urlă bătrânul dezlănțuit, la vederea interioară a acelorași imagini. Nenorociții de Progresiști! Au încercat să schimbe lucrarea divină, sluțind fața planetei. Au vrut să producă hrană, așa cum numai ea putea s-o facă. Gaia s-a mâniat atunci, zeița s-a răzbunat! Blestemul s-a abătut necruțător asupra noastră, dându-ne pradă morții.
Era atât de revoltat, în propria evocare, încât se exprima cu o claritate uimitoare.
Și au perturbat, astfel, circuitul apei în natură, își continuă Alg reflecția lămuritoare, făcând ca ceața periodică, ce ținea locul ploilor în ecosistemul impus al planetei terraformate, să nu mai împrospăteze vegetația a, foarte probabil, jumătate din arhipelag. Transformând inevitabil insulele afectate în regiuni aride, ceea ce însemna o alterarerapidă a întregului ecologic. După consumarea excedentară a resurselor, paraziții aceștia deranjau, dintr-o ignoranță crasă, și echilibrul biotic al planetei ce făcea mai mult decât să îi hrănească… Îi tolera! Un habitat singular devenit superior corpului cosmic perfecționat, obținut, la începuturi, prin înzestrarea cu mecanisme susținătoare extrem de complexe. O terraformare dedicată, menită să sintetizeze o lume care să rivalizeze modelul cultural arhaic al grădinii Edenului, produsese planeta complexificată, însă procesul nu se oprise acolo, ci continuase ocult, ducând spre ceva mai mult.
Ceru un tipar evolutiv al distrugerii inerente și îl obținu aproape imediat. Iar rezultatul virtual al acestuia nu semăna deloc cu paradisul în care aterizase de curând. Degradarea ireversibilă se oprise undeva pe parcurs, fusese absorbită cumva, din motive greu de înțeles, încă, dar intuite, în mare măsură. Nu se gândea la o cauză independentă a stopării acesteia, un eveniment sau o suită de evenimente cu identitate proprie. Știa, deja, că trebuia să caute în contextul global al proceselor planetare…
Și, deodată, înțelese despre ce-cine era vorba! Ceva-cineva! Gaia, cum o denumea cu insistență bătrânul, o zeiță a planetei, planeta însăși, ca ansamblu, ca Mare Tot. Un sistem global, auto-regulator, a cărui reacție de feed-back se rafinase în timp până când căpătase o inițiativă oarbă la orice modificare ce putea să-i afecteze echilibrul ecologic. Nu inteligentă, nu conștientă de sine, însă de o factură asemănătoare, la fel de eficientă. Integrată, ca toate celelalte elemente (ca aproape toate?) în mecanismul global al producerii fenomenelor de susținere a vieții. Aflată într-o relație de reciprocitate cu acestea, cauzându-le sau fiind cauzată de ele.
Orice afecta armonia generală suporta o intervenție imediată, una strict obiectivă și cu efect maxim de rectificare. Nu conta ce elemente ale biomului urmau să fie vizate, fiecare deținând aceeași paritate în logica întregului. Iar când elementul respectiv devenea dăunător, era pur și simplu eradicat. Cât despre metodele practice de realizare a acestui deziderat ultim, planeta avea destule instrumente la dispoziție: cutremure de pământ, tsunami-uri, uragane, descărcări electrice…Trebuia doar să schimbe valorile unor parametri și să obțină o configurație distructivă în locul uneia participative. Gaia nu tolera nimic în stare să-i tulbure splendoarea funcțională și descriptivă, motiv pentru care reacționa cu promptitudine, când intruziunea nedorită depășea un anumit nivel critic!
Tulburat de ceea ce descoperise – unic în toată Zona Terraformată – Alg mai privi o dată la grupul jalnic de băștinași. Considerați nocivi, într-un moment de apogeu al așa-zisei lor civilizații, suportaseră consecințele. Un ansamblu animat de o inteligență oarbă, care până de curând le protejase destinele, se întorsese împotriva lor, trimițându-i la moarte fizică și neființă socială. Soarta lor era pecetluită. Fusese deja!
