1. Hwang’s Billion Brilliant Daughters, Alice Sola Kim, The Time Traveller’s Almanac, Head of Zeus, London, 2013
Postmodernism pur-sânge, în care schimbările de perspectivă sau de cadru narativ sunt la ordinea zilei. Un soi de savant reușește să elimine somnul din rutina sa zilnică, datorită deosebit de scumpelor tratamente genetice, doar că în rarele momente când este nevoit să adoarmă, călătorește în timp.
Aceasta ar fi premisa inițială.
O altă premisă: partenerul său, alături de care a construit o mașină a timpului, îi recreează viața, uneori, aducându-l înainte și înapoi pe linia timpului.
O alta: fiica sa, narator de final în povestire, îi poartă de grijă.
Nonliniaritatea psihedelică se degajă la tot pasul, din fraze precum: He is a giant lead teddy bear sinking to the bottom of the ocean, and as he flails in the water, his thoughts are now about how it’s all over thank god, they are about expelling water from his lungs and if he could just take another breath please that would be perfect thank you thank you let me live.
Exemplul vorbește de la sine, în loc de alte concluzii.
2. Peșterile de fum ale Timpului, Ana-Maria Negrilă, Antologia science-fiction Nemira ‘96, Ed. Nemira, București, 1996
Acțiunea se petrece pe Navă, entitate omniprezentă, despre care nu avem indicii clare dacă este conștientă sau nu, așa cum se întâmplă, spre exemplu, în romanul care deschide trilogia Pandorei, aparținând lui Frank Herbert și Bill Ransom. Cu toate acestea, putem deduce că este o navă generațională, pierdută în negura timpului, deoarece oamenii care o populează dezvoltă propriile mitologii.
Personajul principal se află într-o continuă recuperare a identității, dat fiind faptul că Nava are două nivele importante, cel de suprafață și cel de la subsol care este parțial imersat și de unde oamenii migrează atunci când au loc inundații. În vechime, pe Navă avusese loc inclusiv un Potop, despre care nu știm dacă a cauzat sau nu permanenta și recurenta interschimbare a memoriilor, care se întâmplă cu o periodicitate anuală.
Scenariul seamănă izbitor cu cel al filmului-cult Dark City, apărut în 1998. Cu atât mai impresionant mi se pare să găsesc o astfel de abordare într-un volum apărut în România în 1996, practic cu doi ani mai devreme. Nu este de mirare că Ana-Maria Negrilă semnează în prezent inclusiv în antologii cum este The Weird, alături de mari scriitori mondiali ai momentului, antologie pe care trebuie neapărat să pun mâna, cu atât mai mult cu cât este îngrijită de Jeff & Ann VanderMeer, semnatarii colecției de povestiri cu și despre călătorii în timp; textul anterior, care deschide prezenta rubrică, face parte din acea antologie.
Avem, practic, de-a face cu o recreere științifico-fantastică a mitului peșterii ilustrat de Platon, procedeu pe care l-am întâlnit în menționatul deja film cult al lui Alexis Proyas, în care, la fel, pe o navă-oraș, aflată într-un semiîntuneric perpetuu, niște entități extraterestre mută amintirile oamenilor de la un individ la altul pentru a descoperi ceea ce ne face umani. Atmosfera povestirii scrisă admirabil de Ana-Maria Negrilă ne invită, direct, într-un astfel de scenariu: În a doua amintire exista doar conturul unei umbre. Semăna cu aceea pe care-o văzusem pe când stăteam cu Vallcico lângă foc (p. 99).
Finalul este unul deschis, însă forța povestirii stă în tema filosofică, în originalitatea prin care aceasta este abordată, în puterea de sugestie a imaginilor și, mai ales, în ceea ce privește atmosfera, sumbră, cinetică, cibernetică, una cu totul și cu totul aparte.
3. Serena, Luke Jennings, Desire, Head of Zeus, London, 2021
O povestire scurtă, amuzantă, cu drăcușori sexuali, zâne și perversiuni într-o multinațională cu birouri ascunse printre zeci de etaje.
Un astfel de sclav amoros bine-dispune o doamnă-manager ajunsă la frumoasa vârstă de 40 de ani, Serena Vance, o femeie cu ochi cenușii, în culoarea gresiei umezite de februarie: They were the colour of wet slate in February and they had the depthless stare by which we of the craft know each other (p. 107).
Scenele erotice nu lipsesc, în ton cu tematica antologiei. Finalul, gutural, amuzant, porcos de-a dreptul, în antiteză cu rafinamentul stilistic al descrierilor mai mult sau mai puțin romantice.
4. The Disappearing Island, Henri Breton, Desire, Head of Zeus, London, 2021
Intriga are loc într-un decor idilic, o insulă grecească uitată de lume, unde oamenii se îndeletnicesc cu exploatarea unor mici cariere de piatră. Personajul principal, adolescent, invită o tânără de vârsta lui, aflată în vizită la niște rude, să viziteze cariera tatălui său, prilej cu care cei doi se lansează în mici jocuri erotice, fără a face, însă, dragoste.
Cadrul se mută apoi cu patru ani mai târziu, când tânărul nostru, ajuns marinar, o întâlnește pe Magdalena, sursa primelor sale experiențe sexuale, într-un bordel din Atena, oferindu-i un orgasm care-a băgat-o în sperieți pe matroană, convinsă că domnișoara cu pricina fusese ucisă în timpul actului, colegii marinari respectându-l și scornind legende pe marginea tehnicii lui de a oferi plăcere unei femei.
Apoi, după alți zece ani, tânărul nostru se reîntoarce pe insulă, prilej cu care o reîntâlnește pe domnișoară, ajunsă acum femeie în floarea vârstei, de aproape 30 de ani, de o frumusețe răpitoare: Now in her tewnty-ninth year, she had a sumptuous figure which she held proudly; wonderful legs; a luxuriant tangle of jet-black curling hair fell around her face, its colour complementing her big black eyes (p. 115).
Cei doi se retrag în apropierea nostalgică a fostei cariere, acum neîntreținută, ea prefăcându-se, până în ultimul moment, că nu-l recunoaște. Când încep să se sărute, mintea lui oscilează între Magdalena cea elegantă, îmbrăcată sobru ca o Madonnă și, pe măsură ce scena de sex avansează, cea al cărei creștet urca și cobora cu regularitate degenerată: and the head bobbing up and down below me with such whorish animation (p. 117). Climaxul este descris cu un umor rafinat, ceea ce face povestirea ușor și amuzant de citit, tocmai pentru că nu se ia prea în serios, fiind încadrată într-un peisaj pastoral, cu marinari, corăbii, cariere de calcar, povești nostalgice și adolescenți care se uită, pe furiș, la oameni mari care fac prostii.
5. SPICI, Lucian Ionică, Dincolo de albastrul cerului (povestiri aproape SF), Ed. Brumar, Timișoara, 2022
Acțiunea se petrece pe o navă înzestrată cu un sistem performant AI, numit pe scurt SPICI. Despre acesta pasagerii așteaptă o serie de decizii și de intervenții cu privire la salvarea și vindecarea ulterioară a unui pasager.
Deși mi s-a părut trasată în linii mult prea generale, intriga merită reținută, cu atât mai mult cu cât povestirea a fost publicată inițial în anul 1985 în cadrul unei antologii apărută la editura Albatros. Puterea de anticipație a autorului, din acest punct de vedere, este incontestabilă, tematica deciziilor încredințate mașinăriilor înzestrate cu Inteligență Artificială fiind cât se poate de presantă și de actuală, chiar și după aproape 40 de ani.
