1) Judge Dee and the Limits of the Law, Lavie Tidhar, Tor.com
Un judecător-vampir se îndreaptă, alături de servitorul său uman, Jonathan, la un castel izolat din Italia unui ev mediu prerenascentist pentru a da o sentință capitală într-o speță de severitate extremă: o regină-vampir înnobilată recent într-o fortăreață învecinată a ucis fratele unuia dintre aristocrații vampiri ai locului.
Povestirea este sclipitoare în ceea ce privește creionarea societății vampirilor și a legilor pe care aceasta se bazează, cum ar fi păstrarea secretului asupra naturii sângeroase, ținerea sub control demografic a urmașilor sau uciderea oamenilor, care nu este considerată crimă, întocmai cum un vultur nu asasinează atunci când își suprimă prada. În esență, avem de-a face cu un scenariu în care oamenii nu mai sunt la capătul lanțului trofic, idee exploatată magistral de către Lavie Tindhar prin recursul la vampiri, element arhifolosit, care nu cade în capcana clișeelor tocmai pentru că este utilizat de către autoare într-o manieră inovatoare.
Descrierile sunt de un rafinament stilistic în ton cu procedeele gotice sau romantice utilizate. Mă rezum, pentru exemplificare, la portretul reginei-vampir, Isabella of the Shroud: Jonathan stared. She was lovely, he thought. Like a rose that had been plucked in the peak of its bloom and then preserved, forever, in ice. Her face was pale and her eyes were red and when she smiled her incisors were sharp and long.
Textul oferă, suplimentar, o mulțime de amănunte de nuanță care întregesc parfumul mitic, de la aluziile geografice carpatine până la subtile incursiuni în lumea pictorilor italieni medievali, procedeu care ne oferă, abil, posibilitatea unei cronologii istorice a evenimentelor. Chiar dacă finalul pare puțin cam încâlcit, toate aceste elemente oferă cadrul unei narațiuni fantasy de referință în ceea ce privește scriitura romantică sau gotic-romanțioasă cu și despre vampiri.
2) Crimson Snow, Lora Gray, Maledictions, a collection of Horror Stories, Black Library, Nottingham, 2019
Două driade, Kalyth și Idrelle, se văd nevoite să își apere căminul atunci când sunt prinse în războiul dintre Servants of Chaos și Wargrove. Un concept specific universului Warhammer, de reciclare vegetală a sufletelor, este descris într-o manieră aproape picturală: In the centre of the sylvaneth grove, where the evergreens gave way to ash trees, a thicket grew. The soulpods nestled there, spherical and shielded from the snow by a knot of low branches and thorns. They pulsed softly in the morning light. It wouldn’t be long before new dryads emerged from them (pag. 87)
În timp ce iese victorioasă din lupta cu un războinic al Haosului, Kalyth începe să vadă cum zăpada se prelinge în fulguiri sângerii. La scurt timp, paraziți minusculi îi infestează trupul semiuman, semivegetal, iar Zeul acestora i se arată, înfometat, poruncindu-i să ucidă, fără discernământ. La capătul nebuniei induse, Kalyth se luptă, pe viață și pe moarte, cu surata sa, Idrelle. Când aceasta din urmă îi oferă pacea și calea spre o meritată regenerare în hățișul extins al Sylvaneth-ului (casa comună a driadelor), dintr-o dată, zăpada începe, iarăși, să se recompună din fulguiri roșiatice.
Povestirea excelează în surprinderea instaurării nebuniei. Procesele prin care trece Kalyth, devorată în sincron atât fizic de paraziții infiltrați în pielea-scoarță cât și mental de comenzile Zeului strălucitor al Haosului, sunt surprinse și înregistrate în cele mai mici detalii. Starea de confuzie, obiectivarea, rezistența fără speranță sunt reliefate din perspectiva driadei, fără obișnuita detașare anatomică a relatărilor la persoana a treia. Din acest punct de vedere, textul este fără cusur – cel mult acumularea senzorială a stărilor contradictorii ale driadei ar putea deveni obositoare la un moment dat, însă autoarea nu lasă timp de reflexie, iar miza salvării individuale și de grup este prea mare menținând astfel tensiunea narativă la un nivel ridicat, pe tot parcursul firului epic.
3) Last of the Blood, C L Werner, Maledictions, a collection of Horror Stories, Black Library, Nottingham, 2019
Toshimichi, un învățat familiarizat cu artele necromanției, se vede convocat la o reuniune de familie, la inițiativa Baronului Eiji Nagashiro. Intriga ni se dezvăluie rapid, întrucât aflăm că toți membrii clanului sunt amenințați cu suprimarea, din pricina unui blestem vechi de secole, prin care Yorozuya, un Răzbunător regal din vechime, se trezește, odată la o sută de ani, și le vânează clanul, până la ultimul. Pentru a preîntâmpina dezastrul iminent, Baronul le propune celorlalți participarea la un complicat ritual de magie neagră, prin care fantoma ar putea fi înduplecată.
Textul are multe puncte forte, din care amintesc:
- Elementele descriptive oculte: membrii familiei sunt așezați într-un cerc invizibil, cu scopul de a reconstrui forma unor constelații. Sunt utilizate 17 lumânări negre, confecționate din grăsimea antecesorilor asasinați. Creta care marchează aranjarea individuală este obținută din oasele rudelor de sânge, iar mirodeniile ce ard în mangalul ritualic provin din esențe lemnoase ale sicrielor. Ritualul în sine nu are nevoie de alte comentarii: Baron Eiji’s voice rose in the sharp intonations of his ritual. The language was unknown to Toshimichi, but there was a sinister, inhuman cadence to it, evoking images of giants serpents hissing and the scratching of claws against stone. Through it all, there was one name that was distinct in the baron’s invocation. That of the Great Necromancer. The name of Nagash (pag. 117).
- Componența familiei restrânse: mama baronului, o curtezană, un berar, un crescător de grifoni și un neguțător de grâne întregesc cercul apropiaților lui Toshimichi. Varietatea ocupațiilor și a rolurilor este suficientă pentru a stimula imaginația cititorului să-și creeze o lume fantasy în sine.
- Natura blestemului și strategia baronului de contracarare: în dreptul acestui punct nu pot oferi prea multe detalii, pentru că aș strica plăcerea lecturii. Este suficient să amintesc despre schimbarea imprevizibilă de perspectivă, prin care, în centrul cauzalității nu este așezată ghinionista familie Naghashiro, ci spectrul Răzbunătorului Regal.
Finalul, sumbru și un pic prea sângeros pentru gusturile mele în materie de horror fantasy, întregește atmosfera sinuoasă, blurată, dark, în care schemele complicate de necromanție ale Baronului Eiji se împletesc cu virtuozitatea în luptă a Răzbunătorului, imună la trecerea timpului, expresie a unui spirit chinuit pentru veșnicie în incapacitatea de a-și găsi liniștea.
4) Predation of the Eagle, Peter McClean, Maledictions, a collection of Horror Stories, Black Library, Nottingham, 2019
Un pluton al Gărzii Imperiale se afundă în jungla de pe infama planetă Vardan IV, unde milioane au pierit anterior, în vederea patrulării, esențială în luptele nesfârșite cu orcii. Misiunile de rutină sunt întrerupte, însă, de o serie de omucideri misterioase, concretizate prin spânzurarea semenilor dispăruți în acțiune, cărora de lipsesc și anumite părți ale corpului. Lucrurile se complică atunci când toate indiciile duc către un asasin tăcut, care deține informații despre mișcările plutonului la care numai membri din interior ar avea acces.
Povestirea are anumite scăderi de miză și originalitate, în opinia mea, prin recursul la elemente de recuzită care duc spre anumite clișee specifice războiului din Vietnam, preluate de multă vreme în producții precum Predator, în care oamenii mor cu nemiluita, la discreția unor asasini voraci. Terenul astfel pierdut este recâștigat, însă, prin anumite individualizări ale victimelor, ceea ce conferă densitate nu doar tensiunii dramatice, ci și o anumită verosimilitate necesară în astfel de scenarii fără speranță de scăpare pentru protagoniști.
Întâlnim, pe tot parcursul înspre și dinspre taberele de orci, tot soiul de personaje pestrițe: lunetiști și aspiranți la funcția de lunetist (campion absolut fiind o tânără, Steeleye, cu implanturi oculare cibernetice), cercetași, sergenți cu veleități de masculi alfa, diverși amorezi cazoni sau amoreze, după situație. O lume în care îți este greu să-ți păstrezi mintea întreagă, de la cuștile de metal în care orcii țin prizonierii umani, până la puseele distructive, autodevoratoare, ale celor prinși, creionate cu abilitate de către Peter McClean. Ar fi avut și mai mult de câștigat, în opinia mea, dacă ar fi sacrificat descrierile militariste în favoarea unei focalizări suplimentare spre personaje.
5) The Last Ascension of Dominic Seroff, David Annandale, Maledictions, a collection of Horror Stories, Black Library, Nottingham, 2019
Un comandant al Imperiului se vede nevoit să-și petreacă zilele intrate într-un con de umbră din punct de vedere al carierei pe Eremus, o planetă uitată de lume. Imaginea unei societăți muribunde este exemplară: The planet was dying. Its population had been in decline for centuries. (…) There were no more resources, no more ore, and very little coin for the few imports that still arrived. Eremus’ civilisation had become cannibalistic, everything used and used again, until it broke down into nothing. (…) The planet moved through an endless cloud of broken ships, military and civilian, of satellites, and of dead defence platforms. (pag. 168)
Întreaga economie a planetei se bazează, astfel, pe recuperarea metalelor refolosite la nesfârșit. Aglomerările urbane zac sub amenințarea constantă a deșeurilor care se scurg, letal, din spațiu.
Într-una din zilele care nu aduc nimic bun, decât moarte și disperare odată cu epavele prăbușite de pe orbită, o explozie bizară, de praf și microbi, este investigată de adjuncta comandantului Seroff, o doamnă-inchizitor pe nume Schenk. Spre groaza lor, birocrații realizează în scurt timp că au de-a face cu o molimă imposibil de controlat chiar și prin cele mai brutale măsuri de carantină.
Povestirea oferă, în opinia mea, un spațiu prea larg secvențelor morbide, în care toată lumea fuge în toate direcțiile, încercând să amâne inevitabilul. Din acest punct de vedere, evenimentele se derulează după un scenariu disproporționat față de răsturnarea de situație ce precede scenele din final. Aflăm că molima este instrumentată de o entitate ce plănuia de multă vreme să se răzbune pe Inchizitor. Deznodământul nu prea își găsește rostul în afara universului Warhammer, însă un pic de studiu individual, după lectură, nu strică. Așa aflăm cum stă treaba cu Lordul Haosului și cu locotenenții milenari plecați să împrăștie moartea și distrugerea în toate lumile cunoscute ale Împăratului.
