în acest SF speculativ științific, o fetiță trăiește în izolare alături de tatăl ei drag și protector… numai că, pe măsură ce crește, începe să-și pună întrebări, pentru că detaliile nu se leagă: chiar e tatăl ei? De ce se ascund? De ce are amintiri ce nu par să-i aparțină? Oare chiar o iubește patern, sau de fapt o pregătește pentru ceva îngrozitor?
12 martie, 2027
Mă cheamă Ling Rourou… nu-i așa, tăticule? Da, Ling Rourou. Azi fac șapte ani. Pe tăticul îl cheamă Ling Dong. De ziua mea, el mi-a dăruit acest mini-laptop. Tati zice că trebuie doar să-l deschid și să-i vorbesc, iar aparatul va păstra în jurnal tot ce zic. Așa că-i povestesc despre azi. Azi, tati m-a dus la Disneyland, toată ziua. Ce frumos a fost! M-am jucat în lumea zânelor și am zburat cu un avion. Dup-aia m-am dus cu tăticul și am mâncat un tort mare, mare.
8 mai 2027
Azi, tati m-a dus la prima lecție de pian din viața mea. Erau acolo mulți copii de vârsta mea, cu care să mă împrietenesc. La început mi-a fost puțin frică, dar nu știu de ce. Când m-am așezat la pian am cântat foarte bine. Mai bine decât ceilalți copii. Profesorul m-a întrebat dacă am mai studiat pianul, dar eu nu-mi amintesc să mai fi făcut vreodată muzică. Profesorul a zis că-s mai bună și decât elevii lui care au exersat. Că pot să trec direct la cursul pentru avansați. Tăticul m-a lăudat și zis că sunt micuța lui minune. După lecție m-a dus la înghețată. Ce-l mai iubesc pe tati!
1 septembrie 2027
Azi încep școala primară. Nu vreau, dar tati zice că-s mulți copii acolo și o să ne jucăm și o să fim prieteni.
La școală, toți ceilalți copii vin cu mămicile și tăticii lor. Cu mine de ce nu vine vreo mămică? Și copiii de la televizor au mame. Uneori îl întreb pe tati, dar niciodată nu-mi zice unde-i mama. O dată, când l-am întrebat, s-a întunecat la față și a zis că eu nu am mamă. De ce oi fi singura fără mămică? L-aș întreba iar, dar mi-e că se supără. Așa că nu îndrăznesc. De fapt, nu-i chiar așa de rău fără mamă. Tăticul mi-e de ajuns.
6 septembrie 2027
Azi e duminică. Tăticul m-a dus într-un loc unde ies din pământ mai multe pietre. A zis că acolo dorm toți până la urmă, pe sub pietre. M-a surprins ideea. Mie mi se pare tare plictisitor să dormi acolo. Tati m-a dus la una dintre pietre și am stat o vreme în fața ei. Mi-a zis că mama e sub ea. I-am văzut poza în piatră și era mai frumoasă decât oricare dintre mamele celorlalți copii. M-am bucurat așa tare! I-am zis lui tati s-o trezească, să vorbim cu ea. El a plâns. Mi-a răspuns că mama nu mai poate vorbi. Dar că ea va fi cu mine pentru totdeauna, oriunde m-aș duce. Nu înțeleg. El a plâns și mai mult. Mi-a părut rău. Am simțit că mi se rupe inima, așa că am plâns și eu.
20 septembrie 2027
Prima zi de lecții la engleză. Profesoara ne-a învățat să cântăm literele alfabetului. Cântam și eu, când deodată din gură mi-a ieșit o propoziție în engleză. ”My name is Jessica. What’s your name?” i-am spus. Profesoara m-a întrebat dacă am făcut engleză la grădiniță. Dar nu-mi amintesc să fi mers la grădiniță. Nu-mi amintesc nimic dinainte de cinci ani. Ea mi-a spus că pronunț foarte bine, ca un vorbitor nativ. A zis că ar trebui să particip la un concurs de engleză pentru copii. M-am bucurat. Profesoara a spus că de-acum o să-mi zică Jessica, din moment ce am deja un nume englezesc. Când am ajuns acasă, l-am întrebat pe tati. Mi-a zis doar că-s geniul lui mic, dar eu tot nu înțeleg. Dacă sunt atâtea lucruri pe care nu mi le pot aminti, cum să fiu geniu?
12 martie 2028
Azi, de ziua mea, tăticul m-a dus pe malul mării. Am navigat cu un yacht elegant și am mâncat lucruri delicioase. Tati mi-a dăruit o păpușă robot din aceea care merge și vorbește, așa cum văd mereu la televizor. Îl iubesc pe tati! Păcat de mama că nu a putut fi cu noi. Am vrut să mergem în locul acela de anul trecut s-o vedem, dar tata a zis că sufletul mamei este mereu cu noi, așa că nu-i nevoie să mergem la pietre. L-am întrebat cum o cheamă. Mi-a răspuns că ea nu are nume. L-am întrebat cum se poate să nu aibă nume.
— Tu ești Ling Dong, i-am zis, iar eu Ling Rourou. Deci trebuie să aibă și ea un nume.
În cele din urmă, mi-a spus că o cheamă Susu. Ce nume drăgălaș!
*
5 aprilie 2032
Azi este Sărbătoarea Mormintelor. L-am mințit pe tata că Lili, jucăria mea, s-a rătăcit iar, dar de fapt m-am dus în vizită la mama. Ultima oară am văzut-o acum cinci ani. Locul mi l-am amintit foarte bine, chiar dacă tata nu m-a mai adus și a doua oară. Probabil îi este prea greu să vadă mormântul, îi copleșește jalea. Dar eu am m-am făcut mare. Pot să mă duc și singură și chiar m-am dus. Am vrut s-o văd pe mama. Am atât de multe să-i spun! Dar când am ajuns la cimitir am fost uimită. E cu mult mai mare decât țineam eu minte. Atât de multe pietre funerare, încât nu am avut habar cum s-o găsesc pe-a mamei. Am rătăcit printre ele și am traversat cimitirul de câteva ori. Era cât pe ce să renunț, când în sfârșit i-am văzut poza, fața mamei din piatră, așa cum mi-o aminteam. Cred că m-a îndrumat ea spre mormânt, de sus din ceruri. Pare foarte tânără în fotografie, de cel mult douăzeci de ani. Atât de frumoasă. Seamănă cu mine, destul de mult.
Sub imagine scria: „Aici odihnește Chen Susu”. Cripta a fost ridicată de părinții ei, bunicii mei materni. De ce o fi murit? Ciudat, însă nu scria pe mormânt. Cimitirul părea chiar vechi. Toate celelalte cripte aveau date pe ele și erau vechi de treizeci-patruzeci de ani. Mama nu are cum să fi murit atât de demult. Eu nu am decât treisprezece ani. Când o fi murit exact?
S-a întunecat și m-am întors acasă, iar tata e la el în birou, la calculator, unde vinde acțiuni și alte asemenea. Vreau să-l întreb despre mama, dar l-aș supăra. Mai bine renunț.
7 aprilie 2032
Tata a plecat la cumpărături. Am profitat de ocazie și am căutat prin toate pozele din casă. Nu am găsit vreuna cu mama, dar am descoperit ceva ciudat: multe cu mine după cinci-șase ani, dar niciuna mai veche. Niciuna ca bebeluș, niciuna cu mama și mine. Cum așa? De câțiva ani mă tot gândesc la viața mea dinainte de cinci ani. Nu-mi amintesc nimic specific, doar niște urme, mici vagi impresii că aș fi trăit în altă țară, unde vorbeam engleză în fiecare zi și mă chema Jessica. Și aveam alți prieteni. Cine-s eu? De unde vin? Mă ascund sub pături și-mi pun întrebări, iar deodată mi se face foarte frică.
13 aprilie 2032
Azi m-am întâlnit cu un cuplu de bătrâni, doi călători care mi-au cerut să-i îndrum în zonă. Niște pensionari amabili și cam senili. Dintr-o dată, am avut o senzație ciudată că ar fi părinții mei. M-am speriat. Soțul era scund, cu fața rotundă și chel, deloc asemănător cu tata. De ce am simțit că mi-e tată el? Dacă închid ochii mai că mi-i amintesc, părinții mei adevărați. Înfricoșătoare senzație.
16 mai 2032
I-am povestit lui Lili despre spaimele mele. Ea s-a gândit puțin și-a zis:
— Știu! Tatăl tău nu ți-e părinte biologic!
Destul de plauzibil. Deci, am avut la un moment dat alți părinți și am trăit în altă țară. Bine, dar de ce tata… Ling Dong… m-o fi adoptat la 4-5 ani? Poze vechi în care să apar și eu nu are. Încă de mică am vorbit engleză și am cântat bine la pian. Trebuie că le-am învățat în țara dinainte. Înseamnă că nici Chen Susu nu mi-e mamă biologică. Poate că tata a ales la întâmplare un mormânt, ca să mă păcălească. Oare mai trăiesc părinții mei biologici? Și dacă da, unde sunteți? Știți că trăiesc în străinătate, însoțind prin viață un tată nou?
19 mai 2032
Se pare că sunt cea mai prostuță din lume. Azi am mers până la capăt. M-am repezit în biroul tatei și l-am întrebat:
— Chiar sunt fiica ta? Unde-s părinții mei biologici?
La început s-a supărat, dar după ce i-am explicat a început să zâmbească.
— Te uiți prea mult la televizor, împreună cu Lili.
A zis că ne imaginăm lucruri din cauza serialelor.
— Am trăit în America, într-adevăr, a recunoscut el, și alintul tău în engleză a fost Jessica. La patru ani ai avut o febră mare și ți-ai pierdut amintirile copilăriei timpurii.
— Atunci de ce nu ai poze cu mine?
— Cum să nu am poze? a răspuns el, uimit.
Și-a pornit calculatorul și, iată, fotografii cu mine bebeluș. Tata a zis că poze a făcut destule, dar albumele s-au pierdut pe drum. În computer însă, încă are chiar multe. Până și una de familie: el, eu și mama. Ea mă îmbrățișează fericită, lipită de tata.
— Dacă nu ți-e mamă, cum de semănați așa mult?
Nu am putut să-l contrazic. Și tata se poartă așa frumos cu mine! Cum să nu-i fiu fiică?
— În acel an s-a îmbolnăvit și ea și a murit. Tu erai foarte mică.
I se pune un nod în gât și-l podidesc lacrimile. I-am zis să se oprească din povestit și l-am îmbrățișat. Ce prostuță am fost!
*
7 aprilie 2035
Azi mi s-a întâmplat ceva minunat, dar și ciudat.
La școala noastră generală a sosit o profesoară nouă, de vreo 28-29 de ani, îmbrăcată ostentativ în stil occidental. Nu predă la clasa mea, dar când m-a văzut în cancelarie a exclamat din senin:
— Jessica!
Apoi a părut să-și dea seama că a greșit. A zâmbit și mi-a spus ”Sorry” în engleză, după care în chineză:
— M-am înșelat. Mi s-a părut că ești… dar nu se poate.
Mi-a crescut pulsul.
— Ce coincidență, i-am zis, numele meu englezesc este chiar Jessica.
A fost uimită și am început să vorbim. O cheamă Elle. E profesoară de engleză din Los Angeles, dar de origine chineză. Mi-a explicat faptul că Jessica la care s-a gândit i-a fost prietenă în copilărie și era cu un an mai mare decât ea. Au crescut împreună, însă Jessica s-a mutat când a făcut 15 ani. Cu 10 ani în urmă, adică. Firește, nu pot fi eu Jessica Ellei.
— Atunci de ce mi-ai zis așa?
— Fiindcă semeni foarte tare cu ea. Mă rog, mai degrabă cu amintirea pe care o am despre ea. Leit chiar. Dar tu ești cu 12-13 ani mai tânără. Așa că nu se poate… nu poți fi ea.
Încă sunt uimită și confuză. Deși nu pot fi chiar acea Jessica, prea a fost ciudată întâlnirea. Am întrebat-o pe Elle dacă are vreo poză cu Jessica. A răspuns că da, pe calculator. Și că mi-o arată mâine.
8 aprilie 2035
Sunt bolnavă. Febră mare, de 40 de grade. Azi nu mă duc la școală. Am fost la spital, doctorul nu și-a dat seama ce am. Tot ce a putut face a fost să-mi reducă febra, ca să-mi ușureze convalescența. Cred că nici mâine nu o să pot merge la școală. Și chiar vreau s-o revăd pe Elle. Iar poza cu Jessica nu a apucat să mi-o arate.
24 aprilie 2035
Două săptămâni am fost bolnavă. Tata m-a ținut acasă. L-am întrebat dacă e ceva fatal și a zis că nu, o să mă vindec, dar va dura mult. Poate o să revin la școală trimestrul următor, dar încă mă tem. Simt că-mi ascunde ceva. De ce m-ar minți? Poate că o să mor.
16 iunie 2035
Îngrijorare inutilă, în ultima înregistrare. Mă simt mult mai bine. Cel puțin luna asta nu am mai avut probleme. L-am întrebat pe tata dacă mă pot întoarce la școală, dar a zis că, din moment ce am pierdut deja două luni, nu mai pot recupera. Vrea să mergem într-o vacanță în Australia, ca să mai scăpăm de plictiseală, iar semestrul următor să mă transfere la o școală particulară, de elită. M-a entuziasmat ideea cu Australia. Dar nu-mi place deloc să mă despart de colegi și profesori. Xixi, Mingming, profesoara Elle. De-abia începusem s-o cunosc și simțeam că suntem asemănătoare. Am zis că vreau să revin la școală semestrul următor, că pot recupera temele restante. Tata a răspuns că o să pot discuta cu profesorii despre asta, dar cred că doar mi-a făcut pe plac.
*
11 septembrie 2035
#mod privat#
Partea asta de jurnal o vreau ascunsă. Am nevoie de intimitate. Nu… nu știu pe cine să cred. Tocmai ne-am întors din Australia și am primit azi un mesaj de la Elle. M-a găsit pe grupul de chat al clasei. A auzit de boala mea și a vrut să știe cum mai sunt. I-am spus că mi-am revenit complet. Mi-a trimis câteva poze cu ea și Jessica. Într-una stau pe o peluză suburbană, surâzătoare, cu expresii vesele. Elle nu a exagerat. Jessica zici că mi-e geamănă!
În spatele lor se vede clopotnița unei biserici. Mi s-a părut cunoscută, deși nu mi-e clar de ce. Dintr-o dată, mi-a apărut în minte un nume: St. Michael. Am întrebat-o pe Elle dacă așa se numește biserica și ea a tresărit.
— Dumnezeule, cum de știi?
Habar nu am cum de știu, dar nu poate fi doar o coincidență. Cumva, între mine și Jessica există o conexiune mai adâncă. Poate mi-e soră mai mare. Mamă biologică? Nu, nu pare corectă niciuna dintre variante. L-aș întreba pe tata ce se întâmplă, dar am îndoieli: cum de m-am vindecat așa brusc dintr-o boală grea? Oare a vrut să n-o întâlnesc pe Elle? Mi-a pus în secret vreun drog sau otravă în mâncare? Dar cum să fi știut el despre Elle? Că doar nu i-am spus nimic. Poate că-mi citește jurnalul pe ascuns. Poate că l-a citit tot timpul. Acum trei ani, când mi-a spus Lili că tata nu mi-e părinte biologic, el știa că o să vin cu întrebări, așa că mi-a arătat fotografii ca să mă calmeze. Dacă nu a fost surprins, nu i-a fost greu să falsifice din timp niște imagini. Poate că tata mă minte dintotdeauna… înnebunesc să mă gândesc la așa ceva!
12 septembrie 2035
#mod privat#
Toată noaptea nu am putut dormi. Am ațipit doar spre dimineață, iar la 9 m-am trezit.
După-amiază, am continuat discuția cu Elle prin chat vocal.
— Știi cine e tatăl tău?
Cum să răspund la așa ceva! Tata e… tata, părintele meu.
— Adică știi ceva despre munca lui?
Tata nu se duce deloc la serviciu. Știu că are un computer mare în birou, dar nu și ce face cu el. Pe ecran curg și pulsează mereu tot felul de date și diagrame. El zice că e trader de acțiuni și valute. Întotdeauna l-am admirat că își permite să ne întreținem doar din ce câștigă, fără să iasă din birou. Din câte mi-amintesc, micuța noastră familie nu a dus vreodată lipsă de bani.
Am rezumat toate astea pentru Elle. M-a întrebat dacă am vreo fotografie cu tata. Firește, am destule. Am pornit palmarul și am deschis câteva. În majoritatea suntem amândoi. I le-am trimis Ellei. Imediat, a părut surprinsă.
— Ce-i? am întrebat-o.
— Pe tatăl tău îl cunosc. E tocmai… el este tatăl Jessicăi!
Am simțit că mă ia cu amețeală și că mă sufoc. Am bâiguit:
— Dar cum e posibil?
— Pe atunci avea cam 40 de ani și încă era destul de arătos. Lucra în cercetare biologică, din câte știu. Era mai retras, nu prea interacționa cu vecinii. L-am întâlnit doar de vreo două ori, când m-am dus pe la Jessica să ne jucăm.
Deși Elle nu are fotografii cu tatăl Jessicăi, descrierea ei mi se pare foarte convingătoare. Întrebarea este… care-i legătura dintre mine și Jessica? Chiar mi-e soră mai mare? Și dacă suntem surori, asemănarea-i uluitoare, mai ales că gemene nu avem cum să fim. Și cum de avem același nume?
Elle a mai avut întrebări despre tata, dar nu am știut să-i răspund. Am fost surprinsă cât de puține știu despre cea mai importantă persoană din viața mea. De unde-i el? Ce tot face în fiecare zi? Cum m-am născut eu? Nu știu nimic.
— Ești sigură că ți-e tată biologic? m-a întrebat Elle. Sincer, nu prea semănați.
Inima mi-a bubuit în piept. O îndoială care mă chinuie de ani de zile. M-am simțit ca cineva tocmai trezit dintr-un coșmar îngrozitor, care descoperă că totul e bine, trăiește liniștit ani de zile, dar apoi i se relevă că realitatea-i tot vis și coșmarul e cel real…
Elle mi-a zis să-i fac rost de câteva fire de păr de la tata. Un test ADN ar putea stabili dacă suntem rude de sânge.
15 septembrie 2035
#mod privat#
Tata nu e deloc de acord să mă întorc la școală. Vrea să mergem la Paris pentru câțiva ani. Paris! Cândva aș fi fost fericită la așa veste. Dar nu și acum. De ce vrea să plecăm din China? I-e frică de ce aș putea descoperi? Sau mă scoate din țară cu vreun scop îngrozitor, pe care nici nu mi-l pot închipui?
Deși tata e chinez (cel puțin așa cred), nu pare să aibă rude pe aici. Și nu prea are de-a face cu oamenii din jur, în viața de zi cu zi. O fi vreun evadat? Spion? Vreun maniac ucigaș… dacă ajung obsedată de astfel de gânduri o s-o iau razna.
Dacă reușesc să-i fur niște păr de pe pernă, să intru fără să mă prindă, o să i le dau Ellei. Și curând voi primi un răspuns. Dar am deja o premoniție… că voi regreta răspunsul dacă-l aflu.
27 septembrie 2035
#mod privat#
După o vreme care mi s-a părut un veac, au venit rezultatele la testul ADN. Elle mi le-a transferat pe palmar. Mi s-au confirmat cele mai mari îndoieli: eu și tata nu suntem rude de sânge. Deloc. M-am ascuns în baie și am plâns ceva timp. Dacă mă întreabă tata care-i problema, voi spune că mă întristează să mă despart de prietenii din China.
Elle zice că știe un detectiv particular, care ar putea să cerceteze puțin despre trecutul tatei. Dar va trebui să rabd, să mă îngrijorez și obsedez în secret, fiindcă nu vreau să se prindă tata. Luna viitoare mă duce în Franța. Dacă ajungem acolo și dup-aia descopăr lucruri pe care încă nu le știu de spre el, ce o să mă fac?
9 octombrie 2035
#mod privat#
Elle vrea să ne vedem azi. Cică are ceva important de spus.
Ne-am întâlnit într-o cafenea. A scos un dosar gros și, cu o expresie sumbră, mi l-a întins. Prima pagină era CV-ul cuiva pe nume Ling Yong. M-am întrebat care-i legătura cu tata. Mi-a văzut dubiile și-a explicat:
— Ling Yong este Ling Dong… tatăl tău. Mai bine spus tatăl tău vitreg. Și-a schimbat numele. A trăit în câteva țări diferite, nu a fost prea ușor de urmărit. Dar există urme care i-au permis detectivului să-i descopere identitatea.
”Nume original Ling Yong, născut în 1970. În 1991 a fost admis la Universitatea Yanjing din Beijing, Facultatea de Științe ale Vieții. În 1995 a plecat în SUA pentru un doctorat în biologie la Universitatea din Pennsylvania. A luat doctoratul în 2001. Mai târziu, la Universitatea Națională Mexicană, a derulat cercetări post-doctorale asupra ADN-ului unor specii de meduze din Caraibe…”
Am răsfoit paginile cu date de neînțeles. Păreau să fie dizertația acestui Ling Yong, în general într-o limbă străină. Să fie el tata? Pare un străin.
Dar dau peste un nume cunoscut, destul de repede.
— La Universitatea Yanjing, a cunoscut o studentă, Chen Susu. Da, așa-numita ta mamă. S-au îndrăgostit foarte repede și după licență s-au logodit.
Măcar despre asta nu a mințit. Chen Susu chiar i-a fost soție. Dar mie mi-a fost mamă? Poate că da, cu alt tată? După logodnă au mai trecut 20 de ani până la nașterea mea. Ce s-o fi petrecut în acei ani?
Elle a continuat:
— Chen Susu nu a plecat și ea din țară. A rămas în China ca să-și continue studiile. În anii 90, adică. Pe atunci internetul și mobilele erau încă la început. Nu le era ușor tinerilor îndrăgostiți să păstreze legătura, ceea ce le-a afectat relația. Au trecut 30 de ani de atunci, așa că nu știm ce s-a întâmplat exact. Suntem siguri doar că Chen Susu a fost curtată de băiatul unui bogătan. Până la urmă s-a despărțit de Ling Yong, care s-a grăbit să se întoarcă în China ca să-și salveze relația. Au fost auziți cum se certau. La puțin timp, Ling Yong a plecat înapoi în America, iar Chen Susu a fost dată dispărută.
Mai că am uitat să respir. Mi se făcea rău de la gândurile care mi se formau în minte.
— Nu! am izbucnit. Orice s-ar spune, tata nu-i un criminal!
— Sper, a oftat Elle. A fost suspect, dar era plecat din țară. Ar fi fost dificil să fie chemat pentru anchetă și nu existau dovezi care să justifice o extrădare. În cele din urmă, poliția a renunțat. Poate că are conștiința încărcată, sau doar se teme de justiție. Oricum, în China nu a mai revenit mulți ani. Chen Susu nu a fost găsită. După trei ani, un alpinist a descoperit niște părți dintr-un cadavru, într-o pădure din munți. Rămășițe împrăștiate. Corpul fusese… tranșat. Capul lipsea. Îmi pare rău, Rourou, detaliile-s groaznice. S-au găsit și niște haine prin apropiere, care au fost identificate drept ale lui Chen Susu. Mai târziu, testele ADN au confirmat că rămășițele erau ale ei. Fusese asasinată cu trei ani mai devreme.
Am simțit că am picat într-o cavernă de gheață. Incapabilă să-mi opresc tremuratul, am zis:
— Doar nu vrei să spui că tata… că el…
— Nu știu. Investigația nu a dus la nimic destul de clar. Firește, părinții ei au suferit. I-au incinerat cadavrul și au îngropat cenușa în… cimitirul acela vizitat de tine. Ciudat, după câțiva ani Ling Yong a fost văzut acolo însoțit de o fetiță de 7-8 ani. Chinezoaică, aparent.
— Jessica?
Eram destul de sigură că am ghicit. Dar mă înșelam.
— Nu, era cam 2005. Jessica nu se născuse încă. Fetița aceea se numea Karla. Chiar ne-am străduit să găsim poze cu ea, dar am dat doar peste una singură. Uite. Ea, Jessica și tu… sunteți identice!
Am simțit că-mi privesc propria față din copilărie. Că mă sufoc.
— Rourou, am o teorie înfricoșătoare. Încearcă să nu te sperii. Cred că tu, Jessica și Karla sunteți clone după Chen Susu. Tehnologia de clonare există de ceva timp. Deși cea umană este interzisă, pentru un biolog competent precum Ling Dong nu ar fi exagerat de dificilă.
— Clone umane…
Aveam o vagă idee despre concept, din filme SF.
— Adică tata… Ling Dong… Ling Yong… a luat celule din Chen Susu și ne-a creat pe noi din ele? Dar de ce?
— Era obsedat de Chen Susu, bolnav de-a dreptul. Ea l-a trădat, sau cel puțin așa consideră el, deci a ucis-o. Dar i-a simțit lipsa, așa că i-a folosit celulele pentru a crea fete identice cu ea.
Mi-a fost greu să accept așa ceva. M-am zbătut să mă smulg din confuzie.
— Dacă e corectă teoria ta, i-ar fi ajuns o clonă. De ce să facă trei?
Elle a părut și mai încordată. A spus pe un ton mai jos:
— E ceva ce am vrut să-ți spun doar față în față. Ești în pericol! Și Karla și Jessica au dispărut, una după alta. La 16 ani, ambele. De fiecare dată, Ling Dong s-a mutat în altă țară. Cei care le cunoșteau pe Karla și Jessica au presupus că fetele au plecat alături de el, firește, dar nu-i cazul! Doar Ling Dong știe ce le-a făcut.
M-a luat tremuratul.
— A zis că vrea să mă ducă în Franța. Oare…
— Nu putem elimina posibilitatea.
— Și ce să fac? Să merg la poliție?
Elle a căzut pe gânduri, dar până la urmă a dat din cap, nemulțumită.
— Degeaba te-ai duce la poliție. Deocamdată nu avem decât presupuneri. Nicio dovadă concretă. Polițiștii nu ar crede o poveste atât de bizară. Dar nici să te întorci acasă. Știi ce… pentru moment mai bine vii cu mine. Probabil că ai pașaport american. Te pot duce în SUA. Acolo nu te-ar găsi Ling Dong, garantat.
Am ezitat. Totuși, auzisem doar versiunea Ellei. Poate că-l acuza nevinovat pe tata. Poate că mai există și alte informații. De exemplu, dacă sunt o clonă, de ce par să am amintiri de-ale Jessicăi?
— Vreau să mă mai gândesc. Să fiu sigură.
Elle nu a insistat.
— Atunci să ai grijă, te rog. Pregătește-te pentru ce-i mai rău. Dacă se întâmplă ceva, sună-mă imediat.
10 octombrie 2035
Locuința noastră a început să-mi pară străină și sinistră. Dar m-am hotărât să rămân puternică, să mă comport de parcă nu s-a schimbat nimic, să mă prefac nonșalantă, să nu se prindă tata de nimic. Nu, să nu se prindă Ling Dong de nimic. Azi, femeia care ne gătește a cerut o zi liberă. Tata a fost toată ziua în biroul său, ocupat. La ora cinei am propus o ieșire, așa că ne-am dus la un restaurant din apropiere. Ne-am așezat și am auzit cuplul de lângă noi cum se certau. Nu a fost clar de ce, dar cred că era vorba de o relație la distanță, în care ea nu a rămas fidelă. Când bărbatul a prins-o, femeia a cerut să se despartă. Tânărul a pălmuit-o și fata a fugit afară, în lacrimi.
Bineînțeles că scena mi-a amintit de Ling Dong, Chen Susu și iubirea lor de odinioară. M-am chinuit să rămân inexpresivă. Se presupune că Ling Dong a ucis-o pe Chen Susu fix după o astfel de dispută. M-am gândit că poate scot ceva de la el.
— Tată, ce zici de fata aia? Cum a putut fi atât de… Să minți și să înșeli, să te ascunzi, o adevărată rușine. Cred că astfel de prefăcute nu merită să trăiască.
A lovit masa cu palma.
— Da, mi-a răspuns cu o voce joasă și puternică, așa este. Dar atunci eu de ce nu…
S-a oprit, tremurând. Clar am reușit să-l provoc. A părut să confirme suspiciunea Ellei: chiar are o dușmănie adâncă față de Chen Susu.
Am fost surprinsă, furioasă și speriată. O fi capabil de violență așa, din senin? M-am chinuit să-i surâd.
— Lasă, tată. De ce să ne agităm noi cu problemele altora? Hai, să ciocnim.
Ling Dong a suspinat și a început să bea. M-am străduit să-l scot din acea stare proastă cu trăncăneli despre banalități tată-fiică: zile de naștere, pe unde am fost împreună să ne distrăm, ce farse răutăcioase i-am făcut. Discuția m-a făcut să realizez câte amintiri calde împărtășim. În noul context nefericit, am simțit că ele mă apasă. Amintirile-s aceleași, dar el este diferit.
Ling Dong nu a părut să-și revină. A părut că-i mocnește furia în continuare. A tot băut rachiu de orez de parcă nu mai avea altceva de făcut pe lume, ceașcă după ceașcă. Când am plecat, în cele din urmă, se împleticea, așa că am luat un taxi. S-a dus direct la canapea, s-a trântit pe ea și a început să sforăie gălăgios.
Mi s-a părut că teoria Ellei s-a confirmat, cel puțin parțial. Întoarcerea acasă doar m-a pus mai tare în pericol. I-am trimis un mesaj, apoi am urcat la etaj, mi-am luat pașaportul, niște haine și bani, cu gândul să mă strecor afară neauzită. Dar, când am trecut pe lângă birou, am văzut că ușa era descuiată și calculatorul pornit. Nu m-am putut abține și m-am oprit, cu un picior în ușă. Ling Dong își petrece acolo fiecare zi. Cu ce oare? Doar cu speculații pe bursă? Ce secrete o mai ascunde înăuntru?
Am aruncat o privire spre sufragerie. Ling Dong sforăia în continuare, abțiguit bine. M-am gândit că probabil o să doarmă toată noaptea. Mi-am adunat curajul și am intrat în birou ca să mă uit prin calculator, dar am descoperit că cerea o parolă. Am încercat mai multe – Ling Yong, Susu, Jessica – dar degeaba. A trebuit să renunț. Am verificat pupitrul, iar un colț era într-adevăr ocupat cu dosare financiare și cărți despre burse, dar păreau neatinse, noi. În mijloc erau împrăștiate niște hârtii în engleză. Am răsfoit câteva și toate au părut a fi despre biologie. Nu le-am prea înțeles, însă o expresie ciudată se repeta în toate: Turritopsis dohrnii.
Mi-am deschis palmarul și am căutat o traducere. În chineză mi-a apărut dengta shuimu, 灯塔水母, ”meduza-far”. Numele era fost ilustrat cu o fotografie a creaturii bioluminescente, în engleză cunoscută drept ”meduza nemuritoare”. Mi-a apărut și scurta descriere atașată: ”O specie de meduză cu mărimea de 4-5 mm; după ce ajung la maturitatea sexuală sunt capabile să revină la stagiul imatur sexual de polip și pot repeta indefinit acest ciclu”.
Nu am priceput mare lucru, în afară de faptul că era vorba de o meduză foarte deosebită. Or fi toate acele studii despre o singură specie? Mi-am amintit ceva spus ieri de Elle. Ling Dong a fost într-adevăr cercetător în domeniul meduzelor. Deci era adevărată acea parte a raportului de investigație. Dar nu mai e biolog de mulți ani, de ce l-ar mai interesa astfel de cercetări?
Am continuat să răsfoiesc materialul. Mi-am dat seama că descrie fiziologia și genetica speciei, dar nu și în ce scop. Restul documentului nu mi-a oferit indicii suplimentare și m-am gândit să renunț. Dar atunci mi-au căzut iar ochii pe monitor și spațiul pentru parolă. M-am așezat în fața lui și am scris Turritopsis dohrnii. Tot mesaj de eroare. Când să plec, mi-a venit altă idee. Am scris din nou numele speciei, dar într-un cuvânt și cu majuscule: TURRITOPSISDOHRNII.
Spre uimirea mea, calculatorul s-a deschis!
M-am aplecat spre ecran și am văzut că rula acel software folosit de tata în toți acești ani. Nu pot spune că l-am înțeles, dar clar nu avea legătură cu bursa. L-am privit o vreme, până am recunoscut în el structuri moleculare organice și simulări de reacții chimice. Aparent toate în legătură cu meduza-far, dar nu am deslușit detaliile.
Am ieșit din program și am căutat prin computer. De data aceasta am găsit repede ce căutam: patru foldere, denumite S, K, J și R.
Mi-au apărut patru nume în minte: Susu, Karla, Jessica și… Rourou.
Mai întâi l-am deschis pe cel cu S, în timp ce inima îmi bătea nebunește. Avea în el multe imagini și filmulețe, toate vechi de cam 40 de ani, din perioada iubirii dintre Chen Susu și Ling Dong. Cel cu K documenta creșterea unei fetițe din copilărie până în adolescență. Semăna cu mine, dar cu haine și tunsori diferite, iar fotografiile erau din altă țară. Karla. La fel și dosarul Jessicăi, dar la ani de zile după Karla.
M-am întrebat dacă noi chiar suntem clone. Am simțit că mă pierd într-un vis febril, că mă lupt să nu-mi pierd speranța, să nu mă înec.
Am deschis un filmuleț. Jessica la 7-8 ani, sărbătorindu-și ziua de naștere alături de Ling Dong – la fel ca propria mea copilărie. Doar că în urmă cu 20 de ani. În altul, Jessica dansa într-un spectacol al școlii. În al treilea, ea și Ling Dong la pescuit.
Nu am vrut să mai văd și alte astfel de fragmente de viață. Mă oprisem deja, când am remarcat un număr mare de filmări care păreau diferite. L-am deschis pe cel denumit 8 ianuarie 2024 și am fost îngrozită:
Corpul gol al unei Jessica de 16 ani, întins pe un pat în ceea ce părea un laborator. Aparent fără cunoștință. Ling Dong s-a apropiat de ea, cu o seringă. Jessica s-a trezit și s-a zbătut, a strigat ceva, dar Ling Dong a ținut-o pe loc. Era mai puternic decât ea. După injecție, fata s-a încovrigat și a adormit profund. Curând, Ling Dong a plecat. Multă vreme nu s-a mai întâmplat nimic. Am deschis următorul film și am văzut că Jessica tot nu se trezise. Pe piele îi apăruseră un fel de iritații. Am sărit câteva filmări, iar iritațiile au devenit niște membrane ciudate, un fel de mucozități ce-i acopereau tot trupul.
După câteva zile, transformările au devenit mai extreme. Nici măcar nu mai avea formă umană. Straturile de membrane s-au strâns într-un fel de cocon, iar capul și fața nu i se mai vedeau. Ling Dong a venit zilnic să o verifice. După vreo lună, pe 12 martie mai exact, coconul s-a despicat și din el curs un val gros de plasmă sangvină – și cine știe ce alte substanțe vâscoase. A apărut un căpșor. Ling Dong a auzit zgomotul desfacerii și a apărut, a tras de cocon și a ridicat un copil plin de sânge, de cam 4-5 ani.
— Susu, a zis Ling Dong, fără să fie prea clar dacă e bucuros ori întristat. Ai renăscut, într-adevăr! Ce nume ți s-ar potrivi de această dată? Uite, ce zici de numele acelei pisicuțe pe care am crescut-o împreună… Rourou…
Susu… Rourou?
Iar am rămas fără suflare. Nici nu știu cât am stat acolo, blocată. Cu ochii fixați pe hârtiile de pe birou, până când privirea mi-a coborât pe cuvintele Turritopsis dohrnii.
”… după ce ajung la maturitatea sexuală sunt capabile să revină la stagiul imatur sexual de polip și pot repeta indefinit acest ciclu”.
Am priceput în sfârșit sensul propoziției. Meduza-far se poate întoarce din maturitate spre copilărie, de oricâte ori, într-un ciclu nesfârșit între cele două stări. Nemuritoare.
Am realizat că nu sunt o clonă.
Sunt Chen Susu și Karla și Jessica.
Ca să o pedepsească pe Chen Susu, Ling Dong a transformat-o – pe ea, pe mine – într-o meduză-far. Injecția lui a făcut-o să revină la 4-5 ani. Apoi a crescut iar, până aproape de maturitate, după care s-a întors la starea inițială. Tot înapoi. Sub controlul și influența lui, pentru totdeauna. Cu fiecare nouă încarnare, îmi pierd mai multe amintiri și mă poate trata ca pe o fiică. Până când victima răpirii a înțeles în sfârșit ce se întâmplă.
Vie, dar niciodată capabilă să fiu adultă. Am murit și am renăscut doar ca să trăiesc alături de un demon nebun. Sentința lui Ling Dong pentru trădarea ”mea”. Cea mai groaznică pedeapsă din lume.
Am început să tremur și de-abia m-am ținut pe picioare. M-am îndepărtat câțiva pași de birou și m-am lovit de cineva. M-am întors și m-am trezit privind de-a dreptul fața sumbră a lui Ling Dong.
— Cum ai intrat aici? m-a întrebat și a aruncat o privire spre filmul ce încă rula pe monitor.
Expresia lui panicată s-a transformat în ceva monstruos.
L-am împins cât am putut de tare și am ieșit în fugă din încăpere.
— Rourou, a strigat și m-a înhățat. Ascultă-mă!
Am smuls un dezumidificator de pe birou și i-am dat cu el în cap. A căzut, dar nu și-a pierdut cunoștința, ca în filme. A început să se ridice.
Am alergat afară, disperată. Am dat colțul într-o intersecție și a văzut mașina Ellei. Mă aștepta acolo de multă vreme. Am intrat și Elle a pornit motorul.
— Mergem la aeroport, mi-a spus.
— Nu. La poliție. Am găsit dovezi. Vreau ca acel criminal să plătească pentru tot ce mi-a făcut.
12 octombrie 2035
Ieri am fost la poliție, împreună cu Elle. S-au dus acasă la Ling Dong, dar el ștersese dovezile. Pe calculator nu mai era nimic. Ling Dong a încercat să-mi descrie acuzele drept fanteziile unei puștoaice și aproape că a reușit. Polițiștii nu mi-au crezut povestea bizară.
Dar Ling Dong era fostul Ling Yong, suspectul în crima lui Chen Susu. Iar eu nu eram fiica lui biologică. Poliția nu a acceptat să mă trimită înapoi, ci m-au dus la un adăpost pentru victimele violenței domestice. Au început să-i cerceteze trecutul lui Ling Dong. E terminat!
15 octombrie 2035
Ling Dong e dat dispărut. Poliția m-a avertizat că e posibil să mă caute pentru a se răzbuna. M-au sfătuit să fiu precaută și vigilentă. Elle mi-a zis că în curând mă poate lua în America, unde crede că Ling Dong nu mă va găsi. Dar eu sunt foarte speriată. Înspăimântată că într-o bună zi mă voi trezi iar sub controlul său. Sper ca poliția să-l prindă cât mai repede.
24 octombrie 2035
Ling Dong a murit…
I-au găsit trupul în mare, mort de câteva zile. Probabil s-a sinucis chiar în ziua în care a dispărut.
Am plâns când am aflat vestea, am plâns mult și tare. Cu doar o lună mai devreme nu mi-aș fi putut imagina așa ceva. Un asemenea sfârșit crud pentru el. Și-acum e mort, doar un demon care se va topi în uitare. Dar a fost tatăl meu, mi-a fost tati. Ca și demonul, nici părintele nu se va mai întoarce.
Polițiștii cred că Ling Dong, obsedat de Chen Susu, a răpit o fată de origine neclară pentru a-și umple viața cu ceva. Au rămas multe lucruri fără explicație, dar odată cu decesul lui s-a închis și cazul.
Prin zonă au apărut jurnaliști, care-și bagă vicleni nasul peste tot. Elle m-a sfătuit să nu povestesc nimănui despre meduza-far. Dacă ar fi crezută ideea, probabil aș fi preluată de vreo agenție, pentru experimente științifice. Aș fi cert redusă doar la un subiect mediatic, tratat senzaționalist, și aș fi urmărită de această imagine toată viața. Cred că are dreptate. De fapt, încep să am îndoieli și eu însămi, să mă întreb dacă au fost adevărate acele filmări.
Elle dorește să-mi ofere un început nou, în America. Nu vreau să-i fiu o povară, dar susține că are destui bani cât să nu o afecteze.
— Lasă-mă să te ajut, mi-a zis. În fond, suntem prietene de mulți, mulți ani.
Așa că am acceptat. Sper doar că un nou început chiar este posibil.
*
Expeditor: turritopsisling@kmail.com
Data și ora: 20 octombrie 2-35 (00:00:00 AM)
Destinatar: elle.Li2010@starmail.com
Dragă Elle,
Acesta este un mail pre-programat, cu expediere automată. Când citești acest mesaj, trupul meu probabil zace pe fundul mării, parte a ciclului perpetuu al ecosferei. Și tu, ca și mine, de fapt cam toți, sfârșim astfel.
Nu și Susu.
Se pare că știi deja despre ea, despre Rourou. Mie mi-a venit vremea să mor. Altfel poliția va descoperi că identitatea lui Rourou este falsă și-mi va cerceta trecutul. Ar putea găsi adevărul într-un final, iar Susu ar deveni subiect de experimente pentru o hoardă de savanți zeloși. Sau ar fi expusă lumii drept o curiozitate, o ciudățenie de circ. Oricare dintre acestea ar distruge-o. Doar moartea mea va duce la încetarea investigației polițienești.
Adevărul nu este ce credeți voi, tu și Susu. Povestea mai are și o parte pe care nu v-o imaginați.
Acum 35 de ani eram plecat în străinătate, pentru cercetare. Visam la o viață fericită alături de iubita mea. Și-apoi, dintr-o dată, Susu a decis că vrea să ne despărțim. Nu puteam accepta așa ceva. Am abandonat totul și m-am întors în China. Susu era palidă și sfrijită, epuizată, însă nu a dat înapoi în privința despărțirii. Ne-am certat, dar nu am făcut-o să se răzgândească. Am plecat furios, hotărât să nu o mai caut vreodată. Totuși, imediat ce am revenit în America, m-a sunat mama ei și mi-a spus adevărul, de zece ori mai rău decât o separare. Susu avea leucemie. Când a descoperit, stadiul era deja târziu și terminal. Incurabil. Nu mi-a spus nimic, a inventat un pretext pentru despărțire, ca să nu mă facă să sufăr mai rău. Într-adevăr, se ținea după ea un fu er dai, moștenitorul unui parvenit îmbogățit în perioada de deschidere economică a lui Deng Xiaoping din anii 80. Dar nu-i câștigase el inima. L-a lăsat să creadă așa ceva doar ca să-l folosească în păcălirea mea.
După ce am aflat adevărul, am avut un singur scop: să o salvez pe Susu cu orice preț. Cancerul este o alterare celulară, diviziune și creștere ieșită de sub control, de neoprit, care până la urmă epuizează resursele organismului. Nu există vreo cale fezabilă de a opri grozăvia bolii, dar mi-a venit o idee nebunească.
Tocmai cercetam meduza-far. Specia aceasta poate, la atingerea maturității sexuale, să-și întoarcă pe dos creșterea – o schimbare celulară radicală, ce-i transformă corpul înapoi într-un polip. Din acel polip ies pui de meduze, care cresc la loc. Prin acest ciclu fără sfârșit, evită moartea naturală. Pe atunci chiar avansasem cu cercetarea. Am găsit gena care-i controlează inversarea creșterii. Am sperat că această capacitate ar putea opri proliferarea celulelor canceroase.
Am extras gena și am implantat-o într-un retrovirus, folosit drept transmițător. Am adus în China, pe ascuns, o sticluță cu acest elixir. Susu era deja grav bolnavă, pe moarte, inconștientă, așa că nu am putut vorbi în acea vizită finală.
I-am convins părinții disperați să să-mi accepte soluția nebunească. I-am făcut injecția. Procesul de formare a coconului a început destul de repede, acea etapă vizionată de Rourou în filmări. Susu a devenit ea însăși doar un cocon ciudat din carne. După șapte zile s-a desfăcut, iar înăuntru am găsit o fetiță de cinci ani. Arăta precum Susu în copilărie, dar nu-i avea și amintirile. Karla, produsul reorganizării organismului lui Susu. A supraviețuit doar o parte fundamentală a creierului, degenerată și ea.
În cocon au rămas resturi de țesut uman și os. Le-am îngropat în zone retrase, unde am crezut că nu vor fi găsite. Dar bineînțeles că cineva a dat peste ele, după ani de zile, când au fost expuse de eroziune și alte procese. Au fost considerate bucăți dintr-o Susu dezmembrată. Așa s-a deschis acel caz de omucidere.
La acel moment, eu și părinții lui Susu am realizat că trebuie s-o ascundem pe Karla, ca să nu sufere sub lumina reflectoarelor. Am trimis-o la un orfelinat, ca s-o adopte părinții lui Susu și să oficializeze totul. Dar a apărut o problemă. Susu nu fusese găsită, vie sau moartă. Acel admirator s-a dus la poliție, mânios, iar eu am devenit suspect. Din fericire, deja plecasem din țară, așa că poliția nu a avut ce să-mi facă. Eu mi-am continuat cercetarea asupra meduzelor-far din Mexic, dar nu am reușit să repet ce obținusem cu Susu. Toate mamiferele pe care am experimentat au murit în cocon. Cred că de fapt celulele canceroase din Susu s-au integrat cumva cu genele meduzei și au provocat acel rezultat unic. Dar nu am putut verifica ipoteza.
Oricum, anii de cercetare au dus la un rezultat secundar, o enzimă extrasă din meduza-far. Învigorează celulele umane și promovează longevitatea. Deși efectele sunt neglijabile comparativ cu nemurirea meduzei, este folositoare. Am patentat-o și am obținut profit de milioane, decenii de securitate financiară pentru mine și Susu.
În acea perioadă, am păstrat legătura cu părinții ei. Deși Karla s-a întors în lume fără a-și aminti ceva, a mai păstrat unele talente și abilități lingvistice. A dezvoltat repede o mentalitate de copil la 4-5 ani și chiar și-a recuperat unele amintiri fragmentate. Părinții ei au îmbătrânit. Se simțeau tot mai obosiți, iar Karla era tot mai asemănătoare cu Susu. Vecinii și cunoștințele au început să bârfească. După ce am câștigat destui bani, am adus-o pe Karla în Mexic, ca să o cresc eu. Mi-era ca o fiică. Dragostea mea pentru Susu s-a schimbat, dar nu a și scăzut. M-am jurat că o să am grijă de ea.
Am crezut sincer că ce a supraviețuit din Susu va continua să trăiască. Am sperat că va rezista în Karla ce a mai rămas din ea, că va deveni adultă din nou. Dar la 16 ani (sau 12 de viață, mai exact), s-a culcat într-o seară și nu s-a mai trezit. Pielea i s-a umplut de erupții ca niște membrane cleioase, ce au format un cocon. Așa mi s-a confirmat cea mai mare spaimă: că genele de meduză din Susu vor continua să-și manifeste genotipul. La atingerea maturității, revine la copilărie, iar ciclul nu poate fi oprit.
M-am întors în America și mi-am reluat cercetarea, ca s-o eliberez pe Susu – acum Jessica – din ciclul meduzei-far. Cu 11 ani mai devreme, când Karla a început să dea semne clare că va dezvolta cocon, am injectat-o cu elixirul meu nou-descoperit, în speranța că voi suspenda procesul, și am filmat experimentul în scop științific. Filmul care a îngrozit-o pe Rourou. Tot ce am făcut a fost să amân revenirea la copilărie, nu și s-o opresc. Iar Jessica, la rândul ei, a renăscut și ea, devenind Rourou…
Dispariția Jessicăi și apariția lui Rourou mi-au provocat o grămadă de probleme. M-am văzut forțat să revin în China. Ce a urmat, știți amândouă. Am continuat să cercetez genele meduzei și efectele lor asupra corpului uman, prin simulări pe computer, dar în van. Anii au tot trecut. Am îmbătrânit. Nu mai am capacitatea mintală pentru o cercetare de avangardă. Mi-e clar că nu pot opri următorul ciclu. Trebuie să mă las păgubaș, să mă bucur de viața alături de Susu. Peste 12 ani, când începe următorul ciclu, voi fi prea bătrân ca să mai pretind că-s tatăl ei. Și-atunci?
Din fericire, a dat peste tine. Poate că pot să mă opresc din îngrijorare.
Elle, știu că ești o femeie cu inima mare. Nu am de ales, ți-o las ție în grijă pe Susu. În cam jumătate de an o să înceapă procesul reversiv. Va redeveni un copil fără amintiri sau identitate. Nu va mai ști nimic din toate acestea. Părinții lui Susu au murit demult. Doar tu o mai poți ajuta. Să fii, poate, mama pe care și-a dorit-o întotdeauna. Las pe numele ei 20 de milioane de dolari: conturi, terenuri, acțiuni. După ce mor, îți revin toate. Cum să le accesezi o să găsești în atașament. Banii sunt mai mult decât suficienți ca să îți asigure o viață liniștită și cele necesare ca s-o crești pe Susu.
Mult timp m-am frământat dacă să-i spun adevărul lui Rourou. În cele din urmă am decis să nu o fac. Probabil că acum mulți ani, când Susu și-a ascuns boala de mine, când a preferat s-o urăsc decât să sufăr, avea cam aceleași gânduri ca și mine acum. Înainte de a intra din nou în cocon, poate va reuși să se bucure, măcar o vreme, de gândul că va crește mare. De speranța că va începe o viață normală, omenească. Și va putea visa. După aceea oricum o să uite. Va trăi cu tine, mama ei. Va fi lipsită de griji. Nu e și asta o formă de fericire?
Indiferent de forma ei exterioară, fericirea dinăuntrul său e tot ce contează pentru mine.
Dorința de pe urmă a lui Ling Yong…
Tradus din chineză în engleză de Andy Dudak și din engleză în română de Miloș Dumbraci
“The Lighthouse Girl” copyright © 2017 by Bao Shu
Originally published in Zui Mook (China), volume 2, april 2017 / publicat inițial în Zui Mook (China), volumul 2, aprilie 2017
Translated after the version reprinted in Clarkesworld # 136 (2018) / tradusă după varianta republicată în Clarkesworld # 136 (2018) – link aici
Translated and Reprinted by permission of the author / tradus și retipărit în Galaxia 42 cu permisiunea autorului.
Povestire tradusă și publicată în parteneriat cu Storycom.
