Meigan și-a construit mini-biblioteca stradală dintr-un set de creație, pentru că voia să o transforme într-o operă de artă. A șlefuit lemnul și l-a dat cu grund, apoi a lipit pietricelele pe care le adunase de pe malul Lacului Superior în timpul verii și a folosit culori acrilice pentru a picta spirale indigo în jurul lor. Când a montat-o pe stâlpul din afara casei sale din St. Paul, a decis să picteze și stâlpul, așa că a pictat cu fucsia o cărare șerpuind în jurul stâlpului până la cutia din partea de sus și a desenat pietricele mai mici pe cărare. Vopseaua fucsia din setul de creație conținea puțin sclipici și ea a decis că și dulapul pentru cărți ar trebui vopsit cu un strop. În cele din urmă, a înșurubat semnul pe care scria „Mini-bibliotecă stradală” cu instrucțiunile: ia o carte, lasă o carte la schimb.
Meigan nu mai văzuse niciodată o mini-bibliotecă stradală înainte să se mute la St. Paul, dar aici erau peste tot. Fiecare mini-bibliotecă stradală era de fapt o simplă cutie cu cărți oferite gratuit, la adăpost de condițiile meteo. Le puteai înregistra pe un site web. Uneori, oamenii se specializau într-un anume tip de cărți sau foloseau al doilea raft pentru schimb de semințe. S-a gândit să înceapă prin a se descotorosi de acele cărți cu care se delectase, dar pe care știa că nu le va mai citi niciodată – le luase cu ea când s-a mutat, dar n-avea suficient spațiu și, oricum, se cam așternea praful pe ele. Date mai departe altcuiva, acestea puteau fi citite, savurate și folosite.
Imagine de Mirela Moise
Mini-biblioteca stradală se vedea de la fereastra sufrageriei și în prima zi ea observă cum unii copii din cartier se opresc să arunce o privire înăuntru. Când verifică în acea după-amiază, ea observă că Ender’s Game, Dragonsinger și Danny Dunn and The Homework Machine fuseseră luate. A doua zi, cineva lăsase The Da Vinci Code, ceea ce o făcu să se strâmbe, dar, hei, unii adoră cartea aceea, asa că e în regulă. Puse înăuntru exemplarul ei suplimentar Fellowship of the Ring împreună cu două cărți de Terry Pratchett.
Când se trezi marți dimineață, mini-biblioteca stradală era goală. Pe site te avertizau că uneori oamenii luau tot, iar ea își făcuse timp să ștampileze propriile cărți „Întotdeauna un cadou, niciodată de vânzare” în speranța de a descuraja pe oricine să încerce să le revândă la un anticariat. Scoase un oftat de frustrare, reaprovizionă cu mai multe cărți din cutia pe care o pusese deoparte și, după ce se gândi o clipă, scrise de mână un mesaj pe care oamenii să-l vadă când vor deschide biblioteca:
Celui care a luat toate cărțile,
În viitor, te rog să iei doar una sau două de fiecare dată și să ai în vedere să lași o carte de care să se bucure alții. Deocamdată, sper să citești cu plăcere cărțile pe care le-ai luat! Te rog să le dai mai departe altora când termini de citit!
Când ajunse acasă de la serviciu, marți după-amiază, cineva luase exemplarul Pawn of Prophecy și, pe raftul de sus al mini-bibliotecii stradale unde fusese Pawn of Prophecy, lăsase în urmă o bucată de lemn șlefuită care, la o privire mai atentă, i se păru că este un fluier sculptat manual făcut dintr-o crenguță. Îl duse în casă și îl puse pe poliță, apoi scoase Queen of Sorcery.
A doua zi, Queen of Sorcery dispăruse și cineva lăsase în schimb o mică figurină metalică, un șarpe. Era foarte greu și îi amintea de soldații antici din plumb care fuseseră făcuți ca jucării pentru copii, dar pe care părinții ei îi păstraseră pe un raft la înălțime, ca obiecte decorative, deoarece plumbul este un material periculos într-o jucărie. O luă cu ea în casă și o așeză lângă fluier, apoi expuse următoarea carte din seria The Belgariad.
În următoarele două săptămâni, misteriosul cititor a lăsat la schimb lucruri în fiecare zi, unele dintre ele foarte ciudate: o pană mică de pasăre de culoare verde închis care părea să fi fost pierdută de o mierlă, cu excepția culorii; un mic vas de lut cu dop de plută fixat cu ceară de culoare ruginie; un animal din piatră, sculptat prea abstract pentru a fi identificat; un cerc de piatră sculptată subțire, care era prea mare pentru a fi un inel și prea mic pentru a fi o brățară; un ac de siguranță făcut manual.
Aceste daruri erau inutile, dar încântătoare. Meigan le făcu poze și le trimise prin e-mail prietenilor ei de acasă, dintre care doi comandară propriile lor mini-biblioteci stradale, pentru a dona propriile cărți în plus. O informară că aceste cutii s-au dovedit a fi o modalitate excelentă de a-și cunoaște vecinii și toată lumea le considera excelente, dar niciunul nu fusese destinatarul unor pene sau sculpturi.
Apoi, într-o zi, pe o pagină de hârtie galbenă și fragilă, care părea să fi fost tăiată de pe una dintre paginile goale ale unei cărți mai vechi:
Către Bibliotecar,
Există o continuare a Fellowship of the Ring? Mi-ar plăcea foarte mult să o citesc. Voi lăsa la schimb orice am pentru celelalte cărți, dacă mi le vei da. De asemenea, îmi pare rău pentru ziua în care am luat totul. Promit că nu voi mai face asta niciodată. Ce ai dori în schimbul următoarei cărți despre Frodo, dacă există una?
Era scris cu cerneală, cu pete ici-colo, de parcă autorul ar fi folosit un stilou, dar nu prea știuse cum să scrie cu el.
Desigur.
St. Paul nu ducea lipsă de artiști și excentrici. Poate că acest lucru ar fi putut duce la legarea unei prietenii cu cineva din apropiere. Rânjind cu satisfacție, Meigan scoase The Two Towers din cutia ei cu cărți și strecură un bilețel. Persoanei care a solicitat următoarea carte despre Frodo: lasă-mi o creație artistică proprie și vom considera că e un schimb bun. ~ BIBLIOTECARA
A doua zi nu apăru niciun cadou, dar în ziua următoare, găsi o bucată de hârtie (din nou, tăiată din pagina de final a unei cărți, judecând după dimensiune), făcută sul și legată cu o ață roșie. Meigan dezlegă ața și desfăcu sulul de hârtie. Era o schiță simplă a unei pisici, realizată cu aceeași cerneală ușor maronie ca și scrisoarea.
Asta devenea cu adevărat distractiv. Meigan se întrebă care dintre vecinii ei era. O altă cerere ar trebui să apară în curând: nimeni nu termină The Two Towers fără să vrea să citească în continuare Return of the King. Între timp, lăsă următoarea carte din seria The Belgariad, un roman din seria Valdemar și o carte ilustrată despre călătoria unui mic dragon care scuipă foc la dentist.
Desigur, un alt bilet apăru a doua zi: Către bibliotecară, așa-i că există o altă carte despre Frodo? Ți-am făcut încă un desen, dar dacă ai prefera altceva, îți pot oferi. Persoana desenase o imagine a unei frunze sub mesaj. Arăta ca o frunză de arțar, cu cinci lobi, dar cu zimți și ace suplimentare pe margini, astfel încât părea aproape fractală.
Ea scrise Corespondentului meu, te rog să-mi lași o frunză ca cea pe care ai desenat-o.
Se aștepta la ceva decupat, poate din hârtie, dar în locul cărții Return of the King găsi o frunză adevărată, verde și proaspăt căzută din copac. Arăta aproape ca o frunză de arțar, dar… nu era. Și mai ciudat, era februarie; în vecinătate nu erau copaci verzi și înfloriți: era gri și rece și totul era acoperit cu zăpadă. Dar poate… poate pusese o frunză în congelator sau ceva. Sau poate frunza căzuse dintr-un fel de copac în ghiveci pe care îl țineau în casa lor. Sau poate că au cules-o pe ascuns în timp ce vizitau conservatorul din St. Paul, care era plin de copaci tropicali…
Făcu o poză frunzei și o trimise prietenei sale de acasă, pasionată de botanică, pentru a vedea dacă o poate identifica. Prietena ei îi trimise înapoi un mesaj ușor nedumerit. Arăta cam ca una de arțar, dar nu o varietate de arțar cu care era familiarizată. Ea sugera ca Meigan să încerce la departamentul de asistență al Universității.
În schimb, Meigan puse frunza sus pe frigider și încercă să nu se gândească la ea. O corespondență distractivă continuă cu un artist care a intrat în joc era într-adevăr tot ce dorea să-și imagineze. Dar o zi mai târziu, când merse afară pentru a reaproviziona… lăsă în urmă un exemplar din Defending Your Castle, pe care îl cumpărase pentru că arăta foarte amuzant, însă doar îl răsfoise din moment ce nu avea nici cea mai mica intenție de a săpa un șanț în jurul casei sale, sau să instaleze baliste.
Acea carte dispăruse în ziua următoare.
Și o zi mai târziu, o monedă micuță, sclipitoare din aur apăru în loc, cu o altă scrisoare.
Către bliotecară,
Nu știu ce am făcut pentru a merita bunăvoința zeilor, dar sunt recunoscător, atât de recunoscător, pentru bunătatea ta față de mine. Am crezut că suntem o cauză pierdută; am crezut că nu voi avea niciodată ocazia să răzbun ceea ce i s-a făcut familiei mele; acum, brusc, am fost împuternicit cu o cale de a acționa. Fii binecuvântată.
Dacă poți să îmi aduci mai multe astfel de cărți, îți voi dărui fiecare gram de aur pe care îl găsesc.
Moneda din aur era un disc mic, de mărimea unui ban, dar mai subțire. Pe față era ștanțată imaginea unei păsări cu aripile întinse; pe verso era ori un sfeșnic, ori o cutie toracică, Meigan nu era sigură. Cântarul de bucătărie al lui Meigan credea că moneda cântărește patru grame, ceea ce – dacă era într-adevăr aur – valora peste 100 de dolari în aur. Desigur, majoritatea obiectelor metalice de culoare aurie nu erau de fapt din aur, dar… era vizibil grea pentru dimensiunile ei reduse, iar când încercă un magnet, cu siguranță nu atrăgea magnetul. În teorie, ar fi putut să muște moneda, dar nu dorea să strice imaginile imprimate.
Pentru prima dată, ea simți o urmă de incertitudine.
Ce se întâmplă cu adevărat aici? Cui îi dau cărți?
Unui artist, își spus cu convingere. Unui povestitor. Unui vecin. Probabil e din bronz sau alamă sau un alt metal galben și îl meșteresc ei înșiși ca hobby, la fel cum cioplesc fluiere și alte chestii.
Strecură o carte de colorat despre apeductele romane și lăsă un mesaj: Cine ești tu? De asemenea, lăsă un carnețel, deoarece gândul că cineva tăia pagini goale din cărți pentru a scrie pe ele o făcea să se simtă ciudat. Câteva minute mai târziu, ea ieși din nou și puse și un pix.
Sunt un slujitor al reginei și moștenitoarei de drept, înlăturată de unchiul său; la ordinele lui, ea a promis să se alăture unui ordin de surori laice, unde trăiește de atunci. Dar toate rugăciunile mele au primit răspuns în ziua în care am găsit Biblioteca și voi fi pentru totdeauna slujitorul TĂU, Bibliotecară a Cărților Arborelui.
Am început să construim o balistă, în secret. Te rog să-mi trimiți mai multe cărți.
Meigan cumpără o copie a The Knowledge: How to Rebuild Civilization pentru a o pune în cutie. Apoi o carte de istorie militară; apoi Weapons, de la Diagram Group; apoi un manual tactic de armată. Fiecare carte a fost recompensată cu monede, toate ștanțate cu sfeșnice – sau schelet – și pasăre, toate din aur (sau, cel puțin, aurii).
Îi era din ce în ce mai greu să se concentreze la orice altceva în afară de biblioteca ei – noi cărți de lăsat, cine anume, mai exact, ar putea veni, dacă mai credea cu adevărat că acesta este un artist și un vecin care joacă un joc interesant cu ea. De două ori, încercă să stea cu ochii pe cutie peste noapte, din sufragerie, dar de ambele dăți adormi.
În cele din urmă, într-o zi, găsi un mesaj:
Noi suntem pregătiți. Multe mulțumiri pentru tot ajutorul acordat. Roagă-te pentru victoria noastră.
Și mesajele au încetat. Cineva a luat exemplarul ei Greek Fire, Poison Arrows și Scorpion Bombs, dar nu a lăsat nici o monedă sau o scrisoare.
După câteva zile fără nimic, ea a adunat monedele și le-a dus la un bijutier, care i-a spus că da, sunt aur adevărat, iar el ar putea să-i dea 1.245 de dolari pentru lot, dacă ar vrea să le vândă.
Nimeni nu cheltuie peste o mie de dolari pe o glumă.
Nu a vrut să le vândă. Dacă ar fi fost pe punctul de a-și pierde casa, ar fi făcut-o cu siguranță, dar gândul de a se despărți de această dovadă tangibilă a… a orice anume se întâmplase… nu. I-a spus bijutierului că se va gândi la asta și le-a adus înapoi acasă.
Odată ajunsă acasă, căută frunza pe care o lăsase sus pe frigider, dar aceasta se uscase și se fărâmițase. Se uită din nou la daruri, la cele lăsate înainte să înceapă monedele. Ar putea să le ducă la cineva, să vadă ce cred ei, dacă nu cumva ar crede că este nebună. Dar să nu creadă că aceste lucruri au fost furate. I-a trecut prin minte că s-ar putea de fapt să fi fost furate, poate cineva chiar joacă un joc cu ea și că persoana respectivă i-a oferit cu bucurie 1.200 de dolari în aur, pentru că nu îi aparțineau de fapt. Dar se uită la imagini cu monede antice și nu găsi nimic care să semene cu ceea ce avea. Acul de siguranță forjat manual era totuși o fibulă și găsi câteva imagini similare. Unele erau din Grecia antică și din Roma antică; unele erau de la artiști moderni care își vindeau marfa pe Etsy.
Într-o noapte caldă (sosise primăvara, în sfârșit), ea scoase un scaun în curte și încercă din nou să stea de pază. Ațipi, în ciuda ei eforturilor și se trezi brusc la o oră târzie din noapte. Privi: cutia nu mai era. Dispăruse. Se uită fix la locul ei, apoi o văzu. Era din nou la loc – sau nu dispăruse niciodată – iar ea rămase frustrant de nesigură.
Se simțea de parcă ar fi citit o carte și ar fi observat că ultima pagină lipsește.
Apoi, într-o dimineață de luni, deschise mini-biblioteca stradală și găsi un alt mesaj, împreună cu o cutie care părea sculptată manual dintr-un bloc de lemn.
Totul este pierdut, se spunea în mesaj. Armamentul nostru de calitate superioară nu a fost pe măsura avantajului lor numeric. Ultima noastră speranță este să trimitem copilul doamnei mele în grija ta înainte ca ei să ne atace. Să ai grijă de copilul ei așa cum ai grijă de cărți.
Copil? gândi Meigan neliniștită. Deschise cutia.
În interiorul cutiei din lemn găsi o căptușeală de paie – și un ou.
Era mare – nu enorm ca un ou de struț, dar abia încăpea în palma ei. Era de culoare verde argintiu, cu modele care arătau aproape ca niște solzi.
Ce faci cu ouăle?
Ei bine, le pui la căldură…
Îl duse înăuntru.
***
Nota autoarei: Mini-bibliotecile stradale sunt lucruri reale. Cunosc câțiva oameni care au asemenea lucruri, însă niciunul dintre ele nu este un portal către alte lumi.
Povestire câștigătoare premiului Locus 2021
Traducere – Eliza Claudia Filimon
Tradus cu acordul autorului – Mulțumim!
Translated with the author’s consent – Thank you!
Original version: https://www.tor.com/2020/04/08/little-free-library-naomi-kritzer/
Notă: următoarele cărți menționate în povestire au fost traduse în română:
Ender’s Game, Jocul lui Ender (Nautilus, 2013)
The Da Vinci Code, Codul lui Da Vinci (Rao, 2017)
Fellowship of the Ring, Stăpânul inelelor (Rao, 20212)
The Two Towers, Cele două turnuri (Rao, 2012)
Return of the King Întoarcerea regelui (Rao, 2012)
