1) Doctor Faustus și ananașii, Aurel Cărășel, CPSF #07, 2013
Textul este construit alegoric în jurul ananasului, văzut deopotrivă ca vehicul de invazie extraterestră și rod al ingineriei generice. Rolul atribuit sărmanului fruct exotic este, în opinia mea, unul neverosimil, oricât de … exotică ar părea și ideea în sine.
2) Șapte șoareci albi, Aurel Cărășel, CPSF #07, 2013
O povestire construită în aceeași cheie alegorică precum precedenta, încriptată și extrem de scurtă. Aurel Cărășel nu este străin de pastilele science-fiction, cum ar fi Destinatarul sau Poveste cu un satir selenar, publicate în 2017 de către Gazeta SF. Și aici, ca în cele amintite, o dezvoltare a subiectului nu ar fi dăunat; este greu de crezut că un scriitor experimentat precum Aurel Cărășel ar cădea vreodată în păcatul grafomaniei. Riscurile, în situația de față, se ascund în extrema cealaltă.
În Șapte șoareci albi teme sau subiecte percutante, care, bine tratate, ridică miza oricărui text, ar fi meritat inserții narative suplimentare, cum este cazul subiectului legat de suicid.
3) Cerul prea aproape, Cristian M. Teodorescu, CPSF #10, 2013
Povestirea este construită în jurul unui cuplu în formare, doi oameni de știință tineri care se curtează reciproc. Inițiativa se află la bărbat, Răzvan, care dorește să intre în grațiile colegei sale, Petra. Textul este inovativ, construit cu originalitate în jurul unor enunțuri și rezolvări specifice problemelor de fizică, reliefând solidele calități de fizician ale autorului. Jocul erotic este bine surprins, dinamica îndrăgostirii, asemenea, complicată de ițele relației profesionale. Nu lipsește umorul, în expresii care nuanțează jocul seducției, cum ar fi:
Problema Nr. 5. Ai întâlnire și în seara asta, Petra?
Răspunsul Nr. 5. Nu, dar în seara asta voi avea o migrenă (pag. 70).
Personajele sunt bine descrise, iar sensibilitatea legăturii dintre cei doi îți rămâne în memorie, exprimată prin propoziții scurte, expresive, cum ar fi cele în care se discută, intens, despre chestiuni precum amplitudinea sau simetria oscilațiilor: Spune Petra. Și pleacă. Iar și iar. Fluturând din plete. Roșcate în toate nuanțele posibile (pag. 70).
Mi-aș fi dorit ca povestirea să se oprească la acel moment, ca într-o eternă despărțire senzuală, multicoloră, a lui Răzvan de Petra. Apare, însă, un oarecare Moș Bartolomeu, iar personajele sunt angrenate într-o fugă perpetuă printre scheme și formule complicate de fizică, străduțe ale unui București futurist și amenințări escatologice de ospiciu. Disproporționat față de atenta construcție a decorurilor, dialogurilor și a situațiilor în care sunt puse personajele în partea de început a povestirii, cea care închide narațiunea devine obositoare prin melanjul interminabil de concepte alegorice, verbiaj care mi-a adus aminte de Goana lui Grigore, publicată în anul 2018 de Fantastica.ro. Povestirea este, totuși, una de referință raportat la modul original în care autorul își asumă riscurile, nu puține, de a ilustra, fie și alegoric, fațetele unei povestiri de dragoste printr-un melanj de comedie de situație și formule științifice.
4) Rime mici, Bogdan Răileanu, 16 prozatori de azi, Ed. Humanitas, București, 2018
Povestirea începe lent, cu personajul principal relatând, la persoana I, experiența ultimei zi la serviciu ca producător de reclame obscure la mărci de bere, zi de lucru în care trebuie să biruie nu doar angoasa iminentei demisii, ci, mai ales, o mahmureală cumplită pe caniculă, descrisă cât se poate de sugestiv: Era nouă dimineața și simțeam deja căldura cum se strânge în jurul meu ca o cârpă încinsă și plină de praf (pag. 177).
Echipa de producție se adună într-un parc de la marginea Bucureștiului. În mijlocul atenției, Simona, brand manager corporatist, pe care personajul nostru o descrie apelând la un întreg registru de epitete și imprecații, satira îmbinându-se inspirat cu comicul de caracter sau de situații. Scârbit de ipocrizia regizorului, a echipei de filmare, a figuranților, a mesajului comercial, antieroul își găsește evadarea la întâmplare, fiind atras de o mulțime de femei așezate pe niște saltele, pe sub pomi, ca la un, citez, congres de filme porno poetice (pag. 189). Punându-se, dezinteresat, pe o saltea, intră în vorbă cu o domnișoară, Oana, care-l consideră parte a echipei de saltele, venită, cum altfel, la un team building corporatist în parc, angrenată, se pare, într-un concurs de rime stupide și facile, de unde și titlul povestirii.
Măiestria autorului se vede poate cel mai bine în modul în care este descrisă, în puține cuvinte, tânăra, atât ca aspect fizic, cât și în ceea ce privește proiecția trăsăturilor de caracter:
I-am zâmbit. Era simpatică. Heităriță (pag. 190)
Părea mai degrabă plictisită decât interesată de mine, dar neavând ceva mai bun de făcut se mulțumea cu mine (pag. 191).
Avea o fustă albă, largă, din in, care îi cădea frumos pe fund și un maieu negru strâns pe bust de sub care ieșea un tatuaj de pe omoplatul drept. Era frumoasă. Părul drept, șaten, îi stătea rebel prins într-un coc la spate. Avea niște ochi negri, mari, plini de atenție de fiecare dată când mă privea (pag. 192).
Cei doi se antrenează într-o expediție insolită, prin care își propun să verifice un zvon cum că, într-una din casele din parc, ar fi murit Marin Preda. Reveriile mahmurului nostru canicular sunt întrerupte de rechemarea pe platoul de filmare, unde apare o criză majoră. Narațiunea se închide, astfel, cu un final neașteptat, tensionat, bine condus și administrat de către autor.
Găsesc textul drept unul de referință, printre cele mai bune ale acestei colecții de proză de la Editura Humanitas, în primul rând datorită modului în care este satirizată societatea capitalei, insensibilă, ipocrită, avidă de câștig, depersonalizată într-un mare avânt corporatist al eternelor noastre forme fără fond. Calitatea textului este întregită de replici pline de umor, de plastice și minuțioase descrieri ale personajelor, de ușoara tensiune erotică apărută între Oana și protagonistul-narator, precum și de ultima pseudo-linie de dialog, pe care nu pot decât să vă invit să o descoperiți și dumneavoastră.
5) O seară pe plajă, Bogdan Răileanu, 16 prozatori de azi, Ed. Humanitas, București, 2018
Deși cu o structură similară povestirii anterioare, textul e de dimensiuni mai reduse și surprinde revederea a doi prieteni din studenție, Petru și Pavel, în Vama Veche, într-un moment al vieții în care criza vârstei de mijloc se manifestă în toată splendoarea. Cei doi sunt portretizați cu abilitate, erau ca niște clanțe ale unei uși care despărțea două camere cu niveluri de viață diferite (pag. 199).
Același demaraj lent, presărat cu englezisme și banale întâmplări de la serviciu, nu anunță vreo ruptură narativă insolită. Cei doi contemplă impasibili două domnișoare care dansează languros la focul de tabără. Când una dintre ele este abordată zoologic (pag. 203) de către un mardeiaș local, vamaioții în retragere socotesc că a venit momentul să intervină.
Textul se termină cu o bătaie generală și ambulanțe, însă tema și mesajul mențin narațiunea la standarde ridicate. Tehnica descrierii, impecabilă: Fetele dansau și, deși era frig la ora aia pe plajă, una din ele își dădu tricoul jos și rămase în sutien. Sfârcurile întărite se vedeau ca doi pixeli încețoșați care alergau de colo-colo pe ecranul unui computer. (pag. 201)
