Les Coeurs de Ferraille #1 – Debry, Cyrano et moi (Munuera & Beka) – Dupuis 2022
Excelent cocktail fără alcool (pentru cei mici…) din „Aventurile lui Huckleberry Finn” (Mark Twain), „Cyrano de Bergerac” (Edmond Rostand) și „Ruta subterană” (Colson Whitehead) cu câteva linguri de H.C. Andersen și Frații Grimm, după gust. Arta lui José Luis Munuera este magnifică, iar coloritul sobru funcționează de minune în acest univers retro-futurist, un fel de Sud pre-secesionist în care electricitatea, internetul, tabletele grafice și roboții de toate felurile coabitează cu morile de vânt, căruțele trase de cai, lămpile cu gaz și locomotivele pe cărbune.
E povestea unei revolte – o adolescentă visătoare fuge pentru a-și găsi bona robot, mama ei „adevărată”, cea care o iubise necondiționat încă din pruncie, trimisă la reciclat de către mama naturală, care e ciudat de rece și de cinică față de fiica ei. Evadarea se transformă curând într-o luptă împotriva sistemului, pe măsură ce Iséa află că nedreptatea e generalizată și, cu ajutorul unor prieteni surprinzători (umani și artificiali deopotrivă) încearcă să-și repare lumea. Dar poate un copil să țină piept nu doar adulților, ci și unui nemilos robot asasin?
Un prim volum care definește universul, prezintă niște personaje cu adevărat simpatice și mă face să aștept cu nerăbdare următoarele volume din serie.
Pays de la Nuit (Marcelé & Rodolphe) – Mosquito 2022
Când ești sărac, ești nevoit să-ți asumi riscuri – cum ar fi să livrezi marfă în jurul Betelgeusei într-o navă spațială ruginită, care scârțâie din toate încheieturile. O ploaie de meteoriți mai târziu, cei trei nefericiți navigatori sunt forțați să aterizeze pe Caltus, o mică planetă aflată în afara rutelor comerciale, colonizată de o sectă religioasă cu tradiții ciudate. Dar acaltusarea nu decurge conform planului, iar cei trei se văd nevoiți să exploreze această planetă sălbatică – fără arme, fără mijloace de comunicare și fără repere…
Editura Mosquito publică încă un album în cărbune și cerneală, o adevărată dovadă de virtuozitate din partea lui Philippe Marcelé, a cărui dedicație emoționantă de pe prima pagină prefigurează finalul poveștii.
Dar „nu destinația contează, ci călătoria până acolo”, spune Ralph Waldo Emerson, iar acest lucru este foarte adevărat pentru acest album plin de melancolie, mister și imagini impresionante. Scenariul lui Rodolphe îmbină science-fiction și fantasy, un stil nu foarte departe de „Markheim” și „O noapte cu Lovecraft”, celelalte albume publicate de cei doi la Mosquito.
O carte frumoasă, o călătorie tulburătoare, de recomandat fanilor poveștilor SF ciudate și a revistei Pilote.
Le bestiaire du crépuscule (Daria Schmitt) – Aire Libre, Dupuis 2022
H. P. Lovecraft este Alice. Țara Minunilor e un parc ca oricare altul – teren de joacă pentru copii plictisiți și băbuțe ciudate. Ducesa e directoarea parcului, amazoană pe un cal alb, femeie de afaceri modernă, atentă la pulsul publicului activ pe rețelele de socializare. Pisica Cheshire se numește Maldoror. Iar oglinda este un lac care desparte liniștea de furtună. Cât despre Cthulhu… citiți albumul și veți vedea 
Cheia mea de lectură nu trădează toate misterele acestui album surprinzător și îndrăzneț, și trădează chiar mai puțin decât rezumatul oferit de editura Dupuis (vedeți linkul din comentarii) Pentru mine, cel mai mare defect al „Bestiarului…” este că povestea nu funcționează dacă nu știi cine e Providence (numele personajului jucat de H.P. Lovecraft în carte) și nu funcționează nici dacă îl recunoști pe Lovecraft Pentru că așteptările mele erau cu totul altele – după ce i-am devorat operele în studenție și după ce am citit (acum mulți ani, recunosc) două biografii, imaginea scriitorului blestemat era cu totul alta în capul meu. Și totuși, fiecare are dreptul de a-și construi propriul Lovecraft – iar Daria Schmitt face asta cu brio.
E un album care nu mi-a plăcut, dar pe care l-am admirat. Sunt sigur că vor fi alți cititori care vor iubi această carte frumoasă care, în ciuda grosolanelor tușe parodice, îi evocă (puțin…) pe “the Great Old Ones”
Omagiu jucăuș, parodie înfricoșătoare? Coșmar care gâdilă? Greu de clasificat această carte…
În sfârșit, pentru cei care vor să citească un „adevărat” Lovecraft în benzi desenate (de fapt, manga), cărțile lui Gou Tanabe sunt de departe cele mai bune adaptări.
