1. Cinci zile, Daniel Botgros, Antologia CSF 2020, Ed. Pavcon, București, 2020
Povestirea este construită în jurul lui Vlad, tânăr dezolat în dragoste, care își găsește refugiul într-o vacanță la mare, într-un context care invită la pansarea rănilor. O întâlnește, în mod natural, pe Cristina, care îi stârnește interesul.
Deși pe alocuri descrierile mi s-au părut prea explicative, găsesc oportună combinația dintre peisajul marin și scenariul apocaliptic, pentru că, nu-i așa, într-un text Science Fiction ceva trebuie să meargă, mai devreme sau mai târziu, rău. Mi-au plăcut descrierile personajelor și dialogurile, bine dozate. Exemplificăm: Femeia, tânără, cu o pălărie mare de soare și picioare foarte lungi; bărbatul, care o cuprinsese pe după umeri cu brațul drept, părea mai în vârstă (…) sau Femeia, tânără, până în 30, brunetă și ea, înaltă și suplă, avea o bună parte a feței încă mascată de ochelarii imenși de soare, pe care îi păstră la masă. Bărbatul își zornăi brățările de la mâna dreaptă (pag. 64, 66).
De asemenea, în timpul nebuniei generale în care la știri este anunțat sfârșitul lumii, personajul principal își găsește un posibil refugiu la cetatea Enisala. Întorsătura de situație și elementul fantastic însoțitor par promițătoare, din păcate finalul, deși romantic, nu ne oferă indicii suplimentare cu privire la un posibil rol expiator al cetății.
2. Recviem pentru un revolver, Rodica Bretin, Antologia CSF 2020, Ed. Pavcon, București, 2020
O vizită la muzeu creează contextul pentru imersarea în detaliile unei lupte. Așteptarea este zugrăvită cât se poate de realist, tensiunea dramatică se degajă în mod natural, prin simpla putere de sugestie a cuvintelor: La parapete, santinelele vegheau într-o liniște ireală, adâncită de clipocitul monoton al ploii. Roteau periscoapele cu înfrigurată așteptare, trăgeau prelatele de pe mitraliere (pag. 76).
Mi-a plăcut, de asemenea, referința istorică la bătălia de la Passchendaele. Dincolo de semnificația strategică pentru desfășurările de trupe din Primul Război Mondial, numele degajă și o sonoritate specifică, ducându-mă cu gândul la Gottendamerung, titlu al unei povestiri publicată relativ recent în Utopiqa.ro.
Dacă este să găsesc vreun cusur acestei povestiri, de altfel bine scrise, ar fi faptul că mi-aș fi dorit un plus de originalitate, pe măsura mizei și a subiectelor abordate care așteptau, în opinia mea, și rezolvări neconvenționale.
3. Furnici sub cort, Roxana Brînceanu, Antologia CSF 2020, Ed. Pavcon, București, 2020
Povestirea începe promițător, cu o echipă de savanți care analizează flora și fauna unui loc străin: Se aflau pe o insulă, una suficient de izolată încât mica lor colonie științifică să nu perturbe echilibrul ecologic al planetei (pag. 81).
Din păcate, deși textul conduce către existența unei specii insolite, nu avem parte nici de primul contact, nici de alte elemente specifice interacțiunii neașteptate dintre om și alte ființe cu inteligență superioară. Orizontul așteptărilor este destul de mare, finalul… cam confuz, iar extratereștrii, i-ai de unde nu-s.
4. Empatie, Voicu Bugariu, Antologia CSF 2020, Ed. Pavcon, București, 2020
O povestire scurtă despre copila unui profesor universitar, introdusă cam abrupt în text drept supradotata Irina (pag. 91), care nu agreează participarea la o serie de cursuri pentru copiii din categoria ei de vârstă.
Cu totul surprinzătoare este, însă, degradarea mentală a tatălui, personajul fiindu-ne prezentat printr-o serie de reacții fruste la evenimente dramatice: În aceeași seară, în timp ce privea la televizor împreună cu soția și fiica sa, Panait izbucni în râs la știrea despre uciderea a doi copii de către un șofer beat (pag. 93). Tușele mi se par groase, un ansamblu de durități care puteau fi nuanțate sau, de ce nu, evitate. Aș fi ales o altă miniatură cinematografică pentru a pune în scenă degradarea psihică a universitarului, pentru că, pur și simplu, nu pot alătura uciderea unor copii nevinovați cu un râs isteric.
Ca în filmele horror, cele mai bune mi se par acelea în care nu moare nimeni.
5. Circuit închis, Aurel Cărășel, Antologia CSF 2020, Ed. Pavcon, București, 2020
Genul de povestire în care se poate observa măiestria lui Aurel Cărășel în ceea ce privește proza foarte scurtă (impusă, oarecum, de formatul Antologiei Pavcon), capacitatea de a transmite cititorului o sumedenie de lucruri în 2-3 pagini.
În textul de față niște fugitivi încearcă să scape de pe o planetă în care soarele strălucește rău-prevestitor, precum un purgatoriu de purpură. Îi găsim speriați, în proximitatea unei gări, descrisă prin acumularea unor elemente statice, cu rol mai degrabă de totemuri ale descompunerii: Mildred lovi cu vârful cizmei în hoitul pomuit al șobolanului. În depărtarea colbuită se auzi zgomotul sec al unei scânduri … (pag. 98).
Șobolanii apar recurent în text, întregind imaginea unui decor deopotrivă decrepit și ostil. De altfel, motivul rozătoarelor se mai întâlnește în scrierile lui Aurel Cărășel, cum este cazul povestirii Șapte șoareci albi, publicată în colecția CPSF.
Rămași fără opțiuni, evadați trag la sorți pentru dezintegrarea biologică a unuia dintre aceștia, în vederea obținerii unui echipament prin care să-și crească opțiunile și șansele de scăpare, o drezină cu care se aventurează pe șinele dezafectate. Imaginile duc spre Călăuza lui Tarkovski, drezina tresărea din când în când , pocnindu-și oasele bătrâne (pag. 101).
Finalul completează scenariul sumbru, pesimist, în care singura oază de speranță o reprezintă dorința personajelor de a nu ceda, de a nu se lăsa copleșite de un sistem care le materializează conștiințele aleatoriu și atemporal, de a lupta până la capăt pentru eliberare.
