Orașul în care locuiesc e o caracatiță de posibilități nebănuite. Acesta e Orașul Orașelor. Lumea nu mai există așa cum o știam. Există doar acest Oraș. Atât. Orașul tuturor viitorurilor. Unii îl numesc Vitalogy, după numele celui de al treilea album al formației Pearl Jam. Cel mai probabil asta nu e adevărat.
Însă nimic nu e neapărat adevărat aici. Oriunde te uiți poți să găsești ceva nou. Lumea încă nu e obișnuită cu el, cu transformările sale continue și variate de la o zi la alta, de la o noapte la alta, de la o ploaie la alta, de la un strănut la altul, de la un clipit la altul.
În fiecare parte în care îți întorci capul vezi câte un curent artistic mare cât un cartier. Se spune că orașul ar fi o interpretare a scriitorului Richard Brautigan realizată de arhitectul Antoni Gaudí în viața de apoi, după ce i-a citit romanul La pescuit de păstrăvi în America. E, desigur, o interpretare la scară foarte mare. E o posibilitate. Până la urmă, totul, aici, e o posibilitate.
Se crede de asemenea că Imaginația iese în stradă și construiește și reconstruiește lumea după cum o taie capul. Imaginația e entitatea ascunsă a Orașului, inima sa nebunatică și jucăușă. Oamenii de știință cred că Imaginația e un copil invizibil pus pe șotii. E o posibilitate. Până la urmă, totul, aici e o posibilitate. Orașul e străbătut de fulgere și de amintiri vii și de corali.
E foarte simplu de înțeles Orașul ca un cub rubik uriaș pe care nimeni nu e în stare să-l rezolve; un cub rubik înmuiat în LSD. Există și teoria că ar fi un joc video. Și asta e o posibilitate. Totul, aici, e o posibilitate.
Un vis în vis dintr-un vis în continuă visare fără șansa de trezire din spațiul de cecitate borgesian dintr-o carte încă nescrisă dintr-o limbă uitată aparținând unei populații complet lipsite de raționament dar creând ne-ncetat alte sensuri. Am văzut de curând asta scrisă pe o pancartă luminoasă din interiorul unui delfin ce înota printre raioanele dintr-un supermarket.
Mda, mi-am zis. De ce nu? E o posibilitate. Totul, aici, e o posibilitate. Un oraș cu milioane de Dumnezei care fac ce vor fără să urmărească vreun plan bine pus la punct. Fiecare om poate fi un Dumnezeu, poate să se joace cu ce găsește la îndemână conform cu proiecțiile minții sale. Însă niciodată nu știi cât o să te țină. Nici nu știi, cu exactitate, dacă te joci sau asta ai, efectiv, de făcut. Te trezești, te speli, te îmbraci, îți bei cafeaua, ieși afară, mergi la lucru și poate asta trebuie să lucrezi în acea zi. Adevărul e că habar n-am. Ești recompensat în bani care vin sub mai multe forme geometrice sau sub formă de dulciuri. Uneori, totul pare o înghețată. Trecutul, prezentul și viitorul sunt o înghețată.
Am auzit la radio că Orașul acesta e o simfonie schizofrenică fără dirijor. E o posibilitate. Totul, aici, e o posibilitate. Poți să pleci oriunde, și să faci orice, și nimeni nu are nicio treabă cu tine. Nu sunt limite, și nici reguli, și nici soluții.
Odată am plecat la munte cu iubitul meu să privim OZN-urile cum fac dragoste cu cerul. După aceea am adormit și m-am trezit și nimic nu mai era la fel.
Orașul în care locuiesc e plin de parcuri, blocuri și mașini. Sunt și câini, și pisici, și alte animale. La semafor am văzut odată un raton care aștepta să se facă verde. Orașul în care locuiesc e diferit pentru mami și tati care trebuie să meargă la servici de dimineață. Acum merg la școală și învăț lucruri noi. Școala e ca un oraș pe care nu-l cunosc. În acest oraș locuiesc litere și cifre și cântece și desene. Vreau să devin ca doamna profesoară, să-mi vopsesc părul roșu și să merg cu mașina decapotabilă peste tot prin oraș. Iarna trecută am fost în alt oraș, la patinoar. Am băut ceai fierbinte și mi-am ars limba. Nu mai țin minte numele orașului, dar semăna cu acesta. M-am simțit bine în el. Eu m-am născut în alt oraș, din altă țară, dar ne-am mutat aici imediat după aceea. Aici e mai bine. Acest oraș e printre cele mai frumoase și bogate orașe din lume. Vreau să merg cu bicicleta la școală, dar nu mă lasă mami. Îi e frică să nu dea o mașină peste mine. Orașul are culoarea mov, cred. Nu arată mov, dar așa mi se pare. Orașul e făcut din multe drumuri și clădiri, dar, fără oameni, el ar fi gol și trist. Orașul e ca o haină pentru oameni, o haină care nu te protejează de ploaie, vânt și zăpadă, dar e o haină în care crești mare și te dezvolți. În oraș sunt statui a unor oameni care nu mai sunt. Acești oameni au inventat ceva sau au știut foarte multe lucruri. Acasă îmi place cel mai mult din întregul oraș. Îmi place și la școală, dar nu am chef să merg tot timpul. Orașul acesta e ca o inimă. Această inimă e folosită de toți locuitorii săi. Orașul respiră, vorbește, transpiră, se mișcă din toate părțile. Orașul poate să gândească? În oraș lucrează oamenii mari, iar copiii învață. Orașul are o primărie. Aceasta se ocupă de legi. O lege înseamnă nu fă aia. Dar fără legi ar fi deranj mare. Nu, ar fi haos. Ce e cu haosul ăsta aici?! așa zice tati. Orașul e ca o pădure de sunete. De peste tot se aude câte ceva. E foarte zgomotos. Mai puțin noaptea, deși am auzit ambulanțe sau pompieri. Cineva, atunci, are nevoie de ajutor. Eu dorm și visez, dar orașul nu cred că face asta. Orașul se uită la noi și are grijă de noi. Mami și tati au grijă de mine și mă iubesc. Dar și orașul ne iubește. Orașul e și murdar, iar în el locuiesc vagabonzi. Miros urât și au haine murdare, dar mi-e milă de ei. Orașul îi lasă în pace să doarmă peste tot și să cerșească.În oraș te îmbolnăvești uneori. Microbii circulă prin aer. Am fost răcită, dar mi-a trecut.Orașul e poluat. Poluarea e o problemă pentru toată planeta. Fumatul de țigări nu face rău planetei, doar celui care fumează. Mami fumează. Tati vrea ca ea să se lase. Când cresc mare vreau o casă a mea, mai bine un castel, în care am să stau cu mami și tati și prietenii mei și am să-i las pe cerșetori să doarmă în curte, la soare. Am să am o fermă de cai și am să călăresc și am să mă culc târziu. Am să inventez ceva, un joc nou, poate, și am să am statuia mea în curte.
Orașul e al meu dar și al celorlalți. Orașul are chiar și locuitori din alte părți. Orașul are o istorie. Îmi place să locuiesc aici.
– Excepțională compunere, Ana, spuse doctorul.
– Mulțumesc, răspunse zâmbind Ana.
– E foarte interesant cum vezi orașul.
– Nu știu de ce am scris așa la început. Nu-mi amintesc.
– Nu-i nimic. Te descurci tot mai bine. Sunt mândru de tine.
– Sunt cam obosită și vreau să mă culc.
– Foarte bine. Somn ușor.
Doctorul o mângâie blând pe cap, îi dădu o bomboană de ciocolată și ieși afară din salon. Era uimit de progresele făcute la BIOY (Centrul Nou de Stimulare A Imaginației La Copii). De curând, trecuse, fără să spună nimănui, de la diverse jocuri creative la metoda de stimulare electrică transcraniană (SET), folosită până acum pentru tratarea, în special, a depresiei severe sau a migrenei cronice. Tocmai descoperise că dădea randament și în cazul stimulării imaginației la cei mici.
Data viitoare avea să mărească numărul de miliamperi de curent și durata de expunere, dându-i apoi Anei o nouă temă de compunere și mai multe cuvinte cheie. Nu știa încă ce vinyl să asculte.
