Se înfiripă o tradiție la Galaxia 42: să ne entuziasmăm la fiecare apariție Batman, fie că îl privește direct pe supereroul-liliac (vreun film ori bandă desenată), fie că are legătură doar conjunctural cu Gotham-ul lui Bruce Wayne (filmul lui Todd Philips, de exemplu). Așa că nu mică ne-a fost bucuria atunci când am văzut că Editura Art urmează să publice continuarea de la Batman: Conclavul Bufnițelor (Batman: The Court of Owls) – apărută la noi în 2017 în traducerea lui Cristian Lăzărescu – adică Batman: Orașul bufnițelor (Batman: The City of Owls) – partea a doua din noile aventuri (când sângeroase, când schizoide) ale lui Bruce Wayne.
Pentru cei care nu sunt încă familiarizați cu noua colecție DC, cele două romane grafice menționate fac parte din reboot-ul numit The New 52, o rescriere a întregului multivers (după ce Flash se întoarce în timp și schimbă continuitatea universului), care a început în 2011. Practic, oamenii deștepți din spatele benzilor desenate cu Batman, Superman, Green Lantern, etc. au decis să oprească toate seriile pe care le aveau în acel moment și să le relanseze într-o nouă cheie, adaptate narativ vremurilor în care trăim – cam ce ar fi trebuit să facă și divizia Hollywood, care însă a preferat să urmeze modelul Marvel (da, despre tine vorbim, Joss Whedon!).
Și bine au făcut! Batman: Conclavul Bufnițelor – scenariu de Scott Snyder, care a mai scris și noul Swamp Thing, dar și The Wake – este undeva pe aproape de scrânteala lui Alan Moore în The Killing Joke, având însă un caracter mai închegat și tupeul de exploata noi fire narative și alți răufăcători decât cei cu care ne-am obișnuit deja. Duse sunt zilele lui Joker (pe moment)! Batman trebuie să înfrunte Parlamentul Bufnițelor – o super societate secretă, malevolentă, care trăiește în umbra Gotham-ului de secole, având legături biblice (da, ați citit corect) și care îl venerează pe Zeul Liliac Barbatos, prorocit să renască și să stăpânească lumea – un fir narativ complicat, care are legătură cu Dark Multiverse, dar care (nu vă speriați) poate fi citit independent de tot delirul creativ al scenariștilor DC.
Batman e chemat să investigheze moartea unui individ necunoscut, care fusese torturat și ucis cu 50 de lovituri de cuțit, apoi abandonat în așa fel încât să transmită un mesaj de amenințare: „Bruce Wayne va muri mâine.” Un început respectabil pentru ceea ce, de la o pagină la alta, se transformă într-un elogiu al nebuniei și al paranoiei, în care sănătatea mentală a lui Bruce se destramă și se dizolvă într-un Gotham subteran, pe care nu îl cunoaște și care îi este potrivnic.
Pentru a-i oferi o consistență suplimentară, Snyder se folosește nu doar de talentul lui Greg Capullo, ilustratorul care a mai lucrat și pentru Image Comics la Spawn, ci și de mici referințe la alte momente importante din trecutul ilustrat al lui Wayne: de exemplu reeditarea scenei din Batman: Year One, romanul grafic ilustrat de Frank Miller, unde tânărul Bruce, într-un moment deosebit de sensibil, de maturizare, îi spune tatălui său, de fapt un bust, că va deveni Batman. Însă Snyder răstoarnă momentul, folosindu-l în favoarea propriei sale interpretări, pentru că liliacul, care intră în Conacul Wayne ca o confirmare a destinului, este sfâșiat și apoi consumat de o bufniță înspăimântătoare. Snyder și Capullo lucrează astfel în două sensuri – oferă un omagiu istoriei lui Batman, apoi se folosesc de el pentru a-i scrie o nouă istorie.
click pe imagine pentru a deschide slider
Batman 1
Batman 2
Batman 3
Batman 4
Batman 5
©Editura Grafic – extrasul grafic nu poate fi reprodus sau multiplicat fără acordul scris al autorilor
Bufnița, după cum v-ați dat deja seama, nu este întâmplătoare, ci reprezintă simbolul folosit de această societate ocultă, a cărei misiune este de a-l ucide pe Bruce și de a pune mâna pe oraș. Și aproape reușesc să o facă în cel puțin două rânduri, folosindu-se de Talon, un asasin extrem de puternic și aproape imposibil de ucis – asta pentru că e deja mort. Și apoi reînviat. De fapt, Talon este William Cobb, stră-stră bunicul lui Dick Grayson, adică Nightwing, care acum lucrează pentru Bruce, lucru semnificativ, după cum se va dovedi – mai ales în relația celor doi (asta ca să nu vă șocheze dosul de palmă absolut gratuit pe care Bruce il aplică lui Dick). Bufnițele, care în natură devorează lilieci, sunt folosite ca simbol, unul care parvine din lumea antică, a înțelepciunii, dar și a tenebrelor, un avatar al lucrurilor magice, deci și a celor întunecate, care există la marginea lumii noastre. Dar și alături de noi.
Capullo se folosește de această ocazie, de manifestarea aproape mistică din jurul păsărilor, pentru a adăuga orașului o miriadă de bufnițe, în mici detalii arhitecturale, aproape pe fiecare pagină. Bufnițele sunt atotprezente. Veghează și plănuiesc. Nu pot fi înșelate, nu poți scăpa de privirea lor cercetătoare, nu te poți ascunde niciunde, semn că membrii conclavului sunt peste tot, infiltrați chiar și în cele mai intime cotloane ale orașului. Gotham devine astfel străin, chiar și pentru Bruce, care înțelege că orașul nu îi aparține lui Batman, ci lor – celor care controlează din umbră trecutul, prezentul și viitorul.
O revelație într-adevăr macabră, care răstoarnă și sucește la propriu realitatea eroului nostru. Câteva pagini din romanul grafic se citesc de-a latul, altele invers, cu susul în jos – o reflecție fidelă a minții fracturate a lui Batman – semn că scenaristul și ilustratorul s-au străduit să intervină asupra psihologiei cititorului. Care se vede nevoit să interpreteze, alături de Bruce, această nouă realitate, care funcționează în sens invers celei cu care suntem obișnuiți de atâta vreme. Unii ar spune că e un exercițiu post-modern, alții că e un tongue in cheek, o joacă a celor doi creatori. Eu cred că e o dovadă excelentă că benzile desenate, și nu doar cele de la DC, reprezintă (poate de la Alan Moore încoace, probabil de mai devreme) o formă de exprimare artistică ce depășește nișa literaturii (grafice) pentru copii.
Greg Capullo și Jonathan Glapion (coloristul) merită laude pentru succesul seriei în aceeași măsură cu Snyder. Mișcările personajelor sunt fluide, oferind o dinamică ieșită din comun scenelor de luptă, există apoi o tranziție subtilă între momentele de acțiune și elementele horror (de exemplu în metamorfoza lui Batman sau în halucinațiile lui Bruce), iar detaliile arhitecturale ale Gotham-ului oferă o calitate aparte panelurilor, una care se traduce în imersiunea (îmi scuzați neologismul) totală a cititorului în povestea conclavului, dar și în posibilitatea de a reciti romanul și de a descoperi noi și noi amănunte care scapă la o primă lectură. Pentru că orașul este încifrat cu o mulțime de simboluri, care completează povestea și îi oferă câteva dimensiuni în plus.
Batman: Conclavul Bufnițelor se încheie în cliffhanger, un final fără nicio rezolvare concretă și din care se desprind numeroase întrebări – cârlig care te agață și te face să cauți imediat următorul volum. Lucru minunat, mai ales că urmează să apară și la noi, după cum am anunțat deja (cu link cu tot mai sus, dacă ați fost neatenți), cel de-al doilea din serie. Seria Parlamentul Bufnițelor din The New 52 a actualizat, la fel cum au făcut-o în trecut scenariile lui Miller sau Moore, felul în care ne raportăm la Batman – un personaj care, prin creatorii săi, încă reușește să ne fascineze, deși au trecut 81 de ani de când Bob Kane l-a introdus în Detective Comics #27.
De ce? Pentru că destinul și personalitatea sa reflectă lipsa de armonie a lumii noastre: conflictul dintre autoritatea morală și nebunia distructivă, completă – un erou care se străduiește să nu ajungă răufăcător. Ai auzit, Joss Whedon?
