Tabietul meu de dimineață e la fel de predictibil ca prostia politicienilor. Mai întâi, merg să-mi iau ziarul, schimb câteva vorbe cu femeia de la chioșc, apoi mă întorc.
Îmi pregătesc micul dejun și-mi așez ziarul în față.
Privirile îmi sunt acaparate de o știre de pe ultima pagină, despre un virus pe care, chipurile, guvernul american l-ar fi creat și care acum e scăpat de sub control.
Deci, ce fel de virus? Sursa e un site care citează un document de pe WikiLeaks. Virusul, se spune, îi face pe oameni să spună numai adevărul! Da, desigur! Și porcii zboară. Aș vrea să mă opresc din citit, dar m-a prins curiozitatea. Încă o prostie: virusul se împrăștie prin rețeaua de telefonie mobilă. Ce rahat? Trebuie să fie o farsă. Ce chestie depășită! Dacă cred că asemenea povești stupide îi vor ajuta să vândă mai multe ziare, se înșală amarnic. Imbecilii care ar aprecia asemenea articole nu se ating de ziarul ăsta, pentru că are scrisul mic și prea puține poze. Iar cititorii serioși vor renunța să-l mai cumpere dacă vor tot da peste astfel de „știri alternative”.
Următoarea parte a tabietului meu de sâmbătă dimineață este mersul la piață. Întâi la pâine, apoi la legume, apoi la măcelărie, și în cele din urmă, la fructe.
Mi-am terminat frumos treburile astea, mi-am luat o cafea și merg spre casă. Îl văd în depărtare pe Archie, prietenul meu din școala primară. Îmi face semn cu mâna, îi fac și eu, la rândul meu.
Stai puțin! Nu murise într-un accident? Îl lovise o mașină pe trecerea de pietoni de lângă shopping mall. O moarte banală pentru un adrenaline junkie, cum era Archie. Îmi amintesc înmormântarea. Aș fi vrut să spun ceva… Archie dispare în mulțime.
*
Scutur din cap. A naibii alarmă, cu sunetul ei care-ți sparge urechea! Of, ce vis stupid. Mă scarpin în cap și aprind lumina. Scutur din cap, de parcă aș vrea să mi-l limpezesc. Foarte ciudat, dacă mă întrebi pe mine. Cum l-aș fi putut vedea pe Archie? Îmi aminteam înmormântarea. A înviat din morți? Răsuflu ușurat că a fost doar un vis.
Îmi amintesc vag articolul din ziarul visat. Însă îmi revine incredibil de limpede partea cu virusul care-i face pe oameni să spună adevărul. Ce nebunie!
Cu ochii împăienjeniți, mă îmbrac și, ca să mă trezesc, merg la cutia poștală, după ziar. În timp ce-mi fac cafea, mănânc tacticos un pic de pâine cu gem, răsfoind și ziarul. La micul dejun, mereu încep lectura cu ultima pagină. Și fălcile îmi înțepenesc, în mijlocul mușcăturii. Gustul gemului dispare, aroma cafelei se disipă. Pălesc. Încep să mormăi cu voce tare ce citesc, nevenindu-mi a crede:
„Virusul a scăpat dintr-un laborator… Informațiile pe care le avem până acum indică faptul că se răspândește prin intermediul rețelelor de telefonie mobilă.” Citesc mai departe, cu frenezie. „efect neurologic… cei infectați sunt constrânși să spună doar adevărul… Primele cazuri nu au fost recunoscute…”
Încep să transpir. Christoase, am visat asta! Sunt un fel de țigancă-ghicitoare acum?
Doar să întâlnesc un mort, și voi ști. De ce n-am visat numerele câștigătoare la Euro-Jackpot? De ce nu aduc niciun profit visele profetice? Las pâinea din mână, sorb din cafea și încep să șoptesc:
– Virusul ăsta nu poate fi adevărat. Ce fel de rahat mai e și ăsta? Dacă mai dau asemenea știri false, am să-mi suspend abonamentul. În sumar, se citează o sursă care la rândul ei citează WikiLeaks. A, da, desigur. Mâine vor scrie despre cum localnicii naziști i-au întâmpinat pe refugiații africani cu flori? Papa va deveni cel mai puternic susținător al căsătoriilor între persoane de același sex și al avorturilor?
Mă uit la ceas, iar el îmi amintește: „vei întârzia, vei întârzia!” Plec la lucru. Ultimele rămășițe ale zilei sunt înghițite de noaptea care va începe. Schimbul trei îmi strică mereu bioritmul. Dau din greu la pedalele bicicletei și aproape lovesc un pieton care a sărit pe stradă fără să se uite. Îmi pare cunoscut. Hei, este… Mă trec transpirațiile reci. Archie a murit acum șapte ani, lovit pe trecerea de pietoni. Sigur, nu de o bicicletă… Îmi amintesc înmormântarea. Am adus și eu o coroană. La priveghi, i-am oprit pe frații lui să se ia la bătaie pentru un tractor care oricum ar fi trebuit dus într-un muzeu.
Mă privește și surpriza de pe fața lui face loc bucuriei de a mă vedea:
– Mike, tu ești?
– Archie?
Abia-mi pot controla uimirea. Apoi mă scutur. Cum aș putea duce copilul la școală mâine, dacă astăzi merg la lucru în schimbul trei? Ceva nu se potrivește… lucrurile astea nu merg împreună. După micul dejun, schimbul de noapte. Ce căcat se întâmplă?
*
Week-endul. Ce fain că două zile întregi nu trebuie să merg la lucru! Luxul dimineților fără ceas deșteptător… Yeea! Pentru o clipă, prind o șoaptă din vis. Am visat o știre despre un fel de virus, apoi aproape că am trecut peste un fost coleg care a murit acum șapte ani. Și, cireașa de pe tort, mă duceam la schimbul trei, deși de ani de zile n-am mai lucrat decât în schimbul unu. Ce învălmășeală! Cu ceva efort, mai dibui câteva fărâme de vis și realizez că, în vis, visasem.
O nebunie.
Îmi amintesc chiar întrebarea pe care mi-am pus-o în vis, anume: de ce nimeni nu visează numerele câștigătoare la loto. De ce darul profeției nu poate fi și profitabil? Am citit odată ceva ce răspundea la asemenea întrebări, dar era doar mumbo-jumbo.
Amintirea visului se dizolvă repede în starea de trezire și merg după ziar. Tot timpul am impresia sâcâitoare că, într-un fel ciudat, am mai trecut prin asta. Sentimentul îmi tot zornăie în cap, dar nu-i pot găsi adevărata însemnătate.
Iau micul dejun. Nu e nimic mai satisfăcător decât să deschizi ziarul la micul dejun. Pentru o clipă, simt nevoia să dau la ultima pagină. Zâmbesc. Nu poate fi adevărat. Las ziarul jos.
În fiecare dimineață de sâmbătă îmi păstrez un ritual bine definit – piața, apoi măcelăria. Le iau pe toate în ordinea obișnuită: pâine, legume, carne, fructe. Apoi mai e ceva… cafea! Nările îmi sunt umplute de amintirea aromei espresso-ului proaspăt.
După cumpărături, mă îndrept spre cafenea, izvorul nirvanei cofeinoase. Chiar în fața ușii celei frumușele, dau peste vechiul meu prieten, Ivan. După obișnuitele „ce mai faci?”, „ca de obicei.”, se grăbește să-mi spună ceva:
– Trebuie să auzi asta. Am visat ceva ciudat. Am citit în ziar că un virus al adevărului scăpase de sub control și că se răspândea prin rețeaua de telefonie mobilă. Apoi am fost la piață și am cumpărat – îmi amintesc perfect – pâine, legume, am mers la măcelărie, apoi, înainte de a veni la cafenea, câteva fructe. Am venit aici cu o plasă plină de cumpărături, apoi, n-ai să mă crezi, aproape exact aici, am dat peste răposatul Archie. Cel care a fost lovit de o mașină pe trecerea de pietoni. Ce moarte stupidă pentru un adrenaline junkie! Toată treaba asta e o nebunie, că n-am mai fost la piață de mai bine de zece ani. Știi, aceste…
Fața mea și-a pierdut culoarea. A avut același vis ca mine. Căcat! Ce dracu se întâmplă? De fapt, în cazul meu, era un vis într-un vis.
Să fiu al naibii, tocmai ni se alătură Alec. Ce coincidență, nu l-am mai văzut de la înmormântarea lui Archie…
Repetăm același exercițiu: „ce mai faci?”, „ca de obicei.”, apoi el spune cu o voce uimită:
– Îl mai țineți minte pe Archie?
Dăm amândoi din cap. Fir-ar să fie, tocmai vorbeam despre el pentru că ne-a vizitat pe amândoi, în vis. În mod cert, nu se înțelege prea bine cu toată lumea acolo sus, așa că vine să ne înspăimânte în somn. El continuă, cu o expresie serioasă:
– Am visat că am citit despre un virus al adevărului, îmi amintesc la fel de clar pe cât vă văd pe voi doi, acum. Apoi visul a continuat cu mine mergând spre schimbul de noapte, ceea ce n-am făcut niciodată la serviciu, iar, în final, aproape că am dat peste Archie cu bicicleta. Archie cel decedat, pe care l-am îngropat acum șapte ani. Visele pot fi atât de expresive… De necrezut!
Ivan se scutură, la fel fac și eu. Îmi întâlneam propriile vise ca într-un carusel.
Merg acasă tremurând. Ceva mă mână de la spate, ca o vrajă, îmi împinge degetele să întoarcă ziarul cu fața-n jos. Și găsesc articolul pe care-l știu pe dinafară.
Virusul, care-i face pe cei afectați să spună adevărul, este răspândit prin intermediul rețelei de telefonie mobilă.
Las jos ziarul și merg la mall. Căcat! Toată treaba asta cu visul…
*
Bat cu degetele în volan, agitat, gândindu-mă la aventurile din visele mele și la apariția constantă a lui Archie. Așteptatul la intrarea mall-ului, la ora asta, e dureros. Deodată, ceva sare în fața mea. Instinctiv, îmi înfig piciorul în pedala de frână. Pentru o clipă, în subconștientul meu, corpul unui bărbat apare în câmpul meu vizual. Și simt că mașina a lovit ceva.
De unde a apărut? Cum? Tipul a sărit pe șosea, jur, aproape că s-a aruncat sub roțile mele. Am oprit în mijlocul trecerii de pietoni. Sunt copleșit de groază. Recunosc fața însângerată a victimei. Archie! Fără îndoială că el e. Cum a sfârșit sub mașina mea? Uimirea face loc acțiunii. Încerc să-i ofer primul ajutor. Deși fac tot ce-mi stă în putere să-l resuscitez, nu reușesc până la sosirea salvării. Am strigat tot timpul:
– Archie! Trezește-te! Ridică-te! Ești dependent de adrenalină, n-ai să mori sub roțile mașinii mele.
Oamenii se adună în jur și vorbesc între ei.
– A apărut de nicăieri. N-a putut face nimic.
– De unde a venit? Groaznic! Cât ghinion poți să ai?
*
Mă trezesc într-o dimineață plăcută. Am visat că am dat nas în nas cu vechii mei tovarăși de școală: Mike, Ivan și Alec. De când nu i-am mai văzut? Nu-mi amintesc.
Visul începe să pălească sub razele soarelui de dimineață. În primul rând, cumpărăturile uzuale. De data asta, am decis să merg la mall ca să-mi cumpăr mâncare, o plimbare de zece minute nu-mi face rău.
Iau coșul și purced. Mă gândesc la posibilitățile pe care le am pentru a doua parte a zilei. Pentru prima oară anul ăsta, va fi vreme ideală. Trebuie să fie, dacă vreau să mă dau cu deltaplanul de pe deal. Destui au avut necazuri acolo din cauza vântului. Câte căzături nu se produc din cauza nerăbdării? Lasă vremea să se stabilizeze! Calc pe trecerea de pietoni.
Aud doar scârțâitul cauciucurilor.
Sunt într-un tunel luminos. Aud o voce de departe:
– Archie! Trezește-te! Ridică-te!
Traducerea în limba engleză: David Limon
Traducerea în limba română: Alexandru Lamba
Tradus și publicat cu acordul autorului – Mulțumim!
Translated and published with the author’s consent. Thank you!
