Futur antérieur (Sergio Toppi) – Mosquito 2022
Nouă povestiri tragice, amuzante, vitriolante și inteligente, în care Sergio Toppi își analizează prezentul (anii ‘80-90) cu instrumentele unui psiholog, ale unui scriitor și ale unui pictor – pentru că SF-ul lui Toppi este mai întâi ficțiune și abia apoi extrapolare științifică.
Rio des mendiants (1982) – un bătrân păzește un sat aparent abandonat – și, odată cu el, își păzește și amintirile.
Baltazzi le preux” (1993) – un alt bătrân, un contabil cu experiență, devine cavaler al jocurilor video în timpul pauzei de masă. Din păcate, dragonii și prințesele nu mai sunt ceea ce erau odată…
„Une idée dont on se débarrasse difficilement” (1983) – un alt dragon/godzilla, lipit de o bandă Möbius, urmărește un gigolo. Da, e o poantă, dar are și substrat filozofic (ca de obicei la Toppi)..
„Qui dit amour, dit jalousie” (1992) – un alt gigolo. insensibil la mesajele de dragoste ale mașinilor din jurul său, se îneacă în singurătate. Dar când fericirea unuia este disperarea celorlalți, sfârșitul va fi cu siguranță tulburător…
„Une grave lacune” (1990) – într-un ținut exotic, alte mașini zumzăie armonios, săpând după roci prețioase, iar un bătrân indio îi povestește unui inginer plictisit povestea zeului său răzbunător, care își păzește comorile.
„La rencontre” (1989) – un război, o altă țară exotică, un alt invadator inconștient și un unicorn care nu e ceea ce pare.
„Poste frontière” (1990) – un alt război, dar suferința refugiaților este aceeași, în viitor precum în Evul Mediu.
„Avant-première” (1994) – arma supremă se confruntă cu medicamentul care vindecă toate bolile – cine va câștiga lupta?
Finalul ne rezervă o surpriză – o povestire inedită (cred – nu există o dată lângă titlu), dar surprinzător de relevantă pentru situația actuală: „Science Fiction” – după apocalipsă, ultimii doi oameni își petrec timpul într-o realitate virtuală alimentată de droguri, așteptând sfârșitul…
Mesaje ascunse, ironie mușcătoare, reflecții amare asupra limitelor evoluției umane și stilul inimitabil al lui Sergio Toppi – această nouă apariție în seria de autor a editurii Mosquito e (din nou…) o lectură obligatorie pentru fanii marelui desenator italian.
Moon Deer – Yoann Kavege – bubble editions 2022
Un pui de cerb se prăbușește cu mica sa navetă spațială într-o poieniță acoperită de alge roșii, unduitoare. De-abia reușește să stingă incendiul și să-și repare naveta, că o creatură misterioasă, călare pe un… cerb (?), îl atacă. Disperat, puiul încearcă să se ascundă în pădure…
Așa începe o goană nebună în spațiu, de la un sistem solar la altul, de la o planetă la alta – pentru că puiul protejează un container in formă de ou, iar urmăritoarea lui vrea să-l distrugă. Ce conține oul misterios? Și cum se va termina totul?
Moon Deer e un debut excelent, finanțat în mai prin crowdfunding pe platforma Ulule (dépôt légal – decembrie 2021) dar trimis contributorilor abia în februarie 2022 (penuria de hârtie a lovit toate editurile, mari și mici). Ediția grand public a devenit disponibilă în librării la începutul lui martie, așa că pentru mine acesta e debutul anului 2022 (cel puțin până acum).
A ridicat ștacheta așa de sus, încât m-aș mira să apară un alt creator debutant încă și mai spectaculos.
E un exemplu clasic de întreg mai bun decât suma părților – poveste simplă dar inteligent construită și impecabil dozată, surpriză de final pregătită cu atenție prin detalii pe care le descoperi la a doua lectură, desen foarte dinamic, acțiune excelent decupată în planșe, o combinație irezistibilă de Caza și Disney (Fantasia, nu The Jungle Book 2 🙂 ) cu pagini chiar fenomenale pe alocuri.
Ce m-a surprins cel mai tare e măiestria cu care povestea și grafica se îmbogățesc reciproc; de mult n-am mai citit un album de debut atât de coerent – cam de la Elene Usdin – “Renee aux bois dormants” și Amaury Bündgen – “Ion Mud”.
Excelent.
Léonard #53 – Un amour de génie (Turk/Zidrou) – Le Lombard 2022
Majoritatea cititorilor români își amintesc cu plăcere de Leonard din paginile revistei Pif Gadget, unde aventurile lui au apărut de la numărul 511, din ianuarie 1979, până la ultimul număr (1253, în noiembrie 1993). Dar Leonard s-a “născut” în 1974, sub forma unui personaj secundar al seriei Robin Dubois, inventatorul Mathusalem, fiind apoi redesenat și reluat ca personaj principal al propriei serii în revista Achille Talon, între 1975 și 1976. Un personaj matusalemic, deci, care a ajuns la venerabila cifră de 53 de albume publicate, pe rând, de Dargaud (1977-1990), Appro (1990-1998) și Le Lombard (din 1999 până acum).
Și mai impresionant e că, spre deosebire de alte serii longevive, Leonard e în continuare desenat de același artist – Turk, pseudonimul lui Philippe Liégeois. copil minune al BD (publicat de Dupuis încă de la 16 ani, semnează împreună cu Bob de Groot faimoasele serii Robin Dubois, Clifton și, evident, Leonard). Începând cu volumul 47 (apărut în 2016) de Groot îi predă ștafeta altui belgian, Zidrou (faimos pentru Elevul Ducobu și Tamara; favoritele mele sunt însă Les Beaux Étés, Lydie, L’Adoption, Les Brûlures… Zidrou e foarte versatil și foarte bun în genuri BD complet diferite).
Cât despre noul album, ei bine, e februarie, luna Sfântului Valentin, așa că Leonard e și el atins de dulcea nebunie a dragostei, căruia poate în sfârșit să-i dea frâu – căci iubirea vieții lui a devenit… văduvă. Spre nefericirea inventatorului nostru favorit, însă, simpatica (și foarte bogata) văduvă vrea să-și trăiască din plin ce i-a mai rămas din viață. Preferabil cu bărbați mult mai tineri decât ea : )
Un volum plin de zâmbete, de călătorii în timp, victorii sau dezamăgiri sentimentale și multe, multe invenții mai mult sau mai puțin debile (până și discipolul inventează ceva – ați ghicit, inventează… geniucidul).
Ca de obicei, Raoul le chat filozofează (și dă astfel ocazia unei a doua lecturi, în căutarea detaliilor ascunse în decoruri) iar Zidrou și Turk au mai bifat un album reușit. Da, în ciuda aparențelor, Leonard n-a îmbătrânit deloc : )
