Nu-mi amintesc cine l-a numit prima oară „Starman”.
A fost oare Kondo, care lucra la bar? A fost Shorty, un baterist autoproclamat care a părăsit trupa după o lună?
Într-o zi la un izakaya[1], Starman ne-a spus că venise pe Pământ de pe altă planetă dintr-o galaxie îndepărtată. De atunci, i-a rămas numele de Starman. Aceasta este povestea lui.
Starman pretindea că are puteri supranaturale. Nu știu exact care erau, nici ceilalți cunoscuți ai săi nu știu, dar spunea că sunt puteri spectaculoase. De asemenea, se presupunea că are o inteligență sclipitoare.
Numele său real era Toru Shimada. Originar de undeva din regiunea Tohoku, spunea că a crescut cu un frate mai mare. Fratele său terminase pe locul trei la maratonul liceului. Îmi amintesc încă acest fapt banal. Întreaga echipă de atletism nu a intrat în cursă din cauza intoxicației alimentare.
L-am cunoscut pe Starman într-un bar din Hamamatsuchō, unde amândoi am lucrat ca bucătari. Amândoi eram absolvenți de liceu.
Poate că nu știți acest lucru, dar Hamamatsuchō este un oraș unic, poate pentru că există conexiune directă între Gara Hamamatsuchō și Aeroportul Narita. Cei care locuiesc în zonă susțin că nu se pot obișnui să locuiască acolo.
Aproape nimeni nu locuiește de fapt în Hamamatsuchō, mai ales de cealaltă parte a gării. În zilele de weekend și de sărbători, străzile sunt aproape pustii. Aproape că nu vezi mașini, nici taxiuri, nici trecători. Locul este atât de gol încât ai fi uimit să găsești acolo un singur suflet. Uneori, vagoane monorail prind viață și se strecoară printre golurile dintre zgârie-nori pustii, ca veverițele într-o pădure.
Cu o figură serioasă, Shimada ne-a spus că nu este pământean.
La izakaya din Tamachi, în fața noastră erau aliniate boluri, fripturi tăiate cubulețe și cocktailuri acre cu lămâie. Am fost acolo cinci dintre noi, toți bărbați: Shimada, eu, doi colegi de la bar și prietenul cuiva.
– Nu ești totuși din Tohoku? La început, am crezut că glumește, dar am continuat.
– Am trăit pe o planetă îndepărtată înainte de a mă naște în Tohoku, insistă el.
– Care planetă? Cum se numește?
– Voi pământenii nu-i puteți pronunța numele.
– Cum este acolo?
– Știința noastră este extrem de avansată. Cu cel puțin 1.000 de ani înaintea Pământului, mormăi Shimada printre buzele pe jumătate strânse, ca de obicei. Am puteri extraordinare.
Shimada se referea întotdeauna la propria persoană folosind pronumele la persoana întâi „boku”, o exprimare de școlar. El nu folosea niciodată termenul mai masculin „ore”, ca noi toți.
– Dar nu voi face nimic, continuă el. Pământenii sunt prea slabi, așa că îmi va fi prea ușor. Prefer să nu intru în vreun bucluc.
În acel moment, toată lumea era deja beată, așa că nimeni nu i-a acordat atenție.
Deși orice altceva era o amintire vagă pentru ei, au reținut că Shimada se purtase un pic ciudat și susținea că vine de pe altă planetă. Cineva l-a poreclit „Starman”.
După cum am spus mai devreme, nu știu cine a început să folosească această poreclă. Deși nimeni nu îl numea așa în față, toată lumea se referea la el ca „Starman” când nu era în preajmă.
Starman era slabănog și de înălțime un pic peste medie. Un om reținut la vorbă, nu glumea niciodată, ceea ce este probabil tipic pentru cineva din Tohoku.
Cum îi pot descrie fața? Dacă aș fi femeie, nu aș ieși cu el. Fața lui îmi amintea de macrou murat, poate pentru că barba rasă îi dădea pielii o strălucire albastru închis. Părul îi era rar, în ciuda tinereții sale.
Starman era diferit de oricine altcineva. De exemplu, el nu vorbea niciodată despre muzică. Odată, am intrat într-un magazin cu specialități ramen[2] și el a spus: „Îmi place melodia asta”. A fost total neașteptat. Era un cântec al unei nenorocite de formații de băieți. Nu mi-am imaginat niciodată că asculta genul acela de muzică.
Niciodată nu mi l-am imaginat pe Starman ieșind cu o fată. Când vorbeam despre fete, Starman niciodată nu stătea cu noi. Sakoyama, bucătarul-șef, l-a întrebat dacă este virgin. Starman a confirmat, parcă, dând din cap ușor.
Sakoyama era un om ca o insectă. Pe la spate, toată lumea îl numea „Takoyama”, o referință la caracatiță. „Adu-mi o varză”, spunea Sakoyama. Când unul dintre noi îi întindea o varză întreagă, înnebunea, spunând: „Nu aceea. Am nevoie de o jumătate de varză.”
Sakoyama frecventa bordelurile și tot vorbea despre prostituate de la ora deschiderii până la curățenie.
Toată lumea îl ura pentru tupeul său. Când nu vorbea despre femei, vorbea despre ceasuri de mână. Era obsedat de ele.
Patru dintre noi lucram într-o bucătărie mică și murdară. Ne petreceam majoritatea orelor acolo. Zi de zi, duceam o viață care duhnea a urină rece de câine.
Nu e vorba că Starman vorbea întotdeauna despre planeta sa natală. De la petrecerea cu alcool, când devenise Starman, nu mai adusese în discuție subiectul.
Într-o seară, ne-am hotărât să ieșim la băut pentru că ziua următoare era zi liberă.
La început, patru dintre noi am convenit să ieșim, dar doi au decis în ultimul moment să nu ni se alăture, lăsându-ne pe Shimada și pe mine singuri. Am decis să mergem la un izakaya care era deschis până în zori.
În timp ce stăteam la băut, un tânăr salariat de la masa de alături a început să se certe cu noi. Un bărbat destul de robust, care l-a apucat pe Shimada de braț.
Înainte să reacționăm, prietenii lui au făcut-o. Au spus: „Hei, lasă-o baltă” și „Precis ești beat”. Ne-au cerut scuze când au părăsit localul.
În timp ce mă gândeam la ce să spun, Starman mi-a spus pe un ton entuziasmat: „Aș putea să-l omor într-o clipă”.
Am rămas tăcut, încercând să-mi dau seama la ce se referea.
– I-aș putea zdrobi inima atât de ușor. Starman și-a întins mâna pentru a apuca o inimă imaginară în aer. Aș putea ține președinți și guverne sub control. L-aș putea manipula și pe premierul britanic.
Am crezut că Starman e nebun. Inofensiv, poate, dar cu siguranță nebun.
Starman era ciudat. Odată, am petrecut noaptea la el. Ne-a gătit curry. Ne-a făcut și cafea instant, dar a reciclat apa pe care o folosise pentru a încălzi punga ce conținea curry.
Într-o zi când am mers la serviciu, Sakoyama a spus: „Hei, știai că Shimada a avut un accident de mașină?” Deoarece nu fusese grav rănit, el însuși sunase să-l anunțe pe Sakoyama.
Câteva zile mai târziu, l-am vizitat pe Starman la spital.
Majoritatea rănilor sale erau pe partea stângă a corpului. Era mai vesel decât îmi închipuisem.
S-a așezat în patul de spital și a mormăit despre planeta sa natală.
Planeta sa avea un continent mare și un ocean mare.
Continentul avea păduri, iar oceanul avea insule.
Nu era nevoie ca adulții să lucreze.
Toată lumea ajuta la creșterea copiilor.
Datorită științei extrem de avansate, oamenii se bucurau de longevitate. Era similar cu Imperiul Roman.
Starman a crescut pe continent. Orașul său natal era situat printre dealuri.
Pante blânde ale dealurilor arătau ca o mare de plante verzi care se legănau și urlau în vânt, făcându-i pieptul să se încoardeze.
Când era tânăr, Starman a mers pe o cărare verde închis.
La capătul cărării, se afla un altar.
Un preot și o preoteasă îmbrăcată în alb îl așteptau pe Starman. I-au făcut semn să intre în interiorul altarului.
Coridorul întunecat al altarului ducea într-o curte.
Acolo se afla un copac. Când s-a apropiat, a văzut multe fructe atârnând în copac.
– Arată ca portocalele de pe Pământ, a explicat Starman.
– Culege unul, spuse preotul.
Starman a făcut ceea ce i s-a spus.
– Împarte-l în două, spuse preotul.
Când a despicat fructul, sucul a țâșnit ca o fântână. Mâinile i s-au udat și s-au răcit.
A găsit o bucată de hârtie îndoită în interiorul fructului.
– Lasă-mă să arunc o privire, a spus preoteasa.
Starman i-a întins-o.
– Vino aici, spuse preotul.
În hol, preoteasa a despăturit hârtia. A privit-o scurt și a arătat spre tavan.
Când Starman și-a ridicat privirea, a văzut gravată o hartă a universului.
– Te duci pe planeta aceea, spuse preoteasa.
– Aceea este școala ta, spuse preotul, arătând cu degetul. Va trebui să înveți despre dragoste.
Aiurelile lui erau mai exagerate decât de obicei, probabil din cauza accidentului.
Starman a folosit cuvântul „frumos” în timp ce vorbea despre planeta sa natală. De obicei nu folosea cuvântul. Nu făcea parte din vocabularul său. Mi-a fost greu să mențin o mină serioasă. Nu m-am putut abține să nu chicotesc. Dar Starman n-a observat asta. Poate că a prins ideea pentru povestea sa de viață dintr-un film sau dintr-o emisiune TV.
O săptămână mai târziu, am încercat să-l vizitez din nou, cu o revistă manga drept cadou, dar murise din cauza unei complicații. Poate că se întorsese pe planeta sa natală. Am scris despre toate astea pentru că aproape nimeni nu-și mai amintește de el. Aceasta este povestea lui Starman.
Japanese to English translated by Tohiya Kamei
Traducere din engleză de Eliza Claudia Filimon
Tradus cu acordul autorului.
Translated with the author’s consent.
[1] local informal japonez, tavernă (japoneză în original)
[2] făină din grâu (japoneză în original)
O versiune audio în engleză poate fi ascultată aici:
