Baloanele lui Yuanyuan

Între salvarea orașului natal și urmarea pasiunii tale de-o viață, ce ai alege? Pot marile descoperiri să se nască din lucruri atât de efemere ca baloanele de săpun? Și pot, oare, plăcerile prostești deveni menirea vieții unui om, menire care va schimba lumea?

---

 

1

 

Mulți oameni au devenit, de-a lungul anilor, fermecați de anumite lucruri, alții s-au născut astfel, de parcă ar fi intrat în această viață doar pentru a se bucura de compania lucrurilor respective. Astfel a ajuns și Yuanyuan fermecată de baloanele de săpun.

Yuanyuan s-a născut cu o expresie de apatie întipărită pe față. Uneori, părea chiar și că plânge doar pentru a-și îndeplini o obligație. Lumea părea foarte dezamăgitoare pentru ea.

Până când, la șase luni, a văzut pentru prima oară baloane de săpun.

Imediat, a început să le facă cu mâna și să dea din picioare în brațele mamei ei, cu ochii radiind mai luminoși decât soarele și stelele, de parcă ar fi fost prima oară când vedea cu adevărat lumea.

Era amiază în nord-vestul Chinei, la multe luni după ultima ploaie. Dincolo de geam, orașul ars de soare forfotea în praf. În acea lume de arșiță cumplită, minunatele făpturi de apă care pluteau prin aer erau cu adevărat cele mai frumoase creaturi. Faptul că micuța sa fiică a putut să le aprecieze frumusețea l-a încântat pe Baba, cel care suflase baloanele pentru ea. Mama, care o ținea în brațe, s-a bucurat de asemenea.Tocmai își anulase ultima lună de concediu maternal; a doua zi urma să se întoarcă la laborator, să lucreze.

 

2

 

Timpul trecu. Yuanyuan intră în grupa mare la grădiniță și încă iubea baloanele de săpun.

Duminica aceea, ieșise într-o excursie cu Baba. Avea o sticluță cu soluție pentru baloane de săpun în buzunar: Baba îi promisese că avea s-o convingă pe Mama să o ia în avion cu ea ca să sufle baloane de săpun. Nu fuseseră doar vorbe-n vânt; chiar merseseră la pista grosolană de la marginea orașului. Avionul pe care Mama îl folosea pentru cercetările legate de însămânțările aeriene era parcat acolo.

Yuanyuan fu chiar dezamăgită. Avionul era un biplan agricol ponosit, probabil din era Sovietică. Ea găsi că era probabil făcut din bârne vechi de lemn, precum coliba vânătorului din pădure, din basme. Se îndoia că putea zbura. Dar Mama spuse că Yuanyuan nu avea voie în avion, chiar și așa ponosit cum era.

— Azi e ziua ei, spuse Baba. Tu deja ai lucrat peste program în loc să vii acasă la ea. Las-o măcar să zboare cu avionul. Dăruiește-i un pic de entuziasm și distracție!

— Ce entuziasm și distracție? Deja e atât de grea! Câte semințe de copaci ar trebui să las la sol? spuse Mama, cărând încă un sac greu de plastic în compartimentul cargoului.

Yuanyuan nu credea că e atât de grea. Își întoarse fața și începu să plângă. Mama se grăbi să-și împace fiica, scoțând un obiect dintr-unul dintre sacii din plastic de pe jos. Era de aceeași formă și mărime cu un morcov, ascuțit la vârf, aerodinamic și cu o pereche de aripioare de carton legate la coadă. Arăta ca o mică bombă, doar că era transparent.

Arăta distractiv! Yuanyuanse întinse și atinse obiectul, dar își retrase imediat mâna. Era făcut din gheață.

Mama îi arătă un punct negru în mijlocul bombei. Îi spuse că era o sămânță de copac.

— Avionul lansează aceste bombe de gheață de foarte sus, iar când ele ating pământul se înfig în el. Când vine primăvara, gheața se topește. Apa ajută sămânța să încolțească și să crească. Dacă aruncăm multe astfel de bombe de gheață, deșertul va înverzi și nisipul adus de vânt nu o va mai zgâria pe Yuanyuan pe față când se joacă afară. Proiectul de cercetare al lui Mama va dubla rata de supraviețuire în cazul împăduririlor aeriene din zonele secetoase din nord-vest.

— Ce știe un copil despre rate de supraviețuire? Of! Yuanyuan, să mergem!

Baba o luă pe Yuanyuan pe sus și plecă. Mama nu încercă să-i rețină, ci doar îi prinse fiicei ei fața în mâinile ei încă o dată, pe fugă.

Yuanyuan simți că mâinile mamei ei erau mai aspre decât ale lui Baba.

De pe umerii lui Baba, Yuanyuan văzu coliba vânătorului decolând cu un huruit al motorului. Suflă un șir de baloane spre avion și-l privi cum dispare în norii de praf.

Baba o purtă pe Yuanyuan de la pista de decolare la stația de autobuz de la marginea drumului. Cât așteptară un autobuz care să-i aducă înapoi în oraș, fetița-l simți deodată pe Baba tremurând.

— Baba, ți-e frig?

— Nu… Yuanyuan, nu ai auzit ceva chiar adineauri?

— Hmm, Nu cred.

Dar Baba auzise. Fusese o explozie joasă, departe, în direcția în care zburase avionul, atât de departe încât probabil că o percepuse cu al șaselea simț. Își întoarse capul ca să poată privi înapoi, de unde veniseră. În fața lui și a fiicei sale, terenurile aride ale nord-vestului priveau nemilos către bolta de deasupra.

 

3

 

Timpul trecu. Yuanyuan începu școala elementară și încă iubea baloanele de săpun.

Ea și Baba vizitau mormântul Mamei în timpul festivalului Qingming. Ca totdeauna, ea-și aduse sticluța cu soluție de făcut baloane. Când Baba așeză florile în fața pietrei de mormânt, Yuanyuan suflă un șir de baloane. Baba era pe punctul de a izbucni, dar următoarele ei cuvinte îi sădiră lacrimi în ochi:

— Mama le va vedea, spuse Yuanyuan, arătând spre baloanele care treceau pe lângă piatra de mormânt.

— Copilă, spuse Baba în timp ce o îmbrățișa, trebuie să crești și să fii ca mama ta, cu simțul datoriei și al misiunii pe care-l avea ea, să ai un scop măreț, ca al ei!

— Deja am un scop măreț! strigă Yuanyuan.

— I-l spui și lui Baba?!

— Să suflu, arătă Yuanyuan spre baloanele care deja zburaseră departe, baloane mari, maaaaari!

Baba zâmbi amar, legănându-și capul și-și duse fiica de-acolo. Nu erau departe de locul în care avionul căzuse în urmă cu câțiva ani. În acel an, semințele din bombele de gheață care au fost aruncate din cer chiar au supraviețuit, au crescut puieți, dar victoria finală i-a aparținut uscăciunii fără sfârșit. Pădurea însămânțată aerian a murit până la ultimul copac în al doilea an secetos. Deșertificarea avansa implacabil.

Baba se întoarse și privi înapoi. Soarele aflat la apus alungea umbra în spatele pietrei de mormânt. Baloanele pe care le suflase Yuanyuan dispăruseră de mult, la fel ca visele femeii din mormânt, la fel ca frumoasa amăgire a proiectului de dezvoltare a vestului.

 

4

 

Timpul trecu. Yuanyuan începu școala gimnazială și încă iubea baloanele de săpun.

Astăzi, diriginta venise s-o viziteze pe Yuanyuan acasă. Ea îi dădu lui Baba un pistol de jucărie strălucitor și futurist. Profesorul de fizică îl confiscase de la Yuanyuan, pentru că se juca cu el în clasă. Pistolul avea o țeavă groasă și un inel ca o antenă atașat în fața ei. Baba îl întoarse pe toate părțile, nedumerit de felul în care arăta.

— E un pistol cu baloane de săpun, spuse diriginta luându-l și apăsând pe trăgaci.

Cu un zumzet slab, un șir lung de baloane de săpun țâșni din inelul fixat înaintea țevii.

Diriginta îi spuse lui Baba că notele lui Yuanyuan fuseseră mereu cele mai bune din promoția ei. Cea mai mare calitate a ei era creativitatea; profesoara nu văzuse niciodată un elev cu o asemenea minte plină de viață. Ea îi mai spuse că ar trebui să-i cultive fiicei sale acest lăstar.

— Nu-ți pare și ție că acest copil e un pic… cum să spun, un pic efervescent? întrebă Baba, cântărind în mână pistolul.

— Hei, toți copiii din ziua de azi sunt așa. Să-ți spun drept, în noua eră, să fii cu capul în nori nu e neapărat un defect.

Baba suspină, încheind conversația cu un val de baloane de săpun din pistol. Nu credea că mai avea multe de vorbit cu diriginta fiicei sale. Era abia trecută de vârsta copilăriei ea însăși.

Odată ce diriginta plecă, lăsându-i singuri, Baba se hotărî să poarte o discuție cu Yuanyuan despre pistol. Dar imediat îi apăru o nouă sursă de iritare.

— Ți-ai mai cumpărat unul? spuse arătând spre telefonul mobil care atârna la gâtul fiicei sale. Ți-ai mai cumpărat unul anul ăsta!

— Nu, n-am cumpărat alt telefon, i-am schimbat doar carcasa. Uite, am mereu câte una nouă.

Yuanyuan scoase o cutie în timp ce vorbea. Baba o deschise, găsind înăuntru un șir de forme  dreptunghiulare, colorate. La prima privire, crezu că erau un set de vopseluri. Doar când le examină mai atent, înțelese că erau doisprezece carcase de telefon mobil, toate colorate diferit.

Baba dădu din cap și puse cutia deoparte.

— Trebuie să vorbesc cu tine despre această… tendință a ta.

Yuanyuan văzu pistolul cu baloane în mâna lui și îl înșfăcă.

— Baba, promit să nu-l mai duc la școală, spuse trăgând o rafală de baloane spre el.

— Nu despre asta voiam să vorbim. Problema e mult mai mare de atât. Yuanyuan, uite, ești fată mare de-acum, dar încă îți plac baloanele de săpun.

— Și asta e rău?

— Nu, asta în sine nu e rău. Doar că asta, cum spuneam, pasiunea ta arată unele tendințe ale minții tale.

Yuanyuan îl privi pe tatăl ei fără să-l înțeleagă.

— Dovedește tendința ta de a alerga după lucruri noi și frumoase, dar superficiale. Te pierzi cu ușurință în miraje. Să fii atât de puțin cu picioarele pe pământ te va face să iei decizii greșite în viață.

Yuanyuan privi bulele de săpun care zburau prin cameră, părând și mai încurcată. Bulele pluteau liniștite prin aer, ca un banc de peștișori aurii transparenți.

— Baba, să vorbim despre ceva mai interesant. Yuanyuan se lăsă pe umărul lui și continuă în șoaptă: Crezi că diriginta mea e frumoasă?

— Nu am remarcat… Yuanyuan, ce voiam să spun…

— E absolut superbă!

— Da, bine… Ce urma eu să spun…

— Baba, trebuie să fi observat cum s-a uitat la tine mai devreme, când vorbeați. Chiar cred că te place.

— Copilă, pe cuvântul meu, nu poți nici pentru o clipă să nu te mai gândești la lucrurile astea prostești?

Baba îi dădu supărat mâna deoparte de pe umărul său.

Yuanyuan suspină teatral:

— O, Baba, te-ai transformat într-unul dintre oamenii aceia care sunt morocănoși indiferent ce se întâmplă. De ce să trăiești dacă nu ai niciodată ceva nou, sau interesant, sau încântător? Ar trebui să-ți fie rușine, nu să te dai drept îndrumător în viață pentru alții.

Un balon de săpun ajunse în dreptul feței lui Baba, apoi se sparse. Lăsă un iz umed, aproape imperceptibil, totuși ceața lui efemeră îi provocă bărbatului un moment de fericire. Îl făcu să se gândească la depărtatele lui locuri natale din sud, la toate lucrurile de acolo. Zâmbi abia vizibil.

— Când eram tânăr, și eu alergam după fantasme. Mama ta și cu mine am venit aici din Shanghai, atât de naivi încât credeam că nord-vestul era un loc în care puteam arăta lumii de ce suntem în stare. Într-un timp inimaginabil de scurt, noi, arhitecții, am ridicat un oraș nou-nouț în pustietate. Credeam că e realizarea vieților noastre. După ce noi nu vom mai fi fost, acest oraș va fi rămas ca dovadă că nu ne-am trăit viețile degeaba. Cine ar fi crezut că aveam să ne fi dedicat cei mai frumoși ani, ba chiar viețile întregi, unei bule de săpun?

Yuanyuan fu uluită.

— Ce vrei să spui? Că Orașul Drumului Mătăsii e o bulă de săpun? E chiar aici, trainic ca piatra. În niciun caz nu va dispărea așa, puf! Nu-i așa?

— Va dispărea în curând. Guvernul central a aprobat raportul provinciei și a anulat toate noile proiecte de a aduce apa în Orașul Drumului Mătăsii.

— Vor să murim de sete? La robinete nici acum nu e apă decât o dată la două zile, câte o oră și jumătate.

— Deja lucrează la un plan de evacuare în zece ani. Tot orașul va fi demontat și mutat. Orașul Drumului Mătăsii va fi primul oraș din ziua de azi care va dispărea din cauza lipsei de apă. Un Loulan modern… De fapt, întregul proiect de dezvoltare a vestului, care odată ne-a înflăcărat pasiunea, s-a transformat într-un coșmar de proiect minier. Și, cine știe, s-ar putea să fie o și mai mare bulă de săpun.

— Uau, păi atunci e minunat! se bucură Yuanyuan. Trebuia să plecăm de-aici cu secole în urmă. E atât de plictisitor, nu pot să sufăr nimic aici. Să plecăm! Să mergem într-un loc nou și să începem o nouă viață! Va fi grozav, Baba!

Baba își privi fiica în tăcere, apoi se ridică și merse la geam. Privi tâmp orașul plin de nisip galben de afară. Umerii lăsați îl făceau să pară mult mai bătrân.

— Baba? îl strigă încet Yuanyuan, dar tatăl ei nu răspunse.

Două zile mai târziu, tatăl lui Yuanyuan își primi postul de ultim primar al orașului care dispărea.

 

5

 

În cadrul examinării pentru admiterea la colegiu, Yuanyuan a obținut locul al doilea la științe. Baba, cu adevărat copleșit de fericire într-un fel în care rar i se întâmpla, o întrebă cu mărinimie dacă avea vreo dorință pe care i-ar fi putut-o îndeplini ca recompensă, fie și ceva absurd. Yuanyuan își ridică palma cu degetele depărtate spre el.

— Cinci… cinci ce?

— Cinci săpunuri Diao. Își întinse și cealaltă mână: Zece pungi de detergent de rufe Tide. Își strânse și-și întinse rapid degetele: Douăzeci de sticle de detergent de vase White Cat. În sfârșit, scoase o bucățică de hârtie: Și, cel mai important, am nevoie de aceste chimicale. Cumpără-le în cantitățile pe care le-am scris.

Să obțină chimicalele nu-i fusese foarte ușor tatălui ei. Trebuise să-i ceară ajutorul unui director-adjunct al unui oarecare departament, care avea de efectuat o delegație la Beijing, iar acesta petrecuse o zi întreagă căutându-le pe toate.

Odată ce avu totul, Yuanyuan se închise în baie trei zile, umplând o cadă mare cu un fel de lichid, al cărui miros se impregnă în toate camerele casei. A patra zi, doi colegi veniră să-i aducă un obiect făcut special, un cerc de mai mult de un metru în diametru, făcut dintr-o țeavă metalică lungă, înțepată cu găurele mici.

A cincea zi începu cu un grup de vizitatori. În grup erau și doi cameramani, de la două posturi de știri diferite, iar primarul recunoscu o tânără atractivă ca fiind gazda unui program de divertisment care rula pe un canal de televiziune de provincie. Și mai erau și doi indivizi îmbrăcați ghiduș, care se recomandau drept arbitri ai ramurii chineze a Cărții Recordurilor Guinness și care ajunseseră cu avionul de la Shanghai cu o zi în urmă. Unul dintre ei spuse cu voce dogită:

— Domnule primar, fiica dumneavoastră… îl întrerupse un acces de tuse. Aerul e groaznic aici! Fiica dumneavoastră e pe cale să stabilească un record mondial.

Primarul îi urmă apoi pe ceilalți pe acoperișul plat al clădirii de apartamente, unde o găsi pe fiica sa, împreună cu alți câțiva colegi de-ai ei. Yuanyuan ținea cercul cel mare. Cada de baie era în fața lor, umplută cu amestecul lichid pe care-l obținuse ea. Cei doi arbitri se apucară de treabă, ridicând doi stâlpi marcați cu indicatori de lungime. Abia mai târziu află primarul că erau folosiți pentru a măsura diametrul baloanelor de săpun.

Odată ce pregătirile s-au încheiat, Yuanyuan înmuie cercul în lichidul din cadă. Când îl ridică, o peliculă de fluid se formase în cerc. Îl conectă cu grijă la capătul unui stâlp lung, merse la marginea acoperișului clădirii și trase stâlpul, astfel încât cercul descrise un arc mare de cerc în aer, umflând un balon de săpun enorm. Balonul tremură și ondulă în aer, de parcă ar fi dansat. Mai târziu, ea află că ajunsese la un incredibil diametru de 4,6 metri, bătând recordul Guinness existent, de 3,9 metri, deținut de belgianul Kaj Loos.

— Compoziția mixturii e importantă, dar adevăratul șiretlic rezidă în acest inel, răspunse Yuanyuan la întrebările prezentatoarei TV. Belgianul a folosit un inel simplu, în vreme ce al meu a fost făcut dând un șir de găuri într-o țeavă metalică, pe toată lungimea ei, apoi îndoind-o până la forma de cerc. Țeava se umple cu fluid, iar pe măsură ce balonul cel mare se formează, lichidul dinăuntru se prelinge prin aceste mici găuri, deci alimentează  bula atât cât e posibil. Evident, asta îmi permite să suflu baloane mai mari.

— Deci crezi că vei putea face baloane chiar și mai mari? întrebă prezentatoarea.

— Desigur! Va trebui să fac muncă de cercetare în ceea ce privește câțiva factori importanți care au rol în formarea bulei, inclusiv vâscozitatea, maleabilitatea, rata de evaporare, tensiunea superficială a suprafeței. Ca să produc baloane super-mari, ultimii doi parametri cer cea mai multă muncă. Rata de evaporare trebuie să fie scăzută, pentru că ea e principalul motiv pentru care baloanele se sparg. Cât despre tensiunea superficială… știți de ce nu se pot face baloane din apă chioară?

— Pentru că tensiunea superficială e prea mică?

— De fapt, chiar invers. Tensiunea superficială a apei e prea mare pentru a încapsula aerul. Și, ca să pun eu următoarea întrebare, care e relația dintre tensiunea superficială a suprafeței balonului și diametrul lui?

— Păi, din ce ai spus, cu cât e mai mică tensiunea superficială cu atât poate fi mai mare balonul?

— Nu! Odată ce balonul e format, pe măsură ce crește în mărime are nevoie de tensiune superficială mai mare ca să-și păstreze pereții. Poți deduce problema: Tensiunea superficială a unui fluid e constantă. În cazul acesta, dacă vrem să umflăm un balon foarte mare, ce avem de rezolvat?

Prezentatoarea dădu din cap, nedumerită. Fusese angajată pentru carismă și pentru lejeritatea cu care vorbea, nicidecum pentru înțelegerea profundă a fenomenelor fizicii. Yuanyuan păru să-și dea seama de asta.

— Să lăsăm asta, mai bine să mai facem câteva baloane mari pentru telespectatorii noștri.

Și astfel, încă câteva baloane de 4 – 5 metri plutiră în vânt, sus, deasupra orașului. În această lume uscată și sufocată de praf, păreau înspăimântător de ireale, ca mirajele altei lumi.

O săptămână mai târziu, Yuanyuan părăsi orașul ei natal din nord-vest, cel în care-și petrecuse copilăria, și plecă spre cea mai bună universitate tehnică din țară. Avea să studieze nanotehnologii.

 

6

 

Timpul trecu, dar Yuanyuan nu mai suflă baloane de săpun.

Yuanyuan își luă diploma de licență, apoi pe cea de master, apoi doctoratul, după care-și construi o afacere cu o viteză care-l ameți pe tatăl ei. Folosind tehnici descrise în teza ei de doctorat ca punct de plecare, inventase un tip nou de celulă fotovoltaică, al cărei cost de fabricație era doar o fracție infimă din cel al celulei cu siliciu monocristalin și putea fi montată ca un mozaic pe întreaga suprafață a unei clădiri. În doar câțiva ani, afacerea ei crescu până la nivelul la care deținea active de sute de milioane, devenind una dintre cele mai de succes întreprinderi ale noului val estic de nanotehnologii.

Tatăl lui Yuanyuan se regăsi astfel într-o ipostază ciudată. Din punctul de vedere al carierei, fiica sa avea mai multă autoritate decât el. Se părea că diriginta lui Yuanyuan din școala gimnazială avusese dreptate: a fi o persoană cu capul în nori nu era neapărat un defect. Venise o eră care i-ar fi făcut pe cei din generația lui să scrâșnească din dinți. Succesul în zilele acelea cerea o măsură copleșitoare de gândire creativă; experiența, munca asiduă, țelul și așa mai departe nu mai era factori determinanți. Mai mult decât atât, statornicia în gândire și gravitatea păreau acum prostești.

…

— Nu m-am mai simțit astfel de foarte multă vreme, îi spuse primarul fiicei sale, în vreme ce stăteau pe terasa largă din fața Centrului Național al Artelor. A fost cea mai bună reprezentație pe care am auzit-o vreodată. Soliștii chiar au fost mai buni decât cei trei mari din vremurile de demult.

Yuanyuan știa că opera era una dintre puținele plăceri ale tatălui ei. Se folosise de călătoria ei de afaceri în Beijing ca să-l invite să asculte reprezentația celor mai buni trei tenori ai noii generații, date în cinstea olimpiadei care stătea să înceapă.

— Aș fi cumpărat cele mai bune locuri, dacă aș fi știut. M-am temut doar că m-ai fi numit iarăși risipitoare, deci am cumpărat două cu preț mediu.

— Cât au costat? întrebă atunci deodată Baba.

— Au fost mult mai ieftine decât înainte. Cred că au costat 28.000 de yuani fiecare.

— Aha… stai, cât?

Văzând expresia de pe fața tatălui ei, care rămăsese cu ochii mari și gura căscată, Yuanyuan râse.

— Dacă spectacolul te-a făcut să te simți cum nu te-ai mai simțit de mult, atunci a meritat chiar și prețul de 28.000 de yuani. Uite-te la sala asta. De ce ar fi investit guvernul miliarde în ea, dacă nu ca să-i ajute pe oameni să ajungă la un fel de simțământ pentru artă? Sau să și-l recapete?

— Poate că ai dreptate, dar tot sper că-ți vei cheltui banii într-un fel mai chibzuit. Yuanyuan, vreau să vorbesc cu tine despre ceva legat de Orașul Drumului Mătăsii. Poți investi într-unul dintre proiectele municipalității?

— În ce anume?

— Vrem să construim o stație de epurare la scară mare. Ar ridica eficiența reciclării apei orașului cu un procent enorm. În plus, ar folosi energie solară ca să desalinizeze apa din lacurile sărate. Dacă putem realiza acest sistem, Orașul Drumului Mătăsii poate supraviețui parțial. Nu va dispărea cu totul.

— Cât ar costa?

— După estimările noastre preliminare, în jur de 1,6 miliarde de yuani. Am găsit deja surse de finanțare pentru cele mai multe dintre fondurile necesare, dar nu putem obține acei bani decât după multă vreme. Și mă tem că până atunci va fi prea târziu. De aceea am avea nevoie ca tu să faci investiția inițială, de aproximativ o sută de milioane.

— Baba, nu pot. Ar fi toate lichiditățile de care dispun momentan și aș fi vrut să le folosesc pentru un proiect de cercetare.

Tatăl își ridică mâna pentru a o opri din vorbit.

— Atunci lasă. Yuanyuan, nu vreau să aibă afacerea ta desuferit niciun pic. Ca să fiu cinstit, nici n-aș fi vrut să-ți cer. Investiția ți-ar fi fost returnată, garantat, dar profitul ar fi fost minuscul.

— A, nu mă gândeam la asta, Baba. Financiar, proiectul meu ar fi și mai rău. Să lăsăm profitul, nu am nicio șansă nici să-mi recuperez investiția.

— Faci cercetare teoretică?

— Nu, dar nu e nici o cercetare practică. O fac de plăcere.

— …

— Voi crea o sper-substanță cu tensiune superficială mică. I-am găsit deja și numele: FlySol. Vâscozitatea și elasticitatea vor fi cu câteva ordine de mărime mai bune decât ale oricărui lichid existent, iar rata de evaporare va fi doar o fracțiune de procent din cea a glicerinei. Și această substanță va mai avea o superputere specială: tensiunea superficială va varia în funcție de grosimea stratului de lichid și de curbura suprafeței, de la o sutime din cea a apei până la de zece mii de ori această valoare.

— Pentru ce va fi bună? întrebă tatăl îngrozit. Știa deja răspunsul, dar se temea să-l creadă.

Tânăra multimilionară îl cuprinse cu un braț de umeri.

— Ca să fac baloane mari, maaaari!

— Glumești, nu-i așa?

Yuanyuan privi luminile bulevardului Chang’an, rămânând tăcută multă vreme.

— Cine știe, poate toată viața mea e o glumă lungă. Dar, Baba, nu cred că e vreo problemă în asta. Când cineva își pune viața întreagă în slujba unei glume e și acela un scop.

— Să cheltuiești o sută de milioane de yuani ca să sufli baloane-n vânt? Care e scopul? vorbi tatăl ei de parcă ar fi fost într-un vis.

— Nu există un alt scop decât distracția.  Atât. Dar trebuie să spun că, pe lângă orașul pe care generația ta a cheltuit zeci de miliarde ca să-l construiască, doar pentru ca să-l poată dărâma acum, extravaganța mea nu costă atât de mult.

— Dar tu poți salva orașul chiar acum! E și orașul tău. Acolo te-ai născut. Acolo ai crescut. În schimb, vei folosi banii ca să faci baloane de săpun! Ești… ești chiar egoistă!

— Îmi trăiesc propria viață. Sacrificiul altruist nu e mereu modul de a schimba istoria, Propriul tău oraș o dovedește.

…

Tatăl și fiica rămaseră tăcuți până când Yuanyuan ieși cu mașina în bulevardul Chang’an.

— Îmi pare rău, Baba, spuse ea încet.

— Zilele astea îmi tot amintesc de trecut, cum te duceam de mânuța ta mică. Erau așa niște vremuri minunate.

În lumina străzii, ochii tatălui sclipiră parcă umed.

— Știu că te-am dezamăgit. Ai vrut mereu să ajung cineva ca Mama. Dacă aș putea trăi două vieți, aș folosi una ca să fac ce vrei tu, ca să dau totul de dragul datoriei și misiunii. Dar, Baba, am doar această singură viață.

Tatăl nu răspunse. Aproape de sfârșitul călătoriei cu mașina, Yuanyuan scoase un plic mare și i-l dădu.

— Ce e asta? întrebă tatăl neînțelegând.

— Acte de proprietate și o cheie. Ți-am cumpărat o vilă mică lângă lacul Tai. Te vei putea întoarce în sud după ce te vei retrage.

Tatăl îi împinse încet plicul înapoi.

— Nu, copilă, îmi voi trăi ce mi-a mai rămas din viață în ce a rămas din Orașul Drumului Mătăsii. Mama ta și cu mine ne-am îngropat tinerețile și visele acolo. Nu pot pleca.

Inima Beijingului strălucea în noaptea de vară. Admirând minunata mare de lumini, Yuanyuan și tatăl ei se gândeau amândoi la baloane de săpun. Ce încerca să le arate această strălucire fără margini? Însemnătatea unei vieți, sau lipsa ei de însemnătate?

 

7

 

Într-o zi, doi ani mai târziu, aflându-se la birou, primarul primi un telefon de la fiica sa.

— La mulți ani, Baba!

— Ha, Yuanyuan, tu ești? Unde ești?

— Nu departe de tine. Ți-am adus un cadou de ziua ta!

— Hei, de ani de zile nu-mi mai amintesc de ziua mea. Atunci vino acasă la prânz. A trecut o lună de când nici eu n-am mai trecut pe-acasă. E doar o menajeră acolo care are grijă de lucruri.

— Nu, am să-ți dau cadoul chiar acum!

— Sunt la lucru. Ședința săptămânală de consiliu va începe imediat.

— Nicio problemă! Deschide geamul și privește-n sus!

Cerul în acea zi era senin în orice direcție. Un albastru limpede, foarte rar văzut în acea zonă. Bârâiturile unui motor se auziră venind de sus. Primarul văzu un avion care se învârtea deasupra orașului, strălucind pe fondul albastru.

— Baba, sunt în avion chiar cum, strigă în receptor Yuanyuan.

Era un biplan vechi, cu elice. Părea o pasăre imensă planând leneșă pe cer. Timpul trecu instantaneu înapoi. O senzație cunoscută îl lovi pe primar ca un trăsnet. Îl trecură fiorii, așa cum pățise cu douăzeci de ani în urmă. Atunci când fiica sa îl întrebase dacă-i era frig.

— Yuanyuan, ce… ce vrei să faci?

— Iată cadoul, Baba, fii atent la partea de jos a avionului!

Primarul observase mai devreme că un cerc mare atârna de fuzelajul avionului. Diametrul lui era mai mare decât lungimea aparatului de zbor. Clar, fusese adus pe poziție după ce avionul decolase. Luate împreună, avionul și cercul arătau ca un inel zburător. Mai târziu a aflat că și acest cerc fusese făcut după aceeași metodă cu cel pe care Yuanyuan îl folosise când intrase în cartea recordurilor Guinness, dintr-un tub de metal ușor, umplut cu supranaturalul lichid FlySol. O pelucilă de FlySol se întinse peste cerc, iar din nenumăratele găurele și mai multă substanță FlySon îl alimenta în continu, curgând prin tub.

O priveliște uimitoare apăru: în spatele inelului gigantic, se forma un balon. Reflectând ușor lumina soarelui, forma sa se distingea la limita vizibilului. Balonul se umflă rapid; în curând, avionul ajunse în comparație cu el cât o sămânță de susan deasupra unui pepene transparent.

În piața de dedesubt, toată lumea se oprise ca să privească în sus. Oamenii se grăbiră să iasă din clădirile guvernamentale ca să poată urmări spectacolul.

Avionul zbură încet, în cerc, deasupra orașului, trăgând bula enormă după el. Balonul își încetinise creșterea, dar nu se oprise complet din expansiune. Treptat, ajunse să ocupe jumătate din cer. Și, în sfârșit, se rupse de inelul avionului și rămase să plutească singur prin aer.

— Iată cadoul meu, Baba! strigă Yuanyuan încântată prin telefon.

Petice mari de lumină sclipeau în înaltul cerului albastru, de parcă întreaga boltă ar fi fost o bucată de celofan, încrețită de mâini nevăzute sub soare. Dacă priveai mai atent, vedeai sclipiri de lumină care delimitau forma transparentă, imensă, care acoperea cea mai mare parte a cerului. Oamenii de jos trebuiau să-și răsucească aproape o sută optzeci de grade capetele ca să-l cuprindă cu privirea pe de-a întregul. Părea că o oglindă a cerului reflecta cristalin pământul de dedesubt.

Orașul prinse a se agita. Blocajele apărură pe arterele de circulație.

Balonul imens descinse încet din cer. Odată ce ajunse la o altitudine suficient de joasă, oamenii putură vedea chiar zgârie-norii orașului oglindiți pe suprafața lui; cum aceasta ondula în vânt, și clădirile se răsuceau și deveneau distorsionate, ca o pădure de varec sub apă. Membrana cea mare a balonului aluneca în jos, imposibil de oprit. Oamenii își acoperiră din instinct capetele cu mâinile. Când balonul ajunse la sol, cei surprinși afară simțiră o scurtă mâncărime pe fețe, când trupurile lor trecură prin membrană.

Balonul nu se spărsese. În loc de asta, formase un dom de aproape zece kilometri în diametru pe sol. Orașul și zonele sale industriale erau acum prinse înăuntrul său.

— Nu am intenționat să fac asta, chiar deloc! vorbi Yuanyuan la camera de luat vederi. În condiții normale, balonul ar fi plutit și s-ar fi îndepărtat purtat de briză. Cine-ar fi știut că vântul de azi va fi cu atât de mult mai slab decât de obicei? De-asta a căzut și a acoperit orașul.

Primarul privi reportajul de urgență care întrerupsese programul normal al stației de televiziune a orașului. Observă că fiica sa purta o jachetă de aviator, descheiată, sub care se distingea o salopetă albastră de lucru. În spatele ei se vedea demodatul biplan… timpul trecu din nou invers, instantaneu. „Atât de mult seamănă, ele două seamănă atât de mult…” Primarului i se topi inima, lacrimi apărându-i în ochi.

…

Două ore mai târziu, primarul și nou formata echipă de urgență merseră cu o mașină la peretele balonului, spre periferia orașului. Yuanyuan și câțiva dintre inginerii ei ajunseseră deja acolo, cu mult înaintea lor.

— Baba, nu-i așa că super-balonul meu e minunat?

Yuanyuan trecuse peste panica de mai devreme, iar fața-i era luminată de o încântare nefirească.

Primarul nu o băgă în seamă pe fiica sa, ci-și ridică ochii să examineze suprafața bulei. Membrana cea vastă sclipea în culorile curcubeului sub lumina soarelui, modele complicate de difracție schimbându-se și jucând hipnotic pe suprafață, într-o mare vrăjită a tuturor culorilor universului. Membrana era transparentă, deci lumea de dinafară, văzută prin ea, primise un strat de irizare. Dacă priveai de mai sus, irizarea dispărea; din aer, era imposibil să vezi membrana.

Primarul își întinse o mână și atinse cu grijă super-balonul. Dosul palmei îl furnică, foarte ușor. Palma deja-i trecuse dincolo. Membrana se părea că avea o grosime de doar câteva molecule. Își trase mâna înapoi; membrana reveni instantaneu la forma ei inițială. Tiparul irizării era neschimbat acum, de parcă nici n-ar fi fost deranjat.

Ceilalți începură și ei să atingă membrana, apoi dădură din mâini, încercând să o rupă, apoi, într-un final, ajunseră să o lovească cu pumnii și picioarele… dar niciuna dintre acțiunile lor nu deranjă membrana. Fiecare atac trecu prin balon, fără ca acesta să opună vreo rezistență, după care membrana se refăcu perfect. Cu o mișcare a mâinii, primarul le opri tuturor eforturile deșarte. Apoi le arătă autostrada de ceva mai departe; ceilalți văzură cum traficul de pe autostradă continua, mașinile trecând prin membrană fără probleme, chiar și rulând cu viteză.

— E ca peretele unui balon de săpun: obiectele solide pot trece prin el, dar nu și aerul, spuse Yuanyuan.

— Că aerul nu poate trece e o problemă. Calitatea aerului în oraș se deteriorează repede, spuse primarul, holbându-și ochii la fiica sa.

Cu toții se uitară în sus și văzură cum în cer apăruse un imens capac alb, în formă de dom, deasupra orașului. Membrana reținea gazele emanate de fabricile din zona industrială în forma balonului. Dacă cineva s-ar fi uitat la oraș de la distanță, l-ar fi văzut sub o impozantă emisferă de alb lăptos.

— Poate că ar trebui să oprim centrala electrică și fabrica de chimicale, ca să încetinim rata de poluare, spuse conducătorul echipei de urgență. Dar cea mai gravă problemă e creșterea temperaturii în balon. În acest moment, orașul e efectiv într-o seră izolată, fără schimb de aer cu lumea de afară. E miezul verii și, deci, căldura de la soare crește repede. După calculele noastre, căldura din bulă va ajunge la un maxim de șaizeci de grade Celsius.

— Ce metode am încercat ca să distrugem super-balonul până acum? întrebă primarul.

— Cu o oră mai devreme, i-am pus pe cei de la aviația militară să zboare cu elicopterele prin partea de sus a balonului, ca să încerce să-l rupă cu elicele, dar n-a mers, răspunse un ofițer de la garnizoana locală. Apoi am pus explozibili, acolo unde bula atinge solul. Explozia a făcut doar ca bula să vălurească o vreme, fără a-i provoca vreo stricăciune. Și mai incredibil, membrana s-a extins imediat în jos, în craterul provocat de explozie, ajungând până jos, fără nicio gaură.

— Cât va dura până când balonul se va sparge în mod natural? o întrebă primarul pe Yuanyuan.

— Spargerea baloanelor e cauzată în primul rând de evaporarea lichidului de pe membrană. Această substanță are o rată de evaporare extrem de scăzută; chiar și cu vremea asta însorită de vară, va fi nevoie de șase zile ca să plesnească, spuse Yuanyuan care, spre exasperarea tatălui ei, părea plină de mândrie.

— Atunci va trebui să-i evacuăm pe toți, spuse șeful echipei de intervenție, cu un suspin.

Primarul negă din cap:

— Nu voi face acest pas până când nu va fi absolut obligatoriu.

— Ar mai fi ceva de făcut, spuse un specialist în probleme de mediu. Grăbește-te și dă dispoziție să se facă multe tuburi lungi, cu cât mai groase, cu atât mai bine. Pune tuburile cu un capăt afară din bulă și montează câte un ventilator puternic la celălalt capăt. Așa vom putea realiza un schimb de aer cu lumea de afară.

— Haha, începu Yuanyuan să râdă, uimindu-i pe cei din jur.

Înconjurată de priviri mânioase, râdea atât de tare de nu se mai putea ține pe picioare.

— Ideea asta, treaba asta e foarte amuzantă! Haha!

— E opera ta! tună primarul. Ai să-ți asumi responsabilitatea și ai să plătești pentru toate pierderile pe care i le-ai provocat orașului!

Yuanyuan privi spre cer și se opri din râs.

— Știu, și voi plăti. Dar tocmai m-am gândit la o cale mai simplă de a sparge super-balonul. Să-l ardem. Sapă un șanț de o sută sau două sute de metri lungime acolo unde bula atinge solul, umple-l cu combustibil pe care apoi să-l aprinzi. Focul va face ca membrana să se evapore mult mai repede. Balonul ar trebui să se spargă după vreo trei ore.

…

Primarul ordonă echipei de intervenție să facă întocmai cum spusese Yuanyuan. Un perete de foc de mai mult de o sută de metri lungime se întinse în suburbia orașului. Când limbile de foc atingeau partea de jos a super-balonului, culori și forme ciudate sclipeau pe membrană. Tiparele de culoare arătau că șiruri de FlySol din alte părți ale balonului se grăbeau să înlocuiască ce s-a evaporat datorită focului, de parcă zona care era expusă la foc devenise un ciclon gigantic, trăgând spre el afluxuri superbe, în culori seducătoare, din toate direcțiile, doar pentru a dispărea în flăcări. Fumul negru al focului se înghesuia în sus, de-a lungul peretelui interior al balonului, strângându-se într-un nor mare și negru care îngrozi milioanele de locuitori ai orașului din super-balon.

Trei ore mai târziu, balonul se sparse. Oamenii din oraș auziră un zăngănit domol în spațiul dintre cer și pământ, clar și provocând ecouri prelungi, ca și când o coardă a instrumentului universului fusese ciupită foarte ușor.

…

— Ce ciudat, Baba, nu te-ai enervat chiar așa cum aș fi crezut, spuse Yuanyuan.

Tatăl ei și cu ea stăteau pe acoperișul prefecturii, privind cum super-balonul se spărgea.

— M-am tot gândit la ceva… Yuanyuan, aș vrea să-mi răspunzi serios la câteva întrebări.

— Despre super-balon?

— Da. Vreau să știu, dacă membrana e impenetrabilă pentru aerul dinafară, ar fi capabilă să rețină umezeala înăuntru?

— Desigur. De fapt, spre sfârșitul proiectului de dezvoltare al FlySol, m-am gândit la o posibilă utilitate practică a super-baloanelor: sere gigantice. Ar putea forma microzone climatice iarna, oferind niveluri de temperatură și umiditate potrivite culturilor pe suprafețe destul de mari. Desigur, ar fi nevoie de bule care să reziste mai mult timp.

— A doua întrebare: ai putea face un super-balon să zboare în vânt pe distanțe lungi, să zicem câteva mii de kilometri?

— Nicio problemă. Căldura de la soare s-ar acumula în balon, deci aerul dinăuntru s-ar dilata și ar crea efectul de plutire, ca la un balon cu aer cald. Super-balonul de azi a căzut pentru că a fost format la altitudine joasă, iar briza a fost prea slabă.

— A treia întrebare: te poți asigura că super-baloanele se sparg după o durată specifică?

— Se poate face. Ar trebui doar să modificăm concentrația unui ingredient ca să modificăm rata de evaporare a soluției.

— În fine, ultima întrebare: dacă ai avea destui bani de investit, ai putea umfla milioane, poate chiar miliarde de super-baloane?

Ochii lui Yuanyuan se măriră de surprindere.

— Miliarde? Dumnezeule, pentru ce?

— Imaginează-ți asta: nenumărate super-baloane se formează deasupra mării îndepărtate. Purtate de vântul puternic din stratosferă, ele pornesc într-o călătorie lungă, care le aduce deasupra nord-vestului Chinei. Apoi plesnesc toate la unison, împrăștiind aerul umed de ocean în care au fost formate în cel uscat de aici… da, cu super-baloane am putea aduce umezeala mării spre nord-vest! Cu alte cuvinte, să aducem ploaia.

Șocul și emoția o lăsară pe Yuanyuan fără cuvinte o vreme. Putea doar să-și privească tatăl, uimită.

— Yuanyuan, mi-ai oferit un cadou glorios de ziua mea. Cine știe, astăzi s-ar putea să se dovedească a fi și ziua nord-vestului.

Vântul răcoros al lumii de afară bătea peste oraș. Fără super-balonul care să-l rețină, domul alb de smog de deasupra se dizolva încet în vânt. Spre est, un curcubeu ciudat apăruse. Când super-balonul se spărsese, FlySol-ul care formase membrana se împrăștiase prin aer și acum îl plăsmuia.

 

8

 

Proiectul enorm de a aduce apă pe calea aerului în China de vest dură zece ani.

În acești zece ani, plase uriașe au fost construite lângă apele din sudul Chinei. Aceste plase au fost făcute din tuburi pline de găurele. Fiecare ochi al plasei avea sute, poate chiar mii de metri în diametru, fiecare ochi similar cu inelul prin care fusese suflat super-balonul din urmă cu zece ani și fiecare plasă conținând mii de astfel de deschideri.

Erau două tipuri de plase: unele așezate pe sol, altele în aer. Cele de la sol fuseseră așezate de-a lungul coastei, în vreme ce cele aeriene atârnau de baloane gigantice, pironite la altitudine înaltă, câțiva kilometri deasupra nivelului mării. În Marea Chinei de Sud și-n Golful Bengal, rețelele se întindeau continue pe mai bine de două  mii de kilometri de-a lungul coastei mării, și au fost poreclite „Zidul albastru al Chinei”.

În ziua în care sistemul de aerian de deviere a apei a pornit pentru prima oară, tuburile subțiri din rețea s-au umplut cu FlySol, formând o membrană de fluid în fiecare deschidere. Briza umedă a mării a suflat în rețea, formând nenumărate super-baloane, fiecare având diametrul de kilometri întregi. Baloanele s-au desprins de rețea unul după altul, înălțându-se în cârd către cer. Urcând în straturile superioare ale atmosferei, au întâlnit și urmat curenții de aer către continent, în vreme ce altele veneau din urmă, într-un ritm susținut, dinspre rețea. Turme uriașe de super-baloane pluteau maiestuos spre interiorul uscatului, ducând în ele aerul umed al mării. Au trecut de munții Himalaya, peste întinsul sud-vest, spre cerurile nord-vestului. Între Marea Chinei de Sud și Golful Bengal și zona nord-vestică a Chinei se formaseră două râuri de baloane de mii de kilometri lungime.

 

9

 

La două zile după ce sistemul de deviere al apei și-a început activitatea pe scară largă, Yuanyuan zbură de la golful Bengal spre capitala provinciei din nord-vest. Când coborî din avion, văzu doar o lună rotundă pe cerul nopții: baloanele încă nu ajunseseră de la ocean. În oraș se adunaseră mulțimi de oameni sub lumina lunii. Yuanyuan coborî din mașină în piața centrală, înghesuindu-se în mulțime, ca să aștepte evenimentul alături de ei.

Chiar și când se făcu miezul nopții, cerul rămase neschimbat. Mulțimea începu să se împrăștie, așa cum făcuse și-n cele două zile anterioare, dar Yuanyuan nu plecă. Știa că bulele aveau să ajungă cu siguranță în acea noapte.

Stătea pe o bancă, între somn și veghe, când auzi un strigăt:

— Doamne, de ce sunt atât de multe Luni?

Yuanyuan deschise ochi. Și chiar văzu un râu de Luni pe cerul nopții! Nenumăratele Luni erau oglindiri în nenumărate baloane imense. Spre deosebire de adevărata Lună, acestea erau cu toate semilune, unele curbate în sus, altele în jos, toate atât de translucide și asemănătoare unor nestemate încât adevăratul astru păru palid pe lângă ele. Doar după poziția-i neschimbată putea fi distins de curentul de false Luni care traversa cerul.

De-atunci încolo, cerul nord-vestului Chinei deveni un cer de vis.

În timpul zilei, baloanele erau greu de văzut în plutirea lor. Doar oglindirile de pe membrane, peste tot în cer, îl făceau pe acesta să pară suprafața vălurită a unui lac bătut de soare. Pe pământ, umbre enorme, dar șterse marcau trecerea baloanelor. Cele mai frumoase momente erau la răsărit și la apus, când soarele în urcare dinspre sau în coborâre spre orizont poleia râul de bule din cer cu auriu strălucitor.

Dar aceste scene minunate nu durau mult. Baloanele de deasupra se spărgeau unul după altul. Mai multe baloane veneau să le ia locul, însă norii începeau să se adune pe cer, ascunzându-le.

Apoi, în anotimpul care fusese cel mai secetos în anii precedenți, din cer prinse a cădea o burniță domoală.

În timpul ploii, Yuanyuan reveni în orașul ei natal. După zece ani în care fusese evacuat treptat, Orașul Drumului Mătăsii devenise liniștit și gol. Zgârie-nori părăsiți se înălțau tăcuți în ploaie.

Yuanyuan observă că aceste clădiri nu fuseseră cu adevărat abandonate; erau bine întreținute, cu sticla geamurilor încă intactă. Întregul oraș părea într-o stare de somn adânc, așteptând ziua în care va reveni la viață, zi care știa că avea să vină.

Ploaia spălă praful din aer, lăsându-l proaspăt și plăcut. Stropii de ploaie te gâdilau pe față. Yuanyuan se plimbă pe străzi pe care le știa bine, străzi pe care tatăl ei o purtase de mânuță de multe ori, străzi pe care se împrăștiaseră nenumărate baloane de săpun, suflate de ea. Un cântec al copilăriei îi răsună din inimă.

Deodată, realiză că, de fapt, chiar auzea acel cântec. Soarele apusese acum, iar în orașul descins în noapte doar o fereastră mai era luminată. Era la al doilea etaj al unui bloc obișnuit de apartamente, care fusese casa ei, iar cântecul venea de acolo.

Yuanyuan se opri în fața clădirii. Împrejurimile erau curate și bine întreținute. Era chiar și o zonă verde acolo, iar plantele din ea creșteau după pofta inimii. Un cărucior zăcea deoparte, ținând o găleată mare, de metal, în mod clar folosită pentru a aduce apă de undeva pentru plante. În ciuda întunericului, puteai să simți pulsul vieții. În liniștea de mormânt a orașului părăsit, lui Yuanyuani se păru ca o oază în deșert.

Urcă treptele măturate și împinse ușor ușa casei sale. Tatăl ei se întinsese pe canapea, cu părul cărunt lucindu-i sub lumina lămpii, îngânând vechiul cântec pentru copii. Ținea într-o mână sticluța în care Yuanyuan obișnuia să ducă lichid pentru baloane de săpun, când era mică, și în cealaltă inelul de plastic, și sufla din când în când baloane.

---

În traducerea lui Alexandru Lamba

Tradus cu permisiunea autorului, mulțumim!

Translated with the author’s consent, thank you!

---

Povestire tradusă și publicată în parteneriat cu Storycom.