1) Blestemul lui Timur, Cătălina Fometici, Ed. Tritonic, 2019 (Volum de povestiri fantasy și fantastice intitulat Sub apa dragonului strâmb)
Obiectivul Cătălinei Fometici este deosebit de ambițios, vizând o posibilă continuare a spectacolului de operă Turandot. Poate din acest motiv primul capitol al povestirii este unul de o solemnitate statică, cu un ritm narativ destul de lent.
Stilul declamativ se continuă și în capitolul II, construcția textului fiind, din acest punct de vedere, ușor dezechilibrată în favoarea unei minuțioase puneri în scenă a decorului, cu sofisticate permutări și ajustări de nuanță, fie că sunt istorice, caracteriologice, emoționale sau cromatice. Exemplificăm: Ea era Zeița. Iar el – el era muritorul care se adăpa cu nesaț din nectarul ei, din focul ei ascuns, veșnic doritor să simtă gheața făpturii ei topindu-se la căldura lui cea vie. Zhu Lan, cea mai frumoasă femeie din lume. Iar el avea iubirea ei. (pag. 246)
Abia în capitolul III suntem iarăși conectați la intrigă, prin care un prinț dezrădăcinat își planifică răzbunarea prin asasinarea întregii familii imperiale. Jocul erotic dintre Calaf și Zhu Lan este înlocuit cu brutalitate de crime sângeroase, povestirea sfârșind într-un măcel neașteptat pentru mintea contemporană, saturată de puseele tragismului romantic.
Chiar dacă nu am rezonat întru totul cu elementele de structură narativă sau de construcție teleologică a personajelor, povestirea Cătălinei Fometici surpinde în mod plăcut prin cadența susținută a obiectivelor, secondată de o somptuozitate specifică stilului elaborat în care autoarea știe să construiască imagini anistorice, cu iz gotic, romantic sau medieval: Zhu Lan își înclină cu gingășie capul și începu să așeze florile în vas, fără să răspundă. Era ceva ireal, celest în aspectul ei, așa cum stătea acolo, înadrată de draperii de brocart sângeriu, vase cu flori și siluete de idoli de bronz, și așezată pe o banchetă de fildeș (…). Întreaga încăpere prinse a se roti în jurul lui, în timp ce el înainta spre ea. Dragonul cel albastru plutea ca într-un abur trandafiriu, aproape desprins de pietrele reci ale pardoselii, draperiile păreau să ardă roșu, iar coloanele aurite se unduiau lin în ritmurile unei muzici nepământene. (pag. 241)
În acest context, este bine venit elementul mistico-fantastic din final, prin care se caută explicații mai mult sau mai puțin oculte pentru carnagiul pus în scenă cu un determinism și un fatalism aproape ritualic. Latura demonică a personajului cheie amortizează, prin urmare, șocul deznodământului implacabil și încheagă, astfel, întreg angrenajul narativ propus de Cătălina Fometici.
2) Satul părăsit, Anamaria Ionescu, Ed. Tritonic, 2019 (Volum de povestiri fantasy și fantastice intitulat Sub apa dragonului strâmb)
Povestirea începe lent, cu un triunghi familial bolnăvicios, în care fata, orfană de tată, este abuzată fizic, emoțional și sexual de către George, soțul de conjunctură al unei mame etern refugiată la slujbele de la biserică.
Acțiunea se accelerează în momentul în care fata decide să-și ia soarta în propriile mâini, organizând o răzbunare pe măsura abuzurilor la care fusese supusă. Odată cu răsturnarea de situație, intervine în scenă și elementul supranatural. Dimensiunea fantasticului este, astfel, dozată cu un inspirat simț al proporțiilor, suficient să te surprindă, însă rămânând ancorată în zona verosimilului.
Povestirea are multe puncte forte, dintre care amintesc:
- Geografia escapismului fantastic, în forma unui sat în aparență abandonat, la care au acces doar persoanele care au făcut un pact cu nemurirea, ca un soi de trecere între lumi;
- Statutul incert al locuitorilor satului: posibil îngeri decăzuți (cum e cazul lui Serafim, un prieten din umbră al fetei), posibil fantome care nu se pot detașa sau deslipi de prețul supranatural pe care l-au plătit pentru a-și găsi refugiul și alinarea;
- Monografia mistică a satului, fondat de un anume preot Anghel (trimitere la entitățile spectrale decăzute), răzvrătit împotriva ordinii lumii, în ceartă permanentă cu Dumnezeu;
- Amintirea tangențială a divinului, într-o dinamică a spațiului sacru similară cu scrierile lui Ion Creangă, în care ființele spirituale interacționează nemijlocit cu cele aparținând universului mundan;
- Nuanțele evocative, care te seduc și te invită să te abandonezi labirintului narativ construit de autoare cu abilitate anistorică: Mulți ani mai târziu îi era dat să afle ce era cu așezarea aia. Și cu oamenii blestemați. Aflase totul din cartea legată în pânză groasă. Anghel fusese preot prin părțile acelea. Străbunicul lui se luptase pentru prima unire alături de Mihai Vodă. Pentru faptele sale fusese făcut bioernaș și i se dăduseră pământuri în zonă. (pag. 70)
Ideea răzbunării feminine ca răspuns la abuzuri domestice, în această dimensiune ritualic-fantastică, nu este nouă și m-a dus în primul rând cu gândul la Borges, cu a sa eroină Emma Zunz din volumul Aleph, însă modul în care Anamaria Ionescu a ținut să o pună în pagină este pe cât de original, pe atât de inspirat în ceea ce privește registru mistico-fantastic la care autoarea apelează cu siguranță și dezinvoltură.
3) Bătrânul din Florența, Liviu Surugiu, Ed. Tritonic, 2019 (Volum de povestiri fantasy și fantastice intitulat Sub apa dragonului strâmb)
Cu un început care încadrează prologul în prolog, povestirea pune în scenă o biografie multiseculară inventată, relatată la persoana I, ce îmbină faptul istoric cu ficțiunea situată în vecinătatea metarealității.
Un personaj aparținând Marelui Război se trezește într-un spital din Florența, martor fără voia sa la o serie de experimente periculoase. Forța de sugestie a lui Liviu Surugiu se regăsește în pasaje precum:
Avea unghii lungi, încovoiate, umeri ascuțiți ca niște coarne, șira spinării prefăcută într-un șir de spini. Coastele i se defăceau precum aripile de liliac, dar hidos cu adevărat era organul sexual, devenit un os curbat și alungit peste abdomen. (pag. 187)
Bătrânul își continua post-mortem mersul înapoi pe hârtie, în vreme ce în lichidul auriu corpul plutea inert. (pag. 190)
Cu toate acestea, finalul este asimetric în raport cu densitatea conceptelor cu care operează, în această povestire, Liviu Surugiu. De asemenea, elementul fantastic se diluează în raport cu cauzele aparent naturale prin care viața personajului-narator se întinde peste secole.
Având parte de o intrigă luxuriantă, dar cu multe semne de întrebare în locul deznodământului, povestirea dă dovadă de efervescență, pe măsura experimentelor galvanizate la care suntem invitați să asistăm.
4) Părul auriu, Györfi-Deák György, Editura Universității de Vest, 2019 (Cenaclul H.G. Wells Timișoara, Proză 1969-2019)
Povestirea, în cheie suprarealistă, cu inserții cibernetice, ne prezintă dragostea unui grădinar pentru pomii pe care-i îngrijește cu acribie.
Mi-au plăcut:
- Decorul tehnologizat
- Grădinarul, ca personaj central
- Amănuntele despre pomi și descrierea amănunțită a rolului acestora
Cu toate acestea, firul narativ aproape inexistent s-ar fi cerut completat, în opinia mea, fie prin mai multe descrieri, fie printr-o orientare mai pronunțată către estetică sau existențialism, elemente spre care povestirea tinde să încline, însă insuficient dezvoltate, probabil din pricina exigențelor unui text antologat într-o colecție de sinteză semicentenară.
5) Dumnezeu chicotea pe înfundate, Dușan Baiski, Ed. Universității de Vest, 2019 (Cenaclul H.G. Wells Timișoara, Proză 1969-2019)
Un text similar precedentului ca tematică de început, despre estetica pomilor fructiferi, pomi dătători de prune gigantice, de această dată. Un bătrânel privește cu speranță cum trec avioanele pe deasupra casei sale, fiindcă umblă zvonul prin sat că dârele de combustibil lăsate pe cer sunt excelente fertilizatoare, odată pogorâte pe pământ.
Levitația se va produce, însă, în sens invers.
Finalul excelent, în registru mistic, se alătură altor puncte forte, din care amintim:
- Imaginea satului, cu dozaje idilice bine ținute sub control
- Dinamica personajelor, care interacționează într-un mod dezinvolt, expresiv, plastic
- Numele personajelor, din care poți reconstitui traiectoriile sociale, poveștile, comportamentul, înfățișarea, deprinderile: Moș Ciulcă, Peșce Voios, Sloiece, Todor Căsapu, Ion al lui Hârțu, Ion Caii Mei, Ghioacă, Ivan al lui Pekmez
Mesajul povestirii, într-o estetică a lucrurilor aparent neînsemnate, ne avertizează asupra fragilității marilor adevăruri, încapsulate apofatic în frumusețea florilor de prun. În acest sens este mai mult decât binevenită punerea în gardă orchestrată, cu umor și nostalgie hagiografică, de Dușan Baiski.
2 comentarii
Bine ați revenit! De unde pot cumpăra volumul „Cenaclul H.G. Wells Timișoara, Proză 1969-2019”? Mulțumesc și spor la scris!
Bună Otilia, volumul a fost editat de Editura Universității de Vest din Timișoara. (https://editura.uvt.ro/). NU știu dacă ei mai funcționează în aceste zile.