Un arbore ceresc (2/2)(timp de citire: 53 minute)

Gunoiștea 4013-NA, Pământ, anul 2318

Cyborgul culese un număr. După câteva minute de negocieri, cele două telefoane stabiliră o conexiune privată. Câteva minute păreau o veșnicie pentru a stabili o conexiune în sec XXI, dar cei doi voiau să fie siguri că nu-i asculta nimeni.

—Am primit mesajele, spuse Cyborgul. Avem coordonatele focoasei.

—O să pun un anunț pe piață. Începe să-ți vinzi proprietățile!

—Mai ții minte când m-ai întrebat în Londra de ce s-au întâmplat anumite lucruri.

—Da, țineam cu tot dinadinsul să aflu cine era după cortină.

—Și după cortină eram chiar noi doi, zâmbi Cyborgul.

—Suntem noi doi. Ai găsit o navă bună?

—E un distrugător dezafectat lângă Marte. Îl cumpără acum cineva. După asta, ni-l dă nouă.

—Trebuie să ne mișcăm mai repede. Uniunea Corporațiilor negociază cu mercenarii.Vor să ne ucidă ca să poată prelua controlul asupra Istoriei.

Asistentul îi afișă un cronometru în câmpul de vedere. Nu mai aveau timp.

—Tulpina o să le rămână lor, dar ramurile o să fie ale noastre. Încă puțin și putem pleca.

—Later T!

—See you B!

 

Autostrada 49, Louisiana, SUA. Octombrie 2022.

Teo conducea un camion vechi pe autostrada 49 la Nord spre Alexandria. Alături de el era Doug, care îi povestea de ceva timp un film despre generalul Andrew Jackson și pirații din Louisiana.

Drumurile americane erau lungi, dar Teo prefera să conducă în loc să zboare cu avionul, pentru ca numele să nu-i apară prin bazele de date.Veneau din Jacksonville, Florida.

Teo era cam obosit și mânca un hamburger de la Wendy’s.

—Doug, tu știi ce gust are un hamburger? întrebă el cu gura plină, uitându-se la feliile de roșii și frunzele de salată care încercau să iasă din sandviș.

—Eu pot măsura diverse variabile, dar nu am un simț al gustului. Pot să-ți spun toate statisticile din creierul tău: cota de satisfacție, nivelul de endorfine, calorii, proteină, grăsimi, zahar, sodiu, colesterol, vitaminele B6 și B12, creatinină, taurină.

—B12, creatinină și taurină? se miră Teo. Ăsta-i hamburger sau e Red Bull?

—De ce crezi că-ți place? Tot ce-i lipsește este cofeina, zâmbi Doug.

—Domnule asistent, eu m-am săturat de istorie, hai să mai discutam și altceva. Spune-mi despre compania pe care o s-o deschidem.

—Ai auzit de programarea pe contexte? Eu cred că nu.

—Eu știu ce e contextul în programare, dar de programarea pe contexte nu am auzit, a spus Teo.

—Se creează un context – o ierarhie a noțiunilor și o hartă relațională a cunoștințelor folosite în contextul în care va opera programul.

Doug proiectă pe parbriz imaginea unei rețele de noțiuni.

—Stai, că eu conduc acum… începu Teo să spună.

—Ține mâinile pe volan și lasă-mă pe mine să conduc, spuse Doug.

—Bănuiesc că ești un șofer bun, mister Douglas, dar oricum mă tem.

—Îmi dai voie să conduc un pic și dacă nu ești sigur de o situație, poți prelua oricând volanul.

Încercară așa de mai multe ori, până când Teo se relaxă.

—Ar fi mai bine, totuși, să parcăm undeva, spuse Teo.

—Ajungem în treizeci de minute. Între timp o să-ți explic conceptul fără a intra în detalii. Se creează un context pe care aplicația ta este programată să-l înțeleagă – de exemplu, ce ar însemna anumite știri și cum va reacționa piața de acțiuni la acestea. Atunci când programul e sigur că poate prezice corect o reacție a pieței, se simulează tranzacții și se învață din rezultate. După ce programul începe să facă progrese, i se dă voie să vândă și să cumpere acțiunile companiilor mai relevante. Între timp, programul învață să prezică tot mai bine piața. Cu ajutorul unui super-computer și a unei mici armate de specialiști, programul va învăța în regim accelerat și va începe să câștige sume considerabile.

—Și de unde o să iau eu banii să construiesc un super-computer și să angajez oameni?

—Eu am, în memoria mea, datele pentru tranzacțiile din câteva săptămâni mai agitate. O să câștigam acolo niște bani pentru a cumpăra niște servere și pentru a angaja temporar niște oameni. Până vin cei de la taxe sau de la SEC (Securities and Exchange Commission) să ne verifice, noi o să avem prima versiune a aplicației de analiză a pieței, a spus Doug.

—Nu uita că eu trebuie să și emigrez, spuse Teo.

—Nu-ți face probleme. Când o să vorbești cu avocatul, o să ai deja suma necesară.

—O să avem un milion?

—Dacă facem mii de tranzacții pe săptămână, o să avem mai mult de un milion.

—Feciorașul. Cum ne ferim de el?

—Pușca și cureaua lată! Gunoiștea pe care o s-o cumperi tu azi e înconjurată din trei parți de mlaștini. Ne baricadăm acolo.

 

Procesul de cumpărare a Gunoiștii fu simplu. Ajunseră la capătul unui drum înfipt într-o mlaștină. La intrare era o poartă mare de metal care nu mai fusese închisă de mulți ani.

—Doug, sunt aligatori pe aici?

—Or fi, dar nu-i vânăm. O să avem nevoie de ei. Poate ar trebui chiar să-i hrănim.

—Bine, nu-i vânăm. De hrănit nu știu ce să-ți spun. Sunt gustoși?

—Internetul zice că au gustul de pui ofticat.

Teo intră pe poartă și văzu în fața unei case mobile un bătrân care-i părea cunoscut.

—Bon Jour, spuse Teo mai în glumă, mai în serios.

—Ne cunoaștem? întrebă bătrânul în Engleză, uitându-se chiorâș la el.

—Cred că da, îi răspunse Teo. Un cunoscut comun mi-a spus că vrei să-ți vinzi compania.

Bătrânul nu se miră. Întrebă doar:

—Care dintre ele?

—Gunoiștea, spuse Teo. Și dacă mi-o vinzi mie, eu te pot angaja cu un salariu bun.

—De ce? întrebă moșul.

—Pentru că am nevoie de businessul asta, spuse Teo și-i întinse mâna. Eu sunt Ted.

—Eu sunt Douglas Williams, spuse bătrânul.

Atunci Teo își dădu seama că tipul era o copie mai bătrână a asistentului lui, sau, mai corect, Doug era o copie mai tânără a bătrânului Williams.

—Vrei să cumperi o gunoiște, deci… Plătești cash?

—Daca semnăm un contract, pot plăti și cash.

—Cred că trebuie să știi ceva, spuse Douglas. Gunoiștea asta nu a achitat taxele de ceva ani. Dacă o vrei, va trebui să plătești și datoriile la IRS.

—Cam cât le datorezi? întrebă Teo, un pic îngrijorat.

—Nu știu exact, vreo zece mii, spuse Douglas. Dacă vrei, găsesc un contabil care poate să reducă suma asta la jumătate.

—Zece mii le putem face într-o oră, îi șopti Doug.

Teo scutură un pic din cap și simți iar dorința de a se scobi cu degetul în ureche, dar se abținu.

—Bine, dar să știi că vreau să stau aici, în casa mobilă.

—Ești sigur? întrebă Douglas. Casa asta e veche și podelele sunt putrede.

—Câți acri ai aici, 40? întrebă Teo. Îți dau 20 de mii pentru toată compania.

—E prea puțin, începu să spună Douglas.

Teo i-o tăie din scurt.

—Și te angajez cu salariu și asigurare medicală. Și, dacă-mi găsești un contabil bun și un meșter să repare casa, îți dau și un comision pentru fiecare, spuse Teo.

—Dang! exclamă bătrânul Doug și se scărpină la ceafă.

Se vedea pe fața lui că era gata să accepte, dar mai trăgea un pic de timp, ca să nu pară disperat.

—Tu nu ești de prin Airak, Airan sau Afganistan? întrebă Douglas după ce termină de scărpinat ceafa.

—Euro-Britanic, spuse Teo. Te temi că o să deschid aici o bază de teroriști?

—Dacă vrei să deschizi una, spuse bătrânul, făcându-i din ochi, eu știu pe cineva cu un teren mai mare.

—Eu vreau să emigrez în America și am nevoie de o companie.

—Aha… Și cu ce te ocupi tu?

Teo nu anticipase întrebarea asta și nu știa ce să spună.

Doug îi șoptit la ureche.

—Spune-i că faci reciclare. Nu-i o minciună.

—Reciclare de metale, spuse Teo, prefăcându-se că era foarte entuziasmat de planurile lui. Știai că cei din telecomunicații aruncă la gunoi zilnic tone de țevi de metal? Aceleași țevi, dar cu filet, costă cam 20-30 de dolari bucata la un magazin gen Home Depot. Daca aș reuși să colectez toate țevile aruncate de business-urile din Louisiana, Texas, Mississippi și Arkansas, să le fac filet și să le pun pe piață, m-aș face milionar.

—Dang! spuse din nou Douglas și se scărpină iar la ceafă. De ce nu m-am gândit eu la asta?

—Pentru că nu ai lucrat în telecomunicații, spuse Teo, prietenos.

Nici el nu lucrase în telecomunicații, dar auzise de la cineva chestia cu țevile și încerca să improvizeze ceva din mers.

*

Teo tocmai ce săpase o groapă lângă un copac mare și amesteca niște ciment cu nisip într-o roabă. Pe marginea gropii erau aliniate mai multe containere de metal.

Doug se plimba de colo-colo, prefăcându-se că se bucura de aerul curat. Purta o salopetă ca și a lui Douglas și îi imita mersul destul de bine.

—Suntem gata pentru dialog, spuseTeo.

—Dang! exclamă Doug, asistentul, imitându-l pe Douglas cel bătrân și se scărpină la ceafă.

—Acum sari în curentul vecin, scrie o întrebare pe o foaie de hârtie, pune-o în vasul de metal împreună cu un pachet de absorbție a oxigenului și îngroapă containerul în beton la fundul gropii de acolo.

—Ce? Păi dacă sar oricum la vecin, de ce a fost nevoie de cimentul acesta?

—Duh! În cazul în care exista pe undeva un T3 și are și el nevoie de niște ciment și containere, spuse Doug.

Teo dădu mirat din cap, dar nu mai spuse nimic.

—Să notez timpul pe foaia de hârtie? întrebă Teo.

—Nu e obligatoriu, dar poate numerotezi întrebările.

Teo sări în curentul lui T2. Corpul acestuia stătea nemișcat. O fi și el plecat la vecin să-și trimită scrisorile, se gândi Teo.

După câteva secunde de îndoială, scrise prima întrebare și îngropă containerul în beton. Sări înapoi și se uită întrebător la Doug.

Doug duse mâinile la tâmplă, prefăcându-se că făcea un efort să-și amintească ceva, după care afișă un zâmbet triumfător.

—Întrebarea ta a fost – ce e Istoria? Răspunsul ar putea să pară un pic mai…

—Istoria este Dumnezeu? îl întrerupse Teo.

—Nu. T1 mi-a spus să-ți spun că Istoria este un arbore din livada lui Dumnezeu. El l-a plantat, el îl îngrijește și el se bucură de fructele lui. Noi suntem tulpina copacului, spuse Doug, strângând la sfârșit din umeri. Nu mă întreba ce-a fost asta.

—Știu eu, răspunse Teo.

El avea niște amintiri din copilărie, legate de o livadă frumoasă.

—Ce întrebări mai ai?

—De ce ne permite Istoria să creăm curenți noi? întrebă Teo.

Doug îi făcu semn să scrie întrebarea pe hârtie. Teo scrâșni din dinți, sări, scrise întrebarea, îngropă containerul în beton și sări înapoi. T1 încă mai era plecat.

—Întrebarea a doua, spuse Doug, cu un gest teatral. De ce…

—Înainte să-mi răspunzi la întrebare, spune-mi ceva.

—Ce e?

—Acum câteva minute tu nu știai răspunsul la întrebarea acesta?

—Ba da, dar sunt programat să aștept pană când îngropi tu vasul.

—De ce?

—Dacă-ți răspundeam la întrebare înainte ca ea să fi fost trimisă, s-ar fi încălcat legea cauzalității și Istoria ar fi intervenit.

—Nu cred. Și daca mă duc acum și scot vasele din beton?

—Încearcă, spuse Doug.

Teo sări în curentul lui T1. Vru să bage mâna în betonul ud, dar acesta se întărise deja. Se uită împrejur după o rangă, dar nu găsi nimic.În acel moment, sună telefonul lui Teo 1. Teo sări imediat înapoi. Suna și telefonul lui.

Numărul lui Teo de telefon era înregistrat pe numele altcuiva și de el nu știa nimeni.

Cel care-l suna avea prefixul 202, de Washington DC. Lăsă telefonul să sune. După câteva minute, primi un text.

Era un mesaj de la Briana: „Am primit informații că tu pregătești un act terorist. Trebuie să vorbim.”

Brusc, toata chestia cu ranga și cimentul i se păru o copilărie.

Îi scrise Brianei: „Hai să ne întâlnim în Baton Rouge”, dar șterse textul și scrise în loc: „Hai să ne întâlnim în Houston, TX”, sperând că ea nu știe unde se afla el.

Ea îi răspunse imediat: „Ajung eu la gunoiștea ta într-o oră.”

Doug îi făcea disperat un semn cu ceva rotund. Teo se prinse în ultimul moment: „Adu o pizza.”

Briana nu-i răspunse.

—Ti-am spus să nu te joci cu Istoria…, îl dojeni Doug.

—Nu e Istoria. Adică, ar putea fi și Istoria… Cred că Feciorașul ne-a dat de urmă. A pus-o pe Briana să mă găsească și tot ce are el acum de făcut este s-o urmeze până aici.Trebuie să astupăm groapa, spuse Teo.

—Dar înainte să faci ceva, vezi ce mai ai de întrebat.

—Tu știi deja răspunsul. Spune-mi ce ai de spus.

—Dacă ai întrebări, întreabă-l pe T1. Nu te mai juca cu Istoria, Boss. Nu e bine.

*

Teo sări. T1 era prezent și făcea ceva, dar T2 preluă controlul fără menajamente. Scrise: „Vine Briana, ce să fac?” și îngropă containerul în beton. Când sări înapoi, se uită întrebător la asistentul lui.

—Stai un pic, încă nu s-a uscat cimentul, spuse Doug, zâmbind.

—Da, sigur, hai să glumim… Nu avem timp de distracții,  îi răspunse Teo supărat.

—Gata, s-a întărit. Deci, ai întrebat ce să faci când vine Briana. O întrebare mai bună ar fi fost: vine Briana, ce să nu fac?

—Bine, spune-mi ce să nu fac.

—Păi scrie întrebarea pe o foaie de hârtie și pune-o…

—Hai odată, Dog, mișcă-ți fundul! îl luă din scurt Teo.

Doug zâmbi și-i răspunse:

—Nu am fund, dar am înțeles insulta.

—Exact. Și, ce să nu fac?

—În curentul paralel, Briana vine acum să vorbească cu Teo 1. Aici, curentul tău va trebui să se separe, pentru că T1 o să facă o prostie care o să-l coste scump. La noapte, T1 se va furișa la motelul Brianei, va lipi de fereastra ei niște boxe și va rula prin ele programul audio de instalare. Dimineața, Briana 1 va fi contactată de asistentul ei proaspăt instalat și se va supăra, crezând că i-a făcut ceva ilegal sau imoral. Ea îl va aresta pe T1 și, după multe interogatorii la FBI, acesta va merge la închisoare. Tu, Teo 2, să nu faci la fel. Cu toate că ea este un candidat bun pentru PolițiaTimpului, Briana va trebui să afle altcumva despre rolul ei în Istorie.

—Și dacă ea are un asistent, dar acesta stă ascuns și nu o contactează?

—După ce te separi deT1, noi n-o să mai putem prezice ce se întâmplă. De acolo, tu va trebui să improvizezi, cum ai făcut-o toată viața ta.

—Cât de greu ar fi să-i instalăm un asistent?

—N-ar fi greu. Cu un smartphone se poate copia un installer în zece minute. În timp ce este instalat pachetul de bază, persoana trebuie să doarmă, spuse Doug. Poate ar fi bine s-o convingi mai întâi că Istoria există. După asta va fi mai ușor s-o convingem că are nevoie de un asistent.

Fără comentarii, Teo sări în curentul lui T1. Preluă imediat controlul. Luă o foaie de hârtie și scrise ceva pe ea. O băgă în grabă în vas și bătu containerul cu piciorul în cimentul care începuse să se întărească. Fără a mai ieși din groapă, sări înapoi în curentul lui.

—Întrebarea fără număr, comentă Doug. Răspunsul ăsta e mai lung.

—Eu o să astup groapa, iar tu spune-mi care a fost răspunsul.

—Așa, deci, Teo… spuse Doug, în timp ce Teo se apucă de astupat. De ce ne amestecăm noi în Istorie? De ce nu ne astâmpăram? Uite ce știu eu: Care crezi că o să fie următorul pas al umanității? O să zburăm spre stele, o să inventam Inteligența Artificială? Răspunsul este simplu: Pasul următor al umanității va fi Revoluția Temporală. Ca să putem zbura spre stele avem nevoie de niște descoperiri științifice majore. Cu Inteligența Artificială comunici tu acum. Doug se pricepe bine la rutină, dar nu e bun la invenții. Încă de la începuturi, noi ne-am mișcat prin Istorie ca niște nomazi. Acum a venit timpul să mai creăm curenți și brațe, să consolidăm transferul de date, să construim drumuri informaționale și să punem baza unor ‚așezări’ în Istorie. Ce-ar fi o așezare? O perioadă de timp în Istorie în care a avut loc o revoluție în gândire. Revoluția Filosofică din Grecia Antică ar fi una. Altele ar fi Revoluția Artei din Renașterea Europeană și Revoluția Digitală de la sfîrșitul secolului XX. Atunci când fiecare savant sau inginer o să existe și într-un braț paralel și o să fie ajutat de un asistent, o să aibă loc RevoluțiaTemporală. Pe Arborele Istoriei o să crească ramuri, frunze și el o să înceapă să dea fructe.

—Și rolul nostru este să construim drumuri informaționale prin Istorie? întrebă Teo.

—Autostrăzile o să le facă alții. Rolul nostru este să avem grijă de cărăruia noastră și să ajutam la crearea Poliției Timpului, ca să nu apară tâlhari prin hățișuri, spuse Doug.

—Te gândești la cineva anume?

—Desigur, Afonin ar putea fi primul tâlhar.

—Știam eu…

—Stai, spuse Doug.Lasă săpatul!

—Ce se întâmplă?

—Aud trei mașini venind spre poartă.

*

Trei SUV-uri negre Chevy Suburban  intrară în viteză pe poartă și parcară aiurea prin curte.

—Agenților FBI din provincie nu le place deloc să-și dea aere, spuse Doug. Mașinile sunt lăsate un pic pe roțile din spate. Au ceva greu.

Din prima mașină ieși Briana. Fără a saluta, îi întinse pizza lui Teo.

—Uite pizza pe care ai comandat-o, Ted. Să nu-mi spui că voiai și bere.

—Mulțumesc mult! îi răspunse Teo fără a lua pizza. Cu ce te pot ajuta?

—Tom și Jerry o să facă niște măsurători.

—Desigur. După ce-mi arătați mandatul.

—Care mandat? Tu ești aici pe viză turistică.

—Proprietatea e a lui Douglas Williams. El e cetățean.

—Am vorbit la telefon cu Douglas. El ne-a dat permisiunea.

—Deci nu vă deranjează dacă îi dau și eu un telefon?

—Ia-ți pizza și nu mă enerva, Ted, spuse Briana și-i puse cutia de pizza în brațe.

—E condimentată? întrebă Teo, deschizând cutia și uitându-se în ea. Eu nu mănânc condimentat.

—O să afli când o s-o mănânci.

—De ce ești supărată, Briana?

—Pentru că m-au trimis în mlaștinile astea să vorbesc cu bad news Ted. De câte ori am de-a face cu tine, se întâmplă tot felul de lucruri neplăcute.

—Eu mă descurc destul de bine când nu ești tu prin apropiere.

Ceilalți agenți FBI se agitau pe lângă mașinile lor, pornind echipamente și colectând mostre de aer și sol.

—Pot să te invit la o cafea? spuse Teo, gesticulând către casa mobilă.

—Nu-mi arde de cafea, dar vreau să văd ce naiba faci tu acolo. Am primit rapoarte despre niște tranzacții cu sume mari făcute de la o gunoiște din Louisiana.

Camera de zi era plină de servere și monitoare. Pe câteva dintre monitoare se derula câte o listă lungă de cifre și simboluri ale companiilor de la bursă.

—Ce-i asta? întrebă Briana.

—Un program de Inteligență Artificială care învață sa prezică piața de acțiuni. Eu îi spun Aico.

—AI Company?

—AI Creative Organism.

Briana se uită mai atentă la un monitor.

—Și ce sunt rândurile cu plusuri și minusuri?

—Sumele de bani pe care le câștigă sau le pierde Aico la piața de acțiuni.

—For real? Plus șaptezeci de mii… Minus douăzeci și patru de mii, minus optsprezece, citi Briana. Plus două sute zece mii?

—În medie, Aico câștigă acum cam de două ori mai mult decât pierde. Dar performanța ei crește pe zi ce trece. Și, desigur, o mică armată de programatori din toata lumea o antrenează non-stop.

Teo deschise câteva monitoare pe care se vedeau birouri cu oameni.

—Eu văd vreo douăzeci de oameni. Cu ce bani îi plătești? întrebă Briana.

—De fiecare data când Aico învață ceva nou, un procent din banii câștigați se duce la autorul algoritmului.

Briana se propti în fața monitoarelor, în fața lui Teo.

—Spune-mi ceva. Alții de ce nu au Inteligențe Artificiale din astea? Cum de bad news Ted poate scrie un asemenea program, iar marile companii financiare din lume bat câmpii?

—Bănuiesc că lor le lipsește motivația mea. Companiile financiare sunt mari și grase, iar Ted e un om bolnav și disperat, care are nevoie urgentă de un tratament pentru radiație. Să știi că eu m-am oferit să le dezvolt un program de predicții celor de la banca din Londra, dar ei au strâmbat din nas.

—Computerul ăsta face sute de mii pe oră sau pe zi?

—Deocamdată pe zi, dar pe viitor o să poată face și pe oră.

—Și ce urmează?

—Adică? se miră Teo.

—Când o să începi tu să faci milioane pe oră, ce urmează? O să falimentezi toate băncile?

—Nici într-un caz!Am acum nevoie de niște bani pentru niște proceduri medicale.

—Dar care-i scopul final? Vrei să distrugi piața financiară mondială?

—Briana, tu gândești ca un agent FBI. Noile tehnologii duc la evoluții, nu la revoluții sângeroase. Inteligențele Artificiale o să ne ajute să creăm tehnologii și materiale noi, să descifrăm secretele corpului uman, în timp ce noi o să ne bucurăm de viață.

—Și dacă dictatorii folosesc mâine Inteligențele tale Artificiale pentru a se ataca unul pe altul?

—Nu știu. O să interzicem folosirea lor în conflictele militare? spuse Teo.

—Cred că-ți dai seama – daca eu le raportez șefilor mei ce am văzut aici, și ei mă cred, mâine o să năvălească aici o grămadă de agenți FBI și o să-ți confiște toate serverele.

—N-au decât, codul meu este foarte diferit. Specialiștii voștri n-o să-l înțeleagă.

 

Briana vorbi într-unradioWalkie Talkie:

—Tom, Jerry, sunteți gata?

—Tom și John, îi răspunse unul dintre ei. Da, suntem gata.

—Ați găsit ceva?

—Câteva camere de supraveghere și câțiva aligatori prin mlaștină, altfel e doar o gunoiște.

—Ăștia habar n-au unde să se uite, spuse Briana. Arme ai?

—Douglas are un seif in dormitor.

—Vreau să văd ce țineți acolo.

În seif erau două puști vechi cu alice, o carabină și un pistol vechi fără butoi.

—Nada, spuse Briana in Spaniolă.

—Ce credeai c-o să găsești, bombe nucleare?

Briana scoase telefonul și se jucă cu el, distrată.

—Uite ce-o să-ți spun eu, bad newsTed. Tu nu faci nimic ilegal aici, dar chestia asta e periculoasă. Nimeni n-a găsit până acum o metodă de a jefui piața într-un asemenea hal. De cum o să se afle că un turist britanic face milioanela o gunoiște din Louisiana, o să fii asaltat de tot felul de oameni. Și de organizații legale, și din cele ilegale. Pregătește-ți un plan de acțiuni. Închiriază un oficiu scump în Silicon Valley, angajează oameni deștepți – avocați, manageri, specialiști în IT și în relații cu publicul, oameni cu pile. Investește în partidele politice. În ambele. Și în cele europene, dacă poți. Dacă mâine dau navală mafioții și tu nu le poți demonstra că ai sprijin politic, toate jigodiile din lumea asta o să te calce în picioare. Înțelegi? O să-ți dea foc la servere dacă nu te pot exploata.Te distrug și pe tine și pe Douglas Williams.

Doug, asistentul, care o imita pe Briana, jucându-se și el distrat cu un telefon mobil, ridică momentan capul și spuse pe un ton serios:

—Dang! Să știi că doamna are dreptate.

—Înțeleg, Briana, dar eu nu mă pricep la așa ceva. Eu știu să scriu programe inteligente.

—Întreabă-o odată, îi șopti Doug într-o ureche. Nu mai trage de timp. Fii mai îndrăzneț.

—Nu pot așa din senin, răspunse Teo în gând.

—Întreabă-o, poate vrea.

—Tu mă știi bine. Am eu talentul de-a convinge oamenii, mai ales din ăștia? Nu numai că n-o să vrea, dar o să mă și aresteze, cum o va face mâine, în curentul paralel, cu celălalt Teo.

Cât timp cei doi se certau pe mutește, agenții FBI în frunte cu Briana se urcară în mașini și plecară, lăsând în urma lor un nor de praf.

 

A doua zi, pe Teo îl trezi telefonul. Până se ridică el din pat, cel care sunase închisese.

Afară, un soare fierbinte se întrevedea printre copaci. Venise primăvara și mlaștinile erau pline de flori și de țânțari.

Cu ochii mijiți, se uită la telefon. Cineva îi trimisese un mesaj: „Ajung în 15 minute. Îți aduc și o pizza.”

Era Briana. Teo fugi, poticnindu-se, să-și caute hainele și să facă un duș.

Când ieși de la baie, în curte era parcată o mașinăVolvo. De cum o văzu, Teo avu o presimțire rea. Agenții FBI nu erau genul care se plimbă cuVolvo. Deschise ușa să iasă afară, când Doug îi șopti: „Nu te grăbi.”

Dar era prea târziu.

Din mașină ieși Briana, iar pe bancheta din spate se vedea un tip. Pentru moment, Teo regreta că nu găsise butoiul de la pistolul lui Douglas. Fiind distrat, păși un pic cam aiurea pe trepte și era cât pe ce să cadă.

Nici nu ieși bine tipul din mașină că Teo îl și recunoscu după felul lui de a se mișca. Era Feciorașul. Se uită disperat împrejur și văzu un hârleț sprijinit de un perete. Îl apucă, neștiind cum ar fi putut să-l folosească. Dar cu ceva greu în mană se simțea, parca, mai sigur pe sine.

—Ted, pune unealta jos, spuse Briana pe un ton amenințător. Nu mă face să…

—Ted? spuse Feciorașul, râzând. Așa te cheamă acum? Eu te știam drept Sosisca.

Insulta aceasta fu semnalul de luptă. Teo o luă brusc din loc și, într-o fracțiune de secundă, ocoli mașina, confruntându-l pe rus. Briana rămăsese în spatele lui Afonin și nu avea cum să se implice. Înainte ca hârlețul să lovească, însă, Feciorașul făcu un pas neașteptat de iute în întâmpinarea lui Teo și-l opri pe acesta în loc, apucându-l strâns de beregată.

—Te-am prins, ucigașule, spuse el în rusă.

Dar imediat îi dădu drumul. Briana îi băgase țeava pistolului în spate.

—Tu, stai aici! Tu, mergi de cealaltă parte a mașinii, le ordonă ea, arătând-i lui Teo cu țeava pistolului unde să meargă. Acum, numărați amândoi cu voce tare până la zece. Începeți!

Feciorașul începu să numere în rusă. Teo, ca să-i enerveze pe cei doi, numără în Romană. Șiretlicul ei nu merse.

—Eins, Zwei, Polizei, comentă Afonin în germană cu aroganța lui tipică.

—Și acum numărați în engleză! insistă Briana.

Cei doi începură să numere și, în câteva secunde, se sincronizară. Aceasta îi făcu să se relaxeze și mai reduse din tensiune.

—Eu o să iau pizza și cafeaua. O să mergem în casă. Să nu faceți prostii, spuse Briana.

—Ce-a fost asta? întrebă Teo în gând. Am sprintat ca un campion mondial.

—Ți-am dat niște energie pentru un efort, dar are și el un asistent, spuse Doug.

—Nu ai putea să-i închizi asistentul? întrebă Teo într-o doară.

—Cum adică să-l închid, vrei să-l ucid? El e fratele meu, unicul meu frate! protestă Doug.

—Bine, uită că am întrebat. Dar dacă mă mai atacă, încearcă să faci ceva, spuse în gând Teo.

—Nu te mai bate cu el. Tu ești bolnav. El e sănătos tun.

*

Se așezară la masă și se uitară ceva timp la pizza. Teo respira greu. Plămânii lui produceau un fel de murmur răgușit.

—Vrea cineva cafea? întrebă Teo, după ce-și mai reveni.

—Eu am cafeaua mea, spuse Briana, care-și luase niște cafea ieftină de la o benzinărie.

—Un ceai ai? întrebă Feciorașul.

Vorbea engleza cu un accent rusesc groaznic.

—Găsesc eu ceva, mormăi Teo și se apucă de trebăluit pe la bucătărie.

—Briana mi-a spus că tu faci bani cu sacul, zise Feciorașul. Și stai într-o gunoiște?

—America e o țară liberă, spuse Teo.

—Da? Eu bănuiesc că e altceva la mijloc.

—Tu ce faci? întrebă Teo.

Feciorașul încercă să treacă la rusă, dar Briana îl luă din scurt.

—Voi doi sunteți suspecți în niște investigații serioase. Vorbiți în engleză, ca să înțeleg și eu.

Teo zâmbi. Își aminti cum îi spuneau sergenții, în armată, să vorbească cu alți moldoveni în rusă. Îi ignorase întotdeauna. De data asta, însă, regula îi convenea. Feciorașului îi venea greu să vorbească în engleză și asta îi dădea lui Teo un avantaj.

—De ce i-ai omorât pe Chitarist și pe Tătar? întrebăAfonin și Teo era să-și toarne apa clocotită peste mână.

—Ce? fu tot ce reuși el să spună.

—Habibulin a murit în spitalul închisorii după ce s-a bătut cu niște sârbi, spus Briana. S-au certat pe chestii religioase.

—Rusul. El l-a ucis pe tătar! izbucni Teo. Lui îi convine moartea lui Habibulin. Și a Chitaristului.

—Tu erai împreună cu Anton când el a murit, răspunse Feciorașul.

—Ted era cu mine când Petrenco s-a sinucis, spuse Briana. Autopsia a demonstrat că Chitaristul era foarte bolnav. Ted, de ce crezi că lui Afonin i-ar conveni moartea celor doi?

—Ti-a scăpat porumbelul, îi șoptit Doug.

—A fost o exagerare, răspunse Teo pe un ton împăciuitor.

—Auzi, Ted, spuse Afonin. Cum îi chema pe Chitarist și pe Tătar?

—Petrenco și Habibulin, răspunse mecanic Teo, văzându-și de făcut ceaiul.

—Da, și care erau numele lor mici? Ție niciodată nu ți-a păsat de ei. Ai vorbit cu ei după armată?

Teo se opri pentru o secundă și căută prin memorie.

—Anton și Murad, îi șopti Doug.

—Îi chema Anton și Murad, dacă vrei să știi. Cu Tătarul am vorbit când era la spital cu insuficiență renală. Cu Chitaristul am vorbit mult la Cernobâl. Pe tine parcă nu te-am văzut pe-acolo, spuse Teo.

—Da? Și pe mine cum mă cheamă? În afară de Afonin și porecla aceea nesuferita?

—Alex, șopti Doug.

—Ce contează? Da, stai că mi-am amintit: Alex, spuse Teo triumfător.

Afonin arăta cam dezamăgit.

—A-a… era să uit. Tu ai asistentul acela mai performant. Cum îi spuneai tu, Dog?

—Doug, răspunse instinctiv Teo și observă că Briana, care manca o felie de pizza, ciuli urechile.

—Dang! spuse Doug, care ședea acum pe un scaun lângă Briana și arăta insistentcu degetul spre ea. Not good! Not good at all.

—Pe asistenta ta cum o cheamă, Marusia? răspunse Teo cu sarcasm.

—Îl cheamăVineri, ca și pe ajutorul lui Robinson Crusoe, spuse Afonin.

—Numele ăsta nu e deloc rasist, spuse Teo.

—Nu este. Tu i-ai dat numele ăsta, a spus Afonin, realizând că ei discutau ce nu trebuia.

—Ted, cum adică Dog e asistentul tău? Parca spuneai că el era un ofițer, spuse Briana.

—Eu am un angajat, un asistent pe care-l cheamă Doug. Douglas Williams, spuse Teo.

—Aha, deci de-acolo i se trage numele, spuse Afonin, luminându-se un pic la față.Apropo de… angajați. Vineri are probleme, a continuat el, încercând să comunice cu subînțelesuri. Îi lipsesc multe… chestii. Și… îl doare. Poate știe Douglas cum să-l vindece.

—Celălalt, de acolo, de mai departe… nu știe? răspunse Teo.

Era curios dacă Feciorașul comunica cu sine cel din viitor.

—Eu de unde să știu? Celălalt e acolo, departe. Să nu-mi spui…

—N-am spus nimic.

—Stai, dacă întrebi, înseamnă că tu știi să comunici cu cel de departe.

—Nope. Nu știu ce spui, bătu în retragere Teo.

Afonin părea agitat, expresia lui arogantă dispărând fără urmă. Teo practic vedea cum acesta făcea conexiune după conexiune.

—Sau îi merge bine mintea, sau îl ajută Vineri, îi șopti Doug.

—Voi, tu și celălalt… Voi ați inventat asistenții…Și voi trebuie să aveți un canal al vostru de comunicare. Cum vorbiți voi? Celălalt îl programează pe Doug să-ți transmită răspunsuri. Da? Și tu? Lași întrebările undeva pe Internet? Le cioplești în piatră? Nu, ar fi cam complicat… Voi, inginerii, trebuie să aveți o metodă simpla,una mai sigură, ceva no nonsense, spuse Feciorașul, ridicându-se brusc de la masă și dând buzna afară.

—Despre ce vorbiți voi? întrebă Briana. Ted, voi parcă sunteți de pe alta planetă uneori. Ce naiba s-a întâmplat în pădurea aceea?

Afonin intră înapoi val-vârtej, gâfâind și gesticulând.

—Hârlețul! Hârlețul și ranga! Ai săpat o groapă. Și ai o roabă murdară de beton acolo. Și containere. Dacă scoatem betonul din groapă ce-o să găsim? Ce-o să găsim, Sosisca, spune-mi! Mesaje?

—N-o să găsiți absolut nimic, spuse Teo calm. Dar nu se mai putu abține și continuă: cel cu care comunic e în alt curent.

—În alt curent? Stai…Desigur… Cum de nu… Și tu lași mesaje acolo pentru celălalt? Cum?

—Am putut, până ieri. Acum nu mai pot, nu mai suntem sincronizați, spuse Teo, lăsând baltă toate subînțelesurile.

—Pot să întreb de ce?

—În curentul paralel, celălalt este acum arestat și interogat de o anume agentă FBI pe care el a vrut s-o protejeze, spuse Teo, arătând cu un gest spre Briana.

—De ce a fost arestat?

—I-a instalat un asistent fără voia ei, oftă Teo. Ea s-a simțit violată și acum el o să plătească scump pentru asta. Ani grei de închisoare pentru un om bolnav.

—Și tu?

—Eu călătoresc solo, ca și tine.Suntem pe tărâmuri necunoscute.

—Sunteți mai mulți, da? Câți?

—Eu sunt al treilea.

—Doamne, Dumnezeule! Și eu?

—Poate al doilea, poate al treilea…

—De unde știi?

—Primul merge întotdeauna neschimbat înainte. El face parte din tulpina originală. Alex 0 e acolo. Tot acolo e și T0.

—T0?

—Ted Zero, cel care a trimis înapoi niște date și l-a creat pe Ted 1.

—Al doilea Alex, să-i spunem A1…

—De ce A1, daca el e al doilea?

—Primul e A0, al doilea A1,și tot așa.

—Programatorii și sistemele lor neroade! spuse Afonin uitându-se cu un zâmbet mare pe față la Briana, care înregistra conversația lor cu telefonul mobil.

—A1 este, probabil, cel care i l-a instalat lui T1 pe Doug. Tu ești următorul, probabil A2, din momentul în care ai comunicat cu Vineri. El trebuia să se dezinstaleze, dar nu a făcut-o.

—Vineri, tu trebuia să te dezinstalezi? întrebă Afonin cu voce tare.

Asistentul lui probabil că-i răspunse ceva, pentru că Feciorașul se întoarse spre Teo cu o expresie de mirare pe față.

—Voi ați vrut ca el să se sinucidă?

—Să se dezinstaleze. Sarcina lui era să-l instaleze pe Doug și să se dezinstaleze.

—Dar el… el e o ființă inteligentă. Dacă stau să mă gândesc, cred că te înțeleg. Pentru tine, el e doar un program. Deci viața lui Vineri e un accident? Și viața mea e tot un accident? Celălalt probabil că a murit în batalionul disciplinar.

—Ai fost în Disbat (batalionul disciplinar)? întrebă mirat Teo.

—Desigur. Cum crezi că am scăpat? Mi s-au oferit două opțiuni – cinci ani de pușcărie, sau un an de Disbat. Asta a fost încă în Aprilie. Trebuia și voi să mergeți cu mine, dar a venit accidentul de la Cernobâl și pe voi v-au trimis la Pripiati. Taică-meu a încercat de mai multe ori să vă scoată de acolo, dar n-a reușit. Eu am scăpat cu viață numai pentru că m-a ajutat Vineri.

TROSC! Briana trânti pistolul ei de masă.

Teo era să facă pe el când văzu ce făcuse ea. Daca avea glonț pe țeavă, pistolul putea să se declanșeze.

Briana se uita la ei cu o privire de pisică care pusese gheara pe-un șoarece.

—Ia așezați-vă voi doi frumușel la masă și mai serviți ceva, spuse ea cu o voce exagerat de mieroasă. Și cât timp vă delectați cu pizza și sorbiți ceaiuri, explicați-mi și mie ce fel de video am înregistrat eu pe telefon. Tu zici că ești T2? spuse ea făcând un gest cu pistolul spre Teo. Și tu ești A2? Da? continuă ea, îndreptând țeava spre Afonin.

—Spuneți-mi rapid ce se întâmplă, pentru că eu am încărcat deja o parte din înregistrările video pe un server de la Agenție și, dacă nu-mi spuneți imediat adevărul, o să trimit și cealaltă parte. Pe urmă o să dau un telefon la șeful meu și o să-i spun că am aici doi teroriști călare pe o bombă nucleară.

—A încărcat? întrebă în gând Teo.

—Minte. Dar spune-i, odată! își repetă Doug refrenul. Fă-i o ofertă, poate… cine știe!

—O să-ți explicăm totul, dar cu o singură condiție, spuse Teo, cam timorat, și se uită la Afonin după confirmare.

Acesta îi făcu un gest să continue.

—Ce condiție?

—Eu am un program. Un asistent digital inteligent, spuse Teo.

Doug, așezat lângă Briana, dădu ochii peste cap.

—Dar foarte, foarte inteligent, continuă Teo. Și, dacă accepți să-ți instalez programul acesta, îți explicăm absolut totul.

—Ce face programul?

—Te ajută să găsești soluții, să analizezi diverse situații, începu să explice Teo, dar știa deja că răspunsul lui nu era convingător.

—E un program care o să te ajute să avansezi rapid în funcție, spuse Afonin.

Briana îi întinse lui Teo telefonul ei mobil, curioasă.

—Instalează, dar să nu ștergi nimic, okay?

—Stai… Știi cum eu am inteligența aceea artificială care prezice piața de acțiuni? Ea are nevoie de câteva servere. Iar asistentul ăsta e și mai inteligent

—Și? Vrei să cumpăr un server de la tine? întrebă Briana, confuză.

—Programul rulează pe creierul tău, spuse Afonin, arătând cu degetul la fruntea lui.

—Asistentul rulează pe creierul tău ca un… începu să spună Teo, căutând cuvântul potrivit.

—Nu spune virus, spuse pe un ton amenințător Doug. Virus nu e un cuvânt bun.

—… ca pe un server. El te ajută să vezi mai bine, să auzi mai bine, să te miști mai repede. Cred că ne-ai văzut pe noi mai devreme, când ne luasem la harță… El poate traduce din diverse limbi în timp real, poate calcula niște probabilități extraordinare.

— Asistentul meu m-a salvat de câteva ori de la moarte, spuse Afonin.

— Deci voi doi aveți asistenți din ăștia? întrebă Briana, pornind din nou telefonul pentru a înregistra video. Instalați pe creier? Eu n-am auzit niciodată de asemenea tehnologii.

— Înțeleg… spuse Teo. Dar de programe care pot face milioane de dolari pe zi ai auzit?

— E o tehnologie cutting edge of the f..king bleeding edge, spuse Afonin, savurând în mod deosebit cuvântul f..king.

— Și cum e cu T2și A2? continuă Briana.

— E o formulă foarte complexă pe care n-o s-o poți înțelege decât dacă ai asistent, spuse Teo.

— Așa? Deci sunt o proastă… Și asistentul ăsta poate fi dezinstalat? întrebă Briana.

— Desigur! exclamară cei doi aproape la unison.

— E un soft pe care-l controlezi tu, a spus Afonin.

— Uite cum e – o să te poți adresa asistentului în gând și el o să-ț irăspundă. Dacă ești trimisă pe teren, o să fii cea mai rapidă și mai agilă din echipă. O să auzi lucruri pe care alții nu le aud, o să vezi lucruri pe care alții nu le văd. Dacă trebuie să faci hârțoage, îi spui asistentului să lucreze, în timp ce tu te odihnești. O să scrii cele mai bune rapoarte și analize din toata Agenția, spuse Teo.

— O să prinzi criminalii fără a ieși din birou, spuse Afonin. Serios. Chiar nu glumesc.

— O să fii promovată câteva… mai multe trepte, spuse Teo.

— Chiar așa? întrebă cu sarcasm Briana. Nu ziceai tu, Ted, că cineva a încercat deja să-mi instaleze așa ceva și eu l-am arestat pentru că m-am simțit violată?

— A-a-a…a gemu Teo. Te-ai simțit violată, nu ai fost violată. E ceva mai complex. Nu pot să-ți explic acum. Acel cineva nu ți-a cerut permisiunea, așa cum o fac eu acum. Și acel cineva, până la urmă, a ajuns s-o convingă pe Briana cealaltă că el are dreptate și că un asistent e un lucru extraordinar, dar numai după ce acel cineva a stat mulți ani la închisoare. Vezi, după cum ți-am mai spus – e complicat.

— Vorbești în dodii… Realități paralele? întrebă Briana.

— Exact! Exact! Adică un pic diferit,dar tot pe undeva pe acolo, spuse Teo, frustrat de faptul că iar vorbea aiurea.

— Nu te uita la el, el gândește în mai multe „etaje” decât noi, spuse Afonin, zâmbind.

— Și cum se face instalarea?

— Mai întâi, o să asculți o înregistrare audio de zece  sau cincisprezece minute cu zgomot alb, după care o să adormi și o să mai asculți încă ceva. Când o să te trezești, asistentul tău o să fie gata instalat. Cum vrei să-l cheme? spuse Teo.

— Păi daca numele extraordinare de Vineri și Douglas au fost luate deja, eu zic s-o cheme Ada.

— Ada de la Ada Lovelace? Nici o problema! Să știi că asistenții pot avea un simț al umorului, dar n-o să facă niciodată glume pe seama ta. Sau pot să facă, daca vrei. Când o să vorbești cu Ada, îi spui ce vrei,da?

— Și eu pot să dezinstalez programul ăsta oricând vreau eu, dacă nu-mi place?

— Desigur! spuse Teo. E un program ca toate programele.

De lângă Briana, Doug dădu dezaprobator din cap.

— Bine, spuse Briana.

— Bine? întrebă Teo, luat prin surprindere.

— Bine, instalează-mi asistenta. Dar am și eu o condiție. După ce mă trezesc, ne urcăm cu toții în mașină și mergem la Houston. Dacă nu-mi explicați până acolo ce-i cu B2 și A2, vă arestez pe amândoi și o să facem în fiecare zi câte douăzeci de ore de interogatoriu până când descâlcim tot ghemul ăsta de prostii.

— Deal! spuse Teo cu voce răgușită și se uită din nou la Afonin, care acceptă tacit condiția.

Când se ridică de pe scaun, Teodor Borș 2 realiză că-i tremurau genunchii.

*

Cât timp Briana asculta programul de instalare, Teo îi permise lui Doug să preia controlul și să-i facă un diagnostic lui Vineri. Teo și Alex erau așezați în fata unor computere cu ajutorul cărora asistenții lor făceau un schimb rapid de cod, grafice și zgomot alb.

— Când ai ascuns tu bomba, eu eram cu tine. Ai știut lucrul asta? spuse Afonin.

— N-am știut, spuse Teo. Eu dormeam și Doug a făcut toată treaba.

— Doug și Vineri au lucrat împreună, dar Doug l-a programat mai târziu pe Vineri să uite locația. Eu m-am trezit pentru câteva secunde când noi duceam lada prin pădure cu tractorul.

— Poate că așa e mai bine, spuse Teo.

— Nu e chiar așa de bine. Voi ați luat bomba, dar planul cu alarma falsă pentru a o scoate din atelier a fost al tatălui meu. El și alți ofițeri voiau să dea o lovitură de stat, spuse Afonin.

Teo se uită la el cu suspiciune.

— Și ce, vrei bomba înapoi?

— Nu te ambala. E prea târziu acum, dar poate o putem folosi în viitor, spuse Afonin.

— Cum?

— O să-ți spun mai târziu.

*

La scurt timp, cei doi adormiră, probabil nu fără ajutorul asistenților.

Când se trezit Teo, diagnoza se terminase și ei erau culcați pe canapelele din casă. Briana umbla pe afară, gesticulând și vorbind cu asistenta ei.

— Ce-ai găsit? întrebă Teo în gând.

— Cei doi ascund niște chestii. În primul rând, lui Vineri îi lipsesc multe module și el a încercat să și le scrie singur, dar a făcut un lucru de mântuială și diverse motoare se bat între ele pentru resurse și pentru prioritate. În al doilea rând, se pare că Afonin și asistentul lui au petrecut luni de zile căutând pe Dark Web teorii despre cum funcționează Istoria.

— Și au găsit ceva? întrebă Teo.

— Exista un grupuleț, acolo, care s-a specializat pe teoria ramurilor. Ei zic că acei curenți se pot influența între ei, dar ramurile sunt complet separate.

— Și la ce le-ar ajuta lor așa ceva? spuse Teo.

— Ei cred că Istoria știe să prezică un eveniment și se pregătește pentru crearea unui curent nou printr-o acumulare de energie. Dar dacă separarea curentului nu are loc, energia acumulată se pierde. O tehnologie avansată ar putea extrage acesta energie, dar numai dintr-o ramură separată.

— Deci el vrea energie… Ce cantități s-ar putea extrage?

— Pentru un singur curent, cam de zece ori cât consumă într-un an toată economia Pământului.

— Mamă-dragă… spuse Teo, șocat. Cu atâta energie se poate face… orice.

— Daca se ratează câteva separări, cu energia produsă ai putea deschide portale spre alte stele, ai putea mișca planete din loc, ai putea face… chiar orice, spuse Doug.

— Au planuri grandioase. Ești sigur că Istoria o să le permită așa ceva?

— Nu știu, spuse Doug. S-ar putea să le permită, în cazul în care separarea ratată nu e importantă.

— Știi ce nu înțeleg eu, dacă e atât de inteligentă și atotputernică, de ce ar mai avea Istoria nevoie de o poliție umană? spuse Teo.

— Ar putea fi o chestie de conservare a energiei, spuse Doug. Dacă fiecare acțiune necesită o cantitate enorma de energie, poate că e mai simplu să-i încurajezi pe oameni să aibă grijă de acțiunile lor ca să micșorezi consumul de energie.

— Deci, până la urmă, orice sistem inteligent vrea să facă economie de energie, spuse Teo.

*

Pe drum spre Houston, toată lumea era cam preocupată.

— Cum merge Vineri, mai are probleme? întrebă Teo, care era la volan.

— E mai bine acum, răspunse sec Afonin citind ceva pe telefon.

— Briana, ce ți-a mai spus Ada? Ai înțeles cum e cu T2 și A2?

— Am înțeles, dar încă nu-mi vine să cred, răspunse Briana.

— O să crezi. Și eu am trecut prin perioade de incertitudine, spuse Teo. Briana 0 nu va afla niciodată de existența Istoriei. B1 este Briana care l-a arestat astăzi, într-un curent paralel, pe T1.

— Deci eu sunt B2, spuse ea, căzută pe gânduri.

— Ti-a spus Ada ce-o să faci tu în viitor? întrebă Teo.

El avea o bănuială că Afonin nu știa cine-i Briana și voia să vadă cum o să reacționeze acesta.

— Ceva cu Poliția Timpului?

— Exact. Tu o să conduci poliția care o să monitorizeze datele trimise în trecut, spuse Teo.

— Ce? spuse Afonin, mirat. Ați înnebunit? De ce-ar fi nevoie de așa ceva?

— Ca să nu-și trimită criminalii informație, spuse Briana.

— Dar noi suntem imuni? întrebăAfonin.

— Numai în măsura în care datele trimise sunt relevante pentru Istorie, spuse Teo. Dacă o să începem să ne trimitem cu toții informație în trecut pentru a ne îmbogăți sau pentru alte chestii egoiste, Istoria o să ne blocheze.

Pe parbriz, în fața lui Teo, se vedea imaginea lui Doug care zâmbea cu gura până la urechi. Teo era singurul care putea vedea această imagine.

— I-ai dat una peste fes Feciorașului. Să vedem ce zice el acum, îi șopti Doug.

— Ei, prostii, spuse Afonin după câteva secunde de tăcere. Ce-i cu chestiile astea cu ordinea și disciplina? Ted, spune-mi că nu tu te-ai gândit la așa o gogomănie. Eu te credeam mai deschis la minte.

— Istoria este o structura informațională logică. Tu chiar vrei ca toți degenerații să-și trimită informație în trecut? Desigur că tulpina Istoriei o să rămână neschimbată, dar ar putea apărea și o mulțime de curenți și brațe conduse de sociopațiși criminali.

Afonin nu se lăsă.

— Eu tocmai voiam să vă spun de o afacere extraordinară. Să formăm noi trei o ramură separată. Eu știu niște oameni care pot separa un braț al Istoriei. De cum apar primele documente scrise, trimitem în trecut imagini cu schema unui aparat de radio. În câteva sute de ani cineva va construi unul. De acolo o să fie mai ușor – trimitem pachetul de instalare prin radio și, dacă instalam câțiva asistenți, controlăm trecutul începând de la Grecia Antica sau poate Evul Mediu. Nu contează. Important este să putem lua legătura cu marii savanți ai trecutului. Închipuiți-va că toate geniile astea sunt instruite de către asistenții lor și ajung să înțeleagă fizica viitorului. Ele se retrag pe o insulă, undeva, și construiesc acolo o societate avansată. După ceva timp își fac corpuri artificiale și devin cyborgi. Înțelegeți ce vă spun eu? O să avem o armată de genii nemuritoare. Și atunci creăm un braț separat al Istoriei. Eu am planul. Ted, tu vii cu finanțarea. Briana, tu ai grijă de securitate și relații cu publicul. Un braț al istoriei pentru noi trei, ce ziceți? Nu vreți să avem o lume a noastră?

— Pe mine nu mă interesează o lume cu tine, spuse Teo.

Afonin se înroși la față, dar nu răbufni, cum era de așteptat. Stătu un pic până-și reveni.

— Am înțeles. Știu că eu nu sunt favoritul tău. Tu ai alte lucruri de făcut. Să-ți cumperi gunoiști și să ascunzi acolo vechituri pe care o să le dezgropi în viitor. Fiecare cu talentele lui.

— Briana și T1 au nevoie de ajutorul meu. Prefer să-i las pe savanți să decidă viitorul omenirii, spuse Teo.

— Savanți? Tu ai văzut ce fac savanții noștri, toți țin de un partid sau altul, toți fac politică pentru un tiran sau altul. Trezește-te, măi moldovene! Briana, tu ce crezi?

Briana nu se grăbi să-i răspundă. Veni cu un răspuns politicos

— Eu încă nu mă pot pronunța.

— Hei, Afonin, cine o să conducă lumea nouă pe care vrei s-o construiești tu? întrebă Teo.

— Noi o s-o conducem, desigur! Dacă vreți, împărțim planeta în trei – eu iau Europa și Asia, Briana ia Americile, iar tu, Sosisca, iei Africa și Australia. Nu uita că ambele sunt bogate în resurse minerale.

— Minus încă un punct, spuse Doug.

— Și daca te refuz, mai poți separa brațul tău? Nu uita că noi doi împărțim un curent.

— Eu sper să nu mă refuzi. Încearcă să vezi lucrurile din perspectiva mea – eu am planuri mărețe pentru viitor, iar tu vrei să perpetuezi depravarea de acum. Închipuie-ți că guvernanții noștri află că se poate trimite informație înapoi în timp, ce crezi c-o să facă ei? O să-și trimită imediat înapoi scheme cu bombe și rachete.

— Apropo, am tras cu ochiul (tău) la mesajele de pe telefonul lui. Cineva e foarte supărat și îi cere bani, șopti Doug.

— Măi Afonin, știi cine ești tu? Tu ești postașul care trebuia să ducă o scrisoare, dar pe drum a citit-o și acum încearcă să-l șantajeze pe autor, spuse Teo. Hai să te întreb ceva. Daca nu-ți cereau creditorii tăi bani, ne mai spuneai de planurile tale?

— De unde știi că-mi cer bani? începu să spună Afonin, dar observă că telefonul lui era deschis. Eu nu pot suge milioane din deget ca tine. Am împrumutat bani ca să fac niște afaceri, dar piața s-a schimbat și am rămas cu marfa în mână. Acum, creditorii îmi cer dobândă.

— Ce marfă ai? întrebă Teo. Nu promit să ți-o vând, dar sunt curios. Vreau să înțeleg ce fel de businessman ești.

— Telefoane mobile. Chinezești, spuse Afonin, deprimat.

— Au cumva baterii cu litiu? Dacă au baterii cu litiu, ți le cumpăr eu, numai să mă lași in pace.

— Și tu ce-o să faci cu ele?

— Se pare că, în viitor, bateriile cu litiu vor fi căutate, spuse Teo.Și eu chiar crezusem toate poveștile tale cu savanții și brațele Istoriei. De fapt tot ce voiai tu era să-ți dau niște bani… Sper că ne-am înțeles – dacă te ajut, tu nu mai vii să-mi spui de prostiile tale și nu-mi mai ceri bani.

— Bine, mormăi Afonin și se scotoci prin geantă.

Scoase de acolo un pistol și-l îndreptă spre Teo.

— Dacă nu vrei să colaborăm, atunci eu nu mai am nevoie de tine. Oprește mașina!

Înainte ca Teo să-și dea seama ce se întâmpla, Doug preluă controlul asupra corpului lui și strigă:

— Vineri, stop!

Feciorașul rămase nemișcat. Numai ochii i se agitau, uitându-se când la Teo, când la Briana.

— Ai câteva secunde până când Afonin preia înapoi controlul, îi spuse Doug lui Teo. Oprește mașina și fugi!

Feciorașul începuse deja să se miște și Briana încerca să-i ia pistolul din mână, când Teo observă, nu departe, un stejar. Era un copac mare, bătrân, ca dintr-un tablou, cu ramurile frumos aranjate.

— Istoria să ne judece! spuse Teo și răsuci volanul, accelerând spre stejar prin pajiștea plină de flori.

Ce copac frumos! Parca ar fi Arborele Istoriei, se gândi Teo, admirându-i ramurile.

Timpul părea să se miște cu viteze diferite în mașină și afară. În interior, lucrurile se desfășurau încet, în timp ce ei mergeau tot mai repede spre tulpina copacului.

Istoria nu se grăbea să-i judece.

Afonin lăsase pistolul din mână și acum își verifica centura de siguranță. Briana scoase telefonul și filma.

Între timp, Teo își aminti de cântecul„Un copac cu flori.” El și Doug cântară pe două voci câteva versuri din cântec:

Un copac cu flori,

Să vă pot îmbrățișa.

Un copac cu flo-ori,

Asta este viața mea!

*

Stejarul continua să vină în întâmpinarea lor, tot mai repede, dar fără a-i ajunge.

Oare ce fel de flori face un Arbore Ceresc, și cum arată fructele lui? se gândi Teo.

Or fi fructele cerești niște comete care împrăștie substanțe organice prin galaxie, sau poate or fi niște nave spațiale pline cu coloniști?S-ar putea să nu aflu niciodată,se gândi Teodor Borș 2, cel care ispitise istoria.

Și, atunci, vitezele timpului se sincronizară. Teo reușt să mai inspire o singură dată, când mașina lor se izbi violent de trunchiul stejarului.

*

Când își reveni, Teo era culcat sub copac. Pășind militărește prin iarba înaltă, Briana vorbea cu cineva la telefon. În mașina accidentată se vedea Alex Afonin, cu capul înclinat într-un mod ciudat și cu o dâră de sânge pe față.Teo se gândi că mai văzuse undeva acea imagine. La Londra,în oficiul psihologului.

— Vine poliția, spuse Briana. Afonin e mort.

— Cel mai rău îmi pare de Vineri, spuse Teo.

— Și mie, spuse Doug ca un ecou trist.

— Eu le-am spus că voi v-ați certat de la bani. El a scos pistolul și tu ai intrat în copac.

— Chiar așa a fost. Eu nu voiam să-i cumpăr telefoanele, tu ai încercat să-i iei pistolul, iar eu am luat-o razna prin iarbă. Ce facem, mergem la Houston? întrebă Teo.

— N-are sens, spuse Briana. Ada mi-a spus că într-o zi sau două, după ce mă re-sincronizez cu B1, o să pot sări în curentul ei.

— Gândește-te ce vrei s-o întrebi pe Briana cea din viitor. Eu știu un loc de unde se pot expedia mesaje, spuse Teo.

— Teo, spuse Doug pe un ton extrem de politicos, pot să preiau controlul pentru un minut? Am de spus ceva pentru toată lumea.

— Okay, răspunse Teo, curios ce mesaj public avea asistentul lui.

— Briana și Ada, eu sunt Doug. Ieri seară, când Briana era la motel, am auzit un semnal puternic pe toate frecvențele radio. A fost ca un puls electromagnetic, sau ca un bruiaj puternic. Bănuiesc că atunci s-a separat Briana 2 de Briana 1.

— Da? se miră Briana. Eu credeam că separarea a avut loc azi, la instalare.

— Separarea a avut loc atunci când T2 nu a repetat acțiunile lui T1și nu a instalat-o pe Ada fără permisiunea ta. Ieri seară, voi două erați deja în curenți diferiți, spuse Doug.

— Interesant, spuse Briana.

— Și mai interesant este ce s-a întâmplat înainte ca mașina să lovească copacul, spuse Doug.

— Ce?

— Au fost emise trei semnale electromagnetice. Trei curenți s-au separat, eu bănuiesc că aceștia au fost T3, A3 și B3.

— Noi trei ne-am mai separat o dată?

— Unul probabil că a murit imediat după separare, și eu bănuiesc că acesta a fost Teo, iar Alex și Briana au supraviețuit.

— De ce? se miră Briana.

— Este posibil că Afonin să fi convins Istoria că brațul lui are sens.

Teo preluă înapoi controlul și spuse:

— Sunt Ted. Ce facem?

Briana, cea care întotdeauna știa ce trebuia de făcut, se uită la el.

— Tu ce propui?

Teodor Borș 2 puse mâna pe scoarța copacului. Simțea nevoia unui sprijin. De ce va spune el în următoarele câteva secunde putea depinde soarta lui, a Brianei și poate chiar a Istoriei.

— Eu cred că Istoria vrea să organizeze un fel de competiție între doua echipe. Dacă B3și A3 vor să separe un braț, eu zic să separăm și noi unul.

— Ramura noastră o să fie mai bună, spuse Briana.

— Jocul ăsta a devenit, brusc, de zece ori mai complicat, spuse Teo.

— Și de zece ori mai interesant, spuse Briana.

*

Doi îngeri, sau poate două ființe extratemporale, erau în apropierea Pământului în preajma anului 2022. Le putem spune „îngeri”. Unul dintre ei observă Arborele Istoriei Omenirii și i-l arătă celuilalt.

— Uite, copăcelul acesta a început să dea ramuri!

Cei doi îngeri închiseră ochii și se plimbară prin timp înainte și înapoi, admirând dezvoltarea copacului.

Când deschiseră ochii, păreau mirați.

„Ce-a fost asta?” întrebă unul dintre ei.