Gheața(timp de citire: 6 minute)

O povestire ca un basm. Tristă și încântătoare, fantastică și totuși… atât de palpabilă. Povestirea face parte din volumul Amor fără alcool, premiat la Romcon 2019, secțiunea „Volum de proză scurtă”.

*

Hai să ne scufundăm, ține-te după mine, mi-ai zis, trebuie să câștigăm concursul, noi doi avem cele mai mari șanse.

Vedeam blocurile imersate, balcoanele în culori, pisicile. Te-ai aruncat în bazin, ai trecut pe sub cupolă, ai început să înoți. Nu te puteam refuza, trebuia să ieșim primii, formam o echipă până la urmă, deși abia ne cunoscusem.

M-am aruncat, lăsându-mi trupul să se scurgă pe scara blocului pe unde te văzusem dispărând. Îți căutam silueta, buclele de-un blond spălăcit, gata, te-am găsit, ne-am prins mâinile, ce frumoși sunt ochii tăi albaștri, au ceva din culoarea apei în care ne-am aruncat.

Și-acum, pe unde ne ridicăm la suprafață? Mă sufoc, nu mai pot rezista mult sub apă, pe unde ieșim? Sunt prea multe camere, am pierdut traseul, da, știu că am câștigat concursul, nici un alt cuplu nu ne poate rezista, însă nu recunosc nimic din coridoarele astea interminabile.

Spui să ne oprim aici, e o cameră frumoasă, îmi place patul imens, pătura verde, ce interesantă textură, nici nu simți că e umedă. Da, cred că am învățat să respir în apă, însă nu știu dacă o să mă acomodez cu dulapul, mă sperie, ușile lui sunt prea întunecate, sumbre, de parcă ar ascunde ceva nesfânt.

***

Heruvimul își unse părul cu grijă, înainte să-și desfacă larg aripile negre. Silueta lui domina mansarda, se desprinse cu grație, așa uscățiv cum era, în lințoliul înnegurat, putrezit.

— Iarăși mă cheamă la un dublu suicid, am să-i spun Maestrului că mi-am atins măsura și că orice depășire a limitelor devine de-acuma periculoasă. E până la urmă un act de smerenie să nu forțezi lucrurile.

Fu întâmpinat de exarh cu aceeași privire indiferentă, cu o răceală care-l afecta întotdeauna la fel de mult precum accidentul la care trebuia să asiste.

— Am să vă rog să nu mai întârziați, mă tem că voi fi nevoit să vă raportez, îi zise după ce își deschise consola argintie. Vocea metalică nu cunoștea inflexiuni. Continuă:

— Similar speței cu numărul șaptezeci și opt, ambii subiecți s-au sinucis din dragoste. El s-a aruncat de la etajul trei al unei biserici baptiste din care făcea parte, la câteva ore după ce l-a părăsit soția. Fuseseră botezați împreună și locuiau acolo pentru consiliere psihologică și recuperare.

— Da, bine văd că l-au mai consiliat, scrâșni heruvimul.

Exarhul îl fixă nedumerit, cu ochii reci, de-un albastru spălăcit, aproape gri, de nuanță apropiată părului grizonant, tuns scurt, îngrijit.

— Ea s-a aruncat de pe pod, fusese la vecernie, ieșea de la catedrală și se îndrepta către stația de tramvai. Stabilise cu duhovnicul ziua spovedaniei, urma să se împărtășească în prima săptămână din postul Paștelui, nu există indicii că ar fi fost un act premeditat.

Heruvimul își deschise propria consolă cu gestului încete, levitau amândoi deasupra podului, înfruntându-se:

— Același lucru se confirmă și în cazul lui, nu a fost un gest premeditat, ci făcut la impuls, așa că am să vă rog să nu ne grăbim cu concluziile. Niciunul dintre ei nu a rezistat unor sentimente atât de intense. Din câte observ, ea descoperise cu câteva zile în urmă că logodnicul o înșală, și fusese sfătuită de către duhovnic să nu prelungească agonia unei relații muribunde. N-au putut face față durerii!

Exarhul continuă indiferent, de parcă nu l-ar fi auzit:

— Conform procedurii, amprentele lor de conștiință trebuie conservate în stază, pentru încarcerare.

— Sufletele lor, vrei să spui!

Heruvimul nu fu contrazis, silueta metalizată tasta de zor pe consolă, evitându-i privirile:

— Mă rog, instrucțiunile de lucru sunt simple și fără echivoc deoarece este vorba de suicid. Tot ce trebuie să faceți este să încuviințați încarcerarea.

— Nu și până la elucidarea circumstanțelor în care s-a produs legătura telepatică dintre ei.

— Cei doi nu se cunoșteau înainte, a fost o simplă coincidență dată de același moment în care au decedat și de apropierea geografică.

— Mai ales pentru că nu se cunoșteau trebuie analizate circumstanțele! Dacă fuseseră făcuți unul pentru celălalt și nu li s-a dat ocazia să se întâlnească?, … dovada, iat-o, legătura telepatică dintre ei. Nu, acceptul meu nu vi-l dau, spuse heruvimul pe un ton grav, după care se așeză pe balustrada podului, contemplând râul, voind parcă să pătrundă cu privirea pe sub crusta de gheață.

— Cadavrul ei a fost recuperat, interveni exarhul. Dacă vreți să mergem și la celălalt loc…

— Ce să vedem, niște trepte pline de creier și sânge? Nu mi-ajunge că trebuie să simt și să retrăiesc cum și-a frânt gâtul?

Exarhul se așeză pe trotuar, strângându-și aripile sub veștmântul lăptos, de culoarea ceții care-i învăluia:

— Să înțeleg că nu am acordul Heruvimilor pentru finalizarea procedurii?

Primi un răspuns obosit:

— Va trebui să mă consult cu Maestrul ordinului meu, ne revedem mâine, aici, la aceeași oră.

Exarhul clătină ușor din cap, strânse consola și zbură peste pod, levită peste râu, dispărând pe deasupra copacilor înghețați. Heruvimul o luă în aceeași direcție, pășind însă direct pe gheață, atingând-o atât cât să nu se frângă sub greutatea sa, cu aripile deschise. Oamenii ar fi văzut o nălucă pierzându-se pe sub crengile plânse ale sălciilor desfrunzite, în lumina slabă a felinarelor electrice.

,,Voi fi nevoit să studiez istoria familiilor, traumele din copilărie, dacă au fost sau nu abuzuri, să retrăiesc ritualul său de căsătorie și cererea ei de logodnă, Maestrul mă va sfătui să-mi amân plecarea, timp în care voi fi nevoit să mai asist și la alte suicide. Trebuie să mă rog mai mult, nu ni se îngăduie nimic ce întrece puterile noastre. Dar cât de frumoasă e legătura dintre ei, de ce nu s-au cunoscut niciodată?”

Da… să nu uit, își spuse deschizând iarăși consola, trebuie să protejez fragila lume în care se cunosc de pe-acuma sufletele lor.

Se înălță blajin, tastând melodios. Rulă primele rutine, retrăi copilăria sinucigașului, botezul, legămintele. Începu să plângă și să transpire, până când stropi mari porniră să se scurgă de pe lințoliu, din aripi și din pletele negre. Sub el, peste gheața întărită de proaspătul ger, un biciclist își scutură fața nedumerit, incapabil să înțeleagă cum, în mijlocul unui februarie cețos și din cale-afară de rece, începuse să plouă și să miroasă a pământ reavăn, desprimăvărat.