1) Onirium Plan B Insomnia, Alexis Manikin, Planu’9 #3 / iulie 2021
Suntem martorii unui extras dintr-o mesagerie de chat, posibil server web spart din greșeală (sau nu). Doi insomniaci își împărtășesc spaimele, temerile, invitându-se unul la celălalt. Își împart piese muzicale (excelentă inserție intertextuală), speranțe, vise.
La un moment dat se întâlnesc, într-un posibil spațiu subordonat virtual, o driadă și un cal-călăreț, insomnia creeps (ca să-l citez pe autor).
Textul mi-a plăcut nu doar din pricina tensiunii erotice, îmbrăcată într-un schimb de replici nonfamiliar, ci mai ales datorită dezinvolturii cu care Alexis Manikin însăilează dialogul. Îți trebuie multă îndemânare să faci nefirescul să pară firesc, lucru care, cel puțin în acest text, îi reușește din plin autorului.
2) Povestea lui Șmit, Traian Șoimu, Planu’9 #3 / iulie 2021
Deși începe în forță, prin compararea Timișoarei cu o pisică de care trag trei câini (fostele imperii care ne-au împilat, istoric, țărișoara), povestirea continuă printr-o serie de fraze deliberat interminabile, pe care le-am găsit obositoare. O scenă mai degrabă confuză, cu un lift abisal și-un copil pierdut de o anume Carla ce are un soț, derutantă confuzie de nume, Carl, nu anunța nimic bun, mai ales că am dat peste construcții de genul: iar când se întoarce vede ceva atât de inexplicabil încât pare că nu există și tocmai această non-existență, această absență nu intră nicicum în mintea ei.
De asemenea, trecerea abruptă de la frazele monotone la dialoguri tip teatru, alături de alternanța timpurilor trecute cu relatarea la prezent, mi-au părut mai degrabă abordări stridente decât insolite. Cu toate acestea, autorul surprinde prin excelentul umor, care se degajă atunci când te aștepți mai puțin, în moduri variate și originale. Amintesc astfel savuroasa scenă în care personajul principal, adolescent, cumpără o revistă porno de la omniprezenta în memorie gheretă de tablă dărăpănată, unde în rol de Cerber al poftelor perverse este eterna doamnă vânzătoare între două vârste, figură luminoasă a tranziției.
După astfel de puseuri comice, povestirea revine la obositoarele fraze lungi, însă umorul nu lipsește, de data aceasta prin personaje care sunt pasagere în economia textului, precum Supereroul. Acesta este un om din popor, un om cu atitudine, un om care nu lasă lucrurile așa cum sunt, ci le pune la punct și nu la orice punct, ci la un punct fix, care este fix punctul lui de vedere (…)
O altă sursă de haz o reprezintă însăși denumirea personajelor, alături de modul în care acestea își fac intrarea în scenă. Avem, printre altele, parte de cetățenii X, Y, Z, de Șeful direct al lui Șmit sau de Șeful șefului direct al lui Șmit. Nu pot decât să salut curajul și dibăcia autorului de a crea un comic de situații sau de personaje prin recursul la elemente nonconformiste, de avangardă. Chiar dacă finalul, de un absurd care mi s-a părut deopotrivă criptic și cu efect dramatic căutat, n-a fost chiar pe placul meu.
3) Ghereta cu vise, Andrei Ursu, Planu’9 #3 / iulie 2021
Povestirea este construită în jurul unui cuplu de agenți speciali sovietici care, la o lună după terminarea celui De-al Doilea Război Mondial, primesc o misiune secretă de a identifica un personaj misterios, care a reușit să se facă nevăzut dintr-un tren cu destinație letală.
Prima jumătate a textului este dominată de considerații mai mult sau mai puțin satirice și alegorice cu privire la vecinul de la Răsărit, observații istorice și filosofice care, cel puțin pe mine, nu m-au impresionat. Am reținut, printre altele, o expresie interesantă, capsatoarele lui Stalin, cu privire și referire la un soi de armament. De asemenea, mi-au plăcut trimiterile rusești, rod al unei serioase documentări.
Narațiunea este bine scrisă și structurată, expresie a unui scriitor stăpân pe multe artificii de tehnică literară. Cu toate acestea, finalul este doar unul de tranziție spre o metarealitate onirică, anunțată încă din titlu, ce rămâne, din nefericire, neexploatată. Mi-aș fi dorit mai multe detalii, la fel și despre personaje, relația dintre ele, trecutul acestora, sau despre atmosfera epocii.
4) Chemarea Begheului, Daniel Timariu, Planu’9
O tânără polițistă investighează o sinucidere petrecută în circumstanțe bizare, a unei femei care se aruncă în canalul timișorean al râului Bega. Se succed cu repeziciune o serie de martori crepusculari, descriși cu acuitatea unui specialist în literatura detectivistică.
Elementul fantastic se îmbină cu parfumul de mistery-thriller, deși miresmele capătă mai degrabă conotații pestilențiale în proza lui Daniel Timariu, în care râul Bega și canalul, în special, capătă voință proprie, malevolentă. Te aștepți la tot pasul să iasă din mijlocul apelor nu doar personaje ciudate, cum este pescarul-străjer, ci inclusiv mecanisme sau artefacte cu puteri magice, aruncate timp de secole de locuitori.
Mi-aș fi dorit ca finalul să fie mai explicit, în locul unei îndepărtări încețoșate și resemnate a inspectoarei de la locul presupusei crime, personaj principal dornic de afirmare, pe care sper să-l mai întâlnesc în alte povestiri ale lui Daniel Timariu. Poate n-am avut eu suficientă răbdare să contabilizez toate indiciile strecurate de autor cu amănuntul printre descrieri ale suitei de personaje, însă o să dau vina nu doar pe inabilitatea mea de a degusta până la capăt texte policier, ci mai degrabă pe ritmul narativ accelerat indus de povestitor într-o proză, de altfel, aproape fără cusur.